Traian Simionescu îl caracterizase pe Lucian cu multă mândrie şi admiraţie; îl lăudase chiar, dar nu se putuse abţine. Nu amintise nimic de faptul că îl considera favoritul său, deşi era conştient că se putea afla cu uşurinţă. Privi o clipă spre preferatul său; cele şase mici bulinuţe aurii sclipeau pe reverul hainei sale, în lumina soarelui. Chiar directorul i le ataşase în acel loc. Lucian era comandantul misiunii... Directorul zâmbi mulţumit, totuşi cu oarecare amărăciune. Ar fi dorit să strige în gura mare: "Iată-l! Acest băiat este de fapt, fiul meu şi sunt tare mândru de el!" Dar nu putea proceda astfel. Privi cu jind spre blondul Enka Iulian; oare acesta îşi dădea seama cât de norocos putea fi?! Alungă însă rapid aceste gânduri din minte, pentru că primise un alt plic; era directorul Institutului şi se afla în faţa camerelor de luat vederi. Nu se putea face de râs, ori da în spectacol în direct, la mai multe posturi de televiziune, care ar fi avut astfel ce comenta. Se adună repede şi-şi dobândi rapid cumpătul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preşedintele ţării nu spuse nimic; zări însă în privirea lui Traian Simionescu simpatia pe care acesta o avea pentru comandantul misiunii, simpatie pe care directorul nu şi-o putea ascunde... Era oare mai mult decât doar atât?! Cu siguranţă, da! Nu era doar simpatie, ci dragoste părintească, însă directorul nu putea împărtăşi acest sentiment, această taină pe care o purta adânc în suflet... Privi din nou scurt, însă cu jind, spre blondul Enka Iulian; "rivalul" său?! Oficial, însă, tatăl tânărului comandant...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-şi dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă şi directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănţişorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulţi ani în urmă. Traian Simionescu îşi întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ţinea de braţ, aşa că directorul renunţă la a privi spre ea. Totuşi îi părea bine că fiul său va avea acel lănţişor în următorii ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ei bătea în ritm ameţitor şi i se făcuse mică de tot. Temătoare, îşi ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din faţa ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos – după cum constată Lia. Directorul era brunet şi nici un firicel de păr nu-i albise câtuşi de puţin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în acelaşi timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeaşi privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului şi preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-şi putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu şi colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal şi imposibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scăpaseră de ziua cu numărul 13 a lunii iunie, care se încheiase cu o emisiune televizată, avându-i ca invitaţi, sau mai degrabă gazde, pe directorul Simionescu şi pe instructorul Manea. Urma joi, 14 iunie; era ziua în care Comisia Disciplinară va pronunţa decizia în cazul "Enka Lucian". Tânărul comandant se trezi foarte devreme, pregătindu-se pentru această zi, destul de importantă pentru cariera lui, pentru viitorul lui. "Oare ce se va alege de el?" se întreba în gând; spera însă că nu vor fi luate măsuri drastice împotriva lui. Nu mai auzi tunete, nu mai zări fulgere. Privi curios pe fereastră: era încă întuneric, nu se luminase de ziuă, dar... Cerul era senin, nu mai era acoperit de nori. Putea zări stelele, palide, din cauza luminilor din oraş, dar se zăreau... Aerul era răcoros şi umed, însă dacă se înseninase, vara îşi va reintra rapid în drepturi, odată cu răsăritul soarelui. Lucian îmbrăcă uniforma albastră, aranjându-se cât mai bine. Mândru, se privi în oglindă: şase bulinuţe aurii străluceau încă pe reverul hainei lui. Oare va dispărea vreuna dintre ele după această zi? Ce conta dacă n-ar mai fi el comandantul misiunii?! Măcar să rămână în echipaj – cel puţin atât îşi dorea... Pe la ora 06.25, în camera lui apăru blondul, gata echipat de plecare şi el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment lui Lucian îi reveniră în minte cuvintele Liei: "domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcţie foarte importantă, de mare răspundere..." Şi din nou întrebarea aceasta îi stărui chinuitor în gând. Să fi avut oare colega lui dreptate? Şi de fapt, nu era vorba despre ceea ce spusese ea, ci despre temerile lui, căci tot astfel gândise şi el de la început, de cum primise vestea că va fi comandantul misiunii. Privi spre director; dânsul părea calm şi mulţumit. Oare ar fi fost capabil să intervină în favoarea numirii lui Lucian în această funcţie, apoi să-l asigure că, de fapt, nu procedase astfel? Adică să-l fi minţit? Tânărul matematician nu-l putea asocia pe director cu termenul "mincinos"... Şi dacă totuşi...?! Lucian se încruntă, apoi încercă să alunge aceste gânduri din minte. Totuşi, directorul era un om de cuvânt, după cum dovedise în repetate rânduri. Şi de ce oare ar fi intervenit pentru Lucian? Avea el nevoie de favoruri? Încercă să se concentreze asupra celorlalte subiecte abordate în şedinţă. Îl auzi pe tânărul său coleg, Mihai, care luase cuvântul, cu o oarecare timiditate, deşi timiditatea nu prea părea o trăsătură potrivită unui fost campion mondial la lupte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul îşi ridică privirea, deşi parcă ştia dinainte că era Diana Enka. Cum să procedeze?! Îi era milă de ea. Ar fi vrut să rezolve cumva problema asta. Nu putea fi dur, n-o putea da afară, cum procedase în urmă cu o săptămână, deşi ea nu era deloc amabilă, binevoitoare. Însă în ochii ei se putea citi cu uşurinţă multă tristeţe. Nu mai era atât de aprigă, de înverşunată, implora din priviri. Însă Traian Simionescu era foarte ocupat, nu-şi mai putea permite o nouă confruntare cu ea. Uşa se închise în urma tinerei doamne. Directorul îşi ridică privirea spre ea, deşi ar fi dorit să evite s-o întâlnească.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul privise spre blondul Iulian Enka; "rivalul" său... Ah; şi cât de bine îi înţelegea pe toţi, chiar şi Traian Simionescu, doar era vorba şi despre fiul dânsului, Lucian... Dar de titulatura de "tată" al tânărului comandant se bucura în continuare acel domn blond, Iulian Enka...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul abandonă imediat hârţogăria. Se ridică să-şi întâmpine preferatul. Lucian îl privi atent. Dom' director, în blugi, adidaşi şi tricou? Părea ciudat, dar îi stătea foarte bine! Ţinuta aceasta sport îl avantaja, îl întinerea; de altfel, Lucian remarcase de mult că directorul era un om frumos, cu o înfăţişare tare plăcută. Şi totul la persoana dânsului era foarte plăcut! Amândoi porniră spre nava albastră, urmaţi îndeaproape de Rikky. Se opriră pe puntea principală. Aici totul era în ordine, bine pus la punct, dar directorul nu se afla în acest loc pentru a verifica starea în care se prezenta puntea principală sau chiar întreaga navă. Totuşi, nu se putea trece totul cu vederea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka ieşi, pentru că simţea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În maşină, în drum spre Institut, îşi admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar şi la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca şi cum tot şi-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simţea deloc astfel?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulţumire ce-i lumina chipul tânărului, ştiindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea şi nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferinţe, se temea acum de modul în care ar reacţiona băiatul la aflarea unei asemenea noutăţi. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puţin, aşa-l avea totuşi aproape: era Lucian, elevul său favorit şi simţea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenţii. Pentru el, era totuşi, doar directorul Institutului, nimic mai mult...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă şi acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit şi să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoştea acest amănunt, toţi îl considerau astfel, deci, atenţia tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar şi în faţa preşedintelui ţării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deşi foarte preocupat de sosirea anunţată a preşedintelui, se oferi să-şi conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre şi Adi îl aşteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înţelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecţie, ceea ce era totuşi normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic şi prietenos. Astfel se încheie acest sfârşit de săptămână, ultimul pe care cei şapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă – pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu şi Lucian Enka ieşiră împreună din navă, directorul tratându-l ca pe un bun prieten, întărindu-le astfel convingerea celor rămaşi pe puntea principală, mai ales noilor colegi, că Luci era preferatul domnului Traian Simionescu, directorul Institutului; era un amănunt destul de evident, pentru oricine, pe care directorul nu încerca să-l ascundă, deşi poate nimeni nu înţelegea motivele reale pe care dânsul le avea pentru a se purta astfel faţă de acest tânăr matematician. Amândoi se aflau încă în zona rachetodromului, zonă dominată de prezenţa măreţului vehicul spaţial albastru. Mergeau unul lângă altul – tată şi fiu – dar nu amândoi cunoşteau acest amănunt.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia aştepta nerăbdătoare în rezerva ei. Minutele treceau nepăsătoare, iar el... nimic! Nu apărea! Cât timp îşi închipuia că va putea ea să stea liniştită, să aştepte? Nu-şi dădea seama că nu prea mult?! Dar iată-l, în sfârşit! Don Juan; sau comandantul misiunii, în uniforma lui albastră, cu şase bulinuţe aurii sclipind pe reverul hainei... Zâmbind ca de obicei, enigmatic, abia perceptibil, era de-a dreptul fermecător. Se apropie de ea, privind-o intens, la fel ca întotdeauna, ca o pasăre de pradă... Se mai putea ea considera prada lui?! Îi cedase, de mult timp, dar tot se simţea vulnerabilă, ca o pradă, de fiecare dată, în preajma lui.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Traian Simionescu se afla încă singur, pe puntea principală a navei albastre, la fel de îndurerat. Se strădui totuşi să-şi revină şi decise că ar fi cazul să-i anunţe pe părinţii lui Lucian că fiul lor se îndrepta spre casă, să-i liniştească. Se stăpâni însă cam greu; redobândindu-şi totuşi calmul, formă numărul familiei Enka. Spera să-i răspundă Diana, deşi era conştient că putea răspunde blondul, sau chiar unul dintre părinţii Dianei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amabil, directorul veni spre favoritul său şi înainte ca Lucian să-şi dea seama, îl apucă prieteneşte de braţ, iar tânărul se trezi mergând spre apartamentul directorului, alături de dânsul. Directorul deschise uşa apartamentului său şi intră; Lucian îl urmă. Cunoştea interiorul, destul de modest pentru un apartament de director, deci, nu luă seama, plin de curiozitate, la amenajarea apartamentului, doar mai avusese el prilejul să intre pe acolo, fiind preferatul ocupantului de drept al acestui apartament. Directorul porni în căutarea cheilor de la maşină, în timp ce Lucian se oprise îngândurat în prag. Părea absent, tulburat de ceva... Îl cam răvăşise noutatea aflată de la director; el era comandantul misiunii... Nu ştia dacă să se bucure sau nu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceremonia oficializării misiunii, condusă de directorul Institutului, fusese transmisă în direct la mai multe posturi de televiziune, iar acum nici unul dintre cei şapte nu putea scăpa de intervievare. Normal, în primul rând, cei mai mulţi dintre reporteri se năpustiră spre tânărul numit în funcţia de comandant al misiunii, deci, spre Lucian. Băiatul era obişnuit ca asupra lui să se năpustească un grup format din mai multe persoane, cu diferenţa că până atunci persoanele din grup erau doar domnişoare frumoase, nu reporteri de televiziune sau alţi reprezentanţi ai presei, ai mass-mediei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins în punctul său slab, directorul o privi iscoditor cu ochii săi ageri şi simţi un gol în inimă. Ar fi dorit atât de mult să poată recunoaşte, în sfârşit, măcar în faţa acestei domnişoare, că de fapt, în realitate, Lucian chiar este copilul lui, unicul său fiu, dar nu putea spune acest mare adevăr. Era o taină pe care o păstra cu durere ascunsă-n suflet, căci mereu simţea nevoia de a-şi strânge ocrotitor fiul în braţe, de a-l înconjura şi a-şi arăta dragostea lui părintească; cu greu se abţinea. Cine oare ar fi putut înţelege cât de dificile i se păreau toate acestea chiar şi lui, directorul celui mai mare şi mai modern Institut Astronomic de pe întreaga Terra? De câte ori nu simţise nevoia să-l audă pe Lucian spunându-i măcar o singură dată "tată"? Dar se stăpânea de fiecare dată, reprimându-şi sentimentele, cum se stăpânise şi de data aceasta, reuşind să-şi redobândească rapid controlul de sine şi calmul său imperturbabil, să nu îşi piardă firea şi-i răspunse Liei cu o voce totuşi uşor iritată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza, dintre părinţi, doar Diana mai era printre cei şapte tineri. Privindu-şi fiul, frumos şi elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele şase bulinuţe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simţea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam ţineau seama de spusele lui, sau cel puţin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana îşi anunţă plecarea; era cazul să meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deşi se simţea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnişoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieşirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Traian Simionescu reveni în biroul său, nici Lucian, nici Diana Enka nu se mai aflau acolo. Directorul se aşeză pe fotoliul său, pentru a-şi relua activitatea pe care şi-o întrerupsese temporar. Găsi însă un bileţel care-i atrase atenţia, pus acolo, foarte probabil, de Diana Enka. Se convinse chiar că ea era autoarea bileţelului, după ce-l citi: "Mulţumesc că m-ai ajutat să-mi recuperez fiul. Îţi rămân datoare." Directorul privi câtva timp bileţelul. Recunoştea scrisul Dianei, ordonat, citeţ, frumos... Oare ce nevoie avea de mulţumirile şi de recunoştinţa ei? Ce înţelegea Diana prin a-i rămâne datoare? Clătină uşor din cap, apoi îşi văzu de treburile sale. Dar nu rupse foiţa scrisă de Diana; o păstră. O pusese cu grijă în buzunar, deşi nici el nu-şi dădea seama de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Porţi uniforma albastră...
Lucian: Da; ni le-a adus dom' profesor în seara asta.
Traian: Te prinde culoarea, afurisitule! Mâine seară, la oficializarea misiunii, de reverul acestei haine pe care o porţi acum vom prinde şase mici buline aurii; sper că ştii ce semnifică ele...
Lucian: Însemnele comandantului?! De ce, dom' director?
Traian: Ce nu-ţi convine?
Lucian: Păi... De ce tocmai eu? Numai pentru că sunt preferatul dumneavoastră? Nu trebuia să faceţi asta!
Traian: Luci, te rog, nu mă acuza pe mine mereu, ori de câte ori ţi se pare ceva suspect!
Lucian: Păi... Nu dumneavoastră aţi intervenit? N-aţi aranjat dumneavoastră astfel?!
Traian: Nu! A fost decizia finală a Comisiei pentru Zboruri Spaţiale a Institutului, decizie pe care eu n-o puteam influenţa cu nimic, dar pe care, fiind directorul, am avut privilegiul de a o afla mai din timp. Am vrut să fiu primul care-ţi va comunica acest lucru, dar constat cu surprindere că mă superi! Şi nu pricep de ce.
Lucian: Mă scuzaţi, dom' director.
Traian: Mda... Ştii că-i inutil să-ţi ceri scuze de la mine, nu-i aşa?! Ştii foarte bine că niciodată nu mă supăr prea rău pe tine, orice ai face sau ai zice? Hai să căutăm odată cheile alea afurisite, comandante! Să n-o lăsăm pe domnişoara să aştepte prea mult.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!