Zâmbind discret la auzul numelui său, Lia porni spre director, pentru a-şi primi accesoriile uniformei şi cele patru bulinuţe gălbui care-i reveneau ei, în calitate de consilier al misiunii. Lucian o urmări cu privirea, plin de admiraţie. În curând, uniforma Liei fu împodobită aidoma celor purtate de colegii ei din conducerea echipajului, cu câteva mici diferenţe, printre care, evident, iniţialele numelui şi numărul bulinuţelor gălbui; la ea, doar patru. Ce importanţă avea însă oare acest amănunt minor? Cine lua seama la numărul bulinuţelor şi la semnificaţia lor? Făcea parte din echipaj, iar asta era cel mai important! Acum însă, totul devenise deja mult mai serios, oficial... Lucian îi urmărea atent fiecare mişcare, fiecare gest. "Cât de frumoasă poate fi..." nu reuşi el să-şi reţină acest gând. După ce ea trecu la loc, cu toţii putură auzi explicaţiile directorului despre ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăra doctoriţă se apropie de director. Era emoţionată, dar nici nu se putea altfel. Directorul, sobru, solemn, îi "împodobi" uniforma; numărul bulinuţelor aurii care reveneau medicului echipajului era tot patru. Deci, patru astfel de bulinuţe străluciră în curând pe reverul hainei doctoriţei, în razele necruţătoare ale soarelui, care nu părea dispus să apună, de parcă dorea să asiste la eveniment. Evident, Stela primi şi ea felicitările de rigoare din partea directorului, cu care dădu mai apoi mâna, după care şi cu ceilalţi. Când reveni la locul ei, auzi explicaţiile pe care tot directorul le oferea, despre ea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex, mândru, porni şi el spre director pentru a-şi primi accesoriile care-i vor definitiva uniforma. Evident, tot trei bulinuţe mici va primi şi el, iar de prinderea lor de uniformă se va ocupa tot directorul Institutului. Nu după mult timp şi Alex arăta ca un membru al echipajului şi primi felicitările ce i se cuveneau. Urmară strângerile de mână, iar geneticianul reveni la locul său, alături de colegi, ascultând scurta prezentare pe care i-o făcea directorul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbind, lunganul porni spre director. Brusc, toate camerele de luat vederi ale reporterilor se îndreptară vizibil în sus, pentru a putea încadra chipul înaltului geograf. Nistor îşi ţinea promisiunea: Nu ronţăia dulciuri! Arăta bine, deşi, evident, doar cam prea înalt. Adela, adolescenta bălaie, îl privi bucuroasă, cu mândrie. În curând, Nistor ajunse în faţa directorului, iar acesta se pregăti să ataşeze uniformei geografului accesoriile necesare, dar se opri. Neavând încotro, geograful se aplecă, iar în curând, ceea ce până în acel moment păruse a fi un bizar costum albastru începu să semene a uniformă, ba încă una de astronaut; cele trei bulinuţe gălbui definitivară uniforma lunganului. Prin urmare, acesta se îndreptă, iar după ce primi felicitările, strânse mâna directorului, apoi ale celorlalţi... Mândru şi înalt, reveni la locul său, ascultând explicaţiile directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian Enka... Directorul îi prinse pe mâneca uniformei însemnele echipajului, sigla Institutului şi alte câteva mici accesorii necesare, deşi nu doar pe mânecă, după care îi prinse în piept minitransmiţătorul său personal, pe care se aflau înscrise iniţialele numelui său, E. L. (el), după care urma momentul cel mai important: ataşarea de reverul hainei ale celor şase buline mici, aurii, care-i definitivau funcţia, aceea de comandant. Indiscutabil, devenise comandantul importantei misiuni. Pe toate posturile TV care transmiteau în direct apăru chipul lui semeţ, rigid, plăcut; nu schiţa nici un gest de mulţumire de sine, nu-şi dădea aere, părea doar nepăsător, împăcat în sine cu ideea conducerii. În sufletul părinţilor lui se ducea o luptă grea. Evident, erau şi ei tare mândri de performanţa fiului lor, dar gândul celor 13 ani nu le dădea pace, mai ales Dianei Enka.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai reveni la locul său. Părinţii lui îl priviră cu mândrie; băiatul lor, de nici 18 ani, era nu doar un simplu membru al echipajului, deşi chiar şi atât ar fi fost de ajuns. Era o performanţă la care nu putea ajunge oricine. Judecând după numărul bulinuţelor ataşate uniformei, cinci, era al doilea în echipaj, după comandant, pe care soţii Ristea îl cunoscuseră seara trecută; numirea lui Lucian în funcţia de conducere nu li se părea deloc o greşeală, le plăcuse băiatul... În acel moment, directorul oferea publicului spectator şi telespectator informaţii despre băiatul proaspăt numit în funcţia de şef al securităţii misiunii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, unde rămăsesem?! Îmi spuneai despre domnul To Kuny. Îmi mai povesteşti despre dânsul sau nu?!
Lucian: Da, sigur... Domnul Kuny, mai bine zis, Victor. Preda Victor. Şi nu s-ar putea să nu dau din nou peste dom' director. Pentru că Victor era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui dom' director, aşa mi-a spus dânsul, atunci, demult, când am avut acea discuţie, după ce am absolvit Institutul. Deci, domnul Kuny... Victor... Şi dânsul trebuia să facă parte din echipajul navei "Vulturul", în misiunea spre Proxima, misiune care deja devenise oficială. Aidoma misiunii noastre, fusese pregătită până la cel mai mic amănunt şi chiar anunţată data lansării...
Lia: Luci, scuză-mă că te întrerup, dar... Zici că ţi-ai amintit tot ceea ce ai vorbit cu domnul director. Atunci, ştii şi care ar fi fost ceilalţi membrii ai echipajului "Vulturului"?
Lucian: Da, mi-am amintit şi acest lucru. Trebuia să fie zece, fără doamne sau domnişoare, deci, doar domni, fără fete... Mulţi dintre membrii echipajului de atunci sunt părinţii unora dintre colegii noştri. Chiar şi tatăl meu...
Lis: Vrei să spui, domnul Enka?
Lucian: Da, blondul meu cel enervant... Şi să ştii, nu-l urăsc!
Lia: Am înţeles asta, Luci.
Lucian: Ce ciudat! Tocmai mi-am dat seama că mi-e dor şi de blondul ăla, mult de tot, oricât aş încerca să neg asta... Mi-e dor de el, de tot ce ţine de el; de blândeţea lui, de nepăsarea lui, de felul lui de a fi, atât de liniştit; întotdeauna îmi doream să fiu ca el, dar n-aş fi putut reuşi, în nici un caz...
Lia: Bineînţeles că ţi-e dor de dumnealui, doar e tatăl tău.
Lucian: Mda...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blonda cea mărunţică se îndreptă timidă spre director; într-adevăr, ce conta că era ultima prezentată? Trecând pe lângă Nistor, se evidenţie diferenţa de înălţime dintre ea şi geograful cel lungan. După ce-şi primi şi ea accesoriile uniformei sale, cu cele trei bulinuţe aferente, toţi cei şapte deveniseră, oficial, membrii ai echipajului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian renunţase la compania blondului, pentru... domnişoara Barbie, deci, împreună cu ea plecă nu peste foarte mult timp, când atât directorul, cât şi instructorul le permiseră celor şapte tineri plecarea. Doar ei doi se aflau în maşina albastră a directorului, cei patru body-guarzi urmându-i îndeaproape, cu cealaltă maşină. Din când în când, pe drum, Lucian îşi îndrepta privirea către colega lui, domnişoara Barbie; brunetă, delicată şi frumoasă, chiar avea chip de păpuşă, o păpuşă care-i punea lui răbdarea la grele încercări, iar inima pe jar... Blondul făcuse o legătură între domnişoara consilier şi micuţa păpuşică, se putea afirma – a fiului său. Dacă ar fi ştiut Lucian că între cele două chiar exista o foarte strânsă legătură, alta decât cea referitoare la acea asemănare fizică evidentă sesizată de blond, poate i-ar fi vorbit Liei despre acea păpuşă a lui, dar el nu bănuia nimic de acest gen şi nu i-ar fi vorbit ei, o domnişoară psihiatru, despre o păpuşă care putea trece drept a lui, comandantul misiunii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza, dintre părinţi, doar Diana mai era printre cei şapte tineri. Privindu-şi fiul, frumos şi elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele şase bulinuţe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simţea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam ţineau seama de spusele lui, sau cel puţin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana îşi anunţă plecarea; era cazul să meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deşi se simţea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnişoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieşirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian avea de gând să se înţeleagă cu colegii săi, fără a fi nevoit să le amintească faptul că el ar fi comandantul misiunii, deci, într-un fel, cel mai mare în grad în următorii ani, dacă ar fi să se stabilească o ierarhie în echipaj; asta presupunea, implicit, că subalternii săi ar fi fost nevoiţi să-i dea ascultare fără a se opune. El însă nu le solicita ascultare, nu avea asemenea pretenţii pe care le considera absurde, iar pe colegii săi nici nu avea de gând să-i considere subalterni, inferiori lui, chiar dacă Nistor continua să-i spună "şeful" şi nu părea a avea de gând să renunţe la acest gen de a i se adresa lui Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât se descălţase deja, iar Nero era cuminte şi înţelegător, Lucian intră cu Rikky în cameră; papagalul repeta strident: "Haide, şefu', repede! Vedem director... Vedem director la televizor, şefu'..." Aici erau şi părinţii şi bunicii lui; priveau la televizor. Lucian îi salută pe toţi, apoi privi şi el curios spre micul ecran; nici urmă de director; se înşelase papagalul! Însă, nu după mult timp, pe ecran apăru Institutul din Craiova, iar mai apoi, în prim plan, o tânără domnişoară, probabil moderatoarea. Emisiunea se transmitea în direct. În curând, operatorii şi moderatoarea intrară nu doar în sediul principal al Institutului, ci chiar în biroul directorului, unde, într-adevăr, se aflau atât Traian Simionescu, cât şi profesorul Manea. Directorul îşi întâmpină oaspeţii aşa cum se cuvenea, apoi se aşezară cu toţii, mai puţin cei cu camerele de filmat. Lucian îl privi atent, cu admiraţie: dom' director era un om tânăr, tare frumos, chiar şi pe micul ecran; un adevărat domn... Nu doar Lucian şi familia lui urmărise cu interes această emisiune, acest scurt "talk-show" cu directorul şi instructorul, ci toţi ceilalţi tineri din echipaj, cu familiile lor; foarte probabil, nu doar ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"La discotecă..." reţinu de îndată domnişoara consilier Lia, iar privirea ei albastră, ascuţită, se opri asupra comandantului pentru câteva clipe. Nu avea însă de gând să-i reproşeze nimic, nici să repete vreo acţiune de genul reclamaţiei pe care o depusese împotriva lui şi de pe urma căreia nu se alesese cu nimic bun; poate doar cu faptul că-i va evalua lui activitatea pe parcursul misiunii, asta era destul de interesant. Alex se întreba cu îngrijorare în gând dacă ceilalţi colegi ai săi aflaseră ceva despre identitatea body-guardului rănit? Îşi dădea însă seama că dacă nu aflaseră încă, vor afla cât de curând, era inevitabil... Ei şi?! Ce dacă vor afla despre "Ucigaşă"? Se va descurca el, îi va înfrunta, va face cumva faţă valului de râsete din partea lor, datorat acestui amănunt... Deocamdată îl ascultă în continuare pe director.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Enka dispăru în interiorul navei, lăsându-l pe lungan cu dulciurile sale. Însă nu-şi găsi fiul pe puntea principală. Îl strigă de câteva ori, dar acesta nu-i răspundea, chiar dacă ar fi fost acolo. Nu ştia pe unde să-l caute, nava fiind imensă; porni însă spre culoarul ce ducea spre rezervele echipajului. O verifică pe cea cu iniţialele E. L., corespunzătoare numelui fiului ei, dar Lucian nu era nici acolo, sau dacă era, nu dorea să-şi dezvăluie prezenţa, ceea ce-i reuşea foarte bine. Îl mai căută câtva timp, în zadar însă! Fiul ei nu era de găsit pe nicăieri. Dacă-şi propusese să se ascundă, reuşea foarte bine acest lucru. Tristă, Diana Enka ieşi din nava albastră; acum pe trepte nu era doar Nistor, ci şi Alexandru. Amândoi se ridicară în picioare, auzind trapa navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steagurile tricolore încă fluturau peste tot pe drum, de o parte şi de alta a şoselei, chiar şi-n afara oraşului, în drum spre Institut. Bineînţeles şi-n oraş, peste tot: roşu, galben şi albastru. Şi fluturau pentru ei, tinerii din echipaj, datorită misiunii în care vor porni; era un sentiment înălţător, care ar fi trezit în sufletul oricui măcar vreo câteva fărâme de patriotism. La fel se pe-trecea deci şi-n sufletele lor, a celor doi tineri aflaţi în maşina directorului, care deja intrase în oraş. Lucian însă nu porni pe drumul care ducea spre casa colegei sale, Lia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Mihai nu-i convenea ultimul cuvânt, "minorul", însă dacă s-ar fi grăbit puţin, nu l-ar mai fi auzit. Când ajunse însă în dreptul directorului, îi dispăru brusc orice neplăcere provocată de acel cuvânt. Directorul îi "decora" uniforma albastră cu toate accesoriile necesare, terminând cu bulinele mici, gălbui, în număr de cinci. Incredibil – Mihai era şeful securităţii; nu s-ar fi aşteptat la una ca asta. Nici directorul nu cunoştea dinainte acest amănunt, deşi l-ar fi putut afla, dar dânsul se interesase doar de favoritul său şi atât; îi fusese de ajuns să afle mai din timp că Luci era comandantul. Acum se mirase şi dânsul de funcţia acordată tânărului Mihai, dar ţinând cont de ceea ce aflase despre informatician, găsea corectă decizia Comisiei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ar mai fi un lucru de lămurit, dragul meu. Tot de la distinsul tău prieten am aflat un amănunt care m-a pus serios pe gânduri: Domnul director mi-a spus că ai fi îndrăgostit de domnişoara consilier, cea care te-a reclamat Comisiei Disciplinare a Institutului.
Lucian: Poftim?! Ţi-a spus dom' director aşa ceva?
Diana: Da... Eu aşa am înţeles.
Lucian: Nu, mamă; poate ai înţeles greşit. Nu cred că dom' director a spus una ca asta.
Diana: Poate nu astfel formulat, dar ideea în sine era aceeaşi. Şi te rog, Luci, dacă eşti cumva îndrăgostit, de ea sau de altcineva, spune-mi! Nu-mi ascunde un amănunt atât de important.
Lucian: Mamă... Nu pot să-ţi spun decât că... Dacă aş fi îndrăgostit de ea, ar şti şi ea acest lucru, pentru că i-aş fi spus până acum, dar o poţi întreba de dimineaţă, să vezi ce-ţi va răspunde.
Diana: Nu, dragul meu. Nu-i nevoie! Mi se părea absurd să fii îndrăgostit tocmai de ea. Poate de domnişoara cea blondă, ea e foarte drăguţă.
Lucian: Într-adevăr, foarte...
Diana: Nu ştiu de ce domnul director mi-o fi spus aşa ceva.
Lucian: Nici eu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porni tăcut spre puntea principală, îngândurat. Se arătase amabil, dispus să o ajute, deşi în scurtul drum spre puntea principală îl chinuiră vreo câteva întrebări ce-i stăruiau în minte: "Unde se grăbeşte oare? De la cine vrea să-şi ia rămas bun în mod deosebit? Cine, cu excepţia părinţilor, care sunt aici, ar putea fi atât de special pentru ea? Are cumva un prieten, un iubit? Şi atunci... Din cauza lui nu mi-a acceptat mie niciodată prietenia?! Dar ce contează?! N-are decât să se ducă şi-şi poate lua adio de la individul ăla, nu doar rămas bun, pentru că mâine ea va pleca, în timp ce tipul va rămâne aici; eu nu... Eu voi fi cu ea în următorii ani, în misiune şi n-am să cedez, am să încerc să-i câştig prietenia, să i-l scot pe tipul ăla din minte; am timpul de partea mea..." Sub privirea albastră a Liei, surâzător după acest gând, Lucian se îndreptă direct spre director şi-i spuse fără ocolişuri, tot ceea ce-l rugase domnişoara consilier.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amabil, directorul veni spre favoritul său şi înainte ca Lucian să-şi dea seama, îl apucă prieteneşte de braţ, iar tânărul se trezi mergând spre apartamentul directorului, alături de dânsul. Directorul deschise uşa apartamentului său şi intră; Lucian îl urmă. Cunoştea interiorul, destul de modest pentru un apartament de director, deci, nu luă seama, plin de curiozitate, la amenajarea apartamentului, doar mai avusese el prilejul să intre pe acolo, fiind preferatul ocupantului de drept al acestui apartament. Directorul porni în căutarea cheilor de la maşină, în timp ce Lucian se oprise îngândurat în prag. Părea absent, tulburat de ceva... Îl cam răvăşise noutatea aflată de la director; el era comandantul misiunii... Nu ştia dacă să se bucure sau nu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semeţ, fără a părea surprins, pentru că, de fapt, nici nu era, Lucian porni spre director. Aparatele de filmat îl luară imediat în prim-plan, dar el nu se intimidă din această cauză. Nu era deloc încrezut, însă era teribil de frumos, chiar şi pe ecranele televizoarelor. Reporterii îl prezentară rapid drept un tânăr matematician de numai 21 de ani, răspunzător direct de existenţa vehiculului spaţial care va porni în misiune, recunoscut drept un mare Don Juan în Institut; nu putuseră scăpa neobservat acest amănunt. Băiatul ajunse lângă director. Pe ecranele TV apărea când chipul lui, când al directorului, când al părinţilor lui Lucian, cu precădere în acele clipe, al viitorului comandant. Brusc, lui Lucian i se păru absolut firesc că el va fi comandantul misiunii; acest gând nici nu-l mai ameţi, nici nu-l mai intimidă. Prin urmare zâmbi scurt, dar fermecător, ca de obicei, absolut seducător, spre disperarea miilor de domnişoare aflate în acele momente în faţa televizoarelor; chipul lui plăcut şi mândru punându-le pe dată inimile pe jar.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!