Când, ca urmare a unei tulburări oarecare, survenită în clipa pronunţării unui cuvânt dat, cineva emite la repezeală o vocală lungă, el nu pregetă să alungească vocala scurtă care urmează imediat după aceea, săvârşind astfel un nou lapsus destinat să-l compenseze pe primul. La fel se petrec lucrurile atunci când cineva pronunţă într-un mod impropriu sau neglijent o vocală dublă; el caută să se corecteze pronunţând vocala dublă care urmează într-un fel menit să reamintească pronunţarea exactă a celei dintâi: s-ar spune că persoana respectivă ţine să demonstreze auditoriului său că cunoaşte limba maternă şi nu se dezinteresează de pronunţarea corectă. Cea de-a doua deformare, care poate fi numită compensatoare, are ca scop tocmai să atragă atenţia auditoriului asupra celei dintâi şi de a-i dovedi că vorbitorul însuşi a luat aminte la greşeala sa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când uităm un cuvânt, ne impacientăm, căutând să ni-l reamintim şi nu avem odihnă până când nu-l găsim. De ce omul, contrariat la culme, în ciuda dorinţei pe care şi-o manifestă, reuşeşte atât de rar să-şi îndrepte atenţia asupra cuvântului, care, cum însuşi ne-o spune, îi "stă pe limbă" şi pe care ţl recunoaşte de îndată ce îl pronunţă cineva în faţa lui?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva uită de o întâlnire pe care a acceptat-o şi la care el însuşi este hotărât să meargă, motivul cel mai verosimil al uitării ar trebui căutat cel mai adesea în puţina simpatie nutrită faţă de persoana cu care urmează să se întâlnească. În acest caz, analiza ar putea să demonstreze că tendinţa perturbatoare se raportează nu la persoană, ci la locul unde trebuia să aibă loc întâlnirea şi care era evitat din cauza unei amintiri penibile legată de acel loc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să admitem că în aparatul nostru psihic există două funcţii creatoare de gândire. A doua dintre aceste funcţii posedă privilegiul că toate produsele sale devin imediat parte a conştiinţei, în timp ce activitatea celei dintâi rămâne inconştientă sau nu ajunge în conştiinţă decât prin intermediul celei de-a doua.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate sunt fenomene care se produc când o persoană pronunţă sau scrie, dându-şi seama sau nu, un alt cuvânt decât cel pe care vrea să-l rostească sau să-l aştearnă pe hârtie (lapsus); când citeşte într-un text imprimat sau manuscris un alt cuvânt decât cel realmente tipărit sau scris (falsă lectură); sau când aude altceva decât ceea ce i se spune, fără ca această falsă percepţie auditivă să ţină de o tulburare organică a aparatului auditiv.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusurile cele mai simple, cele mai frecvente şi cele mai insignifiante constă în contrageri şi anticipări care se mainifestă în părţile cele mai puţin clare ale discursului. Într-o frază mai lungă, de exemplu, se constiutie lapsusul care constă în pronunţarea prin anticipaţie al ultimului cuvânt al comunicării. Aceasta dă impresia unei anumite nerăbdări de a termina fraza, sau, pur şi simplu, faţă de însuşi actul de a vorbi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cuvânt luat separat este asemeni unei mici orchestre, unde vocala este vocea şi consoana este instrumentul. De aceea muzica instrumentală este specifică ţărilor care au limbi consonante, adică ţărilor din nord, şi muzica vocală, pentru ţările vocalice, adică sudul. Germania, ţara armoniei, are simfoniştii, Italia, ţara melodiei, are cântăreţii.

Victor Hugo în Cugetări (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi autori, Meringer şi Meyer (primul – filolog, cel de-al doilea – psihiatru) au încercat în anul 1985 să abordeze problema erorilor de limbaj. Ei au adunat exemple pe care la început le-au expus plasându-se într-un unghi de vedere pur descriptiv. Făcând acest lucru, evident că ei nu au dat nici o explicaţie, dar au indicat drumul în stare să ducă la aceasta. Deformările pe care lapsusurile le imprimă discursului intenţional ei le distribuie în următoarele categorii: interversiuni; impietări ale unui cuvânt sau părţi de cuvânt asupra cuvântului precedent (Vorklang); influenţă a unui cuvânt asupra celor care îi urmează (Nachklang); contaminări; substituţii.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Individul care, plimbându-se, abia dacă ştie unde se duce, cu toate acestea nu rătăceşte drumul şi ajunge la destinaţie fără a bâjbâi. Pianistul exersat lasă să-i cadă degetele, fără a reflecta, pe clapele potrivite. Fireşte că i se poate întâmpla să greşească, dar dacă actul automat ar fi de natură să sporească şansele de eroare, atunci tocmai virtuozul al cărui act, ca urmare a unui exerciţiu îndelungat, a devenit pur automat, ar trebui să fie şi cel mai expus greşelii. Dimpotrivă, vedem însă că multe acţiuni reuşesc îndeosebi atunci când nu constituie obiectul unei atenţii speciale, iar greşeala se poate produce tocmai atunci când ţinem în mod deosebit să reuşim o execuţie perfectă, adică atunci când nu are loc o abatere a atenţiei. În acest caz, putem spune că greşeala este efectul "emoţiei". Dar de ce emoţia nu ar mări mai curând atenţia îndreptată spre o acţiune căreia i se acordă maximum de interes?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu confundăm perversitatea cu inteligenţa! Patologic e atributul permanent al celei dintâi, înţelepciunea - necesitatea celei de-a doua. Prostia aparentă? - zid de apărare, pentru a nu primi ce merităm când ne încăpăţânăm să acceptăm ispita pervertirii.

Flavia Georgiana Galea
Adăugat de Flavia Georgiana Galea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naivul trebuie să se manifeste spontan în cuvintele sau acţiunile altei persoane, care ţine locul celei de-a doua persoane implicate de comic sau de cuvântul de spirit.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când, într-un discurs important sau în cursul unor tratative, cineva comite un lapsus şi afirmă contrariul a ceea ce voia să spună, el comite o eroare care cu dificultate poate fi explicată prin teoria psihofiziologică sau prin teoria atenţiei.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipsa unei activităţi stabile şi de lungă durată, a unei profesii, a unei cariere, poate fi încă un motiv pentru care oamenii caută căi ca să atragă atenţia asupra lor. Şi o fac aşa cum e cel mai la îndemână, cuplându-se cu un personaj celebru sau cu iubitul unei mari vedete.

citat din Keren Rosner
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fixându-ne atenţia asupra asociaţiilor "involuntare", asupra celor "care ne împiedică să gândim", asupra celor pe care autocritica se grăbeşte să le respingă ca fiind insignifiante obţinem, alături de ideea morbidă, un material care ne va permite s-o eliminăm. Dacă se încearcă procedeul de către cineva asupra sa însuşi, cel mai bun mijloc de a susţine experienţa este acela de a nota în scris, pe măsură ce se prezintă, ideile a căror apariţie nu se explică.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multor poeţi li s-a întâmplat să se slujească de lapsus sau de alte acte ratate drept mijloc de reprezentare poetică. Prin el însuşi, faptul acesta este îndeajuns pentru a dovedi că poetul socoteşte actul ratat, de exemplu lapsusul, ca nefiind lipsit de sens, cu atât mai mult cu cât el îl produce în mod intenţionat. Nimeni nu va admite că poetul a greşit scriind şi că a lăsat să subziste greşeala sa, ca un lapsus în gura personajului. Prin lapsus poetul vrea să sublinieze ceva şi nu ne este greu să constatăm că el doreşte să ne avertizeze asupra persoanei respective, care este distrată, obosită sau ameninţată de un acces de migrenă. Dar dacă poetul se foloseşte de un lapsus cu un sens, fireşte că noi nu trebuie să-i exagerăm importanţa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Săgetătorul, înspre est, urmează Capricornul, constelaţie zodiacală, care e mai ridicată deasupra orizontului decât Săgetătorul. Stelele acestei constelaţii nu prea sunt strălucitoare, doar α şi β sunt mai de seamă. Steaua α este dublă pentru ochii liberi şi apoi e dublă şi pentru lunete. Într'un binoclu bun, când priveşti pe α, mai vezi încă cinci stele.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ideile latente nu au nimic comun, lucrarea visului, care are întotdeauna drept scop formarea unei imagini unice, ajunge totu şi să le contopească într-una singură. Stratagema pe care ea o foloseşte pentru a uni astfel două idei care nu au nimic comun este aceea de a schimba expres ia orală a uneia din cele două, adesea chiar a ambelor, dintr-o dată, lucrare care ajunge la apogeu turnând două imagini disparate într-o singură formă de limbaj. Această funcţie ar putea fi asimilată celei a versificatorului care găseşte în concordanţa sunetelor unitatea dorită.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva studiază un material şi tânjeşte să-l înţeleagă, această dorinţă arzătoare este numită "rugăciune". Pentru că o rugăciune este o lipsă, însemnând că cineva imploră pentru lipsurile sale, aşa încât Creatorul îi va satisface dorinţa. Stăruinţa în rugăciune este măsurată prin dorinţă, atâta timp cât există un lucru de care cineva are neaparat nevoie, dorinţa pentru acel lucru este mai mare. În concordanţă cu măsura nevoii, aşa este şi măsura dorinţei arzătoare. Există o regulă ca, în lucrurile pentru care cineva depune cel mai mare efort, străduinţa creşte dorinţa şi persoana vrea să primească împlinire pentru deficienţa sa. Astfel, o dorinţă este numită "rugăciune", "muncă din inimă".

Baal HaSulam în Shamati
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci omul care nu simte mustrări de cuget de pe urma celei dintâi răni primeşte cu uşurinţă o altă rană, şi după aceea alta. Spurcatul diavol, când dă de un suflet nepăsător, care nesocoteşte rănile de mai înainte, nu se opreşte de a-l lovi până la cea din urmă suflare.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Despre preoţie, Capitolul 13, Ispita diavolului este mai cumplită decât orice război
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când se săvârşeşte un lapsus, acesta poate îmbrăca nenumărate forme; în locul cuvântului potrivit, pot fi pronunţate nenumărate cuvinte nepotrivite, care-i imprimă cuvântului adecvat o mie de deformări. Şi când, într-un caz particular, din toate lapsusurile posibile, este comis decât un anumit lapsus determinat, există pentru aceasta motive decisive, sau este vorba doar de un fapt accidental, arbitrar, de o chestiune care nu comportă nici un răspuns raţional?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sau când o doamnă cunoscută pentru caracterul ei energic spune: "Soţul meu a consultat un medic în legătură cu regimul pe care-l are de urmat; medicul i-a spus că poate mânca şi bea tot ce vreau eu" – avem de-a face cu un lapsus, fără îndoială, dar care ne apare ca expresia irecuzabilă a unui program nestrămutat.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!