Visul

mi-am ciobit o venă şi-n ea a rămas
albastru şi pielea albă, zdrenţuită pe margini
priveam îngrozit amintirea ta, în imagini minuscule
o mână, albă, lungă, mă căuta în mine!
...

afară toamna cu frunze, bătea vântul
geamul se apleacă peste mine
şi-mi şopteşte, ai grijă de ea!
aşternutul era răvăşit
iar tu dormeai, suspinănd visând o furtună

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

sunete-n amurg tăcute cad
trec zile
încet vântul în mine bate
o inimă mă doare
un gând de sus mă ninge
cu frunze

albă de pian o clapă apăsată
mă strigă şi-mi spune
că la uşa vieţii mele
bate
încet încă o toamnă

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie albă

mă dor gândurile
o pleoapă se rătăceşte-ntro lacrimă
e frig, e toamnă
degetele amorţesc cuvintele
unele rănite
la colţul camerei albe
scriu o iubire rătăcită

un cuvânt clipeşte speriat
e-n foaia albă
se uită la mine fără glas
geamul ferestrei luminează cu amurg
pe masa din mijlocul vieţi am pus
dar am uitat
poate o clepsidră

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre-o dimineaţă de toamnă

e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o uşă la un balcon se deschide, încetişor
un cearceaf alb iese şi se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezeşte aşezarea, de blocuri
o uşă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, aşteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colţ de uşă
îmi este frig în mine, mă înfăşor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ţine
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieţii şi dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se caţără oameni
încă prea tineri
alt căine urlă cu botul ridicat, strigă-a-moarte
a căzut o frunză din greanga cerului, nu-i verde nici uscată
este mată ca sticla mea de geam
prin ea nu pot să văd afară, trupul mi-a rămas fără suflet
o sonerie de ceas sună şi simt o mână caldă
cuprind trupul în braţe şi mă scufund în el
fericit mă gândesc
a fost un vis urât, spre-o dimineaţă de toamnă

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eii ... a venit toamna!

seceta din mine nu m-a uscat
stropi de sus cad
mă ard
aşternutul colorat, lasciv mă priveşte
în cerculeţe
te ating, locul gol lipseşte
sunt acolo

atigerile mâinilor, buzele sărută
sunetul intră în mine şi cântă
o ramură se uită chiondâş prin colţul geamului
piciorul tău ritmic, se strânge
un tablou strâmb se uită de pe perete
între sânii tăi mă-ascund
masa nu mai are decât două picioare
un fragment de soare scrie
pe perete

uşa s-a mărit şi parcă năvăleşte spre mine
în urechi geamătul vieţii-mi şopteşte
înalţă-te
lebăda începe să zboare
soarele mă lumineză pe chipul ei
şi-apoi râzând, zâmbim strigând amândoi
Eii... uită-te pe geam, a venit toamna!

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu ştiu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate şi cânt apăsat, viaţa
strune fiindu-mi cârlionţii tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniştită dimineaţă
singurătatea ierbii înalţă tăcerea spre cer
capul tău întors îmi priveşte însă tristeţea
eşti dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viaţa ta trecător

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa-i vopsită albă pe dinafară, ceea ce nu înseamnă că-i albă şi pe dinăuntru sau invers!

Viorel Muha (septembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Lumina vine de sus blândă,
caldă.
Taine învăluie tresăriri în amintiri.
Fluviul...
prin ape şi depărtări
ne desparte.
Văd portul tău şi vechea barcă
iar...
macaraua din depărtare
pare ruginită.
Faleză,
trotuar,
borduri,
un şanţ care se sapă.
Pescăruşul ţipă.
Fereastra trecutului
sprijină mâna ta uşor
în amintirea trecută.
Mănânci puţin,
eşti albă,
chiar prea albă.
Privirile tale mă dor,
genele se zabat în amintiri,
apele trec şi cântă.
Am rămas cu un dor
ce nu iartă o clipă.

poezie de Viorel Muha (10 martie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie stupidă

acopăr strada privirii
cu copertine de cuvinte
unele fără de margini
altele cu bastonul
celui care nu vede alb
stupizenia unei poezii
constă să pui cuvinte grămadă
de la zdrobite imagini în cuvinte
până la cel ce nu se simte
acel ce nu vrea să înţeleagă
poezia nu mai este întreagă
este stupidă, proastă şi banală
de ce o mai pui pe o pagină goală
de fapt este o pagină albă
care te trimite acolo unde
nu mai eşti decât tu albă
coală simplă de hărtie
este poezia mea
spuneţi: ce aveţi cu ea?

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună

nu-i dimineaţa
un pumn mic a strâns atâta îndrăzneală
încât
chiar dacă-n frânturi de cuvinte
nu a plâns faţa ta

ştiu!
pleopele încă-ţi muşcă imagini
ferecate-n gânduri
suspine îşi deschid aripile
şi totuşi
încă mă uit prin fereastra ultimului tău sărut
şi plec îngândurat

aveam urme de ruj pe-o încheietură
la o mână
nu-i încă deschisă încuietoarea, trecutului
trebuie să mă întorc neapărat

Meteorologul anunţă:
- În această noapte va fi furtună

Noaptea vine sigur spre mine,
cu tine
Voi deveni oare sclavul tău?

Din timpuri trecute încă culeg imagini de viitor.

poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foşnetul toamnei

Foşneşte toamna din marama-i zdrenţuită,
Franjuri jerpeliţi, rupţi de vânt încep să piară,
Pădurea tristă în alămuri e coclită,
Sfrijite frunze îşi dau duhul... Grea povară...

Foşneşte toamna în clinchete de tinichea,
La geamul meu o vrăbiuţă-ar vrea să-mi spună
Să-mi fie milă, s-o ocrotesc dac-aş putea
Să trecem peste iarna rece împreună.

Foşneşte toamna şi frunzele la uşă-mi bat,
În odăiţa mea tristeţile pogoară,
Mi-a mai rămas arama, argintu-i terminat,
Strivită-n talpă e iubirea de-astă vară.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

lumină blândă
caldă
taine învaluie
tresăriri în amintiri
portul tău
chiar vechea barcă
o macara care pare ruginită
trotuar
borduri
un şanţ ce se sapă
pescăruşul ţipă
fereastra trecutului
spre ape
mâna sprijină uşor
amintirea trecută
manânci puţin
observ
eşti albă
chiar prea albă

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

e seară, e târziu
e tăcere, lugubră tăcere
umbra se strânge în jur
cu fiecare clipă ce piere
adun ore, triste ore, în amurg efemer
durerea în mine, o tristă haină
lumina arde în lacrimi, se duce
pe malul apei o cruce
pe margini de drum, o albă floare
mă aplec, o culeg
o pun pe cruce
lumină albă a înflorit în suflet

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două nopţi

Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie.
Afară bătea vântul. Afară era ploaie.

Şi mi-am săpat odaia departe sub pământ.
Afară bătea ploaia. Afară era vînt.

Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră.
Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.

S-a ridicat la geamuri pământul până sus.
Cât lumea-i era piscul, şi-n pisc plângea Isus.

Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l,
Cu moaştele-i de piatră, fusese însuş Tatăl.

Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât,
Şi în odaia goală din nou mi-a fost urât.

Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. În cer era târziu.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

December

un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roşu de struguri
amintiri strivesc buze din nopţi de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribuleşte-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colţ de umbră rătăceşte tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge îngheţată
toamna spre iarnă strigă cu vânt şi zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenuşiu pictează zarea
vara trecută amăgeşte încă destine
năuc aleargă visul prin mine şi-mi spulberă speranţa
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopţile curg încet în mine şi rana vieţi-mi suspină
un copac zgribulit îmi opreşte privirea
fără paşi pierduţi îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile şi durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colţul ierbii moare sub tristeţea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăceşte privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu baţi în geamul din mine
te aştept în durere

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

o uşă scârţie timpul, spre vale încet suspină-n apă
o bufnitură
vântul aduce frânturi în ecouri, zarea tace
se întunecă-ncet, uşor ne-mbracă noaptea
speriat, un greiere a uitat să se stingă
aburul pământului se ridică, construieşte un nor
prind în mine încă clipe târzii
toamna suspină, încă îmi întide o mână
e rece, e albă, e senină
frigul bate la uşă, mai întâi cu răcoare
o dungă de penumbră, tuşează ochii tăi
strâng brusc mâna, cumpăna se sprijină-n fântână
paşi repezi duc uliţa în urechile noastre
încă nu-i noapte
ceva se rostogoleşte-n ţărâna casei

lipit de pământ, trenul mă duce
un şuierat prelung prin vale oboseşte
troseneşte un vreasc, de sus cad stele
se aude depărtarea cum coboară, dinspre cer
în noapte toamna

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu să fii...

tu să fii
piramidă
stâlpul vremii
tu să fii
amazon
scurgerea zilelor
tu să fii codrii imenşi
răcore dar ceresc
tu să fii gheţar
apă albă şi pură
tu să fi albastru de cer
seninul zilelor
tu să fi stele pe boltă
lumină pentru îndrăgostiţi
tu să fii planetă
ce ne iubeşte pe toţi
tu să fii iubire multă
ca sa ne dăruieşti
tu să fii pentru mine
dragoste şi pură lumină
tu să fii...
tu

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre necitiri

vântul bate-ntr-o fereastră, fără chipuri
zăvorâtă o uşă a îngheţat
în aşteptare
un hol pustiu nu mai ascultă voci
o oglindă prăfuită şi-a uitat chipul
serile îngheţate au rămas fără şoapte
dimineţile nu se mai pot trezi
apusul tresare şi este prea roşu
o noapte-şi plimbă fantomele, umbrelor în paşi
fără sens

te caut printre crengi prea uscate de timp
nu vreau ca mâine o mână albă să nu mai fie
o lacrimă uscată pe-o amintire şi-o foaie
necitită de timp

acum în mână mai am încă cu o carte de viaţă
nescrisă

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna în inima mea!

stoguri în câmpuri şi-n pajişti îndoite-n ţărână
miros a cuib de iarbă de toamnă şi-a paşii tăi
în visurile mele
nu am ştiut şi nu-i vina cărărilor neumblate
când am plecat ultima oară, nu te zăreai dintre flori

masa pe care am pus acea scrisoare, de copilă
încă o duc cu mine, fără scaunul în care ai fi trebuit să fi,
tu

sunt trist
umbrele poienelor sunt încă bătute de vânt
în eul meu rătăcit
pălăria de fetru am uitat-o în casa aceea
am plecat în mine, cu un gol

nopţile umblă nebune, pe străzile pe care cu vise le-am construit
în gândurile mele, de mână cu tine şi-acum umblu haihui
vântule opreşte-te!

prin geamul unei vitrine am cules cu privirea, o fantomă, dar
era numai conturul tău
sus pe un panou uriaş, o frumoasă femeie mă priveşte
eşti acum o străină

în seri târzii
ai ramas în mine şi-n gânduri şi-n nopţi albe
tot tu
aceea din copilărie

frumoasa mea de atunci
dintre flori

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul străzii a venit oceanul la fereastră

A venit oceanul la fereastră
şi ce furtună a fost toată noaptea!

Dimineaţa
geamul care murise alături de mine
era acoperit
cu-o pânză de corabie albă.

poezie de Dumitru Ichim din Nelogoditele tăceri (2013)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!