Răzmeriţa gândurilor

Şi mergând pe Jiu în sus
M-am întors mereu pe curs;
Mai jos am dat de un fluviu
Botezat de mult Danubiu.
Care curge către zare
Hăt, departe până-n mare

Jiul nostru mai are fraţi
Prin Moldova şi Carpaţi.
Uite aşa vere sau frate
Toate în lume-s numărate.
Omul numără zilele
Apa sapă malurile

În viaţă totul creşte
Nimic nu se iroseşte.,
Arunci în brazdă un grăunte
Din el ies seminţe multe.
În acel spiculeţ de grâu
Cu pai 'nalt până la brâu.

Că... şi planta la fel pomul
Au o viaţă ca şi omul
Când unul pleacă sau dispare
Altul pe loc va apare.
În nesfârşitul infinit
Plin de enigme-n circuit

Că nimic nu se mai ştie
În lumea noastră ce-o să fie?
Încarnare..., Inerţie...,
Ori uitare pe vecie!

De când este omenirea
Tot se cată fericirea
Viaţă lungă pe vecie
Dragoste şi armonie!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Ce e azi nu este mâine
Şi ce a fost nu mai revine
Viaţa merge înainte
Cu ce-i rău sau ce e bine.

De când este omenirea
Viaţa-i clipă de trăire
Ea rămâne amintire
Un mormânt şi o umbrire.

Când ai trecut în veşnicie
Eşti uitat de soră, frate
Că nimic nu se mai ştie
Şi uitate rămân toate.

Omule! Ia bine aminte
Când dispari din astă lume
Nu mai eşti cel dinainte
Ci un străin cu-n searbăd nume.

În rest totul e uitare
Aşternută în mormânt
Fără a cere amânare
Pentru al tău suflet dispărut.

E minune când vreun frate
Îţi aprinde o lumânare
Memorându-ţi mai departe
Scurta-ţi viaţă călătoare.

Ce eşi omule în viaţă?
Decât colbul trecător
Visător, plin de speranţă
Şi un suflet călător.

Uiţi de azi, uiţi şi de mâine
Ca şi de celelalte zile
Care înseamnă renunţare...
Un mormânt şi o uitare.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vine o vreme

În tăcere, pomul
către cer se-înalţă.
Să trăiască, omul,
de la pom învaţă.

Învaţă cum să crească,
învaţă să muncească.
În lumină se răsfaţă
şi către cer se înalţă.
Dar
Vine o vreme când pomul
nu mai înfrunzeşte.
Vine o vreme când omul,
mult îmbătrâneşte.
Atunci,
Nici unul, nici altul
nu mai scrutează înaltul.
Nu mai adoră văzduhul,
către cer le pleacă duhul.

poezie de Dumitru Delcă (24 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un val este ocean, şi când se ridică, i se dă numele "val". Când i se dă acest nume, este ca şi cum ar avea o existenţă independentă. Pare că se rostogoleşte de-a lungul suprafeţei, care este tot apă - apă care curge în apă - şi pe aceasta o numim viaţă. Apoi dispare şi aceasta se numeşte moarte. De fapt, nimic nu s-a întâmplat cu apa. Este doar o mişcare naturală, dar pentru că îi sunt atribute un nume şi o formă, apare ca o existenţă separată, sau entitate distinctă. În tot acest timp, este doar joaca apei care creşte, curge, scade - nicio poveste. Mintea inventează povestea prin crearea unei identităţi iluzorii. În adevărata înţelegere, totul este unicul. Când identitatea se ridică, o sărbătorim ca pe o naştere şi când curge, o numim viaţă. Când dispare, îi spunem moarte şi întristare. Dar, într-adevăr, dacă priveşti din perspectiva Absolutului unic, Adevărului, nimic nu s-a întâmplat cu adevărat, cu excepţia faptului că viaţa visată a unei fantome ajunge la sfârşit.

citat din Mooji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Petrişor

Motto:

Petrică şi Petrişor
Toată lumea are un dor
Numai tu ai mai multe
Ştiute sau tăinuite.
Care pleacă şi vin
Din Craiova sau Negomir.

Plecând, din Craiova în sus
Pe al Jiului curs
Înspre nord şi la apus,
După un timp ai ajuns
În comuna Negomir
Cu oameni harnici şi buni.
Este satul lui Petrişor
Care este fermier
Iubeşte agricultura
Florile şi pomicultura.
Multă vreme a fost plecat
Din îndepărtatul sat
A uitat copilăria
Şi a îndrăgit milităria,
Încontinuu a lucrat
Până s-a pensionat
Şi ca să nu stea degeaba
A început omul treaba.
Sădind un pom, câte o floare
Până a ajuns grădina mare,
Are şi un solar cu legume,
Lăudat de multă lume.
Flori frumoase şi căpşuni,
Soiuri de trandafiri buni.
Când trece omul pe drum
Se îmbată de parfum.
Creşte în ogradă şi curcani,
Frumoşi, graşi şi dolofani,
Spre uimirea tuturor
Vrea să crească în viitor
O sută de dendoni*1 şi mai bine
Să-i vândă în piaţă şi la lume,
Tot aşa vrea alt solar
Cu căldură şi cu geam,
Să producă trufandale
Iarna, când e gerul tot mai tare.
Vrea şi struguri de masă,
Afuz-Ali, Cardinal şi Tămâioasă.
În vale, un eleşteu pentru sat
Cu crap, plătică, fitofag.
Şi pescarii pe al lui mal,
Alţii cu peşte pe grătar,
Când este vreo sărbătoare,
Să ne ureze şi cu pahare
Pline cu palincă şi cu vin,
Care se găsesc din plin.
În glasul cucului din culme
Şi al păsărilor din pădure,
Cintezele şi privighetoarea,
Înveselind toată valea.

Pedro, mereu îşi aduce aminte
De ce a fost mai înainte,
Plânge pe frate şi părinţi,
Pe vecie dispăruţi,
Se întâlneşte cu fraţii din sat
Pe care niciodată nu i-a uitat.
Merge pe câmp, culege flori,
Pe coastele pline cu pomi
La oameni pe a lor moşie,
Ce muncesc cu bărbăţie,
Este harnic şi priceput
Dar, are multe de făcut
Şi nu-şi iese din cuvânt
Spunând, că traiul e pe pământ,
Muncind cu cinste şi vrednicie,
Ele aduc bogăţie.

Să ai suflet de fecioară,
Să iubeşti ce te înconjoară,
Unii, poate că te înjură
Tu să nu le porţi de ură,
Cine-i harnic şi munceşte
Natura îl răsplăteşte.
Cu bunăstare şi sănătate
În casă având de toate.
Omul poartă al său destin,
Trăindu-şi viaţa din plin.
În rest totul este trecător,
Ca şi pasărea din zbor,
Că..., nimic nu iei cu tine
Decât un nume şi ce a fost bine.

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi pomul

Omul se naşte din iubire,
Pomul prin încolţire.
Omul creşte mare,
Pomul să înalţă spre soare.

Pomul frunză verde are
Şi se mândreşte cu ea tare,
Omul munceşte şi adună
Şi are inimă bună.

Iar când iarna vieţii soseşte,
Omului părul îi albeşte,
Pomului ramurile îi trosnesc
Şi amândoi îmbătrânesc.

poezie de Vladimir Potlog (22 iulie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul la Olimp

În continuă schimbare
Este lumea pe pământ.
Unul naşte, altul moare,
Toţi se nasc şi mor pe rând.

Cel bătrân pleacă din lume,
Se duce la locul lui.
Nou născutul mai rămâne
Să trăiască timpul lui.

Ca şi omul, mai dispare
Tot ce creşte pe pământ.
După un timp, iar răsare
În natură, nou veşmânt.

Totul este în schimbare:
Climă, aer, anotimp.
În univers reapare
Mult prea râvnitul Olimp.

poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către care depărtări?

Neştiutele cărări
Şi-ale zilelor soartă,
Către care depărtări
Fără-ntorcere ne poartă?

Ochii bine nu-i deschidem,
Vai! Ce multe-avem de spus...
Când cu viaţa ne deprindem,
Tocmai viaţa ni s-a dus.

Facem treburi zgomotoase,
Toată lumea să ne ştie,
Pe când doar un pumn de oase
Vom lăsa pentru vecie.

Cei ce-i ţin în viaţă gura,
Faurii de gălăgie,
Spun că vor schimba natura,
Frunze-albastre-n pomi să fie.

Dar eu tac şi stau de-o parte,
Las a lor totul să fie.
Ştiu că gurile sparte,
Nu pot dăinui-n vecie.

Neştiutele cărări
Şi-ale zilelor soartă,
Către care depărtări
Fără-ntoarcere ne poartă?

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă viaţă

Îţi scriu acum din suflet
Că mi eşti o soră mare
Pot striga scoate un sunet
Eşti iubirea mea cea mare

Mi ai dăruit a ta candoare
Îmi pregăteşti încet ieşirea
Eşti aici cu mine ai răbdare
În viaţă am întâlnit iubirea

Mi ai dat curajul de a înota
Prin zilele trecutului înourat
Şi fericirea de a te cânta
În zilele prezentului înseninat

Mi ai dat lacrima şi fericirea
Visul când sufletul odihneşte
Inima să mi strige iubirea
Gândul curat ce viaţa iubeşte

Tu esti mosorul cel cu aţă
Tu mi înfăşori aţă din dor
Eu sunt păpuşă din faianţă
Viaţă să mi spui de mor

Să m-anunţi când mă voi sparge
În mii de astri mici şi coloraţi
Mă voi amesteca prin alge
Şi prin ecoul din Carpaţi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În părculeţul de lângă apă
Care curge încet la vale
Stau gânditor pe bancă
Fiind şi zi de sărbătoare.

Pe alei e forfotă mare
Bătrâni, tineri şi părinţi
Veniţi pentru plimbare
Cu odraslele lor cuminţi.

Unii mereu spun la glume
De care îmi aduc aminte
Lumea noastră este lume
Şi priveşte tot înainte.

Bucurii au şi ai mici
Pe lângă părinţii lor,
Mamele şi ai lor tătici
Le fac voile cum vor.

Dau şi eu ceasul în urmă,
Cu amintirile toate,
Au fost ani grei, nu glumă
Ducându-i mai departe.

Privesc îngândurat în zare
Şi copilaşii din jur
Care îmi dau târcoale,
Voind ceva să le spun.

N-am stat mult şi am început
C-o voce înceată şi moale
Aşa cum m-am priceput
Pentru o bună desfătare.

Să trăiţi, dragi copii,
Să ajungeţi oameni mari,
Să aveţi numai bucurii
Împlinind suta de ani.

Strânşi cu toţii în jurul meu
Să asculte ce le vorbesc,
Le-am spus despre viaţă mereu,
Să fie harnici cât

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de pom şi pui de om

Un sâmbure de pom
Prinde viaţă din pământ.
Din pântece, pui de om
Către viaţă-şi ia avânt
Când puiul de pom prinde rădăcini,
Puiul de om se joacă prin vecini.
Când puiul de pom, drept se înalţă,
Puiul de om se-alintă şi se răsfaţă.
Când puiul de pom prinde să rodească,
Puiul de om începe să iubească.
Când puiul de pom rodeşte din plin,
Puiul de om îşi făureşte destin.
Când puiul de pom nu mai este pui,
Puiul de om îşi construieşte rostul lui.
Când fostul pui de pom nu mai rodeşte,
Atunci, puiul de om, îmbătrâneşte.
Când timpul pentru fiecare a trecut,
Pomul este vreascuri, iar omul... a tăcut.

poezie de Dumitru Delcă (22 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu

Totul a-nceput într-o continuare...
Cum se naşte floarea zâmbind către soare,
Soarele -o usucă într-o scăldătoare
De raze călduţe şi unduitoare.

Nu-i nimic pe lume care nu foieşte,
Chiar şi piatra, timpul o încărunţeşte
Până când în rosturi o cermăluieşte
Şi o suflă vântul până-o prăfuieşte.

Totul este viaţă şi apoi e moarte,
Moartea se transformă într-o vietate.
Într-o perioadă ciclul se roteşte,
Nu mai ştiu din ce totul încolţeşte.

Din nisipuri fine şi din praful mării
Stâncile se-nalţă până-n vârful zării,
Din apa sărată creşte altă floare
Ce-şi ia din pietroaie frunze şi-o culoare.

Totul este moarte într-o disperare,
Totul este viaţă într-o încântare,
Din oase de păsări fluturii iar zboară
Şi prin iarba crudă câte gâze zbiară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când copiii sunt cu mine

Când copiii sunt cu mine
şi cu drag la piept îi strâng,
Am tot aurul din lume,
de nimic nu mă mai plâng.

De ninge sau viscoleşte,
ori o boală grea mă-încearcă,
Zâmbetul lor mă-încălzeşte,
cu sănătate mă-încarcă.

Când îmi urează de bine
mă răsfaţă sufleteşte.
Fericirea e cu mine,
speranţa de viaţă creşte.

Copiii-s muguri de viaţă
care-n timp vor înflori.
Care mie-mi dau speranţă
că prin ei, voi dăinui.

poezie de Dumitru Delcă (25 decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul - nobilă fiinţă

Omul a descoperit focul pe care l-a aprins.
Omul a descoperit apa cu care apoi l-a stins.
A vânat animalul pe care acum îl creşte,
A cultivat pământul unde sămânţa rodeşte.
A întemeiat familie, a crescut copii,
A trăit, de-a lungul vieţii, tristeţi şi bucurii.
A construit o casă în care să locuiască,
A luptat ca lumea să nu se duşmănească.
A înfruntat furtuni, a petrecut războaie,
A îmblânzit natura, a stăvilit şuvoaie.
A inventat apa caldă, a construit maşini,
A ridicat biserici unde poţi să te închini.
A cucerit cerul, cu Universul stă de vorbă,
De pe Marte şi Uranus recoltează acum probă.
Caută necontenit semeni cu care să comunicăm,
Cu ştiinţa laolaltă, noi galaxii să explorăm.
Omul - nobilă fiinţă, multe a făcut în viaţă.
Multe mai sunt de făcut şi necontenit învaţă.
Îşi schimbă modul de viaţă, se modernizează,
Şi lasă posterităţii tot ce el realizează.
E de datoria noastră să păstrăm tot ce primim,
Să cercetăm mai departe, visul lumii să-mplinim.
Vis de pace, libertate, de frăţie-ntre popoare,
Să ne bucurăm de viaţă, cât mai rămânem sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei fi omul înţelept

Nu lăsa timpul să treacă
Fără să înveţi ceva!
Având minte înţeleaptă,
Mai mult te vei înălţa.

Altfel, vei avea o viaţă
Care duce în amurg.
Nu vei putea face faţă
Greutăţilor ce curg.

Cu multă învăţătură,
În viaţă vei prospera.
Vei păşi în lumea bună,
Mult timp te vei bucura.

Vei putea intra în lume
Fără să ai remuşcări.
Din nume îţi faci renume,
Vei deschide multe zări.

Vei avea viaţă frumoasă,
Vei primi mai mult respect,
Gândul îţi va sta acasă,
Vei fi omul înţelept.

poezie de Dumitru Delcă (4 mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Având aceeaşi soartă

Cât e tânăr, omul,
de rău nu se teme.
Este ca şi pomul
care-înfruntă vreme.
Când se-adună anii
şi amprente lasă,
Nici măcar chiar banii,
viaţa n-o salvează.
La fel e şi pomul
bântuit de vreme.
Îşi pierde tot rodul,
Nu mai este verde.
Având aceeasi soartă,
Şi omul şi pomul
sfârşesc. Unul pe vatră,
altul sus, la Domnul.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de viaţă

Mi-e dor de viaţă ca pământului de ploaie.
Mi-e dor de viaţă ca cerului de soare.
Mi-e dor de viaţă ca poetului de poezie.
Mi-e dor de viaţă ca sufletului de o frumoasă melodie.
Dar nu îmi este dor de ceaţa care se lasă peste noi.
Nu îmi este dor de omul care îmi vorbeşte de pace,
Dar în suflet poartă un război.
Nu îmi este dor de străinul care mă numeşte frate,
Dar în gând plănuieşte să mă lovească pe la spate.
Nu îmi este dor de tot ce pare frumos, dar este fals.
Nu îmi este dor de lumânarea care a ars.
Îmi este dor de o lumină lină care vine,
Dintr-o inimă de om bună şi creştină.
îmi este dor de tot ce trebuie să aibă omul mai sfânt,
De viaţă, limbă şi de al său pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 martie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce, e omul astăzi neputincios şi surd
Trăindu-şi ani daţi în neguri şi absurd?
De ce, e orb în suflet şi fără de simţire
Pierzând adesea calea şi sfânta sa menire?
De ce, e omul nostru nechibzuit şi prost
Nu vede decât banul, averi fără de rost?
De ce, se-nveşmântează în lungă nepăsare
Pierzându-şi mântuirea şi zborul către soare?
De ce, omu-i de gheaţă şi în trăire mut
La geamătul de frate în negură pierdut?
De ce, nu are un crez, voinţă înzecită
Să dăruiască-n jur iubire-n cer sfinţită?
De ce, e omul crud călcând pe oseminte,
Puterea şi mărirea e tot ce are-n minte?
Hălăduieşte-n viaţă, nebun, debusolat
Neştiind că toate astea în van le-a adunat.
În ceasul cel din urmă să fim mai înţelepţi,
Cu suflete curate şi-n cugete mai drepţi,
Numai prin rugă aprinsă vom fi învingători,
Mergând pe drumul vieţii, miloşi şi iertători.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător prin viaţă

Ne-am cunoscut la inceput de vară
Eram o tânără subţire şi sprinţară,
Nu cred c-am aveam nici opsprezece ani
Când ne plimbam pe aleea cu castani.

Ce viaţă... fără griji, fără nevoi,
Era atuncea pentru amândoi...
Dar timpul făr' de veste a trecut,
Şi apoi necazurile-au apărut.

Păşind în viaţă printre buni şi răi,
Am reuşit să-mi văd şi de ai mei
M-am străduit să fiu la înălţime,
Şi să fac doar ceea ce se cuvine.

Târziu am constatat că am greşit
Că de la viaţă n-am cerut mai mult,
M-am mulţumit doar cu ce mi s-a dat,
Însă mereu, mereu am tot sperat.

Acum, când nu mai sunt copilul de-altadat',
Mă uit în urmă la tot ce am lasat
NIMIC afară de ai mei copii,
Cu care toată lumea s-ar mândri.

Regretele pe rând mă copleşesc
Când văd ca-ncep uşor să-mbătrânesc,
E imposibil să mă-ntorc din drum
Să am atunci, demult, mintea de-acum.

poezie de Mariana Simionescu (17 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!