Viorel Muha

Spre-o dimineață de toamnă

e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o ușă la un balcon se deschide, încetișor
un cearceaf alb iese și se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezește așezarea, de blocuri
o ușă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, așteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colț de ușă
îmi este frig în mine, mă înfășor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ține
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieții și dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se cațără oameni
încă prea tineri
alt căine urlă cu botul ridicat, strigă-a-moarte
a căzut o frunză din greanga cerului, nu-i verde nici uscată
este mată ca sticla mea de geam
prin ea nu pot să văd afară, trupul mi-a rămas fără suflet
o sonerie de ceas sună și simt o mână caldă
cuprind trupul în brațe și mă scufund în el
fericit mă gândesc
a fost un vis urât, spre-o dimineață de toamnă

poezie de (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Viorel Muha

Întors în gânduri de iarnă

asfințitul pogoară-ncet în vale
un copac dezgolit încă mai suspină printr-o frunză
se aude susurul unei ape
un pleosc tulbură liniștea
e lacul, e unda ce mă răscolește

o potecă strecoară-n pădure drumul ei
pași și foșnet, crengi ce suspină
un alb fugărit de lumină îmi amăgește privirea
este ea, iubirea pierdută

sărut cerul și număr gânduri pe un nor
inima-mi bate-n clopot
biserica din trupul vieții mă logodește
cu tine, te caut
răsună glasuri, un cor de copii

afară este iarnă, bate vântul, ninge câte un fulg
amintirea ta din vară îmi mai stăruie în minte
vreau înapoi sărutul umed al buzelor încă
nedeschise
vreau să mă auzi, vreau să mă știi din nou
sunt aici
te țin imaginar de mână
port în suflet încă trupul tău
mă auzi?
nu mă lăsa să strig în noapte
unde ești, te vreau,
te vreau înapoi

poezie de (2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Mă citesc prin tine

mă ascult pe mine
când cad frunze să-mi acopere pașii trecuți
când banca sufletului în verdele copacilor
ne păstrează șoaptele
soarele este pus la umbră
lacrima-mi umezește secundele
tramvaiul mă zgâlțâie iar geamul lui
îmi tremură fruntea a rece
mi-e frig în suflet, haine de iubire nu mai am

nu mai știu de-i toamnă sau primăvară
un geam de undeva se uită la mine
din dosul lui mă privește, poate viitorul
de unde să mă ia!
trecutul suspină cu mine
babuța se uită la mine speriată
am șireturile desfăcute a viață, nu piedică-mi sunt ele
chiar dacă am dat pentru ele doar doi lei

mă cos la mașina hazardului, vreau linie dreaptă
chiar dacă drumul îmi este strâmb
număr găurile cu secunde acoperite
să nu rămân dezbrăcat
tu ai scris vesuri cu mine pe singurul tău eu
de multe ori mă citesc prin tine

poezie de (mai 2011)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie

Fulg de nea

Un fulg pe mână se așează
m-aș uita le el dar s-ar rușina,
s-ar înroși și poate s-ar salva
prin frig și prin ceața ce se lasă,
i-aș da drumul spre pământ
și ar cadra cu neaua din vânt,
prea rece pentru al ei suflet ardent
și ar deveni un fulg de nea dependent,
l-aș pune la loc rece departe de zăpadă
dar ar sta acolo doar pentru a frapa
cu frumusețea lui de fulg fără apă,
aliena privirile prin tot ceea ce făcea... epata,
am zis să-l strâng cât mai tare-n mână
să se stingă-n lacrimă de tine
s-o pot bea ca atunci sâ rămână
o viață-n suflet de mine,
dar... cineva m-a prins de mână
și mi-a spus să mai stau o clipă
de săptămănă... chiar de-o lună...
până ea singură se va topi
într-o fată cu trăsături de zână..

poezie de
Adăugat de Catalina SmeureanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Viorel Muha

Iarnă-n buzunarul vieții

rece, albă, gheața răsucește viață, dinspre noiembrie
astăzi este decembrie
o creangă frunză rămasă, agață cu-un braț, cerul
un petec de apă mai lucește
cuvântul, supărat și el, îngheață buze
literele se înghesuie în ele și cuvântul
devine mai tăcut
pietrele scârțâie și își șoptesc, este iarnă
pământul se strânge
uscături fără de viață îl învelesc
timpul curge prea bătrân și greoi
cerul cenușiu a răcit și el
strănută cu lacrimi albe de gheață
din case ies aburi prin hornuri vechi
flăcări din pământ ard printr-o țeavă
stau prea mulți la bloc

***
dimineața, supărată și ea, fumuri adună
cețurile se fugăresc prin văi
luna trece și repede o spărtură de nor
mi-o arată, mă gâdesc la soartă, încă sunt nevoi
***
degetele înghețate îmi sunt reci, trec prin oameni
înfrigurat găndurile-mi bat, cifre negre
tăcerea mea așteptă cuvinte, să-mi răspundă, tu ești?
disperat strig că bate vântul, acolo te aștept
să vii!
o mașină claxonează, mă feresc, mergeam pe stradă
în buzunar am adunat gânduri, drept cadouri
ploverul îmi spune că este prea vechi
sacoul este prea bătut, fereastră deschisă spre ploi
***
tu ai rămas însă în eul meu, în toamnă și-acum și-n iarnă
te port cu mine mereu
te-am construit în gând, drept eternă primăvară
primește acum un cadou
un mic gând de-al meu
buzunarul vieții, pentru tine, îl va păstra mereu

poezie de (decembrie 2010)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Viorel Muha

Noiembrie

o ușă scârție timpul, spre vale încet suspină-n apă
o bufnitură
vântul aduce frânturi în ecouri, zarea tace
se întunecă-ncet, ușor ne-mbracă noaptea
speriat, un greiere a uitat să se stingă
aburul pământului se ridică, construiește un nor
prind în mine încă clipe târzii
toamna suspină, încă îmi întide o mână
e rece, e albă, e senină
frigul bate la ușă, mai întâi cu răcoare
o dungă de penumbră, tușează ochii tăi
strâng brusc mâna, cumpăna se sprijină-n fântână
pași repezi duc ulița în urechile noastre
încă nu-i noapte
ceva se rostogolește-n țărâna casei

lipit de pământ, trenul mă duce
un șuierat prelung prin vale obosește
trosenește un vreasc, de sus cad stele
se aude depărtarea cum coboară, dinspre cer
în noapte toamna

poezie de (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie

Dileme

A căzut o frunză și-am călcat-o verde,
Nu știu de o doare și nici de mă vede,
Rămasă în urmă a-nceput să moară,
Eu pășesc agale să nu mă mai doară.

Cred că vine toamna sosind dintr-o parte
Cu răzlețe lacrimi în cer adunate,
Încă-i cald spre seară și e uscăciune
Și plutesc prin aer miresme de prune.

Nu știu și nu-mi pasă cum este afară,
Tu nu ești cu mine și n-ai fost de-o vară,
Ai plecat voioasă cu o dimineață
Fără stropi de rouă pe flori și verdeață.

Nu erai mâhnită și nici supărată
Cu-al meu braț de vise te-ai pierdut deodată,
Am rămas cu luna să vorbesc în noapte
Când și când îmi spune cât ești de departe.

Pustiit în mine m-am prins de-a mea mână,
Nu vreau să fiu singur când mă ceartă luna,
Îmi vorbesc în șoaptă când aștern poeme,
Să-nțeleg femeia când iubind se teme.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

De toamnă gânduri

spart un colț de cer dă un pic de lumină
un nor cu ceva ploaie se apleacă peste orizont
se simte că este frig, vântul bate a iarnă
un gând în lăcașul lui suspină
din nou este toamnă, când ai trecut tu primăvară și vară?
mă adun in mine, cu caldură
un pom în fața ferestrei mele, acum dezbrăcat
cu cregile goale privește la lună
vine decembrie și sunt, iară
singură

poezie de (noiembrie 2017)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de tine

Când mi-e frig, îmi pun o haină,
Când mi-e cald, nu ies afară
Insă când mi-e dor de tine,
Beau la vin, beau în neștire
Totuși, gura mi-i uscată,
Te aștept, dar nu vii fată,
Pe cărarea dintre vii,
Sufletul să mi-l mângâi.
Mi se pare groaznic doru,'
Țin în mână strâns ulcioru,'
Și visez ca-n ceas de seară,
Noi, prin lanu' de secară
S-alergăm desculți și goi
Doar cu luna peste noi.
Lună blândă, lună caldă,
Sa-ți dezmierde trupul, fată,
Trupu-ți alb, și mlădios
Să mă-mbete de frumos,
Să mă-mbete de plăcere,
Trupul meu întruna cere
Ale tale imbrățișări,
Ale tale dezmierdări.
Stăm în lan, si luna trece,
Vine dimineața rece
Simt broboanele de mană,
Și mi-e frig... și-mi pun o haină.

poezie de (1 august 2014)
Adăugat de Mihai ValentinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu știu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate și cânt apăsat, viața
strune fiindu-mi cârlionții tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniștită dimineață
singurătatea ierbii înalță tăcerea spre cer
capul tău întors îmi privește însă tristețea
ești dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viața ta trecător

poezie de
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-și scuture nămeața,
să-și scuture albeața pe toată dimineața,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
și este iarăși frig și este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
și bate vântul rece și rece e pământ
și undeva sub streșini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi și înghețați,
atât de mulți deodată, atât de dezbrăcați.
se-așează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze și noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri și poteci
și chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălțile de gheață, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăși, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuș,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuș,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulți,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munți

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Noapte de iarnă

mignonă, volubilă, albă și caldă,
te-apleci, prea sexi, și pui lemne pe foc.
ce noroc a dat peste mine,
îmi zic în gând și tare:
ai grijă să nu sară-o scânteie pe tine
să iau foc.
hai, hai nu ți-i bine...
ba da, dar sunt gelos pe scânteie.

te bagi lângă mine în pat,
ai picioarele reci, le cuibărești între-ale mele,
la rându-mi mă fac mititel
cuibărindu-mă, atât cât pot, între sâni.
un sărut.
cred că așa se simțeau zeii bând din ambrozie,
îmi trece prin gând.
nu crezi că-i prea cald, eu mă dezbrac.
te lași și tu dezbrăcată...

afară e noapte, e frig, promoroacă.
pe dinăuntru, pe dinafară,
trupul tău e-o sahară,
eu gâfâi cu pași de cămilă,
mă-nnăbuș de cald...

privim la televizor slujba ținută de Daniel și Bartolomeu.
mâine, îmi zici, se face sfințirea catedralei neamului,
au dat-o la-ntors, îi zice acum a eroilor.
și-i bine așa, zic. o catedrală, două
e de gen feminin și nu e femeia oare
o catedrală ce sfințește mereu spre-nviere eroul căzut?
râzi. ia să văd, da bietul de el, e căzut...

un câine latră în noapte de frig sau la lună, nu știu,
mi-e milă de el, sigur este legat...
ce faci, sforăi ca un trabant...
mă iau pe brațe ușor și mă pun pe salteaua de aer...
focul duduie-n sobă, e cald
și pruncului din mine i se lipesc pleoapele și adoarme...

mâine e încă o zi, vei face focul din nou
și poate... ritornero, ritornero...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Noapte rece de toamnă

E o noapte rece de toamnă
Și eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist și cam sfios.

E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Și undeva departe,
Adoarme un pui de om.

E o noapte rece de toamnă
Și se aude cum latră un câine,
Un cocoș sprinten ne anunță
Că o nouă zi vine.

E o dimineață rece de toamnă
Și eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam și mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.

poezie de (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Viorel Muha

Dintre necitiri

vântul bate-ntr-o fereastră, fără chipuri
zăvorâtă o ușă a înghețat
în așteptare
un hol pustiu nu mai ascultă voci
o oglindă prăfuită și-a uitat chipul
serile înghețate au rămas fără șoapte
diminețile nu se mai pot trezi
apusul tresare și este prea roșu
o noapte-și plimbă fantomele, umbrelor în pași
fără sens

te caut printre crengi prea uscate de timp
nu vreau ca mâine o mână albă să nu mai fie
o lacrimă uscată pe-o amintire și-o foaie
necitită de timp

acum în mână mai am încă cu o carte de viață
nescrisă

poezie de (februarie 2014)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bacoviană

Șiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poți să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aștept să îmi vii
Am hainele ude și ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrențe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu știu

Se aud sirene, mai trece o ambulanță
Un drum poate fără de speranță
Un biet suflet ce a trecut prin viață
Ca seara asta cu ploaie și ceață
 
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi bețivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de țigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e așa de dor
La tine de aș mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aș face chiar și cu vântul

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Frunză verde de albastru

Și-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
și-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
și-am zis pasăre de pește,
descleștare de ce crește,
și secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoț de om întreg,
și privire-am zis de ochi
și că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
și de bine-am zis de morți
și de șase-am zis la sorți,
și am zis unu de doi
și zăpadă de noroi,
și am vrut să fac cu gura
focul ce-l făcea arsura
că n-am fost trezit, că dorm
pe un cal cu șa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la șapte -
de la șapte pân' la zece
mi-a căzut o viață rece,
de la frunză pân' la umbră
mi-a căzut o viață dublă
ca pământul și cu lună,
noaptea când stau împreună.
Și-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
pe care mă țin călare
cu capul la cingătoare,
cu călcâiul la spinare
și cu ochiul în potcoave,
și cu inima-n silabe
de mă duc mări, mă duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza albă
de la floarea de zăpadă...
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
potcovit pe lună plină
cu miros de la sulcină,
înhămat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
și ținut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
că mi-a fost crescut pe umăr
de din doi în doi un număr,
tot din trei în trei o iarbă
și din patru-n patru-o salbă,
și din cinci în cinci un pom,
și din șase-n șase-un om.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
văd în față mov și verde,
coloarea care mă perde,
corcov văd cu veselie,
coloarea ce nu se știe,
mai aud și-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi și a nu fi,
când îmi cade umbră lungă
pe sub ochii grei cu pungă.
Și-am zis aripă de pene
ca să zbor cu ea prin vreme,
și-am zis măr ca să zic sâmburi,
și-am zis pom ca să zic scânduri,
și-am zis nord ca să zic suduri
și dulceață ca să sudui,
și-am zis inimă la piatră
și cântec la tot ce latră,
și potcoavă
la octavă,
și uscată la jilavă,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieraș de os,
din osul de la picior
care-mi cântă cu fior,
și din osul de la mână
fluierând o săptămână,
din osul de la arcadă
recea lumii acoladă
peste două oase mari
unde stau ochii polari.
Și-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncălecare pe-o șa,
pe o șa de cal măiastru,
foaie verde de albastru.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Stropi de târziu

Se scutură lumina din crengi! Cu înc-o toamnă
Sunt mai bătrân! Nimic nu-i cum a fost!
Se lasă-n suflet bruma și timpul mă însamnă,
Să-ncep a înțelege că totu-i fără rost?

Degeaba-i încărcată a inimii livadă,
Că mâna ce-o așteaptă nu vine la cules.
Și fructele, rotunde, pe jos încep să cadă,
Și totu-i fără noimă și fără înțeles.

E toamnă iar. Sunt singur și gândul mi-e la tine!
Și numele-ți – fruct dulce – pe buze-l simt și-l știu,
Dar ești așa departe și-atât de frig e-n mine,
Că mă-nvelesc pe suflet cu stropii de târziu.

Se-apropie sfârșitul? Să plâng nu are rost,
Nimic în astă viață nu este cum a fost.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Cântă o vioară pe țărm

mă ascund obosit în tăceri
femeia nu vine

cad fulgi rătăciți pe asfaltul murdar
aștept în neștire un semn pe pământ
e frig afară și ninge în mine
tăcerea mă doare și lacrimile plâng

e frig iar în mine
și ninge pe drum
cad troiene de gânduri pe câmpuri uscate
zăpada se adună obosită în palme

mi-e frig și e iarnă
și ruga e înghețată de dor
mă despart iarăși de tine
mergând la întâmplare pe cărări ce mă dor

uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
pășea un înger pe un colț de poveste
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt

se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer

e frig aici în cetate
ninge și ninge
cu lacrimi și sânge
pe ziduri se scurg alte dureri

mă ard cuvintele sub pana arsă de gânduri
mă opresc la plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate și bate
picurând pe rană fulgii rămași

muream în țara ultimului veac
căutând femeia între frânte destine

este frig afară, gerul ăsta mă ucide
mai cade o frunză, mă înțeapă spinii rămași
urma frunzei a rămas tăcută în palmă
eu scriu la o masă ultimul meu gând

afară, o vioară mai cântă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Când ploua pe afară

Când plouă rece pe afară
Să numeri lacrimile vagi,
Care din ceruri într-o doară
Plouă pe mine și pe dragi.

Și îmi e rece fără tine,
Și tremur când mai bate vânt,
Îmi este tot amărăciune,
Îmi ești durerea cât mai sunt.

Și plouă, plouă toată ziua,
Chiar dacă-i soare, dacă-i cald
Și simt în mine cum mă plouă,
Anunță ploi un mic herald.

E apă multă, multă apă,
Cade din cer peste pământ,
Cad lacrimile și se crapă
Din ochii mei și din cuvânt.

Când ploua rece pe afară
Să te gândești, să mă privești,
Din când în când, iară și iară,
Să te întrebi, mă mă iubești?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihai Marica

Obloane-'n fața morții

Lacrimile rup părți din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul își cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar și cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!

Păcatul își face veacul dincolo de porți, se închid biserici!
Se pun lacăte la porți, ferestrele își trag obloanele în fața morții!
Vlăstarele.. născute în miezul nopții nu mai apucă razele de soare!

Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp și fără Noi, dimineața pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toți ascunși de... Omul Negru!

Povești se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu știu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe față!

E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezește-mă în dimineață și dă-mi o palmă peste față!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam că trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook