Zâmbind cu Eminescu

Pe o stradă largă-ngustă,
Se ducea un om venind,
Spunea Eminescu-n glumă
Şi mă pomenesc zâmbind.

Cum aşa, un om să plece
Şi să vină totuşi el?
Ca şi cum un om ce trece
Stă pe loc fără de-apel.

Este aici o controversă
Ce nu poţi ca s-o atingi,
Ca o flacără intensă
Ce arde dacă o stingi.

Ca o toamnă'n miez de vară,
Ca Anul Nou în zi de Paşti,
Sau cum ar fi, bunăoară,
Când să mori, atunci te naşti...

Eminescu a scris această
Mică glumă fără sens,
Într-o zi ce-i fu nefastă...
Şi-a lăsat un gol imens.

Eminescu-a fost un astru
Şi prea unic el ne-a fost,
A fost zeul Zaroastru
Într-o lume fără rost.

Şi cu fruntea lui augustă
Ce n-o mai vedem nicicând,
Pe o stradă largă-ngustă
El sosea încet, plecând.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi o undă

Am prins aripi şi am zburat
Îţi mulţumesc dragul meu
Eu trandafirul l-am luat
Iubit ai fost te voi iubi mereu

Ce m-aş fi făcut fără iubire
O floare uscată fără sevă
Ce eram dacă nu te vedeam
Fără lacrimi doar o Evă

Dacă nu te cunoşteam
Era doar noapte fără şoapte
Într-un loc eu mă roteam
Fără Lună fără vise luminate

Plec mă simt însingurată
Un vis de inocenţă am fost
Am fost lină şi plăpândă
Am trecut ca şi o undă

Te iubesc lacrima n-are rost
Este disperare neputinţă
Soarta ne poartă cu-n rost
Nu fi învins ai credinţă

Cea fost a fost el va trece
Şi trandafirul se va vesteji
Lăsăm tristeţea ca să plece
Să vină fericirea nu vom jeli

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precauţie

Anul care a trecut
A fost foarte precaut,
Ne-a lăsat fără zăpadă
... Să nu-alunecăm pe stradă.

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (28 decembrie 2019)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

merg pe o stradă
fără oraş, fără sens
într-un deplin nonsens cu consensul general
merg în oraşul fără nume
lumina absentă, poate incoerentă
umbre negre pe drum
fără grabă, fără treabă, aşteaptă, la pradă
în noapte doi oameni pe o stradă
unul sunt eu
celălalt, caldarâmul murdar şi ud
de pe o stradă
în mine picură tăceri
de azi, de ieri
caldarâmul stă cuminte, pe stradă
îndură, vânt, ploi, tacute nevoi
eu zac azi pe caldarâmul ud
udat cu sângele meu
într-o noapte, pe strada aceea
murdară şi neagră
în zori, zac mai departe, pe stradă
începe o nouă zi
pentru voi, eu...
eu zac pe o stradă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciană

Se spune că
a fost unu Eminescu
pe vremea
când codrii erau
de aramă,
când Lacul...
când dorul
de mamă...

Se spune că
a fost unu Eminescu
când plopii
erau fără soţ
pe afară,
când Vino iubito...
când dorul
de ţară...

Se spune că
a fost unu Eminescu
pe când
Memento mori
îi venea în minte...
când O, rămâi
când dorul
de cuvinte...

Se spune că
a fost unu Eminescu
în anii cei grei
păstrat în parfumul
de tei!...

poezie de Gheorghe Gurău (ianuarie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb

mă întreb mereu
fără sens, fără rost
într-o clipă obosită, tare chinuită
băusem mâhnirea pînă la fund
într-o seară chioară
într-o cârciumă goală
doar eu şi ea...
nu mi-a păsat de mine, de lume, de toate
sunt beat într-o lume beată
şi ce... sunt beat, nu vezi...
pe cer, stele inegale
cad în cale
a mai căzut azi una
se şterg una câte una
stau şi mă întreb
desigur fără rost
cum o să fie chipul lumii noi
când totul e clădit
din rugină, nămol şi gunoi.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea din vis

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor şi-a vechilor poveşti,
un împărat ce îşi făcuse-un nume
asemenea aleşilor cereşti.

Era vestit prin legile-i severe
cu care-i pedepsea pe răi şi furi,
dar şi prin recompense şi plăcere
când oamenii păreau cinstiţi şi puri.

În sala unde împărţea dreptate
părea un zeu pe tronul lui de fier
şi toţi sperau ca, într-o zi, el, poate,
va renunţa să fie tot stingher,

căci tronul de alături, de o vreme
era tot gol, în aşteptarea ei,
a celei pentru care încă geme
în inima-ngheţată ca un stei.

Venise-n viaţa lui ca o minune
pe care a primit-o şi-a iubit,
dar n-ar putea nicicând, la nimeni spune
de ce sau cât a fost de-ndrăgostit,

căci el, ce nu suportă o minciună,
a înţeles târziu, că-ntr-un ocean
o floare însetată să răpună
nu poate fi oprită, e în van

să ceri meduzei braţele să-şi plimbe
pe corpul tău, în dulce mângâiat,
să uite cum a fost şi să se schimbe
atunci când tot ce-a vrut, a câştigat.

El a-nţeles, i-a spus, ea a plecat,
iar locul ei de-atunci, acum e gol
şi n-o aşteaptă cum o fi sperat,
inabordabil, cu un singur rol:

acela de a-i aminti iubirea,
trădarea şi minciuna fără rost,
plecarea, dorul şi nefericirea
dintr-o poveste care,-n vis, a fost.

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor şi-a vechilor poveşti,
povestea căreia i-am dat un nume
şi poţi acum, şi tu, s-o povesteşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu uita, iubito...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
De vei putea, de vei putea, de vei putea,
Acel cuvânt ce-a fost şoptit poate pripit,
Dar fără rost nicicum n-a fost, nicicum n-a fost.

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
Dacă ai vrea, dacă vei vrea, dacă ai vrea,
Trecutul timp, cu tot trecând în tot ce-a fost,
Poate cu-n rost, poate cu-n rost, poate cu-n rost...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta,
Cum pe pământ purtaţi de vânt cad fulgi de nea,
Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita...

Vor trece ani, vor trece luni ca într-o clipă,
Şi zilele ce-au fost cândva cad în risipă,
Nu le uita, nu le uita, nu le uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o mare albastră

Lasă-ţi gândul tot să zboare,
Inima sa-ti înconjoare,
Uită chiar si ce te doare
Zboară dincolo de zare!

Dincolo ce tot ce-i omenesc!
Pentru o clipă lasă-mă să te iubesc!
Stinge focul ce mă arde,
Sau aţâţă-l tot mai tare!

Într-o mare albastră,
Tu dulce crăiasă,
Fii a mea mireasă
Într-o lume tot albastră!

Într-o lume fără lume,
Fără mine, fără tine!
Fii tot ce-mi doresc,
Tot ce încă pot să mai iubesc!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost

am fost

m-a mărginit necuprinsul oraşului
atâta lume şi singuratatea mea, ţipând

de mult, cândva
m-am pierdut pe-o stradă, anonimă
o casă
un număr de nimeni ştiut
o cameră, un pat şi o carte
pe-o pernă cu lacrimi

am căutat
dar nimeni nu m-a găsit
cineva a trecut pe strada mea fără număr
şi-a şoptit

aici a stat cineva

poezie de Viorel Muha (septembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă

Vacanţa mea de vară a fost... o toamnă,
Lumini multicolore ce-au lunecat în timp
Şi te-ai purtat în ceasuri ca o doamnă
Un mod ciudat în care n-am făcut nimic.

Eu n-am ştiut acum că fără tine
Nu semăn nici un bob din suferinţa noastră
Şi-aştept o vară care numai vine
Sau mă condamn tăcerii care e sihastră.

Ochii-mi lucesc unei întregi pleiade
De frunze şi iubiri purtate-n jalnic vânt
Şi amăgire-apare-n acoladă
De sunt o mică toamnă cu greu deznodământ.

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă
Şi toamnă va ramâne întreagă în timpuri
Învolburate ceruri mă condamnă
Dispar şi-apar, m-ascund printre nisipuri.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă el, bărbatul, n-ar fi existat...

Floare nenuntită ar fi fost femeia
Scuturând petale pe pământ încins,
Irosind polenul şi lipsind scânteia
Focul nemuririi... nu s-ar fi aprins.

Ar fi fost vioara ce-i lipseşte arcuşul
Necântată-n noapte ar fi adormit
Strunele bolnave i-ar fi fost tăişul
Trupului ce-n taină, moare neiubit.

Ca o ciocârile ce în plâns şi-neacă
Nesfârşitul cântec prin furtuni de dor
Prin frunzişul vieţii cu tristeţi se-mbracă
Căutând pereche să plutească-n zbor.

Ce-ar fi fost femeia singură-n iubire?
Flacără ce-ar arde zilnic fără rost,
Creangă fără ramuri, trup spre vestejire
Şi cerşind lumină dintr-un cer anost.

Ce este femeia când îşi are alături
Sufletul pereche-n simfonia vieţii?
E vioara lumii ce străpunge-nalturi,
El... izvor de cântec şi arcuş tandreţii.

poezie de Angelina Nădejde (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi viaţa

Şi viaţa care merge înainte
şi fără tine, şi fără tine, şi fără tine
triumfătoare viaţă pe ruine,

pe oase şi pe părul tău de lună,
pe ceea ce a fost şi nu e,
pe ceea ce coboară, pe ce suie,

pe ceea ce nici nu ştim dacă e,
pe ceea ce nici nu ştim dacă a fost,
şi cu ce rost, şi cu ce rost, şi cu ce rost,

pe ceea ce ai vrea să întorci şi nu se poate,
pe ceea ce-i aproape şi-i departe,
pe ceea ce desparte.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fost ce nu aţi fost

Nu o să mai fiu ce am fost să fi fost
Pierzându-mi lacrima de tuş făr rost
Totul are-n răni ascunse crud cost
De-as fi ce şi voiţi să vă fi fost

Pentru ce să mă schimb în acest anost
Ce ucide fila într-un petmafrost
Să vă fiu un fost ce voi nu aţi fost
Dorintă turmei de fi fără vreun rost

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Administratorului nostru de bloc

Ai fost de primărie atestat,
Cică-ai fost verificat,
Dar când fuse la o adică
Ai fost prins cu ocaua mică.

epigramă de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este şters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînţelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereţi moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poţi părăsi,
Nu mai poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine
Pregătit de moarte,
Corpu-mi va-nveli
Orgile luminii
Din ruga udă-a ploii
La zeul iubirii
Ce va dicta o lege
Numindu-mă al ploii rege.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Şi voi inventa
Vorbe fără sens,
Ce te vor cuprinde
Cât în suflet mi-eşti
Şi îţi voi şopti
Despre-un alt pământ
Despre vechi iubiri
Care s-au trecut.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Vedem des căderi
De foc, care-a nins
Dintr-un vechi vulcan
Ce se credea stins,
Un pământ arzând
Cenuşi printre timpuri,
Şterg rănile lui
Cu noi anotimpuri,
Şi când vine seara
Cerul plin de stele
Luceşte alb, negru,
Roşu şi albastru,
Inepuizabil, în rănile mele

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Nu vei putea plânge
Că nu poţi pleca,
Te va urmări
Doar lumina mea,
Voi dansa în focul
Cântecului meu,
Va râde apusul
În umbra-mi de zeu,
Prin ceaţa de mâine
Poate va lătra
Nemurirea mea
Umbra unui câine...

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost poet

Am fost poet fără să ştiu
Şi asta am aflat acum pe stradă,
Un paradox deloc hazliu,
Să fiu, fără să ştiu, cu normă-ntreagă.

Am fost poet şi n-am ştiut,
Că n-au fost ursitori la a mea uşă,
Botezul la trei ani făcut,
C-un preot, o bunică şi-o mătuşă.

Am fost poet şi n-aţi ştiut,
Să-mi daţi un brânci în poezia mare,
Sunteţi părtaşi că nu aţi vrut,
S-ajung ridicol prin hebdomadare!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a făcut să fim o rouă

Nici n-a fost şi nu va fi
Nimenea ca şi Isus
Să trăiască cum trăi
Domnul sfânt venit de sus

El a fost pururi curat
Fără pată fără vină
Omului cum nu s-a dat
Să trăisacă în lumină

Doar Isus a împletit
Adevărul cu lumina
Căci a fost desăvâşit
Şi iubire-ntodeauna

Numai El este viaţa
Creatorul în mărire
Ce ne spală-n rouă faţa
Şi ne-mbracă în iubire

Plin de Duhul Sfânt era
Şi în milă şi-n răbdare
Pentru oameni El trăia
A vieţii vii cărare

El era Lumina lumii
Ce pe om îl luminează
De pe căile minciunii
Pe stâncă El îl aşează

Şi-l tranmsformă-ntr-o lumină
El însuşi să lumineze
O viaţa mai deplină
În sine el să creeze

Reazim sfânt şi sprijin dulce
Pentru om Domnul a fost
În lumina-i ce străluce
Ne-a dat viaţă ne-a dat rost

Pe cărarea Lui Divină
Pe atâţi Domnul ne-a luat
Ne-a spălat şi fără vină
Pe stâncă ne-a aşezat

Ne-a făcut să fim o rouă
Pentru a Sa împărăţie
De e soare ori de plouă
Mire veşnic să ne fie

Glorie dar Lui Mesia
Slavă cinste şi onoare
Căci ne arată veşnicia
El fiindu-ne salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reminiscenţă

În serile de toamnă,
Când îngerii întind
Pe-nchişii ochi ai zilei bolnave
Vălul serii,
Ne pomenim adesea
Gândind,
Plângând,
Iubind,
C-o dragoste smerită
Şi-adâncă
Şi târzie,
Pe bunii duşi
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece,
De tot,
Fără să ştie
De-a fost cândva o clipă
În care le-am pătruns
În tainiţa comorii
Ce ne-o jertfea pe-ascuns
Iubirea lor adâncă
Şi tristă
Şi sfioasă...

... În serile de toamnă,
Când liniştea din casă
I-atât de priitoare neliniştei din gând,
Ne pomenim adesea
Că-ngenuchem, - plângând
Cu-o remuşcare-adâncă
Şi tristă
Şi târzie
Pe bunii duşi,
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece
De tot,
Fără să ştie,
Măcar că-n taina unei
Târzii
Şi vane seri
Îşi vor afla răsplata
Durutelor tăceri...
Că va veni-ntr-o toamnă
O vară tristă-n care
Pioasa şi târzia
Şi vana remuşcare
Îi vom iubi şi-om plânge
În prada unui dor
Mai trist,
Şi mai zadarnic
Decât a fost al lor...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefonul care nu mai sună

Telefonul care nu mai sună
Şi nu mai are ton de ocupat,
Şi-a pus fularul gri şi a plecat
Într-o lume cu muzică bună.

Telefonul cu plâns la ureche
Fără sens şi poate vinovat,
Şi-a pus fularul gri şi a plecat
Într-o lume cu muzică veche.

Toamna aceasta e totuşi nebună
Şi tastează un număr ciudat,
Fără sens şi poate vinovat,
Telefonul care nu mai sună.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu e o tragedie

Nu este tragedie atunci când rătăceşti
Pe drumuri fără timp unde te poticneşti...
Dar este trist când pasul nu-ţi află regăsirea,
Prin care te cunoşti şi îţi salvezi zidirea.

Nu este fără sens să cauţi în trecut
Printre foi de carte pe unde ai zăcut,
Însă e inutilă privirea înspre urmă
Lăsată într-o eră bogată-n nori şi brumă.

Nu eşti chemat la Viaţă decât prin suferinţă,
Prin doruri şi eşecuri descoperi o căinţă,
Iar ea te-mbogăţeşte să fii ce nu ai fost
Te rupe de păcatul ce ţi-a fost adăpost.

Nu recunoşti Chemarea decât când vrei s-auzi...
Eşti confruntat cu temeri şi simţi că te scufunzi
În marea căutării eşti partea cea mai mică,
Şi-ai vrea să te găseşti fără dureri şi frică.

Nu este tragedie viaţa să ţi-o trăieşti...
Deşi, să fii atent cum tu ţi-o stăpâneşti!
Fost-a un Dar al Cerului ca noi să învăţăm,
Că viaţa este planul ce nu-l prea respectăm...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!