Toamna în inima mea!

stoguri în câmpuri şi-n pajişti îndoite-n ţărână
miros a cuib de iarbă de toamnă şi-a paşii tăi
în visurile mele
nu am ştiut şi nu-i vina cărărilor neumblate
când am plecat ultima oară, nu te zăreai dintre flori

masa pe care am pus acea scrisoare, de copilă
încă o duc cu mine, fără scaunul în care ai fi trebuit să fi,
tu

sunt trist
umbrele poienelor sunt încă bătute de vânt
în eul meu rătăcit
pălăria de fetru am uitat-o în casa aceea
am plecat în mine, cu un gol

nopţile umblă nebune, pe străzile pe care cu vise le-am construit
în gândurile mele, de mână cu tine şi-acum umblu haihui
vântule opreşte-te!

prin geamul unei vitrine am cules cu privirea, o fantomă, dar
era numai conturul tău
sus pe un panou uriaş, o frumoasă femeie mă priveşte
eşti acum o străină

în seri târzii
ai ramas în mine şi-n gânduri şi-n nopţi albe
tot tu
aceea din copilărie

frumoasa mea de atunci
dintre flori

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea iubirii

ascultă-mă!
atunci când norii nu vor mai fi
şi ochii tăi nu vor mai clădi cerul cu mine
iar pădurea va plânge toamne în gândurile tale
voi spune: mai aşteaptă-mă

dacă vei şti că am oprit în nopţi şoapte
şi încă vântul va bate în geamul tău
să ştii că le-am sculptat, pe chipul lunii
cu lacrimi
ca să-ţi vegheze visele nopţii

dacă pădurea va aşterne paşii mei
în iarnă, cu frunze de toamnă
şi-n primăvară mugurii vor răsări-n flori
iar vântul va tremura crengi pustii
să-ncerci să mă uiţi
căci este prea târziu, iar lăstarele ierbii crude
vor sorbi lumina vieţii mele
plângând cu lacrimi de rouă

iar
când îţi vor dispărea şi ultimile gânduri
să nu regreţi, să mă alungi
căci nu voi mai fi, nici măcar
amintire
şi te rog, dacă vrei
pune pentru o zi o ramă-n fereastră cu mine
şi lasă liberă pasărea să plece, pasărea iubirii

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

În nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine.
Chiar dacă nu-s alături, ci, dus de mari lavine,
mă frâng de stânci haine în depărtări streine, -
pe cuvertura albă, cu moliciuni feline
lungită ca pe-o mare de somn, fără dulbine
lăsându-te purtată de undele senine,
fii singură cu marea, fii singură cu mine.

Ci ziua să mă uiţi te rog frumos.
Ziua răstoarne-se cu susu-n jos
tot universul ăsta firoscos,
înece-se în fum şi vin tămâios.
De mine mai presus ori mai prejos
gândul să-ţi fie altcuiva prinos,
dar noaptea - numai mie credincios.

În şuierul sirenelor citeşte
şi-n vântul ce loveşte-n nori hoţeşte
cum ard, căzut în al urgiei cleşte,
să ştiu că steaua încă nu-mi păleşte,
că undeva, cu fruntea între deşte,
o fată, aşteptându-mă, tânjeşte.
Te rog - vegheată de tăceri depline,
în clinchete de ploi diamantine,
când gerul zugrăveşte-n geam sulcine,
când visul calea somnului aţine,
în nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine...

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de trecut, în ziua de astăzi

seninul de sus curge-n ochii mei
primăvara-mi şopteşte-ncet, am venit
păşesc agale printre petece de ploaie
şi cânt cu paşii mei rătăciţi, un mozaic
cu sufletul pe un asfalt, rece, încremenit

sus, plâng norii printre copaci cu crengi
de gânduri, prin muguri rătăciţi
şi florile-şi scutură-n vânt nebun petale
de ieri gândurile le-am făcut inele, pentru
trei de mâine şi astăzi, visările le-am adunat
de la fereastra trecutului tău şi-al meu, în mine
apoi le-am dat păsărilor care zboară-n, înălţimi
de suferinţă, să le poarte în depărtări, de tine

am rămas cu o rană-n soare, care mă doare
pun lacrimi în ţărână, pansând tristeţi
întorcerea lor îmi va fi balsam în gânduri
să sădesc în pământul vieţii şi-n arături de timp
iubiri în primăveri care renasc şi nu în veri
aştept acum un fragment de ploaie, îngândurat
asfaltul să fie cald, pentru ca lacrima mea
ce-mi picură, să se evapore în calea ta
şi-n gândul tău, să pot sa zbor prin el
pe-o pasare albă, pe cer senin, cu adieri de dor

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

frig şi umezeală
plouă afară
o frunza rătăcită
de toamnă ruginită
uşor pluteşte-n aer, încă

şi-n geamul plin cu apă-rouă
fruntea-mi stă în două
gânduri ce mult frământă
toamnă târzie ce-n viaţă
prin sărbători ea-n-câtă
ea ne mai dă speranţă
şi încă o neuitată vrajă
ce ninge prin ultima lună
de Decembrie, încă!

poezie de Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mine

plouă cu suflete, cerul este plin de fluturi nouri
aripile nu mai zboară, luna câteodată prin umbre zămbeşte
îndrăgostiţii sub parfumul teilor, renasc, sunt atingere
iubirea adună puful alb, zburdând, al plopilor
eu merg singur pe-o alee de parc, cu capul plecat
o bancă, o frunză, un crâmpei de cer, un copilaş
trec umbre prin mine de timp, încă nu am venit
aştept o roată să se desfăşoare, fără drum
încălţările am uitat să le pingelesc, casa bunicii
mai are fusul vechi al pânzei în care încă
înfăşoar faţa trupului meu, nu am uitat
am o uliţă în priviri, pe care merg şi capătul
poate eşti tu, dar mă uit înapoi să văd unde sunt
începutul nu îl pot deşira, pentru că nu vreau să fiu trecut
am gustat paşii înainte de ai fi împlinit, mă doare
drumul are colţi de piatră ascuţiţi, privirile tale
le pun în sipetul inimii mele, ca primă iubire
te întreb încă odată de ce mai uitat, poate că
sunt trecutul amintirii mele, care astăzi
pe-o alee de plopi singuratici, poate a reînviat

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existăm, atât

o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind şi-n flăcări mă dor
beţe de chibrit prinse-n irişi
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei şi-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcăleşte-n suspine târzii
copacul există şi îşi plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colţ
umbra ta parcă doarme
braţul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină şi lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citeşti plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieţii, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineţi de toamnă, vorbeşte
sunete răsucite-n poveşti
continui să dăruieşti scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără paşii mei
liniştea fără existenţă, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exişti?
nu-mi eşti oare închipuire
coşmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece şi parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
şi-n roşu de noapte
zdrenţe de viaţă stau scrise cu raze de asfinţit
o pagină de viaţă-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de uşă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost şi sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopţi degete pe strune de suflet
oţel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu şi tu
că existăm, atât

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o străină în propriile mele gânduri

E tristă calea vieţii şi simt că parcă încă nu îmi aparţin
Prin labirint îmi caut unicul şi tristul drum al vieţii,
Si n-am ştiut ce-mi poate oferi nefericitul meu destin
De-aceea mai caut încă, culoarea de-nceput a dimineţii.

Sunt o străină în propriile mele gânduri ce mă dor
Mi-am rătăcit şi drumul către mine şi totu-i o povară,
Când totul e atât de trist şi ruginiu, şi-atâta mă-nfior
De ne-mpliniri şi triste lacrimi pentru a nuştiu câta oară.

Din labirint găsesc usor un drum ce duce spre uitare
Şi nu mă-aşteaptă nimeni c-o floare pe celălalt tărâm,
Doar fâlfâirea aripilor de cocori pe nesfarşita mare
Facându-mă să cred pentru o clipă că pot aici să mai rămân.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arderea iubirii

cu un cerc, începutul şi-a făcut loc
mirosea a mine şi tine, în jungla părjolită de stele
bulgărele de foc s-a desprins de miezul fierbinte
am simţit în răscolirea mea de timp un imbold
să răsar până dincolo de ale tale inele
ea a ramas însă tot albastră
lutul din mine astăzi mai păstrează urme de foc
încleştat încă în iubire adâcul ei încă mă arde
am clipa în palmă
şi suflu a zbor spre ceea care doresc să fie eu
am bătut cu ciocanul trupului un poem
din care am dorit sa iasă o stea, o ea, un el
zadarnică zbaterea
pomul a ramas fără roade
noaptea strig întunericuri, singur faţă de lumină
rătăcit
golesc ochiul de imagine şi aştept
apa izvorului să stingă cenuşa caldă din mine
am rămas încolăcit ca o liană
trupul mi-a rămas vrăjit
geneza spiralei nu s-a întregit
curg însă inainte spre frunţi care mă vor
rasuflarea îmi este fierbinte şi şoptită
durerea vrerii mele se revoltă şi nu vrea să aştept
căţărată de un fir de iarbă strigă şi-mi spune
priveşte omule spre asfinţit, că vei vedea un nou răsărit

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultima tăcere

ar fi trebuit să mai trec pe la tine
la ceasul când ploile tropăie
de-asupra lutului încins
să-mi obişnuiesc umbra să tacă atunci
când cerul îşi îmbracă haina de vânt
şi-n ultima tăcere
să-mi fac un loc
iar din singurătate
un prieten

pentru atunci...

ar fi trebuit să mai trec pe la tine
dar sunt prea puţin învăţat cu toate astea
şi uite nici n-am apucat să
mă împrietenesc cu moartea
şi asta pentru că
umbra s-a retras din tine
ca un nor
şi ai plecat şi ai plecat
şi ai plecat...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am coborât pe strada din mine

am cules o pană din colbul cerului
căzută pe pământ odată cu ţipătul păsării
văzduhul bate-n inimi, vieţi, dorm vise-nvelite-n scoarţă de toamnă
brazde pe chipul de mâine

aştern doruri pe câmpii pustii, plapuma iernii se apropie
gândurile ei mă acoperă, acum în Septembrie
o ramură rătăceşte copacul pe-o umbră rămasă de ieri
braţul tău spre cer, arată luna
o ulcică duce apa fântânei spre buzele-ţi fierbinţi
o tâmplă-ţi zvâcneşte
un armăsar, negru lucitor, câmpia o împarte-n galben şi negru

o talangă sună coborând sunetul ei, spre valea din mine
cobor muntele meu de mână cu tine
lăsat-în drum o floare ruptă se chinuie să se usuce
roata vieţii a frânt-o şi uitarea se aşterne

o frântură de zâmbet din colţul buzelor, îţi poartă sărutul
ochii-ţi suspină atingerea mâinii
bobul tău de lumină curge-n zile senine în mine, mă-nchin
palmele te cuprind, mijlocu-ţi se frânge
o ramură a mai rămas, şi-acum înfiptă-n inima din mine

de un cârlig am suspedat oraşul, iar luminile lui râd cerului în nopţi
ai grijă, copilă, străzile sunt pustii, în club ochii respiră fum
la etajul zece cineva ţipă, dragostea nu mai geme
tăcerea este un lux pe care trebuie să-l cumpărăm
ziarul de dimineaţă a dispărut, cafeaua se revoltă-n gândire
mergi în viaţă prea repede străine!

un bloc se uită prin ferestre dincolo de câmpie
am coborât strada din mine, spre copilărie, la vie
te văd acolo, încă cu buzele culegând zile şi iubire
seara târziu scara lui vorbeşte cu şoapte
din amintire

o ceaţă se pune, umbrele de atunci se zbat amar în mine
acum încă-n zile fierbinţi de toamnă senine

poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul din vis

Eu te aştept s-apari şi-n astă seară,
Din nou, la geamul casei mele
Să te arăţi ca şi-altădată,
Frumoasa, gândurilor mele.

Nu pot s-adorm fără să văd,
Sub clar de lună chipul tău
Încununat cu mii de stele,
Eşti îngerul zilelor mele.

Ce trist stăteam pe prispa casei,
Când prima oară te-am văzut
Şi-ai apărut tu înger bun,
Sufletul să mi-l mângâi.

Când ai şopti, am tresărit,
Credeam că luna mi-a vorbit,
Să-ntorc privirea către stele
Să-mi văd surioarele mele.

Cu ele timpu-mi petreceam,
În fiecare seară.
Cu drag şi dulce le vorbeam,
Ce triste sunt zilele mele.

Nu ştiam atunci ce imi lipseşte
În sufletul meu trist,
Era privirea ce-mi sclipeşte
În fiecare vis.

Acum sunt fericit să stiu,
Că tu eşti pentru mine,
Un înger drag cu chip bălai
Ce-n suflet va ramâne.

Aştept cu nerăbdare seara,
Lumina să se-aprindă.
Pe cer din stele sclipitoare,
Şi să te-astept în tindă.

Mereu tresar când reapari,
Tot timpul mai frumoasă
Şi mă intreb cât va dura
Să fi a mea mireasă.

Aş vrea ca tu să nu mai pleci,
În zori de dimineaţă
Şă poţi să stai mereu aici,
Iubirea mea frumoasă.

Dar ştiu că asta nu se poate,
Nici când să se-mplinească
Sunt om de rând, sunt muritor,
Iar tu eşti o crăiasă.

Aş vrea să te răpesc acum,
Dar luna nu mă lasă
E sora ta cu suflet bun
Ce te-a adus în casă

De ce nici astăzi nu apari?
Oare ce-o fi cu tine?
De zile-ntregi eu nu am somn,
Ci mă gândesc la tine

Ce sa-ntâmplat? Ce ti-am făcut?
De nu mai vi la mine?
Nici azi, nici ieri n-ai apărut,
Şi sufletu-mi suspină

Mi-e dor de serile cu noi,
Ce dulce ne priveam
Şi sora lună dănţuia
Ce fericiti eram

Acum nici stele nu sclipesc,
Nici luna nu apare
Şi ceru-i trist bietul de el
Că ingerul n-apare.

În bezna noptii te aştept,
Eu nu imi pierd speranţa
Că într-o zi să te-ntâlnesc
Din nou în faţa porţii.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce să fac

şi acum... ce să fac,
să îţi mai scriu, să nu-ţi mai scriu,
mă tot gândesc, mă-ntreb şi tac,
şi-n mine totu-i arămiu

te înţeleg şi ai dreptate,
căci cine sunt şi de ce vreau,
să îţi vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

şi cum de îmi permit să-ţi cer,
să te mai chem din nou aproape,
să-ncerc o floare să-ţi ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înţeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colţul meu de gură
şi resemnat n-am să insist,
să-ţi fur privirea ce mă fură

mă mulţumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez şi-n vis îţi mai şoptesc,
că pentru mine îmi eşti roză

mă iartă dacă am greşit,
mă iartă şi mă înţelege,
mă plec în faţa ta spăşit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an soseşte,
închide ochii, să-ţi dau flori,
deschide-i mari, şi-apoi zâmbeşte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul şi Olarul...

... Lutul gemea... în Mâna creatoare...
Plângea cu amar... sunt numai o ţărână
Destul!... căci orice colţişor mă doare!
Ce vrei să faci?... sunt doar un bulgăre de tină.

Eu nu mai pot!... opreşte-te!... am obosit!...
Şi oftând... se tot zvârcolea pe roată
De ce chiar eu?... ce bun în mine ai găsit?...
Eu nu mai vreau să fiu de tine modelată.

Încă puţin... aşteaptă... meşterul i-a spus
Azi vreau din tine să fac un vas frumos
Dar trebuie să mă asculţi... să fii supus...
Tu pentru mine eşti vasul cel mai preţios.

... Şi el... a răsuflat cu uşurare...
Dar când s-a văzut în foc s-a înspăimântat
Striga, mă frige!... eu nu mai am răbdare!...
Sunt fără vlagă!!!... şi strigătul a încetat...

... El l-a scos din zgură... şi l-a şlefuit...
I-a făcut şi lui... în atelier un loc...
Cu argint şi aur... apoi l-a poleit...
Să fii mai trainic... trebuie să treci prin foc.

... Aşa Eu te-am văzut în visurile mele...
În culori frumoase... cu linii de smarald
Să străluceşti la soare... şi-n licărit de stele...
Mă bucur!... şopti Olarul cu un zâmbet cald.

Acum era un vas de cinste în mâna Lui
Doar ieri... o tină fără formă a fost...
Este bine ca drumul tău... smerit să-l sui
Să lupţi cu Acel ce te-a creat nu are rost.

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai simplu

într-adevăr, am primit s-alegem orice poveste:
una a noastră, alta şi-a lor;
nimic obişnuit, spuneai; nimic obişnuit, bănuiam că e;
eu făceam loc printre valurile tale
când ieşeai cu câte o alta, de hotar ce-aş fi putut înţelege
şi doar ce se făcea cu o treaptă mai sus;
uneori, altele îţi erau în lucru, precum cărţile mele
despre cele mai vechi amintiri, aşa cum te-am învăţat,
chiar şi cea care ne-nsoţea, de ştiam ori nu;
sigur ne putem străbate orice poveste
chiar şi-n lung şi chiar şi-n lat, să stăm şi-n drum
şi-n pragul ei şi-n orice sfere şi mai înalte decât noi.
cel mai simplu dintre toate ne este simplu
şi aşa cum se-arată:
cu gutui la masa de seară... aceea care ne aşteaptă
şi cu flori din orice anotimp
încât nimic să nu sfârşim şi niciodată.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Şi poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Şi deci, de atunci, din seara aceea, ai plecat de acasă, la Institut şi ai rămas acolo un timp.
Lucian: Da, am rămas acolo; dom' director m-a găzduit, până în seara oficializării misiunii, când s-a aflat că aş fi comandantul. Bine, dom' director mă avertizase deja, cu o seară înainte, ca să nu fiu luat prin surprindere în momentul oficializării misiunii, dar m-a asigurat că dânsul n-a intervenit în favoarea mea, cu nimic! Doar din cauza asta am acceptat să fiu comandantul, tocmai pentru că nu era un aranjament făcut de dânsul; doar se interesase la Comisia pentru Zboruri spaţiale despre mine, apoi mi-a comunicat această decizie a dumnealor, atâta tot! Dar încă nici acum nu sunt sigur de chestia asta...
Lia: Ah, Luci, te rog! Nu redeschide acel subiect! Ştiu, la fel ca şi tine, vezi, am greşit şi eu, reproşându-ţi acest lucru, fără a mă fi gândit dinainte la implicaţiile cuvintelor mele, dar nu credeam că te vor deranja atât de mult.
Lucian: Lia, nu m-ai înţeles încă?! Nu-i vorba de ceea ce ai spus tu! Aşa credeam eu, încă de la bun început şi chiar i-am reproşat asta lui dom' director, direct, în faţă, încă de atunci, în seara aceea, cu o zi înainte de oficializarea misiunii, când dânsul mi-a spus că de reverul acestei haine albastre pe care o purtam se vor prinde şase bulinuţe aurii... Mi-am dat imediat seama că era vorba despre însemnele comandantului misiunii. Şi încă am îndoieli în privinţa neamestecului lui dom' director în toată chestia asta.
Lia: Ah, Luci, n-ar trebui!
Lucian: Ar trebui sau nu, nu mi-e deloc clar! La fel şi-n cazul vorbelor pe care i le-am adresat mamei; ar trebui sau nu să par indiferent, dar nu pot. Şi totul e atât de greu... Şi-n plus, mi-ai mai zis, de curând, că nu l-aş iubi pe tatăl meu, blondul ăla enervant... Dar nu-i adevărat! Cum să-l urăsc?! Off...
Lia: Luci, te rog, calmează-te!
Lucian: Sunt calm, Lia! Foarte calm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea încă răsună

Marea încă răsună, mai ales noaptea,
molcom, în sus şi-n jos, de lungul nisipurilor catifelate.
Ecou al unei voci închise în amintire
care revine din când în când; şi mai e acea
asiduă lamentare a pescăruşilor; şi poate a unor
păsări pe care aprilie le atrage
către câmpie; tu eşti deja
aproape de mine în acea voce;
şi eu doresc ca acolo să poată sosi la tine,
dinspre mine, o rezonanţă a memoriei,
asemeni acestui murmur întunecat al mării.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri agăţate în pleoape de noapte

Sunt eu în înălţimi sau prăpăstii
în gânduri prăbuşit?
Şi totuşi îmi aduc aminte
că lumea în două sunete, ascultă!
s-a împărţit
Chiar dacă şi-n stânga sau dreapta
există lumină sau întuneric
şi chiar de nu-i cerul şi pământul
într-o singură inimă împărţit,
între aortă cu stânga şi cu dreapta-n cameră despărţit,
eu ramân atârnat între cer şi pământ, cu mare obidă
şi aştept să cobori să te văd, fără vină
Şi chiar de-i durere cu tresărire şi tremurândă sclipire
ploaia nu poate spăla sau separa
ce-i nord de sud, prin oprelişti de aducere, în amintire

Gândurile nopţii nu pot opri venirea zilei de mâine
care se sprijină pe cea de ieri şi cea de alaltăieri
şi pe amintirea existenţei mele
Iar geamul privirii tale poate distorsiona chiar clovnii
pe ce-i urâţi făcându-i frumoşi, şi-n a ta privire
punându-le zâmbet fals pe buze de gânduri
chiar dacă au fost sau sunt astăzi
frumoşi, în a ta amintire

Apoi natura-n mine se răzvrăteşte-n culori
şi protestează când grădina-n urma ploii
rămâne plină de flori şi de bruieni care par senine
Ea-i neplivită de a ta privire
şi fără lenea timpului şi incoştienţa existenţei văzduhului
mă îndemnă, atenţie!
prin vânt de nori să văd pasăre
care se ridică-n inimă mică sau mare
spre albastre şi frumose zări
acolo unde cerul şi pământul formează un destin
de veacuri privit, cu rămânere-n amintire

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat de mult

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!