Reminiscenţă

În serile de toamnă,
Când îngerii întind
Pe-nchişii ochi ai zilei bolnave
Vălul serii,
Ne pomenim adesea
Gândind,
Plângând,
Iubind,
C-o dragoste smerită
Şi-adâncă
Şi târzie,
Pe bunii duşi
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece,
De tot,
Fără să ştie
De-a fost cândva o clipă
În care le-am pătruns
În tainiţa comorii
Ce ne-o jertfea pe-ascuns
Iubirea lor adâncă
Şi tristă
Şi sfioasă...

... În serile de toamnă,
Când liniştea din casă
I-atât de priitoare neliniştei din gând,
Ne pomenim adesea
Că-ngenuchem, - plângând
Cu-o remuşcare-adâncă
Şi tristă
Şi târzie
Pe bunii duşi,
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece
De tot,
Fără să ştie,
Măcar că-n taina unei
Târzii
Şi vane seri
Îşi vor afla răsplata
Durutelor tăceri...
Că va veni-ntr-o toamnă
O vară tristă-n care
Pioasa şi târzia
Şi vana remuşcare
Îi vom iubi şi-om plânge
În prada unui dor
Mai trist,
Şi mai zadarnic
Decât a fost al lor...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, doamnă

E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii să-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă.

cântec interpretat de Gheorghe Ionescu Gion, muzica de Ionel Fernic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întârziat

Toamnă târzie,
Rai părăsit,
Spune-mi şi mie
Dacă-s iubit.

Toamnă târzie,
Rai desfrunzit,
Spune-mi şi mie
Unde-am greşit,

Cum pot să pic,
Să nu-mi mai fie
Dor de nimic,
Toamnă târzie?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă

Vacanţa mea de vară a fost... o toamnă,
Lumini multicolore ce-au lunecat în timp
Şi te-ai purtat în ceasuri ca o doamnă
Un mod ciudat în care n-am făcut nimic.

Eu n-am ştiut acum că fără tine
Nu semăn nici un bob din suferinţa noastră
Şi-aştept o vară care numai vine
Sau mă condamn tăcerii care e sihastră.

Ochii-mi lucesc unei întregi pleiade
De frunze şi iubiri purtate-n jalnic vânt
Şi amăgire-apare-n acoladă
De sunt o mică toamnă cu greu deznodământ.

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă
Şi toamnă va ramâne întreagă în timpuri
Învolburate ceruri mă condamnă
Dispar şi-apar, m-ascund printre nisipuri.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, toamnă, toamnă

Norii iarăşi se descarcă
Şi acum ca astă vară.
Anotimpul ăsta parcă…
A mai fost şi-n primăvară.

epigramă de Valentin Groza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de toamnă

Poeme de brumă
Pe-a timpului humă –
Poeme de vise şi vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.

Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...

E toamnă de-acum,
Durere şi fum,
Purtând şi tristeţi şi tăceri,
E toamna din noi
Când desculţi, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.

Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici şi goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt trişti şi sunt goi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind în tăcere

Îmi amintesc că-n acea seară,
Faceam planuri pentru viitor
Şi te-am văzut întâia oară
Când mi-ai zâmbit nepăsător.

Gândind că zâmbetul-mi place mie,
Iubindu-te şi păstrând tăcere,
Când eu citeam o veşnicie
Şi-n visul meu multă plăcere.

Am stat în noaptea mea târzie,
Gândind la acea noapte întunecată
Să scriu din nou o poezie,
Tristă, cu-o lacrimă-necată.

Şi nu ştiam cum să-mi strâng
O poezie nouă să compun,
Cuvinte multe aveam în gând
Şi nu ştiam cum să le pun.

poezie de Eugenia Calancea (26 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe mirosind a toamnă

Merg cavalerii nopţii să ceară lunii vamă.
Copacii, în iluzii, pierd frunzele pe rând.
A mai trecut o vară, s-a mai topit un gând;
Să bem din cupa nopţii şi, nu fi tristă, doamnă!

Pe uliţa din suflet mai trece-un dor flămând,
Trist, căutând un loc unde-ar putea să doarmă.
Din vise desuete gustând ca dintr-o poamă,
Tomnatic pierde-vară, el trece fluierând.

Ne plouă în privire, ne plouă şi în gând
Cu stropi plesnind de clipe cu iz, discret, de toamnă.
Doar dragostea cu vise, un licurici în coamă,
Ne-mbrace cu blândeţe în trupul ei plăpând.

Să amânăm tristeţea în nopţile ce vin
Cu nostalgia-n suflet, plângând a poezie
Şi spre-a uita de drama naturii-n agonie,
O noapte să ne pierdem într-un poem divin.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (2008)
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă şi ninge...

E toamnă târzie şi plouă şi ninge,
Se scutură norii şi streaşina plânge
Şi vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Şi ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai ştiu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb şi-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb şi nu ştiu...
E frig prin odaie şi focul se stinge
E toamnă târzie şi plouă şi ninge...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbind cu Eminescu

Pe o stradă largă-ngustă,
Se ducea un om venind,
Spunea Eminescu-n glumă
Şi mă pomenesc zâmbind.

Cum aşa, un om să plece
Şi să vină totuşi el?
Ca şi cum un om ce trece
Stă pe loc fără de-apel.

Este aici o controversă
Ce nu poţi ca s-o atingi,
Ca o flacără intensă
Ce arde dacă o stingi.

Ca o toamnă'n miez de vară,
Ca Anul Nou în zi de Paşti,
Sau cum ar fi, bunăoară,
Când să mori, atunci te naşti...

Eminescu a scris această
Mică glumă fără sens,
Într-o zi ce-i fu nefastă...
Şi-a lăsat un gol imens.

Eminescu-a fost un astru
Şi prea unic el ne-a fost,
A fost zeul Zaroastru
Într-o lume fără rost.

Şi cu fruntea lui augustă
Ce n-o mai vedem nicicând,
Pe o stradă largă-ngustă
El sosea încet, plecând.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie ...

E toamnă târzie între râpi şi crâng.
Ramul, verde-odată, acum este ciung.
Fără frunze pare speriat şi gol;
Doar păsări mai zboară, peste el, în stol.
Sus pe deal, în zare, povârnitul drum,
Pavat e cu frunze veştede de-acum.
Vântul lung mugeşte, strigătu-i aud
Prăvălind ecoul până-n prundul ud.
Toate-s fără vlagă, totu-i cenuşiu;
Nimic nu rămas-a din ce era viu.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tristă toamnă

Se-apropie o tristă toamnă şi printre frunze ce-au căzut
Mai caut clipele trecute şi toate câte am pierdut...
Într-o rugină parfumată e-nvăluit un aer cald
Cu paşi nesiguri fuge vara din lacul unde mă tot scald

E trist şi umed asfinţitul iar soarele a plâns puţin
Şi mi-a trimis o adiere a unor nopţi prea lungi ce vin
Îmi fac un pat de frunze moarte şi mă întind să lenevesc
În mintea-mi plină te mai caut, dar nu mai sper să te găsesc

Cum să mai cer putere vieţii când am trăit şi aşa prea mult?
M-agăţ de-un ram uscat de vreme şi vântul rece îl ascult
Un cântec scurt de toamnă tristă răsună-n nopţi prea lungi ce vin
Eu mă grăbesc s-ajung la tine, să-ţi umplu sufletul străin...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greier de toamnă târzie

Plimbă calul pe ogor,
Fluturând un tricolor.
- Sunt agricultor precoce,
Iarna nimeni nu mă-ntrece.

epigramă de Cristian Grecu
Adăugat de Cristian Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mi-a bătut o frunză-n geam, să m-anunţe că e toamnă.
I-am zâmbit, în mână-am luat-o şi-am dus-o uşor la gură
I-am şoptit încet, să ştie, că-i necruţătoare doamnă,
Şi în fiecare an când vine, simnt cum anii ea mii fură,
Cum îmi pune rid pe faţă, să fie ea mai frumoasă....

poezie de Elena Bulancea (9 septembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce cred că în acel an Tudora, baba care se îndrăgostise fără să se ruşineze, a fost fericită cât n-a fost în toata viaţa ei. Era o dragoste târzie, din cele ce fac toamna să înflorească crânguri de salcâmi şi lebede sălbatice să se răzgândească să mai plece în ţările calde...

Nicolae Dabija în Nu vă îndrăgostiţi primăvara!
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Rai e toamnă, mamă?

În Rai e toamnă, mamă?
Trimite-mi, de poţi, veşti,
Cum se vede pământul,
... Acolo unde eşti?

Te văd îmbrobodită,
Pe prispa casei stând,
Aşa făceai adesea,
Priveai frunza căzând.

Oftai fără vreo vorbă,
Basmaua ţi-o legai,
Şi rătăcită-n gânduri,
Cuminte, lăcrimai.

Purtai galoşii tatii',
Şi-o bundiţă din lână,
Veche de mulţi ani,
Măicuţa mea bătrână.

O chibzuită-n toate,
Aşa ai fost mereu,
M-ai învăţat măsura,
Valoarea unui leu...

Să nu am burta goală,
Flămândă rămâneai,
Când mă vedeai sătul,
Atunci te săturai...

Văduvă, sărmană,
Şi cu un prunc la sân,
Te-ai luptat cu viaţa,
Orfan să nu rămân.

Însă ea nu iartă,
Pe niciunul din noi,
Vine... bătrâneţea,
Să-şi ia timpu-napoi.

Acum am înţeles,
De ce erai, tu, tristă,
Când toamna apărea,
Pustie, pesimistă...

Te gândeai, măicuţă,
C-aşa pleacă şi omul,
... Într-o zi, ca frunza,
Îşi lasă-n urmă pomul.

Iar pomul ce-ai sădit,
Cu taica-l meu odat'
Vă rămâne singur,
Cu ramu-i aplecat..

Dreptate aveai, mamă,
V-aş învia cu-arginţi,
Că-n fiecare toamnă,
Rămân fără părinţi...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiţia

Perioada preşcolară...
Părinţii mă îndoapă cu ambiţie:
Eu mai bine decât alţii
Citesc tare şi cu dăruire
Versuri la lecţiile de dimineaţă.
Versurile altora.

Dar adesea sunt tristă.

La şcoala nr unsprezece
Eram elevă model şi activistă.
Ce s-au mai bucurat părinţii
Pentru medalia mea de aur!...

Dar adesea sunt tristă.

Vreau să devin
Multiplă medalistă
La discipline olimpice
La cursa de 400 metri cu obstacole.

Dar adesea sunt tristă.

Dacă a fost ceva, în care
Doream pe toţi
Să-i depăşesc?

Acum deja ştiu;
Părinţii mi-au făcut
Darul nu cel mai bun.

Oare nu e un lucru trist?

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii?

Scenarii care n-au fost scrise
Le-am petrecut poate în doi,
Ne-am scufundat adânc în vise,
Am luat secunda înapoi.

Trăiesc frumoasa rătăcire
În lumea asta fără rost;
Mi-e frică de acea rănire
Să spun prezentului... a fost!

Privesc neliniştit în zare,
Mi-aş fi dorit să te-ntâlnesc.
Dar nu-i decât o alinare,
Sau poate tot ce îmi doresc!

Ascult de inima-mi amară,
De versu-mi ce azi plânge,
Şi n-am să pot să fac iar vară,
Că-n sufletul meu ninge!

Nu-i loc de-o altă suferinţă
În golul inimii
Dar încă mi-am păstrat dorinţa
De-a te iubi. Tu ştii?

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Ramona Alexandrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!