Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Geneticianul nu mai comentă; nu zise nimic altceva. Îl știa pe director dispus să-l ajute oricând pe favoritul său, nu și pe el... Semnară actele necesare, atât el, cât și directorul, acte prin care Alex era de acord să fie reprezentat de Traian Simionescu la procesul care va avea loc când își va reveni cel de-al treilea infractor. Directorul lăsă o carte de vizită, cu numerele de telefon la care putea fi găsit și adresa Institutului, pentru a fi contactat când va fi nevoie de prezența dânsului la procesul respectiv. Următoarele semnături, de care nu scăpară, nu erau pe alte acte oficiale; polițiștii le solicitaseră autografe; ba chiar și fotografii, de la cei doi băieți din echipaj, dar și împreună, toți șapte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Traian Simionescu și Lucian Enka ieșiră împreună din navă, directorul tratându-l ca pe un bun prieten, întărindu-le astfel convingerea celor rămași pe puntea principală, mai ales noilor colegi, că Luci era preferatul domnului Traian Simionescu, directorul Institutului; era un amănunt destul de evident, pentru oricine, pe care directorul nu încerca să-l ascundă, deși poate nimeni nu înțelegea motivele reale pe care dânsul le avea pentru a se purta astfel față de acest tânăr matematician. Amândoi se aflau încă în zona rachetodromului, zonă dominată de prezența mărețului vehicul spațial albastru. Mergeau unul lângă altul – tată și fiu – dar nu amândoi cunoșteau acest amănunt.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex, mândru, porni și el spre director pentru a-și primi accesoriile care-i vor definitiva uniforma. Evident, tot trei bulinuțe mici va primi și el, iar de prinderea lor de uniformă se va ocupa tot directorul Institutului. Nu după mult timp și Alex arăta ca un membru al echipajului și primi felicitările ce i se cuveneau. Urmară strângerile de mână, iar geneticianul reveni la locul său, alături de colegi, ascultând scurta prezentare pe care i-o făcea directorul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În timp ce directorul vorbea, Eugen Manea îi salutase pe părinții lui Mihai, apoi se ocupară de acte. În prezența celor doi martori, Lucian și domnul profesor Manea, domnul Emilian Ristea și doamna Marilena Ristea semnară toate actele prin care îi acordau fiului lor, Mihai Ristea, încă minor, permisiunea de a pleca în misiunea spațială spre planeta Proxima, la bordul navei "Pacifis", în următorii 13 ani, chiar dacă la data lansării, băiatul nu va avea 18 ani împliniți. După părinții informaticianului, fu rândul directorului Simionescu să treacă la semnat actele, apoi al celor doi martori, profesorul Eugen Manea și Lucian Enka. Cu aceste semnături, tânărul Mihai își asigurase un loc la bordul navei albastre pentru următorii 13 ani. Când Lucian și Mihai ajunseră pe puntea principală a navei albastre, acolo se mai aflau deja alții doi, tot în uniforme: Alex și Nistor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulțumire ce-i lumina chipul tânărului, știindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea și nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferințe, se temea acum de modul în care ar reacționa băiatul la aflarea unei asemenea noutăți. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puțin, așa-l avea totuși aproape: era Lucian, elevul său favorit și simțea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenții. Pentru el, era totuși, doar directorul Institutului, nimic mai mult...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex vrusese să răspundă înainte ca directorul să rostească "domnișoara Petra Nețoiu", dar nu reușise; acum era sigur că secretul lui fusese aflat de toți colegii, care nu vor aștepta mult să râdă de el. "Eh; paguba asta să fie..." își zise Alex în gând, iar cu voce tare îl aprobă pe director. Alex se emoționă și nu zise nimic; cuvintele directorului îl impresionară... Chiar era el atât de important?! N-ar fi crezut... Din nou își ținea capul plecat, rușinat, din cauza celor petrecute. Nici nu dorea să-și imagineze cum ar fi reacționat directorul dacă în locul lui s-ar fi aflat Lucian, preferatul dânsului, deși era puțin probabil ca indivizii să fi reușit să-l captureze pe colegul său; acesta era descurcăreț, chiar dacă nu era fost campion mondial, ca tânărul informatician.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian era pe culoar, cu directorul și încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoștea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la școală, la Institut; și atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci – avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) – și totuși era directorul Institutului, funcție pe care o deținea și acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Și acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret și descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; își aminti că-n toți acești ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, același de 15 ani. Ușa se deschise; domnișoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră ușor și se ridicară; nu terminaseră cu documentele și credeau că vor fi mustruluite serios.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În curând polițiștii intrară în dubița cea albă cu cei trei infractori și armele acestora, iar mașina porni spre secția de poliție la care lucrau cei din patrulă. Ofițerul îi lăsase o carte de vizită lui Alex, pentru ca geneticianul să știe unde să vină ziua următoare și pe cine să caute, pentru declarațiile necesare. Alex rămase cu Petra Nețoiu, care se sprijinise de motocicleta ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Președintele țării nu spuse nimic; zări însă în privirea lui Traian Simionescu simpatia pe care acesta o avea pentru comandantul misiunii, simpatie pe care directorul nu și-o putea ascunde... Era oare mai mult decât doar atât?! Cu siguranță, da! Nu era doar simpatie, ci dragoste părintească, însă directorul nu putea împărtăși acest sentiment, această taină pe care o purta adânc în suflet... Privi din nou scurt, însă cu jind, spre blondul Enka Iulian; "rivalul" său?! Oficial, însă, tatăl tânărului comandant...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Tânăra doctoriță se apropie de director. Era emoționată, dar nici nu se putea altfel. Directorul, sobru, solemn, îi "împodobi" uniforma; numărul bulinuțelor aurii care reveneau medicului echipajului era tot patru. Deci, patru astfel de bulinuțe străluciră în curând pe reverul hainei doctoriței, în razele necruțătoare ale soarelui, care nu părea dispus să apună, de parcă dorea să asiste la eveniment. Evident, Stela primi și ea felicitările de rigoare din partea directorului, cu care dădu mai apoi mâna, după care și cu ceilalți. Când reveni la locul ei, auzi explicațiile pe care tot directorul le oferea, despre ea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian Simionescu le spusese că ar fi posibil să se mai întâlnească în acea zi și iată-l; nici nu trecuseră două ore de când plecase, când reapăru pe puntea principală, în mijlocul celor șapte tineri. Iar cei șapte tineri rămaseră cu directorul. Evident, dânsul acorda importanță misiunii lor, în general; din cauza asta, dar mai ales a preferatului său, neglija alte activități, sau le lăsa în seama altora, doar erau destui angajați competenți în Institut. Lucian se apropie de director; avea de gând să-i propună ceva...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Iar cei șapte tineri se supuseră; se apucară de treabă, chiar de față cu părinții lor, care încercară să-i ajute, măcar puțin, cu o sugestie, atât cât le permitea directorul, deci, nu foarte mult. Părinții lor nu rămaseră întreaga zi la bordul navei, deși nu-i gonea nimeni. Totuși, când Iulian Enka plecă acasă, pe puntea principală a navei "Pacifis" sosi Diana, să-și mai vadă fiul. N-o surprinse deloc prezența directorului la bord, care se ocupa de instrucția echipajului, alături de Eugen Manea; ba chiar se aștepta să-l găsească acolo, deci, surprinsă ar fi fost dacă Traian Simionescu ar fi lipsit din nava albastră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dat fiind că poziția navei încă permitea legătura cu cei de acasă, iată că, o dată ce scăpaseră de interferențe, aceasta se restabili, atât audio, cât și video. Pe monitorul computerului principal de la bordul navei (care era computerul informaticianului Mihai) apăru o imagine binecunoscută celor șapte tineri: aceea a cabinetului domnului director Traian Simionescu. În acea încăpere se aflau 17 persoane: părinții celor din echipaj, directorul Institutului, instructorul echipajului și președintele țării. Pe puntea principală a navei "Pacifis" răsună glasul directorului, clar, puternic, impunător, așa cum îl cunoșteau și ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cu toate că directorul era extrem de ocupat, căci toate treburile Institutului, nu puține la număr, se frângeau asupra capului său, Traian Simionescu îi conduse totuși pe cei șapte tineri, însoțiți de profesorul Manea, până la ieșirea din clădirea principală a Institutului. Nu se putea să nu acorde atenție maximă unei asemenea misiuni ieșite din comun. La ieșirea din clădire, urmă o strângere prietenească și călduroasă de mâini. Directorul le aminti să se pregătească, sufletește, dacă altfel erau deja pregătiți, pentru evenimentul din acea seară, de la ora 18.00, apoi membrii echipajului, cu profesorul lor, se îndreptară spre rachetodrom, cea mai mare bază a spațioportului Institutului, unde-i aștepta "Pacifis".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Când fu vorba de plecare spre casă, doar Alex și Nistor porniră spre oraș, cu taxiul; Lucian rămăsese. Nu intenționa să-l deranjeze pe director, însă acesta venise din nou în navă și-i puse la dispoziție camera lui; aceeași... Favoritul nu-l refuză, rezolvând astfel problema cu dormitul și în noaptea aceea. Ba chiar și-n nopțile următoare – îl asigură directorul – atâta timp cât va fi nevoie, adică până când băiatul va ajunge la un acord cu familia lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Văzând că mititica se cam înfuriase, pentru că nu-i convenea legătura dintre aprobarea obținută pentru terenurile necesare animalelor și performanța ei de a reuși să devină membru al echipajului, primarul municipiului se îndreptă spre tatăl ei, domnul biolog Andrei Stoica, sperând să găsească mai multă înțelegere la acesta, deși știa că era vorba despre tatăl domnișoarei care, după ce-și dovedise timiditatea ce o încercase la început, devenise cam aprigă, agresivă. Primarul discută cu domnul Stoica, iar acesta nu se arătă nici nemulțumit, dar nici foarte entuziasmat pentru faptul că primise aprobările necesare cumpărării terenurilor, pe care le solicitase de mult timp. Oricum, primarul îi înmână actele necesare, apoi, înainte de a se retrage, dădu mâna cu ceilalți șase tineri din echipaj, înștiințându-i că deveniseră cetățeni de onoare ai municipiului Craiova, apoi dădu mâna cu părinții lor, cu domnul profesor Manea Eugen și bineînțeles, cu Traian Simionescu, directorul Institutului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Înainte de a părăsi puntea principală, Traian Simionescu lăsă totul în seama prietenului său, Eugen Manea, instructorul echipajului; încă mai erau unele amănunte de pus la punct; profesorul promise solemn că se va ocupa de toate acestea, împreună cu elevii săi. Directorul, președintele și cele câteva persoane care-l însoțiseră pe acesta ieșiră din nava albastră; evident, șeful statului fusese plăcut impresionat de această inedită vizită a vehiculului spațial; "Pacifis" nu era o navă care să nu impresioneze, chiar și o persoană importantă ca președintele țării...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian Simionescu îl caracterizase pe Lucian cu multă mândrie și admirație; îl lăudase chiar, dar nu se putuse abține. Nu amintise nimic de faptul că îl considera favoritul său, deși era conștient că se putea afla cu ușurință. Privi o clipă spre preferatul său; cele șase mici bulinuțe aurii sclipeau pe reverul hainei sale, în lumina soarelui. Chiar directorul i le atașase în acel loc. Lucian era comandantul misiunii... Directorul zâmbi mulțumit, totuși cu oarecare amărăciune. Ar fi dorit să strige în gura mare: "Iată-l! Acest băiat este de fapt, fiul meu și sunt tare mândru de el!" Dar nu putea proceda astfel. Privi cu jind spre blondul Enka Iulian; oare acesta își dădea seama cât de norocos putea fi?! Alungă însă rapid aceste gânduri din minte, pentru că primise un alt plic; era directorul Institutului și se afla în fața camerelor de luat vederi. Nu se putea face de râs, ori da în spectacol în direct, la mai multe posturi de televiziune, care ar fi avut astfel ce comenta. Se adună repede și-și dobândi rapid cumpătul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul nu uitase de problema body-guarzilor lui Alex și dat fiind că preferatul său îl rugase să ia unele măsuri, chiar vorbise cu cei de la firmă și-l asigură pe genetician că de abia de luni dimineața se va trece la schimbarea domnișoarei Petra Nețoiu cu un coleg de-al ei; directorul nu știa cu care, dar nici nu conta acest amănunt. Principal era faptul că totuși, va fi schimbată, iar asta i se păru o veste minunată lui Alex; era bucuros! Până luni se va descurca el cumva, va avea răbdare. Trebuia doar să se ferească de colegii săi în acea seară, să facă în așa fel încât aceștia să nu-i afle secretul, ca să nu râdă de el; Lucian îl asigurase din nou că nu va spune nimic. Deci, Alex putea fi liniștit, iar în seara aceea putea pleca însoțit de "Ucigașă"; de luni va scăpa de ea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Întrucât se descălțase deja, iar Nero era cuminte și înțelegător, Lucian intră cu Rikky în cameră; papagalul repeta strident: "Haide, șefu', repede! Vedem director... Vedem director la televizor, șefu'..." Aici erau și părinții și bunicii lui; priveau la televizor. Lucian îi salută pe toți, apoi privi și el curios spre micul ecran; nici urmă de director; se înșelase papagalul! Însă, nu după mult timp, pe ecran apăru Institutul din Craiova, iar mai apoi, în prim plan, o tânără domnișoară, probabil moderatoarea. Emisiunea se transmitea în direct. În curând, operatorii și moderatoarea intrară nu doar în sediul principal al Institutului, ci chiar în biroul directorului, unde, într-adevăr, se aflau atât Traian Simionescu, cât și profesorul Manea. Directorul își întâmpină oaspeții așa cum se cuvenea, apoi se așezară cu toții, mai puțin cei cu camerele de filmat. Lucian îl privi atent, cu admirație: dom' director era un om tânăr, tare frumos, chiar și pe micul ecran; un adevărat domn... Nu doar Lucian și familia lui urmărise cu interes această emisiune, acest scurt "talk-show" cu directorul și instructorul, ci toți ceilalți tineri din echipaj, cu familiile lor; foarte probabil, nu doar ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Se îndreptă din nou spre Institut. Mașinile colegilor săi plecaseră deja. Portarul se miră să-l revadă, dar nu-l reținu. Alex nu se îndreptă spre rachetodrom, unde, în negura nocturnă, staționa în liniște uriașul vehicul spațial albastru, ci spre clădirea principală a Institutului. Se opri șovăielnic în dreptul ușii pe care scria "Director". Să-l deranjeze sau nu pe Traian Simionescu? El nu era Luci, preferatul dânsului, ca să-l deranjeze la orice oră, dar fie ce-o fi... Ciocăni.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook