Dorință fără temei
Ai mai fost la mormânt de părinți să-i adori,
Să-ți iei timpul să crești și să împrăștii de flori
Un tărâm cruciat, osuar de pământ?
Să stai curb și să plângi și să nu vrei veșmânt
Să-ți acopere trup, ca al celor din cruci
Că le semeni... și știi că acolo te duci.
Și că nimeni la rând are timp decât rar
Să mai vină a pururi la... stins felinar,
Și să pună copii să-și ia timp de neant,
Să nu uite vreodat' că prezentul pedant
N-are pic de valoare-n sfârșitul de ieri
La speranța de mâini înspre noi învieri.
Fiindcă a cere întrun', nu-i deajuns fără har
Când nu pui la bătaie o credință măcar.
Că la rândune-n timpuri fi-vom tați și copii
Și că mâine nici stele rămâne-vor vii.
Iar morala speranță "învățăm din trecut...
Fiecare la rând... fi-va suflet de lut".
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.