Când cineva uită de o întâlnire pe care a acceptat-o şi la care el însuşi este hotărât să meargă, motivul cel mai verosimil al uitării ar trebui căutat cel mai adesea în puţina simpatie nutrită faţă de persoana cu care urmează să se întâlnească. În acest caz, analiza ar putea să demonstreze că tendinţa perturbatoare se raportează nu la persoană, ci la locul unde trebuia să aibă loc întâlnirea şi care era evitat din cauza unei amintiri penibile legată de acel loc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când uităm să expediem o scrisoare, tendinţa perturbatoare îşi poate trage foarte bine obârşia prin conţinutul scrisorii; dar se poate şi ca acest conţinut să fie cu totul anodin şi ca amnezia să provină din faptul că el aminteşte în vreun fel de conţinutul unei alte scrisori, scrisă mai demult şi care a generat în mod direct tendinţa perturbatoare; se poate afirma că în acest caz contra-voinţa s-a extins de la scrisoarea precedentă, unde era justificată, la scrisoarea actuală, care nu o justifică nicidecum.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erorile de lectură ne oferă de asemenea numeroase cazuri în care însuşi textul citit trezeşte tendinţa perturbatoare, text care astfel se transformă cel mai adesea în contrariul său. Ne găsim în prezenţa unei lecturi indezirabile şi graţie analizei, ne dăm seama că tocmai dorinţa intensă de a evita o anumită lectură este responsabilă de deformarea acesteia.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte tendinţa tulburată, nici o îndoială nu este cu putinţă în legătură cu aceasta: persoana care săvârşeşte un act ratat o cunoaşte şi o revendică. Îndoieli şi ezitări nu pot lua naştere decât în legătură cu cealaltă tendinţă, aceea perturbatoare. Ori, există o întreagă serie de cazuri în care şi această din urmă tendinţă este manifestă. Ea ne este revelată de efectul lapsusului, cu singura condiţie de a avea curajul să examinăm acest efect în sine însuşi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când, ca urmare a unei tulburări oarecare, survenită în clipa pronunţării unui cuvânt dat, cineva emite la repezeală o vocală lungă, el nu pregetă să alungească vocala scurtă care urmează imediat după aceea, săvârşind astfel un nou lapsus destinat să-l compenseze pe primul. La fel se petrec lucrurile atunci când cineva pronunţă într-un mod impropriu sau neglijent o vocală dublă; el caută să se corecteze pronunţând vocala dublă care urmează într-un fel menit să reamintească pronunţarea exactă a celei dintâi: s-ar spune că persoana respectivă ţine să demonstreze auditoriului său că cunoaşte limba maternă şi nu se dezinteresează de pronunţarea corectă. Cea de-a doua deformare, care poate fi numită compensatoare, are ca scop tocmai să atragă atenţia auditoriului asupra celei dintâi şi de a-i dovedi că vorbitorul însuşi a luat aminte la greşeala sa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În unele cazuri, putem afla care este tendinţa perturbatoare chiar din gura persoanei care vorbeşte şi care, după ce a comis lapsusul, îşi revine şi restabileşte cuvântul potrivit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva are intenţia să refuleze o anumită tendinţă în loc s-o lase să se exprime, ar trebui să ne găsim în prezenţa unuia din următoarele două cazuri: ori refularea este obţinută şi atunci nimic nu trebuie să apară din tendinţa perturbatoare; ori refularea nu este obţinută şi atunci tendinţa cu pricina trebuie să se exprime franc şi complet.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a întâmplat să nu pot reproduce numele inofensivului oraş morav Bisenz şi analiza a dovedit că nu era nicidecum vorba de o atitudine ostilă din parte-mi faţă de acest oraş, ci că amnezia ţinea mai degrabă de asemănarea care există între numele său şi acela al palatului Bisenzi din Orvieto (oraş italian situat cam la jumătatea distanţei dintre Roma şi Florenţa), unde odinioară am petrecut multe zile plăcute. Ne găsim aici pentru prima oară în prezenţa unui principiu care, din punct de vederea al motivaţiei tendinţei care favorizează uitarea de nume, ni se va dezvălui mai târziu ca îndplinind un rol preponderent în determinarea de simptome nevrotice: este vorba, între altele, de refuzul memoriei de a evoca ceva asociat cu senzaţii penibile legate de unele amintiri a căror evocare ar fi de natură să producă aceste senzaţii. În această tendinţă de ocolire a neplăcerii pe care le pot pricinui amintirile sau alte acte psihice, în această fugă psihică din faţa a tot ce este penibil trebuie să vedem ultima raţiune eficientă, nu numai a uitării de nume, ci şi a multor alte acte ratate, cum sunt neglijenţele, erorile etc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela care s-a aflat adesea în situaţia penibilă de a nu regăsi un obiect pe care el însuşi l-a pus undeva de-o parte, nu va recunoaşte că o intenţie oarecare i-a dictat acest accident. Cu toate acestea, nu sunt rare cazurile în care împrejurările care însoţesc o uitare de acest gen dezvăluie o tendinţă de a îndepărta în mod provizoriu sau pe o durată mai lungă obiectul cu pricina.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o persoană ca a comis un lapsus declară în legătură cu acest fapt ceva care nu vă convine, spuneţi că ea este autoritatea supremă şi decisivă: "O spune persoana însăşi!" Dar dacă ceea ce declară persoana interogată nu vă convine, pretindeţi numaidecât că explicaţia sa nu are nici o valoare, că nu mai este demnă de încredere. Este exact, fireşte.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte cazuri se pierd obiecte care nu şi-au diminuat cu nimic valoarea, cu singura intenţie de a aduce un fel de sacrificiu sorţii şi de a fi astfel cruţaţi de o altă pierdere de care ne temem. Analiza arată că această manieră de a conjura soarta este destul de răspândită la noi şi că din acest motiv pierderile noastre constituie adesea un sacificiu voluntar. Pierderea mai poate fi expresia unei sfidări sau a unei autopedepse. Pe scurt, motivele mai îndepărtate ale tendinţei de a ne debarasa de un obiect prin pierdere sunt nenumărate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură, dacă vrem să găsim tendinţa perturbatoare, cauza erorii, trebuie să lăsăm în întregime la o parte textul citit greşit şi să începem examenul analitic prin a pune două întrebări: care este ideea ce vine în minte prima se apropie cel mai mult de această eroare şi în ce situaţie a fost ea comisă? Uneori cunoaşterea situaţiei este suficientă pentru explicarea erorii.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul nostru nu va fi acela de a înlătura orice deficienţă a caracterului cuiva în vederea atingerii unei normalităţi schematice şi nici de a pretinde că o persoană care a fost "complet analizată" ar trebui să nu aibă niciun fel de pasiuni şi conflicte interne. Treaba psihanalizei este să asigure eu-lui cele mai bune condiţii psihologice de funcţionare; odată realizat acest lucru, psihanaliza şi-a încheiat misiunea.

citat celebru din Sigmund Freud (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea şi imposibilitatea de a găsi obiectele puse la păstrare interesează în mod deosebit, din cauza multiciplităţii de interpretări de care sunt susceptibile aceste două acte ratate şi a diversităţii tendinţelor la care se supun ele. Ceea ce este comun tuturor acestor cazuri este voinţa de a pierde; ceea ce diferă de la un caz la altul este motivul şi scopul pierderii. Pierdem un obiect atunci când e uzat, când avem intenţia să-l înlocuim cu altul mai bun, când a încetat să să ne mai placă, când îl deţinem de la o persoană cu care am încetat de a fi în bune relaţii sau când a fost achiziţionat în împrejurări la care nu mai vrem să ne gândim. Faptul de a lăsa să cadă, să se deterioreze sau să se spargă un obiect poate servi aceloraşi scopuri. Experienţa vieţii sociale arată că copiii nedoiţi şi născuţi în afara căsătoriei sunt mult mai fragile decât recunoscuţi ca legitimi. Acest rezultat nu este urmarea tehnicii grosiere a făcătoarelor de avorturi, ci se explică printr-o oarecare neglijenţă în îngrijirile date acestor copii. S-ar putea ca îngrijirea obiectelor să aibă aceeaşi explicaţie ca şi aceea a îngrijirii copiilor.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea umorului obţinută prin sim-patie cu cel care produce umorul este rezultatul unei tehnici deosebite, asemănătoare deplasării. Datorită acestor tehnic, afectul pe cale a se manifesta este "dezamăgit" şi investit în altceva, de ordin secundar. Dar o asemenea explicaţie nu ajută la înţelegerea procesului care realizează la persoana producătoare de umor deplasarea ce blochează dezvoltarea afectivă. Vedem că persoana care receptează umorul imită pe creatorul acestuia în ce priveşte procesele psihice care fac cu putinţă acest proces la creator.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a depăşi teama de critică trebuie să realizezi că aceasta nu este neapărat vătămătoare. Gândeşte-te cine anume te critică. Este acea persoană cineva care a realizat ceea ce încerci să faci la rândul tău, sau care are succes într-un alt domeniu şi ale cărei eforturi şi-au găsit recunoaşterea şi împlinirea? Sau critica vine din partea cuiva care nu a avut succes în nimic din tot ce a încercat? Este critica motivată de adevăr şi grijă faţă de persoana ta, sau porneşte din gelozie şi sentimente penibile de inferioritate?

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul uitării numelor proprii de persoane, se înţelege de la sine, pentru oameni diferiţi au, prin forţa lucrurilor, o valoare psihică cu totul diferită. Să luăm, spre exemplu, prenumele Teodor. El nu semnifică nimic pentru unele persoane, pentru alţii, este prenumele tatălui, al unui frate, al unui prieten, sau chiar prenumele lor. Experienţa analitică va dovedi că primii nu riscă să uite că o anumită persoană străină poartă acest nume, pe când ceilalţi vor avea mereu tendinţa de a fuza altuia un nume care li se pare rezervat relaţiilor lor personale. Deoarece la acest obstacol asociativ se adaugă acţiunea principiului neplăcerii şi aceea a unui mecanism indirect, în acest caz, vă veţi putea face o idee adecvată despre gradul de complexitate al cauzelor uitării momentane a unui nume. Dar o analiză riguroasă este capabilă să descurce în întregime iţele acestui scul încâlcit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape în toate cazurile în care cineva spune contrariul a ceea ce vrea să spună, intenţia perturbatoare exprimă o opoziţie faţă de intenţia tulburată, iar actul ratat reprezintă conflictul între aceste două tendinţe inconciliabile.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regulă unică şi procedeele multiple de compoziţie se aplică tuturor imaginilor compozite de care abundă visul şi din care ar fi superfluu să se dea exemple. Ele ne apar mai puţin stranii din momentul în care renunţăm să le asimilăm obiectelor percepţiei noastre în stare de veghe şi ne amintim că ele rezultă din acţiunea de condensare a visului şi servesc la punerea în valoare, într-o manieră concisă şi frapantă, a caracterului comun diferitelor motive care intră în combinare. Analiza este aceea care ne permite să descoperim acest caracter comun, căci tot ceea ce putem conchide cel mai adesea din conţinutul visului este că există o necunoscută, o valoare x, comună tuturor acestor imagini eteroclite. Disociind aceste imagini, analiza ne va conduce direct la interpretarea visului.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!