Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte tendinţa tulburată, nici o îndoială nu este cu putinţă în legătură cu aceasta: persoana care săvârşeşte un act ratat o cunoaşte şi o revendică. Îndoieli şi ezitări nu pot lua naştere decât în legătură cu cealaltă tendinţă, aceea perturbatoare. Ori, există o întreagă serie de cazuri în care şi această din urmă tendinţă este manifestă. Ea ne este revelată de efectul lapsusului, cu singura condiţie de a avea curajul să examinăm acest efect în sine însuşi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazurile limită, deosebirile dintre concepţia psihanalitică despre lapsus şi concepţia fiziologică obişnuită se şterg. În aceste cazuri există o tendinţă care tulbură intenţia care are a se exprima în discurs; dar această tendinţă anunţă doar existenţa sa şi nu scopul pe care îl urmăreşte ea însăşi. Tulburarea pe care ea o provoacă însoţeşte anumite raporturi sau afinităţi asociative şi poate fi înţeleasă ca servind la deturnarea atenţiei de la ceea ce intenţiona să se spună. Dar nici această tulburare de atenţie, nici aceste afinităţi asociative nu sunt suficiente spre a caracteriza însăşi natura procesului. Luate la un loc însă, ele dezvăluie destule fapte despre existenţa unei intenţii perturbatoare, fără ca auditoriul să-şi poată forma o idee despre natura sa, potrivit cu efectele sale, aşa cum este cu putinţă în cazurile mai accentuate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiunile cele mai interesante pe care le-am formulat cu privire la actele ratate şi cărora încă nu le-am dat o dezlegare, sunt următoarele: actele ratate rezultă din interferenţa a două intenţii diferite, din care una poate fi calificată ca perturbată, iar cealaltă ca perturbatoare. Ori, dacă intenţiile tulburate nu ridică nici o altă problemă în ceea ce priveşte intenţiile perturbatoare, interesează în primul rând să stabilim care sunt acele intenţii capabile să le tulbure pe altele şi în al doilea rând, ce raporturi se stabilesc între intenţiile perturbate şi cele perturbatoare. Lapsusul este reprezentantul principal al întregii specii de acte ratate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De lapsus se leagă mici fenomene afective care nu sunt lipsite de interes. Nimeni nu recunoaşte bucuros că a comis un lapsus: adesea se întâmplă să nu înţelegi propriul tău lapsus, în timp ce întotdeauna îl înţelegi pe al altuia. De asemenea, lapsusul este, într-o anumită măsură, contaminat; nu este uşor să vorbeşti despre lapsusuri, fără a comite tu însuţi unul.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate sunt acte psihice care au un sens şi sunt marcate de o intenţie, rezultă din confruntarea a două intenţii diferite, iar una dintre aceste intenţii trebuie să fi marcat, înainte de discrus, o anumită refulare, ca să se manifeste astfel prin perturbarea celeilalte. Intenţia trebuie să fie ea însăşi perturbată, înainte de a putea să devină perturbatoare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multe alte fenomene care se apropie de actele ratate, dar cărora această denumire nu li se potriveşte; le numim acte accidentale sau simptomatice. Ele au de asemenea caracteristicile unui act nemotivat, insignifiant, lipsit de impotanţă şi mai ales superfluu. Dar ceea ce le deosebeşte de actele ratate propriu-zise este absenţa unei intenţii contrare şi perturbatoare venind să contrazică o intenţie primară. Ele se confundă, pe de altă parte, cu gesturile şi mişcările care servesc drept expresie emoţiilor. Fac parte din această categorie de acte ratate toate manipulările, în aparenţă fără scop, pe care le executăm, ca şi cum ne-am juca, cu veşmintele noastre, cu vreo parte a corpului nostru, cu obiectele care ne stau la îndemână; melodiile pe care le fredonăm aparţin aceleiaşi categorii de acte, caracterizate în general de faptul că le suspendăm, tot aşa cum le-am declanşat, fără motive aparente. Ori eu nu ezit să afirm că toate aceste fenomene sunt semnificative şi pot fi interpretate în acelaşi fel ca toate actele ratate, că ele constituie mici semne revelatoare ale altor procese psihice în deplinul înţeles al cuvântului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multe alte fenomene care se apropie de actele ratate, dar cărora această denumire nu li se potriveşte. Acestea se numesc acte accidentale sau simptomatice. Ele au de asemenea caracteristicele unui act nemotivat, insignifiant, lipsit de importanţă şi mai ales superfluu. Dar ceea ce le deosebeşte de actele ratate propriu zise este absenţa unei intenţii contrare şi perturbatoare venind să contrazică o intenţie primară.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În unele cazuri, putem afla care este tendinţa perturbatoare chiar din gura persoanei care vorbeşte şi care, după ce a comis lapsusul, îşi revine şi restabileşte cuvântul potrivit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când uităm să expediem o scrisoare, tendinţa perturbatoare îşi poate trage foarte bine obârşia prin conţinutul scrisorii; dar se poate şi ca acest conţinut să fie cu totul anodin şi ca amnezia să provină din faptul că el aminteşte în vreun fel de conţinutul unei alte scrisori, scrisă mai demult şi care a generat în mod direct tendinţa perturbatoare; se poate afirma că în acest caz contra-voinţa s-a extins de la scrisoarea precedentă, unde era justificată, la scrisoarea actuală, care nu o justifică nicidecum.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela care s-a aflat adesea în situaţia penibilă de a nu regăsi un obiect pe care el însuşi l-a pus undeva de-o parte, nu va recunoaşte că o intenţie oarecare i-a dictat acest accident. Cu toate acestea, nu sunt rare cazurile în care împrejurările care însoţesc o uitare de acest gen dezvăluie o tendinţă de a îndepărta în mod provizoriu sau pe o durată mai lungă obiectul cu pricina.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multor poeţi li s-a întâmplat să se slujească de lapsus sau de alte acte ratate drept mijloc de reprezentare poetică. Prin el însuşi, faptul acesta este îndeajuns pentru a dovedi că poetul socoteşte actul ratat, de exemplu lapsusul, ca nefiind lipsit de sens, cu atât mai mult cu cât el îl produce în mod intenţionat. Nimeni nu va admite că poetul a greşit scriind şi că a lăsat să subziste greşeala sa, ca un lapsus în gura personajului. Prin lapsus poetul vrea să sublinieze ceva şi nu ne este greu să constatăm că el doreşte să ne avertizeze asupra persoanei respective, care este distrată, obosită sau ameninţată de un acces de migrenă. Dar dacă poetul se foloseşte de un lapsus cu un sens, fireşte că noi nu trebuie să-i exagerăm importanţa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva uită de o întâlnire pe care a acceptat-o şi la care el însuşi este hotărât să meargă, motivul cel mai verosimil al uitării ar trebui căutat cel mai adesea în puţina simpatie nutrită faţă de persoana cu care urmează să se întâlnească. În acest caz, analiza ar putea să demonstreze că tendinţa perturbatoare se raportează nu la persoană, ci la locul unde trebuia să aibă loc întâlnirea şi care era evitat din cauza unei amintiri penibile legată de acel loc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusul de grafie constituie un indiciu incontestabil, dar nu este de ajuns ca să justifice deschiderea unei anchete judiciare, fiindcă nu este concludent, neputându-se stabili dacă ar putea fi vorba de un proiect malefic bine stabilit sau doar de o fantezie fără nici o importanţă practică. Este chiar posibil ca omul care a comis un astfel de lapsus să găsească cele mai convingătoare argumente subiective ca să nege această fantezie şi s-o respingă ca fiindu-i absolut străină. Pentru a înţelege mai bine posibilităţile legate de acest gen de lapsus, ar trebui examinată deosebirea care există între realitatea psihică şi realitatea materială.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate presupune că opoziţia se confruntă cu o tendinţă perturbatoare, având o posibilă legătură cu o chestiune de împrumut. Într-adevăr, am aflat că vorbitorul nostru avea mereu nevoie de banişi că tocmai făcuse o nouă cerere de împrumut. Putem deci, să identificăm cauza intenţiei perturbatoare în ideea următoare: ai face bine să fii moderat în opoziţia ta, căci te adresezi unor oameni care pot să-ţi acorde sau să-ţi refuze imprumutul pe care-l soliciţi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură, dacă vrem să găsim tendinţa perturbatoare, cauza erorii, trebuie să lăsăm în întregime la o parte textul citit greşit şi să începem examenul analitic prin a pune două întrebări: care este ideea ce vine în minte prima se apropie cel mai mult de această eroare şi în ce situaţie a fost ea comisă? Uneori cunoaşterea situaţiei este suficientă pentru explicarea erorii.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva are intenţia să refuleze o anumită tendinţă în loc s-o lase să se exprime, ar trebui să ne găsim în prezenţa unuia din următoarele două cazuri: ori refularea este obţinută şi atunci nimic nu trebuie să apară din tendinţa perturbatoare; ori refularea nu este obţinută şi atunci tendinţa cu pricina trebuie să se exprime franc şi complet.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cele două intenţii perturbatoare poate exista un raport de conţinut, caz în care intenţia perturbatoare contrazice intenţia perturbată, o rectifică sau o completează. Sau, dimpotrivă, nu există nici un raport între cele două tendinţe şi atunci cazul devine mai obscur şi mai interesant.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erorile de lectură ne oferă de asemenea numeroase cazuri în care însuşi textul citit trezeşte tendinţa perturbatoare, text care astfel se transformă cel mai adesea în contrariul său. Ne găsim în prezenţa unei lecturi indezirabile şi graţie analizei, ne dăm seama că tocmai dorinţa intensă de a evita o anumită lectură este responsabilă de deformarea acesteia.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!