Când, ca urmare a unei tulburări oarecare, survenită în clipa pronunţării unui cuvânt dat, cineva emite la repezeală o vocală lungă, el nu pregetă să alungea...

Când, ca urmare a unei tulburări oarecare, survenită în clipa pronunţării unui cuvânt dat, cineva emite la repezeală o vocală lungă, el nu pregetă să alungească vocala scurtă care urmează imediat după aceea, săvârşind astfel un nou lapsus destinat să-l compenseze pe primul. La fel se petrec lucrurile atunci când cineva pronunţă într-un mod impropriu sau neglijent o vocală dublă; el caută să se corecteze pronunţând vocala dublă care urmează într-un fel menit să reamintească pronunţarea exactă a celei dintâi: s-ar spune că persoana respectivă ţine să demonstreze auditoriului său că cunoaşte limba maternă şi nu se dezinteresează de pronunţarea corectă. Cea de-a doua deformare, care poate fi numită compensatoare, are ca scop tocmai să atragă atenţia auditoriului asupra celei dintâi şi de a-i dovedi că vorbitorul însuşi a luat aminte la greşeala sa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!