Tu știi?
Scenarii care n-au fost scrise
Le-am petrecut poate în doi,
Ne-am scufundat adânc în vise,
Am luat secunda înapoi.
Trăiesc frumoasa rătăcire
În lumea asta fără rost;
Mi-e frică de acea rănire
Să spun prezentului... a fost!
Privesc neliniștit în zare,
Mi-aș fi dorit să te-ntâlnesc.
Dar nu-i decât o alinare,
Sau poate tot ce îmi doresc!
Ascult de inima-mi amară,
De versu-mi ce azi plânge,
Și n-am să pot să fac iar vară,
Că-n sufletul meu ninge!
Nu-i loc de-o altă suferință
În golul inimii
Dar încă mi-am păstrat dorința
De-a te iubi. Tu știi?
poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Ramona Alexandrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dorințe
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- poezii despre secunde
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Lumea de iubire
Îngenunchiați în vara de iubire
Eu visul tău; tu visul meu hoinar,
Cu lacrima șezută in privire
Cu ochii pribegi, cu suflet de amar
Privim absenți în negura uitării
Zâmbind timizi, de soarta poate crudă
Bătând tăcuți la poarta disperării
Și visători spre dragostea plăpândă.
Și țelul ce se-nalță azi în zare
E piramida verde destrămată
Ce pare ridicată din visare
De cum a fost și ce a fost odată!
O lacrimă, un zâmbet sau o floare
Când ni le-am dat au fost cu o menire
Din vise mari sau vise trecătoare
E plină lumea noastră, e lumea de iubire!
poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre zâmbet, poezii despre verde, poezii despre uitare, poezii despre tăcere, poezii despre ochi sau poezii despre flori

Și să mă strigi, pe numele tău!
Și de mă strigi, nu mă striga pe nume
Și nici să nu mă cauți unde-am fost!
Eu am plecat din mine-n altă lume,
Că-n lumea mea, nu mai aveam vreun rost.
Și de mă chemi, în lumea ta de vise
Eu n-am s-adorm decât într-un poem,
Să mă trezesc sub ploile ce mi se
Încolăcesc pe versuri care gem.
Și de m-alegi dintre atâtea Ane,
Ce-așteaptă o zidire-n paradis,
Să nu te-aștepți să îți aduc plocoane,
Că-n lumea mea, bacșișul nu-i permis.
Și de m-aștepți cu sufletul la gură
Eu mai întârzii, la un coafor,
Că nu se cade, ca o murătură
Să vin la tine. Și întâmplător,
De ai prin curte vreun curcan de rasă,
Să-l pregătești la cină, că mi-e dor,
Să mai poftesc la un mascul pe masă
Și vezi, să îl prepari la rotisor!
Și-un vin la rece, fără îndoială,
Eu cred că l-ai păstrat să-l bem în doi.
Te-am cam băgat, Adam, la cheltuială,
Dar mi-am propus, când vin, să te jupoi.
Și când, pe poartă voi intra, nu-mi spune,
Că ai uitat demult ce nume port!
Tu să mă strigi, iubite, pe-al tău nume,
Că numele de evă nu-l suport!
Și sper, că mere nu ai în grădină,
(Legenda o s-o spulberăm noi doi).
C-avem și tu și eu aceeași vină:
Cu măr sau fără măr, suntem tot goi.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre poezie, poezii despre vinovăție, poezii despre versuri, poezii despre rai, poezii despre ploaie sau poezii despre mere
M-aș duce într-o vreme
Cuprinsă mi-e simțirea... de timpuri netrăite
Și mintea parcă-mi fuge-ntr-o lume, undeva.
O lacrimă-mi trădează... dorințe ne-mplinite,
M-aș duce într-o vreme care a fost... cândva.
Aș rătăci prin timpuri, povestea s-o trăiesc,
Să-mi ruginească vârsta... în zile de demult.
Aș amputa prezentul chiar dacă nu-i firesc,
De mi-ar vorbi trecutul, aș vrea să îl ascult...
Mi-s simțurile prinse... de toate ce-au trecut,
Ființa-mi e pătrunsă... de vremea ce ți-a fost.
Îți poate spune cerul... de tot ce mi-aș fi vrut,
Am vrut să vin atuncea, pe-aici îs făr' de rost.
Nu înțeleg destinul... momentului de-acum,
În vremi demult apuse... mi-aș fi dorit să fiu!
Dar viața nu-i aleasă, iar soarta nu-i altcum,
Tu te-ai născut devreme, eu îs născut târziu.
Și mintea parcă-mi fuge-ntr-o lume, undeva,
Mi-e dor de tine crudă... de cum erai cândva.
poezie de Ion Apostu (9 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vârstă, poezii despre vorbire, poezii despre trădare sau poezii despre simțuri
Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, și te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simți vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine și de sentimentele pe care le am pentru tine. Știu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să știi. Așa mi-am petrecut vacanța, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.
replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frică, citate despre vacanță, citate despre scrisori sau citate despre inimă
Ultimul Tango
A fost ceva ca-n vise
Luat la indigo
A fost ca-n multe vise
Un ultim drag tango.
Noi doi, si-n preajma noastra
Stateau perechi, perechi
Ce viata-aveam!. Frumoasa.
Ce maniere vechi!.
Si mina-ti alba, fina
Frumos mi-o intindeai;
Faptura ta divina
In lume-o etalai
Si muzica placuta
Ne coplesa din nou
Nu nu era o nunta
Ci doar un mic tango.
Tacerea n-avea sens
Eram veseli din nou
Noi, ne-am oprit din mers
In chiar acest Tango.
Am fost doi fericiti
In viata indigo,
Dar ne-am oprit tacuti
La mijloc de tango.
poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Ramona Alexandrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, citate de Luci Frederiksen despre frumusețe, poezii despre tango, poezii despre nuntă, poezii despre muzică, poezii despre dans sau poezii despre alb
Privesc la fratele ce tace
Privesc la fratele ce tace
când mulți îi spun în față: tu!
El poate îndura ocara,
el poate dar eu încă nu!
Privesc la cel ce nu se plânge
când i se fură tot ce-avu.
El poate duce nedreptatea,
el poate dar eu încă nu.
Privesc la cel ce nu întoarce
cu rău, cui răul i-l făcu.
El poate iertător să rabde,
el poate dar eu încă nu!
Privesc la cel ce are milă
de blestematul ce-l bătu.
El poate, pașnic, să se roage,
el poate dar eu încă nu!
Privesc la cel ce moare-n pace
spre slava care și-o ceru.
El poate, Doamne, să Te vadă,
el poate dar eu încă nu!
Isuse, Doamne, mi-e rușine
când mă gândesc la ce-ai spus Tu.
De ce eu nu privesc la Tine,
de ce el poate și eu nu!?
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Traian Dorz despre tăcere, poezii despre rușine, citate de Traian Dorz despre plâns, poezii despre pace, citate de Traian Dorz despre pace, poezii despre iertare sau citate de Traian Dorz despre iertare
Speranță
Am plutit și am tot plutit pe marea pustie,
Și zile-n șir n-am văzut decât apa verde-argintie.
În cele din urmă am zărit în peisajul posac și-auster
O line confuză în golul dintre talazurile mari și cer,
Care-a crescut și-a tot crescut luând, ușor-ușor,
Forma unui golf, a unui grind, a unui pripor;
Apoi dealuri și vâlcele, râuri, păduri și tarlale,
Turnuri și-acoperișuri, sate și mahalale.
Și m-am gândit, "Într-o zi voi ridica velele încă o dată
Și voi pluti pe o mare mai pustie și mai înnegurată
Decât a fost vreodată asta, și-n golul dintre cer
Și talazurile mari voi vedea cum apare, sper,
Un alt pământ în acel pustiu și în acea singurătate;
Cum să spun? O altă lume. Poate poate poate!"
poezie de William Dean Howells, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre sat, poezii despre râuri, poezii despre păduri, poezii despre peisaje sau poezii despre creștere

Frați de cruce
Mititel și negru tot,
Cu antene lungi de-un cot,
Făcând pană din picioare
Și cobză din aripioare,
Pe-nserat pleacă hai-hui,
Cu pustiul dorului,
Prin iarba din porumbiște
Și prin rugii din miriște
Și... cât e noaptea de vară,
Își cântă soarta amară...
Cri-cri-cri, sunt mititel,
Cu urâtul singurel
Și mă doare inima,
Că nu-i lumea cum aș vrea.
Cri-cri-cri, toți mă alungă,
Nu e nimeni să mă plângă,
Sufletul mi-e plin de jale,
Să-mi schimb soarta nu-i cu cale.
Stau în loc și te ascult
Și mă mir atât de mult,
Nicicând nu aș fi bănuit
Că și tu ești chinuit
Și de câte ori n-am zis,
Numai mie mi-a fost scris
Să duc al vieții calvar,
Plin de jale și amar
Și-am dorit așa mereu,
Eu să fiu în locul tău
În al nopților abisuri,
Cântăreț fără de visuri...
Dar acum când te ascult,
Te-nțeleg atât de mult
Și îți fac o rugăminte,
Ca de acuma înainte,
Oricum viața ne va duce,
Să ne prindem... frați de cruce.
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre urâțenie, poezii despre schimbare sau poezii despre prăpăstii
Amintirea unei veri
Din amintirea de-asta vara
Patrez doar simplul "te iubesc"!
Privesc si azi spre asfintitul
Ce imi placea sa il privesc.
Singuratatea ma-nconjoara
Tacerea-i lacrima si ea
Eu iti repet a mia oara
Te-astept si azi iubirea mea.
Dar voi ramine-o vesnicie
Cu dorul tau nebiruit
Caci dragostea, a fost sa fie
Un vis de ziduri strajuit.
Si chipul tau si fata-ti clara
Le am, le port cu mine-acum
In viata asta mea sprintara
In viata unui om nebun.
Iubire, de vei vrea acuma
Sa uiti de toate, sa revi
Nu-ti pot da-n dar Soarele, Luna
Ci doar caldura inimii.
Speranta-i mare, e deschisa
Te-nconjur ca pe-un vis frumos
Gindesc la dragostea promisa
Mi-e dor de glasul tau duios.
A fost o vara dureroasa
A fost o vara de traire
Iubirea ta asa frumoasa
E astazi doar o amintire.
poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri, poezii despre nebunie, poezii despre inimă, poezii despre dor, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre Soare

Singurul care știe ce spun
îmi privesc vitrina dintr-un unghi rău
înțesată de obiecte de porțelan care nu au nicio treabă cu minulescu
nimic din agoniseală nu-mi mai place
s-au demodat s-au crăpat din inerția uitării s-au descompletat
nu-mi amintesc să fi spart dinadins vreo farfurie pentru a ispiti norocul
paharele stau precum cocostârcii la fel de inerte
cești mai mici mai mari pe unele nu le-am folosit până azi când
le privesc oarecum cu milă poate cu indiferență
și totuși ele în sufletul lor au mirosul meu de-o viață
amprentele buricelor care ostenesc pe litere
tot cu aceste degete te-am atins și doar tu știi ce spun
ziceam că mă uit așa în golul dintre obiecte
și mă gândesc cam cum arată rănile pe care le-am făcut acestui timp
de se micșorează văzând cu ochii aproape că e străveziu
mă tem de momentul dispariției lui fără urmă
ce se va alege de aceste obiecte care-mi aparțin de sufletul meu intrat în ele
cu sufletul acesta te-am atins și singurul ești care știe ce spun
le privesc și vina că le-am tratat altfel decât trebuia cântărește ceva pe inimă
unele sunt de la tine și încă mai au culoarea pe care mi-o stârneai în obraji
însă ele nemișcatele mele lucruri au rămas într-o îngândurare naivă
că poate le-aș putea folosi dacă te-ai întoarce la mine
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc sau poezii despre naivitate
Bătrânețe
Aș vrea ca să mă ierți, copile,
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
Am fost sărac, dar te-am crescut pe tine,
Nu am știut că într-o zi vei fi departe.
Nu, dragul meu copil, eu n-am furat
Și n-am averi să-ți las ca moștenire,
N-aș vrea să-ți spun cât am avut de îndurat,
Și cât mi-aș fi dorit ca să rămâi cu mine.
Dar ai crescut, copile, și-ai plecat,
Și tu, și sora ta v-ați dus mânați de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Și încă vă aștept plângând singur la poartă.
Și știu că uneori vă mai gândiți la mine,
Dar viața voastră nu-i ușoară,
Acum, când zilele-mi sunt mai puține,
Aș vrea ca depărtarea asta să nu doară.
Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrânețea,
Dar nu mă plâng și nu vă chem,
Și dacă Domnul mi-ar întoarce tinerețea,
Fără regrete și-ndoială, eu mi-aș dori ca să trăiesc la fel.
Și dacă nu puteți veni, o să vin eu,
Să va aduc câte ceva ca să puneți pe masă,
N-am să vă spun cât mi-e de greu,
Când voi veniți atât rar și ați uitat cum e acasă.
Aș vrea ca să mă ierți, copile,
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
Și dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine,
Să nu lăsați zambilele să moară neudate...
poezie de Dorin Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre bătrânețe, poezii despre zambile, poezii despre tinerețe, poezii despre sărăcie sau poezii despre palate
Mi-e atât de frică
De-a oamenilor vorbă mi-e atât de frică.
Ei totul spun atât de evident:
Asta e casă, ăsta-i câine violent,
aici este-nceputul și-acolo sfârșitul se ridică.
Mi-e frică și de gândul lor și de badjocură mereu
ei știu tot ce va fi și tot ce-a fost;
și orice munte lor le pare fără rost;
grădina binelui și-al răului vecină e cu Dumnezeu.
Vreau să mă lupt, vreu să le spun: lăsați-le știute.
Îmi place să aud cum lucrurile cântă.
Voi le atingeți: ele sunt nemișcate și mute.
Voi omorâți întreaga vrajă sfântă.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poemele timpurii (Rugăciunea Mariei față de Maria), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre violență
- poezii despre vecini
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre religie
- poezii despre munți
- poezii despre gânduri

Alex: Luci, prietene, nu că sunt eu soțul ei, dar să știi că de data asta Stela are dreptate. Ai făcut-o prea de tot, cu vârf și îndesat! Ce-o fi fost oare în mintea ta când ai procedat astfel?! Ai mers prea departe... Nu așa te cunosc eu.
Lucian: Știu. Și n-am cuvinte prin care să-mi cer iertare. Regret...
Mihai: Chiar ne-ai speriat, pe toți, rău de tot, serios! Până și Ly, încă mai tremură...
Maria: Ah, Luci, să nu mai faci așa ceva, niciodată!
Nistor: Ia nu vă mai luați de șeful meu! N-a vrut... Nu-i așa, șefu'?!
Lucian: Nis...
Nistor: Poate ai greșit, șefu', ba chiar îngrozitor de mult, dar ce să-i faci, se mai poate întâmpla. La urma urmei, ești doar un om...
Stela: Și vorbi Nis, înțeleptul... Lasă-l în pace, Nis! Nu mai face pe avocatul lui! E vinovat și știe foarte bine acest lucru. Pedeapsă, 72 de ore, frumosule! Nu pentru că așa aș vrea eu, ci pentru că așa trebuie, după cum am zis, ca să scapi complet de efectul pastilelor pe care le-ai luat. Și să vă fie clar, atât vouă, cât și lui: Dacă închide ochii în această perioadă, fiind încă sub efectul somniferelor pe care le-a luat, o va face pe propria-i răspundere, definitiv! Iar noi nu vom mai putea interveni în favoarea lui din nou, cu nimic, oricât am încerca... Ne-am înțeles?!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre înțelepciune, citate despre vorbire, citate despre vinovăție, citate despre sperieturi, citate despre soț, citate despre responsabilitate, citate despre prietenie sau citate despre pace
În luptă, în munți, am fost doar răniți, dar omorâți niciunul. Uciși am fost doar când am fost vânduți. O spun cu durere: vânzarea de frate e o boală națională, care, dacă nu vom reuși să ne vindecăm, ne va ucide pe toți. Nu ne-am făcut iluzii că ni se vor alătura mulți oameni. Unii n-au venit de frică. Și ei trebuie înțeleși. Pe alții nu-i interesează decât propriul interes. Regimurile se schimbă, profitorii nu.
citat din Ion Gavrilă Ogoranu
Adăugat de Dan Nicorescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre schimbare, citate despre munți, citate despre medicină, citate despre durere, citate despre comerț sau citate despre boală
A trecut un an
O, mamă, prea grăbită ai plecat,
Măcar o oră să fi așteptat,
S-ajung la tine, mâna să ți-o țin,
Să-ți spun adio, să-mi zâmbești puțin.
Dar poate-o oră ar fi fost prea mult
Când sufletul simțea acel tumult
De-a se înălța spre cerul infinit...
Și-mi pare rău că nu te-am mai găsit.
Mi-e dor de tine, a trecut un an,
Speram să vii înapoi, dar e în van,
N-o să te întorci și poate că-i firesc,
Dar vreau să știi că încă te iubesc,
Și că din chipul tău blând și senin,
Eu mi-am făcut icoană să mă închin.
poezie de Octavian Cocoș (3 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre mâini, poezii despre mamă, poezii despre infinit sau poezii despre icoane

Rupere... Renaștere
Da. Nu. Poate. Nu știu...
Nu știu ce urma... e clar!
Doar că mi-e permanentă foame,
Și simt în inimă amar...
Nu. Poate. Sau... nu știi...
Ce simți, ce cauți sau ce vrei...!
Mie mi-e tot mai greu s-aștept,
"La revedere" să-i spui ei...
Nu știu, nu știi, nimeni nu știe...
Nici ce va fi, nici cum... de ce...!
Tot ce doresc? Să vii la ușă...
Să mă revezi... să vezi cum e!
Da. Nu. Nu știu. Poate...
Așa o fi scris din Lumini.
Știu doar că te doresc în toate,
Și n-a fost scris să fim străini!
Las-o din suflet să îți plece!
Dă-i drumul să-și înceapă zborul...
Tot ce-ai trăit, a fost... Treci peste!
Vino spre mine... îți plânge dorul!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre lumină sau poezii despre depășire
Adevărul unui lup
Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind că timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.
N-am teamă să trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.
N-am semne și puțini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.
Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.
Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viața nu își are nici un rost.
Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.
Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.
Doar înainte știu că mi se poate
Să fiu tot lup și liber să trăiesc,
Să știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.
Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.
Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.
Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.
Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre scurtături, poezii despre moarte, poezii despre legi sau poezii despre frică

Femeia în negru
Aștept îngerul divin să mă primească
Care de lumină se-adună în mine
Nu mai poate fi decât steaua promisă
Nici o umbră nu-i. E doar lumină...
Mila mulțimii se vede acum
Femeia în negru, rătăcită-i pe drum
Și urlă-n gânduri, trăind ca o fiară.
Istovită îngână o poezie
Pentru fiica ei bună. Amară trăire!
......................................................
Nici o hârtie nu-i poate șterge
Amintirile memorate adânc
Suntem din ce în ce mai goi...
Sufletele noastre se întorc pe pământ.
Amurgul se pierde în vaietul ei...
Mirosul de tămâie și smirnă se simte
Peste mormânt, lacrimi flori și cuvinte
În inimi de stele, poeme scrise cu pierdutele vise.
O viață la geamul durerii s-a stins
Vibrează de doruri și taină secunda
Schimbată va fi din albă în gri.
Toamnă de vieți arămii,
Pregătită de veșnica nuntă.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri sau poezii despre toamnă
Noi
Sunt multe zile de tacere,
Si multe seri cu intrebari,
Vedeam in noi o inviere,
Azi cum sa vad aceste stari?
Ne-am ridicat iute prin vise,
La fel de iute-am coborat,
A fost o simpla aventura,
Si sa ne multumim cu-atat?
Noi ne-am ales doar din privire,
Nimic din buze n-a iesit,
Eu eram dornic de iubire,
Am inchis ochii, si-am simtit...
Deja vedeam ce-o sa urmeze,
Iubire, vise, despartiri,
Speram sa fie ipoteze
Bazate doar pe amintiri...
Cateva clipe de iubire,
Cateva nopti de vise pline,
Mi-am deschis sufletul din nou
Si am dorit sa fiu cu tine...
De ce-a fost dat sa fii la fel?
De ce mi-e dat sa sufar iar?
Exista iarasi un alt "el"?
Ori noi n-am existat macar...
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență sau poezii despre seară
Poate...
Poate nu ești un falnic împărat
Poate nu ești un filozof de marcă,
Dar dacă tu nu ai fi existat
Azi lumea ar fi fost mult mai săracă.
Poate nu ești o mare cântăreață
Poate nu ești model și nici artistă
Dar fără râsul tău de dimineață
Azi lumea ar fi fost cu mult mai tristă.
Poate nu sunteți buni și plini de-avânt
Poate că-n suflet nu aveți tărie
Dar fără voi aicea pe Pământ
Azi lumea ar fi fost mult mai pustie.
poezie de Octavian Cocoș (5 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre râs, poezii despre filozofie, poezii despre dimineață sau poezii despre artă