Când cineva are intenţia să refuleze o anumită tendinţă în loc s-o lase să se exprime, ar trebui să ne găsim în prezenţa unuia din următoarele două cazuri: ori refularea este obţinută şi atunci nimic nu trebuie să apară din tendinţa perturbatoare; ori refularea nu este obţinută şi atunci tendinţa cu pricina trebuie să se exprime franc şi complet.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erorile de lectură ne oferă de asemenea numeroase cazuri în care însuşi textul citit trezeşte tendinţa perturbatoare, text care astfel se transformă cel mai adesea în contrariul său. Ne găsim în prezenţa unei lecturi indezirabile şi graţie analizei, ne dăm seama că tocmai dorinţa intensă de a evita o anumită lectură este responsabilă de deformarea acesteia.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte tendinţa tulburată, nici o îndoială nu este cu putinţă în legătură cu aceasta: persoana care săvârşeşte un act ratat o cunoaşte şi o revendică. Îndoieli şi ezitări nu pot lua naştere decât în legătură cu cealaltă tendinţă, aceea perturbatoare. Ori, există o întreagă serie de cazuri în care şi această din urmă tendinţă este manifestă. Ea ne este revelată de efectul lapsusului, cu singura condiţie de a avea curajul să examinăm acest efect în sine însuşi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură, dacă vrem să găsim tendinţa perturbatoare, cauza erorii, trebuie să lăsăm în întregime la o parte textul citit greşit şi să începem examenul analitic prin a pune două întrebări: care este ideea ce vine în minte prima se apropie cel mai mult de această eroare şi în ce situaţie a fost ea comisă? Uneori cunoaşterea situaţiei este suficientă pentru explicarea erorii.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cele două intenţii perturbatoare poate exista un raport de conţinut, caz în care intenţia perturbatoare contrazice intenţia perturbată, o rectifică sau o completează. Sau, dimpotrivă, nu există nici un raport între cele două tendinţe şi atunci cazul devine mai obscur şi mai interesant.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În unele cazuri, putem afla care este tendinţa perturbatoare chiar din gura persoanei care vorbeşte şi care, după ce a comis lapsusul, îşi revine şi restabileşte cuvântul potrivit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, nu refularea este aceea care provoacă angoasa, ci însăşi angoasa, care apare prima, este cea care provoacă refularea.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate sunt acte psihice care au un sens şi sunt marcate de o intenţie, rezultă din confruntarea a două intenţii diferite, iar una dintre aceste intenţii trebuie să fi marcat, înainte de discrus, o anumită refulare, ca să se manifeste astfel prin perturbarea celeilalte. Intenţia trebuie să fie ea însăşi perturbată, înainte de a putea să devină perturbatoare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când uităm să expediem o scrisoare, tendinţa perturbatoare îşi poate trage foarte bine obârşia prin conţinutul scrisorii; dar se poate şi ca acest conţinut să fie cu totul anodin şi ca amnezia să provină din faptul că el aminteşte în vreun fel de conţinutul unei alte scrisori, scrisă mai demult şi care a generat în mod direct tendinţa perturbatoare; se poate afirma că în acest caz contra-voinţa s-a extins de la scrisoarea precedentă, unde era justificată, la scrisoarea actuală, care nu o justifică nicidecum.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate exista între cele două intenţii un raport de conţinut, caz în care intenţia perturbatoare contrazice intenţia perturbată, o rectifică sau o completează. Sau, dimpotrivă, nu există nici un raport între conţinutul celor două tendinţe şi atunci cazul devine mai obscur şi mai interesant.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva uită de o întâlnire pe care a acceptat-o şi la care el însuşi este hotărât să meargă, motivul cel mai verosimil al uitării ar trebui căutat cel mai adesea în puţina simpatie nutrită faţă de persoana cu care urmează să se întâlnească. În acest caz, analiza ar putea să demonstreze că tendinţa perturbatoare se raportează nu la persoană, ci la locul unde trebuia să aibă loc întâlnirea şi care era evitat din cauza unei amintiri penibile legată de acel loc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se va obiecta, susţinându-se că există cazuri, spre exemplu cel al visului de angoasă, în care visul este incapabil să păstreze somnul. Dar trebuie să se conchidă pur şi simplu că visul este investit cu două funcţii, dintre care cea de-a doua este aceea de a întrerupe somnul atunci când trebuie.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape în toate cazurile în care cineva spune contrariul a ceea ce vrea să spună, intenţia perturbatoare exprimă o opoziţie faţă de intenţia tulburată, iar actul ratat reprezintă conflictul între aceste două tendinţe inconciliabile.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tendinţa spre acte reprobabile care poate lua o mare amploare, trebuie frânată, iar o astfel de tendinţă o manifestă cel mai mult omul cuprins de dorinţă şi copilul. Într-adevăr, copii trăiesc sub impulsul dorinţei şi la ei tendinţa spre plăcere este foarte pronunţată, iar dacă nu e strunită, încă de la început, ea poate ajunge foarte departe. Căci tendinţa spre plăcere este insaţiabilă, asaltându-l din toate părţile pe cel fără minte, iar actualizarea dorinţelor nu face decât să intensifice ceea ce este înnăscut. Şi când acestea sunt mari şi intense, ele pot anula chiar şi judecata. Iată de ce dorinţele trebuie să fie moderate şi puţine la număr şi, de asemenea, să nu vină în contradicţie cu raţiunea. Pe cel cu un astfel de caracter îl numim disciplinat şi stăpânit.

citat celebru din Epictet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasa crează refularea, iar situaţia temută instinctual este provocată, în ultimă instanţă, de o situaţie exterioară periculoasă.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frustarea exterioară, prin sine însăşi, nu are consecinţe, nu este patogenă, atâta timp cât nu i se asociază o frustare internă. Aceasta din urmă trebuie să-şi aibă originea în eu şi să interzică libidoului accesul la obiectele spre care acesta vrea să se reorinteze. Doar atunci se naşte conflictul şi odată cu el posibilitatea unei îmbolnăviri nevrotice, adică, a unei satisfacţii substitutive obţinută pe calea ocolită a inconştientului refulat.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refularea sexuală conduce la sublimarea pulsiunii sexuale în cultură.

citat clasic din Sigmund Freud
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin natura lor, cuvântul de spirit şi comicul sunt două lucruri distincte, ele suprapunându-se pe de o parte doar în anumite cazuri speciale şi pe de altă parte în ceea ce priveşte tendinţa de a obţine plăcere din surse intelectuale.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!