
Noiembrie
o ușă scârție timpul, spre vale încet suspină-n apă
o bufnitură
vântul aduce frânturi în ecouri, zarea tace
se întunecă-ncet, ușor ne-mbracă noaptea
speriat, un greiere a uitat să se stingă
aburul pământului se ridică, construiește un nor
prind în mine încă clipe târzii
toamna suspină, încă îmi întide o mână
e rece, e albă, e senină
frigul bate la ușă, mai întâi cu răcoare
o dungă de penumbră, tușează ochii tăi
strâng brusc mâna, cumpăna se sprijină-n fântână
pași repezi duc ulița în urechile noastre
încă nu-i noapte
ceva se rostogolește-n țărâna casei
lipit de pământ, trenul mă duce
un șuierat prelung prin vale obosește
trosenește un vreasc, de sus cad stele
se aude depărtarea cum coboară, dinspre cer
în noapte toamna
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre urechi
- poezii despre tăcere
- poezii despre trenuri
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre stele
Citate similare

December
un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roșu de struguri
amintiri strivesc buze din nopți de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribulește-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colț de umbră rătăcește tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge înghețată
toamna spre iarnă strigă cu vânt și zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenușiu pictează zarea
vara trecută amăgește încă destine
năuc aleargă visul prin mine și-mi spulberă speranța
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopțile curg încet în mine și rana vieți-mi suspină
un copac zgribulit îmi oprește privirea
fără pași pierduți îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile și durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colțul ierbii moare sub tristețea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăcește privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu bați în geamul din mine
te aștept în durere
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre durere, poezii despre amintiri, poezii despre întuneric, poezii despre zăpadă, poezii despre visare sau poezii despre tristețe

Întors în gânduri de iarnă
asfințitul pogoară-ncet în vale
un copac dezgolit încă mai suspină printr-o frunză
se aude susurul unei ape
un pleosc tulbură liniștea
e lacul, e unda ce mă răscolește
o potecă strecoară-n pădure drumul ei
pași și foșnet, crengi ce suspină
un alb fugărit de lumină îmi amăgește privirea
este ea, iubirea pierdută
sărut cerul și număr gânduri pe un nor
inima-mi bate-n clopot
biserica din trupul vieții mă logodește
cu tine, te caut
răsună glasuri, un cor de copii
afară este iarnă, bate vântul, ninge câte un fulg
amintirea ta din vară îmi mai stăruie în minte
vreau înapoi sărutul umed al buzelor încă
nedeschise
vreau să mă auzi, vreau să mă știi din nou
sunt aici
te țin imaginar de mână
port în suflet încă trupul tău
mă auzi?
nu mă lăsa să strig în noapte
unde ești, te vreau,
te vreau înapoi
poezie de Viorel Muha (2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărut
- poezii despre viață
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre păduri
- poezii despre numere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Furtună
nu-i dimineața
un pumn mic a strâns atâta îndrăzneală
încât
chiar dacă-n frânturi de cuvinte
nu a plâns fața ta
știu!
pleopele încă-ți mușcă imagini
ferecate-n gânduri
suspine își deschid aripile
și totuși
încă mă uit prin fereastra ultimului tău sărut
și plec îngândurat
aveam urme de ruj pe-o încheietură
la o mână
nu-i încă deschisă încuietoarea, trecutului
trebuie să mă întorc neapărat
Meteorologul anunță:
- În această noapte va fi furtună
Noaptea vine sigur spre mine,
cu tine
Voi deveni oare sclavul tău?
Din timpuri trecute încă culeg imagini de viitor.
poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre sclavie, poezii despre plâns, poezii despre meteorologie, poezii despre imagine sau poezii despre gânduri

Spre-o dimineață de toamnă
e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o ușă la un balcon se deschide, încetișor
un cearceaf alb iese și se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezește așezarea, de blocuri
o ușă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, așteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colț de ușă
îmi este frig în mine, mă înfășor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ține
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieții și dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se cațără oameni
încă prea tineri
alt căine urlă cu botul ridicat, strigă-a-moarte
a căzut o frunză din greanga cerului, nu-i verde nici uscată
este mată ca sticla mea de geam
prin ea nu pot să văd afară, trupul mi-a rămas fără suflet
o sonerie de ceas sună și simt o mână caldă
cuprind trupul în brațe și mă scufund în el
fericit mă gândesc
a fost un vis urât, spre-o dimineață de toamnă
poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre verde sau poezii despre tinerețe

Încă mă visez cu tine
Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub pași pietre în rânduri
Cum înțeapă din pământ.
Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ți strâng clipele din gând.
Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Diminețile sunt pline
Doar de mine prin odăi.
Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.
Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbați bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zahăr, poezii despre somn, poezii despre seară, poezii despre poezie, poezii despre ochi sau poezii despre mâini

Doamnă
sunete-n amurg tăcute cad
trec zile
încet vântul în mine bate
o inimă mă doare
un gând de sus mă ninge
cu frunze
albă de pian o clapă apăsată
mă strigă și-mi spune
că la ușa vieții mele
bate
încet încă o toamnă
poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre pian, poezii despre ninsoare sau poezii despre inimă
De dor...
E târziu și peronu-i pustiu
Călătorii au disparut în noapte
Un singur tren se mai aude departe
Iar urma pașilor tăi se mai zărește încă
În zăpada așternută azinoapte...
Ai plecat cu ultimul tren spre nicăieri
Și când ai venit ai apărut de niciunde
Ai lăsat pe peron amintirea
Unei nopți perfecte de iubire
Un parfum discret ascuns
In umbra uni zâmbet
Și pe mine...
Încă te mai aud
Încă îți simt prezența
Iar trenul e acum departe
Undeva spre nicăieri
Pierzându-se în noapte...
Pentru tine am alergat
În gara acum pustie și rece
Dar nu te-am mai gasit
Erai undeva departe spre nicăieri
Și totuși te aștept noapte de noapte
Să te întorci de niciunde...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gări, poezii despre zâmbet, poezii despre perfecțiune sau poezii despre iubire

Toamnă-n apus
sunetul soarelui se aude-n liniști de seară
zările se topesc în ușor abur
copacii dezbrăcați sunt nuduri de fum
plete de soare șoptesc târziu
raze ruginii le însoțesc
lemnul trosnește de prea căldură
nerostite adunate-n spre adâncuri
unduiri de freamăt de pădure se înalță
cămările culeg lumina verii
frunze încă necăzute strâng răsărituri
șoptesc încet toamne pe alei
sălciile adună cerul în priviri și suspină
stejarii sprijină cerul cu ochii
dorința-n seri târzii tresare
ruginește pământul, florile se dezgolesc
un greiere întârziat mai taie lemne
butoaie uriașe culeg lumina verii
zdrobită
fecioarele gustă apusuri n fumuri, verzui
arcuiesc piciorul și-n cânt, ele dansează
ciorchini de struguri calcă, fericite
note albe de vals, frunze magice cad
răsărit de toamnă, este încă cald
versuri de sus, cerul ne trimite
fiori simt spre seară
sunete de speranță mă încălzesc, în noapte
adorm visăndu-te când începe, alt răsărit târziu
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre nuditate, poezii despre lumină, poezii despre lemn, poezii despre dans, poezii despre Soare sau poezii despre virginitate

Nu a fost
sunt acolo, departe
o mică frântură de lumină, pe retină
o lume mare într-o picătură
te culeg dintre stele
străin cu ochii goi
suflă vântul, a toamnă cu ploi
o frunză s-a lipit, umedă de geamul meu
citesc o carte, încă nescrisă despre noi
despre o viață, ce încă nu a fost
între noi doi
poezie de Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre lectură, poezii despre frunze sau poezii despre cărți

Viață
din cer coboară timpul
spre noi
trecutul face bagaje, uitând că-am-fost
eu nu las vremurile să mă ucidă
scriu gânduri în ele
pe cer, pe pământ și pe aripile păsării
dinspre apus
bate dinspre toamnă cu primăvară
nu uitarea bate și-aici
frunzele nu cad spre crengile copacilor, invers din ruginiu
cu albastru de cer colorat
lumea nu-i numai din otravă făcută
iar viața
nu-i povară decât pentru oamenii
...
iar iubirea nu-i frânghia cerului fără a-ți da osteneala
pentru ca să ajungi la ea!
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre păsări sau poezii despre primăvară

În dimineața de după zbaterea nopții, încă mai poți mușca rotundul soarelui de lângă tine, și, încă mai poți să privești cornul lunii, cum lasă ușor o umbră pe pielea albă a răsăritului, pe care încet, o săruți cu raze de lumină!
Viorel Muha (mai 2012)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre sărut, citate despre noapte, citate despre lumină, citate despre dimineață, citate despre alb sau citate despre Soare
Nepasare
Toamna lumii se-ncovoaie
Trist sub știri de cataclism
Toamna mea, încă vioaie
Pe sub pași de pomi cu frunze
Naintează mereu
Vioi
Pașii mă poartă pe coarde întinse
Viorile triste
De teamă că le va plezni arcușul
Suspină.
În grădină un greier hoinar
Iar a încurcat anotimpurile
Ce-i pasă lui că toamna mea e venit?
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știri, poezii despre vioară, poezii despre frică, poezii despre copaci sau poezii despre anotimpuri

Noapte târzie
E noapte târzie, iar somnul apune
în cumpăna gândului încă hoinar
prin gări neștiute cu trenuri nebune
pe care, mâhnit, le aștept în zadar.
Rămase cândva pe o linie moartă,
când iarna sosea târziu către seară,
lăsat-au amante, bătute de soartă,
să plângă mocnit în frigul de-afară.
Dar tu, neuitato, ai fost printre ele?
Ce cruntă-i acestă-ntrebare ostilă
lovește ca gerul venit dinspre stele
pe cântecul frânt de uitată siblă!...
Aștept să apari din neant împăcată,
în brațele-ți calde să simt alinare
când vântul, intrând prin ușă crăpată,
cânta-va romanțe pe drobul de sare.
citat din volumul de versuri Poeme peste timp de Corneliu Neagu (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ger, citate despre vânt, citate despre uitare, citate despre tristețe, citate despre trenuri, citate despre stele, citate despre somn, citate despre seară sau citate despre plâns

Gânduri ruginite
dispre munte dealul coboară vise
văile cuibăresc cețuri
sărutul frunzei atinge pământul și geme
un ochi de apă privește luna întoarsă
cerul lacrimează cu stele
gheara păsării nu doarme
sugrumă răsăritul și totuși o sageată de lumină scapă
apoi toate inundă lumea
sânul femeii suspină, geamul ferestrei tremură
apăsarea doare și-și dorește iubire
focul urăște întunericul și-l alungă
roata grea a lumii răsucește pământul
dinspre toamnă cu picături de ploaie rece
și-ncuie vara trecută
frunzele mor, pământul se îmbracă cu promoroacă
apusul se stinge, iar eu împart lumea mea în două
o parte o pun pe pântecul tău pentru altă viață
târziu noaptea se sparge spre lumină
încă nu dormi și buzele îți cerșesc mai multă dăruire
înghesuit într-o ruptură de timp cârpită
mă străduiesc
să nu car bolovanii din mine, să curăț lumina de resturi de întuneric
încă aștept răstignirea
nu vreau să mă transform în praful ce vântul îl răsuceste-n iele de noapte
cuvântul strigă pe străzile vieții, coșuri cu fum nu mai există!
salvați suflete iubind, coșmarul nu se mai termină
un tramvai bolcăne pe șina veche și mă trezește
din lumea unui vis, a unei dimineți de toamnă
fără tine!
poezie de Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg
apune o lume
seacă și timpul rămas
încet, încet, la pas
amurgul se frânge
în lacrima pură
și nu ajunge să stingă durerea
în suflet o rană, pe trup o povară
se închide o ușă
se deschid amintiri
mai latră un câine pe tărâm ireal
se strecoară și anii prin porțile sorții
mai strâng încă în palmă, un suflet, o rană
mă strigă destinul, mă înțeapă și spinii
pe frunte coroană
în suflet o rană
mai cântă un fluier
pe drumuri tăcute
se strecoară lumina pe creste de munte
fântănile seacă și timpul coboară
se aprind cuiburi în cer
mai arde un gând prin copaci despuiați
e iarnă pe drum
apune și timpul
pe ziduri coboară agonic amurgul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre muzică, poezii despre munți sau poezii despre iarnă

Liniștea toamnei
timpul câteodată își scutură pletele obosit
în răsărituri și apusuri îl vezi încă zâmbind
dulcele tău chip rămâne amintire
pe versurile lui Eminescu și-n povestire
firele de raze din soare de clipe
sunt întodeauna picuri bine venite
o lacrimă din colț de geană
picură liniștită, adormită, nerăzvrătită
alunecă încet și liniștitor
încă sperând și strigând cu dor
este toamnă lungă-n câmpie
te aștept încă aici în seara târzie
...
și moleșeala dulce de fericire
îmi dă speranță încă pentru iubire
poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre păr sau poezii despre fericire

Mielul
în astă noapte
mă voi izbăvi de păcate
sub cerul privirii
întreb tăcerea de ce tace
întreb vântul de ce fuge
întreb ploaia de ce plânge
coboară îngerii din cer
e vremea ce vine
mă joc în iesle
cu timpul ce trece, se duce
câinii latră în vatră
miei plâng lângă cruce
o cruce croită dintr-un fag
de un bătrân cioban
rezemat de gânduri
trec mioare în vale
clopote bat în cale
făclia arde în cer
răstignesc sufletul în ăst trup
spre a primii lumina
mai cade o stea între ape
în jertfa mielului pe cruce
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi sau poezii despre îngeri

Îngerii nopții
Mai spune-mi, iubito încă o data
Ca ne vom reîntâlni in noapte.
Mai lăsați parul să-ți acopere sufletul
Cu vocea ta frumoasa,
cânta-mi încă o data
Ești ca o candoare, spre cer ma conduci
Prin frumusețea versului tău,
in drumul spre Soare,
spre Viața unității divine.
Hai sa-mi dai mâna și sa ne descoperim
Sufletele in dansul lor spre stele.
Lumina va deschide calea dreptății și pământul ce-l călcăm va deveni o stea.
Lasă-te condusă și tu de șoferul nostru
Către lumea de vis... către lumea-fereastra.
Ferestre 3 D devin versurile noastre in duet.
Flacăra iubirii va sta permanent in lumina.
Îngerii nopții ne vor veghea...
aprofundând sentimentul iubirii divine.
Iubirea ta ma școala noaptea din pat
Iubirea ce ne duce spre stele
Conducandu-ma printre îngerii de lumina.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe sau poezii despre devenire
Iubito, a venit iarăși toamna...
iubito, a venit iarăși toamna,
încă o toamnă ne condamnă,
închidem triști ochii sub geane,
ne dor uscați de multă vreme
e tot mai mare depărtarea
nu ne găsim prin toată zărea,
cuprindem negrul trist al nopții
prin ceața ei, nu ne văd ochii
iubito, a venit iarăși toamna,
nu poate să închidă rana,
ne umple cănile cu ploaie,
îi bem amarul din șiroaie
încet încep iarăși să cadă,
din pomii triști, frunzele pradă,
ne numără ce-a mai rămas,
ne depărtează pas cu pas
iubito, a venit iarăși toamna,
în urma ei pășește iarna,
o să ne ningă fulgii ei,
pe anii noștri tot mai grei
ne vom căuta prin amintire,
acoperiți de-un alb subțire,
ne vor durea păreri de rău
și-argintul meu, și-argintul tău
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru

S-a frânt sunetul tău
fulgerul aruncă-n noapte
rafale în suflete moarte
stropi de frânturi de clipe
cad plângând în rămășițe
strig cu derere spre soare
sunetul tău nu mai răsună, în vale
sa frânt în zborul păsări-n-pușcate
nu pot sâ cânt mai departe
pădurea te plânge cu jale
cortegiu ți-s păsările zburătoare
sub frunze de toamnă ruginite
am îngropat o mie de sunete
a murit odată cu tine
vraja de sunet vrăjit din pădure
poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor