Iubind în tăcere
Îmi amintesc că-n acea seară,
Faceam planuri pentru viitor
Și te-am văzut întâia oară
Când mi-ai zâmbit nepăsător.
Gândind că zâmbetul-mi place mie,
Iubindu-te și păstrând tăcere,
Când eu citeam o veșnicie
Și-n visul meu multă plăcere.
Am stat în noaptea mea târzie,
Gândind la acea noapte întunecată
Să scriu din nou o poezie,
Tristă, cu-o lacrimă-necată.
Și nu știam cum să-mi strâng
O poezie nouă să compun,
Cuvinte multe aveam în gând
Și nu știam cum să le pun.
poezie de Eugenia Calancea (26 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Gândind...
Gândind o poezie, gândind la un absurd
Gândind o melodie, gândind spre un gând mai pur
Gândind o altă lume, gândind un alt destin
Gândind la o iubire, gândind la un crud și veșnic chin
Gândind spre o gândire, o alta decât cea de acum
Gândind dacă e bine sau nu
Gândind și tot parcă nu
Gândind dar nu știm
Dar continui să cred că voi afla
Gândesc și nu mă opresc
Căci doar sunt om
Gândind
poezie de Angelica Grecu din proprie (8 ianuarie 2009)
Adăugat de Angelica Grecu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu te voi trăda de tot, deși te-am trădat și te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat și n-ai venit, am urlat și nu mi-ai zâmbit, am fost trist și nu m-ai mângâiat. Am plâns și nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deșert ai fost rugăminților mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieții și fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori și secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îți este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el și nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credința ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzește pustiuri, îndulcește lacrimi și înseninează singurătăți. Îți jur că niciodată nu vei cunoaște marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărți niciodată de tine.
Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din umbră
Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te știam: frumoasă;
Erai la ușa mea, sunând,
Și te-am poftit în casă.
-De ce ești trist? m-ai întrebat
Privirea ta e sumbră.
-Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu ești doar o umbră.
-Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în brațe să mă iei,
A vrut să-ți fie bine.
-Greșeala ei, greșeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia
Să-mi fie alinarea.
Acum și-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot să-ți fiu
Decât o amintire.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Taina visului
Când ești în vis e o plăcere,
Iubind în gând și cu tăcere,
Sperând c-așa îți place ție
Și-aș vrea să țin-o veșnicie.
Sufletul meu ar vrea să știe,
Cum poți să rupi a dorului tărie,
Că vin din nou mii de mistere
Și-atunci mă-nec în multe litere.
Gura mea e arsă de sete,
Iar zâmbetul vrea să se-mbete,
C-o suflare tu-mi răcorești suspinul
Și dai sfârșit durerii cu măslinul.
poezie de Eugenia Calancea (17 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ai știut
Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă și supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri și sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învățat multe în viață,
când eram neputincioasă.
Tu ai știut să-mi atingi sufletul,
când alții au știut să mă rănească.
Tu ai știut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.
poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Urme de pași
Urme de pași înșirate-n zăpadă
De parcă nu știam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.
Urme de noi împrăștiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.
Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu știam cum sunt ochii închiși
De parcă a fost ultima oară când văd.
poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc
îmi amintesc de tine cum mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară,
când te aveam statornic adăpost
și pavăza furtunilor de-afară.
îmi amintesc de tine cum veneai
în visul cel tihnit de-odinioară,
c-o vorbă spuza zilei mi-o-nviai
și-mi luminai odaia de cu seară.
îmi amintesc de tine cum mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară,
până să-ți fiu bagajul fără rost
uitat pe un peron de gară.
tăcerea ta e-al morții avanpost,
pe care nici speranța nu-l doboară.
îmi amintesc de tine cu mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când aveam 20 de ani, îmi amintesc că mă simțeam mereu nesigură și nu știam ce să zic sau cum ar trebui să mă comport. Pe an ce trece, simți însă că acea anxietate începe să dispară și te simți mai bine în pielea ta, mai liberă și mai încrezătoare în forțele proprii.
citat din Kelly Brook
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci când dormi...
Mergând pe drumul lung ce l-am ales,
Aleg un gând urât ce nu l-am înțeles,
Și-o clipă aș vrea ca tu să-mi dăruiești,
Un vis frumos din care să nu te trezești.
Tu să m-aștepți să vin pe înserate,
Dar eu să nu pot să vin din păcate.
În toiul nopții îngerii tăi te păzesc,
Dar eu la acest vis nu râvnesc.
Voi veni încet și pe-ndelete,
Atunci când trupul meu vrea să se-mbete.
Nu vreau ca liniștea să-ți necăjesc,
Vreau numai visul tău să-l întregesc.
Iubitul meu, din vis când te-ai trezit,
Gândind frumos, să fii fericit,
Să fii pe valul unde din nou plutești,
Vorbind în somn tu gânduri să-mi șoptești.
Apoi, în patul tău târziu eu voi veni
Și visul tău ușor se va-mplini.
poezie de Eugenia Calancea (24 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie, poezie
Poezie, poezie,
Deși sunt femei o mie
Eu îți dau iubirea ție
Ca pe o bijuterie.
Poezie, poezie,
Ești frumoasă și zglobie
Te sărut cu bucurie,
Cea mai bună terapie!
Poezie, poezie,
Este limpede, se știe
Am face-o mare prostie
Să nu fim soț și soție.
Poezie, poezie,
Nu ne leagă o hârtie,
Când iubești cu-așa tărie
Ești unit pe veșnicie.
poezie de Octavian Cocoș (29 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeam la focul iadului
Ca un întemnițat pe veșnicie,
În lumea lanțurilor te-am născut,
Te-am scrijelit în mine poezie
Cu unghiile, până mi s-au rupt.
În bezna încăperii latrinare
În care mă zvârlise zeul lumii
O lapidare-n plus, din răzbunare ,
Citeam la focul iadului postumii.
Infatuații lumii, la răstimpuri,
Cei cu halouri și cămăși în vine,
Priveau cum strâng în poală anotimpuri
Și revoltați scuipau atunci pe mine.
Ce fericire e să mori nebun,
Când numai poezia ți-e stăpân!
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri...
Te-am întâlnit din întâmplare
într-o zi rece de iarnă cu mult vânt.
Un zâmbet, un gând și mi-ai luat mâna.
A fost frumos cu siguranță
acea plimbare în natură
c-o îmbrățișare, o mângâiere și-o-nțelegere,
făcând o promisiune de dragoste.
Câte frisoane aveam
și ce gânduri mă-ncercau
că la fiecare emoție trăiam clipa.
Eram fericiți și plini de viață
și străluceau atât de mult
acele amintiri plăcute.
poezie de Eugenia Calancea (12 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost și eu
1. Am fost și eu copil, ce-i drept.
Aveam și eu, prieteni strânși la piept.
Aveam și eu, vise mari de împlinit.
Aveam și eu, un timp de neoprit.
2. Aveam și eu, o fată pentru care să compun.
Aveam și eu, persoane pe care să le sun.
Aveam și eu, experiențe de iubire.
Aveam și eu, ceva legat de tine.
3. Aveam și eu... dar nu aveam.
Aveam și eu... dar nu știam.
Aveam și eu... dar nu perfect.
Aveam și eu... un "eu" defect.
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petrașc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu am simțit niciodată o astfel de conexiune cu altcineva... Nici măcar nu știu cum s-o explic. Simt de parcă te știam dinainte să te cunosc și, prima oară când te-am văzut, prima oară când am vorbit cu tine, a fost accidental, pentru că conexiunea era deja acolo.
citat din M. Molly Backes
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vivat!
fiindcă nopți de chin mi-ai vegheat
și mi-ai dat înflorirea târzie,
izbăvire mi-ai fost și păcat,
să trăiești, la mulți ani, Poezie!
fiindcă mult ți-am dat de-ndurat
cu metafora mea ageamie,
pângărind trupul tău preacurat,
să trăiești, la mulți ani, Poezie!
fiindcă-mi ierți că des te-am uitat,
abjururând pentr-o tristră simbrie,
cu tine murit-am și tu m-ai salvat,
să trăiești, la mulți ani, Poezie!
poezie de Luminița Ignea din Contra-timp
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărut
Am trimis un sărut pe cer.
Vântul l-a văzut și l-a luat.
Am visat la un înger blond.
Noaptea întunecată l-a ascuns.
Am ascultat cuvinte de dragoste
Și în extaz este inima mea.
M-am plimbat pe cărări spinoase.
Picioarele obosite s-au odihnit.
Am auzit o mângâiere dulce.
A mamei, ea nu m-a înșelat niciodată.
Sărutări iubitoare, priviri sincere,
Că întotdeauna îmi amintesc...
Ca și cum ar fi fost ieri.
poezie de Eugenia Calancea (5 martie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, poezie
Am început să scriu azi poezie
Ce-ar mai fi fost odata scrisă,
Nu-nșir în versuri vorbărie,
Ci scriu, de mine, tainice-nțelesuri.
Nu-nclin balanța înspre scrisuri multe,
Nu am pretenții de poet 'bogat',
Mă lupt cu mine, să mi-aduc un bonus,
Din tinerețea mea, de altădat'.
Cu poezia am crescut odată
Când alfabetu'-am început a scrie
Și m-a-nsoțit și-acum, și-n vise,
Azi încercând să scriu o poezie.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi amintesc
Mă plimb prin zăpadă
Și-mi amintesc de vremurile de odinioară,
Când aveam derdeluș în ogradă
Și alunecam cu sania a nu știu câta oară.
Era spectaculos de frumos
Să te bați cu bulgări de zăpadă
Și apoi ne făceam albi ca un moș,
Iar mama, așa nu voia să ne vadă.
Eram sănătoși fără prea multe boli
Eram liniștiți și fără mult stres,
Dar azi viața noastră ne-o răscoli,
Cei care așa vor, sau au un interes.
poezie de Eugenia Calancea (25 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acea noapte
Îmi amintesc de acea noapte,
În parc, pe bancă, doar noi doi,
Vorbeam încet, ușor, în șoapte,
Deși cu tine eram vioi.
Eu vorbeam mereu, mă bâlbâiam,
Vroiam să fie cât mai plăcut,
Doar pentru tine, căci te plăceam,
Vroiam doar să te sărut.
Iar tu, înger pur din Rai,
Priveai spre cer, erai tăcută,
Erai frumoasă, străluceai,
Ca o floare atent crescută.
Și-ntr-un moment, fără accept,
Te-am luat de mână, ne-am ridicat,
Inima mi se oprise-n piept,
Te-am luat în brațe, te-am sărutat.
La sfârșit nimic n-ai spus,
Doar te-ai întors și ai plecat,
Acea noapte a apus,
Cu gându-n stele m-ai lăsat.
Doar o fată mult privită
Pentru-o noapte neuitată,
Acea fată mult iubită
Pentru-o noapte fermecată.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora

Comentează! | Votează! | Copiază!

Deși...
M-am sinucis cu-o altă poezie,
Cu-o suferință-n plus m-am procopsit,
Pot spune, totuși, că sunt încă vie
Deși... în mine iarăși am murit.
O nouă zi, o nouă agonie.
Absența ta de clipe s-a lipit!
Clepsidra frânge visele și știe
Că moartea dintre versuri a zâmbit.
Se răzvrătesc cuvintele și mie,
Mi-e dor de ora-n care te-am zărit;
Aș schilodi un veac, de nebunie,
Să șterg blestemul ce mi te-a răpit!
Mai vărs un gând pe coala de hârtie,
Mai beau otrava unui dor smintit,
Iubirea ta în mine-i încă vie
Deși... cu moartea ai plecat grăbit.
M-am sinucis c-o altă poezie,
C-o suferință-n plus m-am procopsit,
Deși pe-afară par atât de vie,
Pot spune că în mine am murit...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!