Noiembrie

o uşă scârţie timpul, spre vale încet suspină-n apă
o bufnitură
vântul aduce frânturi în ecouri, zarea tace
se întunecă-ncet, uşor ne-mbracă noaptea
speriat, un greiere a uitat să se stingă
aburul pământului se ridică, construieşte un nor
prind în mine încă clipe târzii
toamna suspină, încă îmi întide o mână
e rece, e albă, e senină
frigul bate la uşă, mai întâi cu răcoare
o dungă de penumbră, tuşează ochii tăi
strâng brusc mâna, cumpăna se sprijină-n fântână
paşi repezi duc uliţa în urechile noastre
încă nu-i noapte
ceva se rostogoleşte-n ţărâna casei

lipit de pământ, trenul mă duce
un şuierat prelung prin vale oboseşte
troseneşte un vreasc, de sus cad stele
se aude depărtarea cum coboară, dinspre cer
în noapte toamna

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

December

un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roşu de struguri
amintiri strivesc buze din nopţi de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribuleşte-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colţ de umbră rătăceşte tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge îngheţată
toamna spre iarnă strigă cu vânt şi zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenuşiu pictează zarea
vara trecută amăgeşte încă destine
năuc aleargă visul prin mine şi-mi spulberă speranţa
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopţile curg încet în mine şi rana vieţi-mi suspină
un copac zgribulit îmi opreşte privirea
fără paşi pierduţi îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile şi durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colţul ierbii moare sub tristeţea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăceşte privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu baţi în geamul din mine
te aştept în durere

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întors în gânduri de iarnă

asfinţitul pogoară-ncet în vale
un copac dezgolit încă mai suspină printr-o frunză
se aude susurul unei ape
un pleosc tulbură liniştea
e lacul, e unda ce mă răscoleşte

o potecă strecoară-n pădure drumul ei
paşi şi foşnet, crengi ce suspină
un alb fugărit de lumină îmi amăgeşte privirea
este ea, iubirea pierdută

sărut cerul şi număr gânduri pe un nor
inima-mi bate-n clopot
biserica din trupul vieţii mă logodeşte
cu tine, te caut
răsună glasuri, un cor de copii

afară este iarnă, bate vântul, ninge câte un fulg
amintirea ta din vară îmi mai stăruie în minte
vreau înapoi sărutul umed al buzelor încă
nedeschise
vreau să mă auzi, vreau să mă ştii din nou
sunt aici
te ţin imaginar de mână
port în suflet încă trupul tău
mă auzi?
nu mă lăsa să strig în noapte
unde eşti, te vreau,
te vreau înapoi

poezie de Viorel Muha (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună

nu-i dimineaţa
un pumn mic a strâns atâta îndrăzneală
încât
chiar dacă-n frânturi de cuvinte
nu a plâns faţa ta

ştiu!
pleopele încă-ţi muşcă imagini
ferecate-n gânduri
suspine îşi deschid aripile
şi totuşi
încă mă uit prin fereastra ultimului tău sărut
şi plec îngândurat

aveam urme de ruj pe-o încheietură
la o mână
nu-i încă deschisă încuietoarea, trecutului
trebuie să mă întorc neapărat

Meteorologul anunţă:
- În această noapte va fi furtună

Noaptea vine sigur spre mine,
cu tine
Voi deveni oare sclavul tău?

Din timpuri trecute încă culeg imagini de viitor.

poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre-o dimineaţă de toamnă

e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o uşă la un balcon se deschide, încetişor
un cearceaf alb iese şi se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezeşte aşezarea, de blocuri
o uşă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, aşteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colţ de uşă
îmi este frig în mine, mă înfăşor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ţine
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieţii şi dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se caţără oameni
încă prea tineri
alt căine urlă cu botul ridicat, strigă-a-moarte
a căzut o frunză din greanga cerului, nu-i verde nici uscată
este mată ca sticla mea de geam
prin ea nu pot să văd afară, trupul mi-a rămas fără suflet
o sonerie de ceas sună şi simt o mână caldă
cuprind trupul în braţe şi mă scufund în el
fericit mă gândesc
a fost un vis urât, spre-o dimineaţă de toamnă

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă visez cu tine

Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub paşi pietre în rânduri
Cum înţeapă din pământ.

Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ţi strâng clipele din gând.

Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Dimineţile sunt pline
Doar de mine prin odăi.

Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.

Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbaţi bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

sunete-n amurg tăcute cad
trec zile
încet vântul în mine bate
o inimă mă doare
un gând de sus mă ninge
cu frunze

albă de pian o clapă apăsată
mă strigă şi-mi spune
că la uşa vieţii mele
bate
încet încă o toamnă

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor...

E târziu şi peronu-i pustiu
Călătorii au disparut în noapte
Un singur tren se mai aude departe
Iar urma paşilor tăi se mai zăreşte încă
În zăpada aşternută azinoapte...
Ai plecat cu ultimul tren spre nicăieri
Şi când ai venit ai apărut de niciunde
Ai lăsat pe peron amintirea
Unei nopţi perfecte de iubire
Un parfum discret ascuns
In umbra uni zâmbet
Şi pe mine...
Încă te mai aud
Încă îţi simt prezenţa
Iar trenul e acum departe
Undeva spre nicăieri
Pierzându-se în noapte...
Pentru tine am alergat
În gara acum pustie şi rece
Dar nu te-am mai gasit
Erai undeva departe spre nicăieri
Şi totuşi te aştept noapte de noapte
Să te întorci de niciunde...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n apus

sunetul soarelui se aude-n linişti de seară
zările se topesc în uşor abur
copacii dezbrăcaţi sunt nuduri de fum
plete de soare şoptesc târziu
raze ruginii le însoţesc
lemnul trosneşte de prea căldură
nerostite adunate-n spre adâncuri
unduiri de freamăt de pădure se înalţă
cămările culeg lumina verii
frunze încă necăzute strâng răsărituri
şoptesc încet toamne pe alei
sălciile adună cerul în priviri şi suspină
stejarii sprijină cerul cu ochii
dorinţa-n seri târzii tresare
rugineşte pământul, florile se dezgolesc
un greiere întârziat mai taie lemne
butoaie uriaşe culeg lumina verii
zdrobită
fecioarele gustă apusuri –n fumuri, verzui
arcuiesc piciorul şi-n cânt, ele dansează
ciorchini de struguri calcă, fericite
note albe de vals, frunze magice cad
răsărit de toamnă, este încă cald
versuri de sus, cerul ne trimite
fiori simt spre seară
sunete de speranţă mă încălzesc, în noapte
adorm visăndu-te când începe, alt răsărit târziu

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a fost

sunt acolo, departe
o mică frântură de lumină, pe retină
o lume mare într-o picătură
te culeg dintre stele
străin cu ochii goi

suflă vântul, a toamnă cu ploi
o frunză s-a lipit, umedă de geamul meu
citesc o carte, încă nescrisă despre noi
despre o viaţă, ce încă nu a fost
între noi doi

poezie de Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

din cer coboară timpul
spre noi
trecutul face bagaje, uitând că-am-fost

eu nu las vremurile să mă ucidă
scriu gânduri în ele
pe cer, pe pământ şi pe aripile păsării
dinspre apus
bate dinspre toamnă cu primăvară
nu uitarea bate şi-aici
frunzele nu cad spre crengile copacilor, invers din ruginiu
cu albastru de cer colorat
lumea nu-i numai din otravă făcută
iar viaţa
nu-i povară decât pentru oamenii
...
iar iubirea nu-i frânghia cerului fără a-ţi da osteneala
pentru ca să ajungi la ea!

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa de după zbaterea nopţii, încă mai poţi muşca rotundul soarelui de lângă tine, şi, încă mai poţi să priveşti cornul lunii, cum lasă uşor o umbră pe pielea albă a răsăritului, pe care încet, o săruţi cu raze de lumină!

Viorel Muha (mai 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepasare

Toamna lumii se-ncovoaie
Trist sub ştiri de cataclism
Toamna mea, încă vioaie
Pe sub paşi de pomi cu frunze
’Naintează mereu…
Vioi
Paşii mă poartă pe coarde întinse
Viorile triste
De teamă că le va plezni arcuşul
Suspină.
În grădină un greier hoinar
Iar a încurcat anotimpurile
Ce-i pasă lui că toamna mea e venit?

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte târzie

E noapte târzie, iar somnul apune
în cumpăna gândului încă hoinar
prin gări neştiute cu trenuri nebune
pe care, mâhnit, le aştept în zadar.

Rămase cândva pe o linie moartă,
când iarna sosea târziu către seară,
lăsat-au amante, bătute de soartă,
să plângă mocnit în frigul de-afară.

Dar tu, neuitato, ai fost printre ele?
Ce cruntă-i acestă-ntrebare ostilă –
loveşte ca gerul venit dinspre stele
pe cântecul frânt de uitată siblă!...

Aştept să apari din neant împăcată,
în braţele-ţi calde să simt alinare
când vântul, intrând prin uşă crăpată,
cânta-va romanţe pe drobul de sare.

citat din volumul de versuri Poeme peste timp de Corneliu Neagu (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri ruginite

dispre munte dealul coboară vise
văile cuibăresc ceţuri
sărutul frunzei atinge pământul şi geme
un ochi de apă priveşte luna întoarsă
cerul lacrimează cu stele
gheara păsării nu doarme
sugrumă răsăritul şi totuşi o sageată de lumină scapă
apoi toate inundă lumea
sânul femeii suspină, geamul ferestrei tremură
apăsarea doare şi-şi doreşte iubire

focul urăşte întunericul şi-l alungă
roata grea a lumii răsuceşte pământul
dinspre toamnă cu picături de ploaie rece
şi-ncuie vara trecută

frunzele mor, pământul se îmbracă cu promoroacă
apusul se stinge, iar eu împart lumea mea în două
o parte o pun pe pântecul tău pentru altă viaţă
târziu noaptea se sparge spre lumină
încă nu dormi şi buzele îţi cerşesc mai multă dăruire

înghesuit într-o ruptură de timp cârpită
mă străduiesc
să nu car bolovanii din mine, să curăţ lumina de resturi de întuneric
încă aştept răstignirea
nu vreau să mă transform în praful ce vântul îl răsuceste-n iele de noapte
cuvântul strigă pe străzile vieţii, coşuri cu fum nu mai există!
salvaţi suflete iubind, coşmarul nu se mai termină
un tramvai bolcăne pe şina veche şi mă trezeşte
din lumea unui vis, a unei dimineţi de toamnă
fără tine!

poezie de Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

apune o lume
seacă şi timpul rămas
încet, încet, la pas

amurgul se frânge
în lacrima pură
şi nu ajunge să stingă durerea

în suflet o rană, pe trup o povară
se închide o uşă
se deschid amintiri

mai latră un câine pe tărâm ireal
se strecoară şi anii prin porţile sorţii
mai strâng încă în palmă, un suflet, o rană

mă strigă destinul, mă înţeapă şi spinii
pe frunte coroană
în suflet o rană

mai cântă un fluier
pe drumuri tăcute
se strecoară lumina pe creste de munte

fântănile seacă şi timpul coboară
se aprind cuiburi în cer
mai arde un gând prin copaci despuiaţi

e iarnă pe drum
apune şi timpul
pe ziduri coboară agonic amurgul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea toamnei

timpul câteodată îşi scutură pletele obosit
în răsărituri şi apusuri îl vezi încă zâmbind
dulcele tău chip rămâne amintire
pe versurile lui Eminescu şi-n povestire

firele de raze din soare de clipe
sunt întodeauna picuri bine venite
o lacrimă din colţ de geană
picură liniştită, adormită, nerăzvrătită

alunecă încet şi liniştitor
încă sperând şi strigând cu dor
este toamnă lungă-n câmpie
te aştept încă aici în seara târzie
...
şi moleşeala dulce de fericire
îmi dă speranţă încă pentru iubire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

în astă noapte
mă voi izbăvi de păcate
sub cerul privirii
întreb tăcerea de ce tace
întreb vântul de ce fuge
întreb ploaia de ce plânge
coboară îngerii din cer
e vremea ce vine
mă joc în iesle
cu timpul ce trece, se duce
câinii latră în vatră
miei plâng lângă cruce
o cruce croită dintr-un fag
de un bătrân cioban
rezemat de gânduri
trec mioare în vale
clopote bat în cale
făclia arde în cer
răstignesc sufletul în ăst trup
spre a primii lumina
mai cade o stea între ape
în jertfa mielului pe cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii nopţii

Mai spune-mi, iubito încă o data
Ca ne vom reîntâlni in noapte.
Mai lăsaţi parul să-ţi acopere sufletul
Cu vocea ta frumoasa,
cânta-mi încă o data
Eşti ca o candoare, spre cer ma conduci
Prin frumuseţea versului tău,
in drumul spre Soare,
spre Viaţa unităţii divine.

Hai sa-mi dai mâna şi sa ne descoperim
Sufletele in dansul lor spre stele.
Lumina va deschide calea dreptăţii şi pământul ce-l călcăm va deveni o stea.
Lasă-te condusă şi tu de şoferul nostru
Către lumea de vis... către lumea-fereastra.
Ferestre 3 D devin versurile noastre in duet.
Flacăra iubirii va sta permanent in lumina.
Îngerii nopţii ne vor veghea...
aprofundând sentimentul iubirii divine.

Iubirea ta ma şcoala noaptea din pat
Iubirea ce ne duce spre stele
Conducandu-ma printre îngerii de lumina.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, a venit iarăşi toamna...

iubito, a venit iarăşi toamna,
încă o toamnă ne condamnă,
închidem trişti ochii sub geane,
ne dor uscaţi de multă vreme

e tot mai mare depărtarea
nu ne găsim prin toată zărea,
cuprindem negrul trist al nopţii
prin ceaţa ei, nu ne văd ochii

iubito, a venit iarăşi toamna,
nu poate să închidă rana,
ne umple cănile cu ploaie,
îi bem amarul din şiroaie

încet încep iarăşi să cadă,
din pomii trişti, frunzele pradă,
ne numără ce-a mai rămas,
ne depărtează pas cu pas

iubito, a venit iarăşi toamna,
în urma ei păşeşte iarna,
o să ne ningă fulgii ei,
pe anii noştri tot mai grei

ne vom căuta prin amintire,
acoperiţi de-un alb subţire,
ne vor durea păreri de rău
şi-argintul meu, şi-argintul tău

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a frânt sunetul tău

fulgerul aruncă-n noapte
rafale în suflete moarte
stropi de frânturi de clipe
cad plângând în rămăşiţe

strig cu derere spre soare
sunetul tău nu mai răsună, în vale
sa frânt în zborul păsări-n-puşcate
nu pot sâ cânt mai departe

pădurea te plânge cu jale
cortegiu ţi-s păsările zburătoare
sub frunze de toamnă ruginite
am îngropat o mie de sunete

a murit odată cu tine
vraja de sunet vrăjit din pădure

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!