Tânăra doctoriţă se apropie de director. Era emoţionată, dar nici nu se putea altfel. Directorul, sobru, solemn, îi "împodobi" uniforma; numărul bulinuţelor aurii care reveneau medicului echipajului era tot patru. Deci, patru astfel de bulinuţe străluciră în curând pe reverul hainei doctoriţei, în razele necruţătoare ale soarelui, care nu părea dispus să apună, de parcă dorea să asiste la eveniment. Evident, Stela primi şi ea felicitările de rigoare din partea directorului, cu care dădu mai apoi mâna, după care şi cu ceilalţi. Când reveni la locul ei, auzi explicaţiile pe care tot directorul le oferea, despre ea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex, mândru, porni şi el spre director pentru a-şi primi accesoriile care-i vor definitiva uniforma. Evident, tot trei bulinuţe mici va primi şi el, iar de prinderea lor de uniformă se va ocupa tot directorul Institutului. Nu după mult timp şi Alex arăta ca un membru al echipajului şi primi felicitările ce i se cuveneau. Urmară strângerile de mână, iar geneticianul reveni la locul său, alături de colegi, ascultând scurta prezentare pe care i-o făcea directorul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbind discret la auzul numelui său, Lia porni spre director, pentru a-şi primi accesoriile uniformei şi cele patru bulinuţe gălbui care-i reveneau ei, în calitate de consilier al misiunii. Lucian o urmări cu privirea, plin de admiraţie. În curând, uniforma Liei fu împodobită aidoma celor purtate de colegii ei din conducerea echipajului, cu câteva mici diferenţe, printre care, evident, iniţialele numelui şi numărul bulinuţelor gălbui; la ea, doar patru. Ce importanţă avea însă oare acest amănunt minor? Cine lua seama la numărul bulinuţelor şi la semnificaţia lor? Făcea parte din echipaj, iar asta era cel mai important! Acum însă, totul devenise deja mult mai serios, oficial... Lucian îi urmărea atent fiecare mişcare, fiecare gest. "Cât de frumoasă poate fi..." nu reuşi el să-şi reţină acest gând. După ce ea trecu la loc, cu toţii putură auzi explicaţiile directorului despre ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai reveni la locul său. Părinţii lui îl priviră cu mândrie; băiatul lor, de nici 18 ani, era nu doar un simplu membru al echipajului, deşi chiar şi atât ar fi fost de ajuns. Era o performanţă la care nu putea ajunge oricine. Judecând după numărul bulinuţelor ataşate uniformei, cinci, era al doilea în echipaj, după comandant, pe care soţii Ristea îl cunoscuseră seara trecută; numirea lui Lucian în funcţia de conducere nu li se părea deloc o greşeală, le plăcuse băiatul... În acel moment, directorul oferea publicului spectator şi telespectator informaţii despre băiatul proaspăt numit în funcţia de şef al securităţii misiunii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbind, lunganul porni spre director. Brusc, toate camerele de luat vederi ale reporterilor se îndreptară vizibil în sus, pentru a putea încadra chipul înaltului geograf. Nistor îşi ţinea promisiunea: Nu ronţăia dulciuri! Arăta bine, deşi, evident, doar cam prea înalt. Adela, adolescenta bălaie, îl privi bucuroasă, cu mândrie. În curând, Nistor ajunse în faţa directorului, iar acesta se pregăti să ataşeze uniformei geografului accesoriile necesare, dar se opri. Neavând încotro, geograful se aplecă, iar în curând, ceea ce până în acel moment păruse a fi un bizar costum albastru începu să semene a uniformă, ba încă una de astronaut; cele trei bulinuţe gălbui definitivară uniforma lunganului. Prin urmare, acesta se îndreptă, iar după ce primi felicitările, strânse mâna directorului, apoi ale celorlalţi... Mândru şi înalt, reveni la locul său, ascultând explicaţiile directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată cu prinderea celor trei bulinuţe aurii de reverul hainei blondinei, oficializarea televizată a misiunii se putea considera încheiată. Totuşi, mai urma partea cu interviurile, la care reporterii sosiţi pe rachetodrom nu păreau dispuşi să renunţe. Acum deja se cunoştea nu doar componenţa echipajului, ci şi funcţia pe care o avea fiecare dintre cei şapte tineri, membrii ai echipajului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu îl caracterizase pe Lucian cu multă mândrie şi admiraţie; îl lăudase chiar, dar nu se putuse abţine. Nu amintise nimic de faptul că îl considera favoritul său, deşi era conştient că se putea afla cu uşurinţă. Privi o clipă spre preferatul său; cele şase mici bulinuţe aurii sclipeau pe reverul hainei sale, în lumina soarelui. Chiar directorul i le ataşase în acel loc. Lucian era comandantul misiunii... Directorul zâmbi mulţumit, totuşi cu oarecare amărăciune. Ar fi dorit să strige în gura mare: "Iată-l! Acest băiat este de fapt, fiul meu şi sunt tare mândru de el!" Dar nu putea proceda astfel. Privi cu jind spre blondul Enka Iulian; oare acesta îşi dădea seama cât de norocos putea fi?! Alungă însă rapid aceste gânduri din minte, pentru că primise un alt plic; era directorul Institutului şi se afla în faţa camerelor de luat vederi. Nu se putea face de râs, ori da în spectacol în direct, la mai multe posturi de televiziune, care ar fi avut astfel ce comenta. Se adună repede şi-şi dobândi rapid cumpătul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scăpaseră de ziua cu numărul 13 a lunii iunie, care se încheiase cu o emisiune televizată, avându-i ca invitaţi, sau mai degrabă gazde, pe directorul Simionescu şi pe instructorul Manea. Urma joi, 14 iunie; era ziua în care Comisia Disciplinară va pronunţa decizia în cazul "Enka Lucian". Tânărul comandant se trezi foarte devreme, pregătindu-se pentru această zi, destul de importantă pentru cariera lui, pentru viitorul lui. "Oare ce se va alege de el?" se întreba în gând; spera însă că nu vor fi luate măsuri drastice împotriva lui. Nu mai auzi tunete, nu mai zări fulgere. Privi curios pe fereastră: era încă întuneric, nu se luminase de ziuă, dar... Cerul era senin, nu mai era acoperit de nori. Putea zări stelele, palide, din cauza luminilor din oraş, dar se zăreau... Aerul era răcoros şi umed, însă dacă se înseninase, vara îşi va reintra rapid în drepturi, odată cu răsăritul soarelui. Lucian îmbrăcă uniforma albastră, aranjându-se cât mai bine. Mândru, se privi în oglindă: şase bulinuţe aurii străluceau încă pe reverul hainei lui. Oare va dispărea vreuna dintre ele după această zi? Ce conta dacă n-ar mai fi el comandantul misiunii?! Măcar să rămână în echipaj – cel puţin atât îşi dorea... Pe la ora 06.25, în camera lui apăru blondul, gata echipat de plecare şi el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat, privirea poliţistului căzu asupra uniformei albastre, care i se păru tare cunoscută. Zări sigla Institutului, însemnele echipajului, apoi iniţialele, E. L., scrise cu majuscule, după care privirea i se opri pentru câteva clipe asupra celor şase bulinuţe aurii care sclipeau pe reverul hainei tânărului, chiar şi în întunericul nocturn. De abia după aceea îi zări chipul şi renunţă rapid la verificarea actelor, recunoscându-l pe băiat. Luă imediat poziţie de drepţi, salutându-l respectuos.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian Enka... Directorul îi prinse pe mâneca uniformei însemnele echipajului, sigla Institutului şi alte câteva mici accesorii necesare, deşi nu doar pe mânecă, după care îi prinse în piept minitransmiţătorul său personal, pe care se aflau înscrise iniţialele numelui său, E. L. (el), după care urma momentul cel mai important: ataşarea de reverul hainei ale celor şase buline mici, aurii, care-i definitivau funcţia, aceea de comandant. Indiscutabil, devenise comandantul importantei misiuni. Pe toate posturile TV care transmiteau în direct apăru chipul lui semeţ, rigid, plăcut; nu schiţa nici un gest de mulţumire de sine, nu-şi dădea aere, părea doar nepăsător, împăcat în sine cu ideea conducerii. În sufletul părinţilor lui se ducea o luptă grea. Evident, erau şi ei tare mândri de performanţa fiului lor, dar gândul celor 13 ani nu le dădea pace, mai ales Dianei Enka.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneticianul nu mai comentă; nu zise nimic altceva. Îl ştia pe director dispus să-l ajute oricând pe favoritul său, nu şi pe el... Semnară actele necesare, atât el, cât şi directorul, acte prin care Alex era de acord să fie reprezentat de Traian Simionescu la procesul care va avea loc când îşi va reveni cel de-al treilea infractor. Directorul lăsă o carte de vizită, cu numerele de telefon la care putea fi găsit şi adresa Institutului, pentru a fi contactat când va fi nevoie de prezenţa dânsului la procesul respectiv. Următoarele semnături, de care nu scăpară, nu erau pe alte acte oficiale; poliţiştii le solicitaseră autografe; ba chiar şi fotografii, de la cei doi băieţi din echipaj, dar şi împreună, toţi şapte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea blondului, se pregăti totuşi de plecare, dar fără tragere de inimă; se mişca anevoios. Îmbrăcă totuşi uniforma albastră. Se privi în oglindă. Deocamdată, pe reverul hainei lui încă străluceau şase buline mici, aurii; erau la locul lor. Comandantul misiunii... Până când oare?! Totul părea prea frumos pentru a fi şi real; parcă trebuiau să apară şi neplăcerile. De ce aşa de curând şi de ce pentru el?! Nu stărui prea mult cu privirea în oglindă. Oricum, chipul îi era tare trist şi nu-şi putea ascunde această tristeţe, nici măcar faţă de blond.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei trei tineri străbăteau grăbiţi drumul spre biroul directorului; ieşiţi din incinta navei lor, lumina soarelui li se păru orbitoare, dar aveau ochelari de soare, pe care-i utilizară. Un vânticel plăcut abia adia, mângâindu-le parcă frunţile. Voioşi, se apropiară de sediul principal al Institutului, în care şi intrară în curând, apoi se îndreptară spre cabinetul directorului. Aici nu mai aveau nevoie de ochelari care să le protejeze vederea, aşa că aceştia îşi reocupară locurile lor, în buzunare. Domnul director îi întâmpină din prag şi-i pofti înăuntru. Cei trei luară loc, directorul de asemenea, pe fotoliul dânsului. Se aşternu o linişte deplină.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia rămase îngândurată, profund impresionată după discuţia avută cu directorul Institutului, încercând, ca un bun psiholog ce era, să desluşească toate sensurile cuvintelor directorului, sau în general, ale conversaţiei avute. Părerea ei despre Lucian?! De fapt, ea ştia foarte bine că nu era chiar cea pe care o susţinea cu voce tare, dar nu avea de gând să-şi exprime adevărata ei părere. Normal, îl admira! Şi ea... Mai mult poate decât toţi ceilalţi... Prefera însă să susţină contrariul, chiar şi faţă de director; deocamdată i se părea mai potrivit astfel.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie şovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaşte destul de bine; inexplicabil, simţea o puternică emoţie interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrăţişă cu putere, prieteneşte, cu căldură, sau cel puţin aşa simţea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpăţânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrăţişă şi el pe director, ceva mai cu rezervă, deşi putea observa că parcă nu astfel şi-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrăţişare. Simţi în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, îşi îmbrăţişa pentru ultima oară, pentru următorii cel puţin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deşi Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi intrară toţi şase, pe rând, fără a se înghesui; mai întâi intră preferatul, directorul dându-i prioritate, apoi Alex şi Traian Simionescu, după aceea cei trei body-guarzi. Liftul îşi începu ascensiunea spre etajul 13, unde opri în curând. Toţi ştiau deja unde locuia doctoriţa, aşa că nu ezitară în dreptul uşii apartamentului. Sunară. Le răspunse chiar Stela; nu păru surprinsă de prezenţa directorului. Îi întâmpină zâmbitoare şi-i invită în interior. Avură astfel ocazia să constate că veniseră, într-adevăr, toţi ceilalţi colegi de echipaj, cu body-guarzii lor, ba chiar şi cu domnul profesor Eugen Manea. În plus, se aflau şi părinţii doctoriţei, deci, oricât de spaţios ar fi fost apartamentul, tot s-ar fi produs înghesuială. Zâmbind, Lucian o remarcă pe... domnişoara consilier Lia; era şi ea acolo, iar dacă era, bineînţeles, îi atrase lui de îndată atenţia spre ea. Ar fi vrut parcă să-i spună ceva, dar nu ştia ce; în prezenţa ei, nu-şi găsea deloc cuvintele potrivite, cu care să i se adreseze.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzând că mititica se cam înfuriase, pentru că nu-i convenea legătura dintre aprobarea obţinută pentru terenurile necesare animalelor şi performanţa ei de a reuşi să devină membru al echipajului, primarul municipiului se îndreptă spre tatăl ei, domnul biolog Andrei Stoica, sperând să găsească mai multă înţelegere la acesta, deşi ştia că era vorba despre tatăl domnişoarei care, după ce-şi dovedise timiditatea ce o încercase la început, devenise cam aprigă, agresivă. Primarul discută cu domnul Stoica, iar acesta nu se arătă nici nemulţumit, dar nici foarte entuziasmat pentru faptul că primise aprobările necesare cumpărării terenurilor, pe care le solicitase de mult timp. Oricum, primarul îi înmână actele necesare, apoi, înainte de a se retrage, dădu mâna cu ceilalţi şase tineri din echipaj, înştiinţându-i că deveniseră cetăţeni de onoare ai municipiului Craiova, apoi dădu mâna cu părinţii lor, cu domnul profesor Manea Eugen şi bineînţeles, cu Traian Simionescu, directorul Institutului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi sărută fiica, după care îl măsură cu privirea pe tânărul care o însoţea; nu părea deloc a fi un body-guard. De altfel, băiatul avea o uniformă albastră, pe reverul căreia doamna Valeria numără şase buline mici, aurii; hopa! Comandantul misiunii... Îşi ridică mai apoi privirea spre chipul băiatului; "tânăr şi frumos", îşi aminti caracterizarea sumară pe care i-o făcuse fiica ei. De cum îl văzu atât de aproape, îi dădu imediat dreptate fiicei sale: Chiar aşa era, tânăr şi frumos!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia aştepta nerăbdătoare în rezerva ei. Minutele treceau nepăsătoare, iar el... nimic! Nu apărea! Cât timp îşi închipuia că va putea ea să stea liniştită, să aştepte? Nu-şi dădea seama că nu prea mult?! Dar iată-l, în sfârşit! Don Juan; sau comandantul misiunii, în uniforma lui albastră, cu şase bulinuţe aurii sclipind pe reverul hainei... Zâmbind ca de obicei, enigmatic, abia perceptibil, era de-a dreptul fermecător. Se apropie de ea, privind-o intens, la fel ca întotdeauna, ca o pasăre de pradă... Se mai putea ea considera prada lui?! Îi cedase, de mult timp, dar tot se simţea vulnerabilă, ca o pradă, de fiecare dată, în preajma lui.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amabil, directorul veni spre favoritul său şi înainte ca Lucian să-şi dea seama, îl apucă prieteneşte de braţ, iar tânărul se trezi mergând spre apartamentul directorului, alături de dânsul. Directorul deschise uşa apartamentului său şi intră; Lucian îl urmă. Cunoştea interiorul, destul de modest pentru un apartament de director, deci, nu luă seama, plin de curiozitate, la amenajarea apartamentului, doar mai avusese el prilejul să intre pe acolo, fiind preferatul ocupantului de drept al acestui apartament. Directorul porni în căutarea cheilor de la maşină, în timp ce Lucian se oprise îngândurat în prag. Părea absent, tulburat de ceva... Îl cam răvăşise noutatea aflată de la director; el era comandantul misiunii... Nu ştia dacă să se bucure sau nu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!