Crez

Arată-mi urmele lăsate prin lume,
Călătorule.
Desfată-mi urechile cu vorbe meşteşugite,
Vorbitorule.
Deschide-mi poarta cunoaşterii,
Înţeleptule.
Căci doar împreună, dăltuim realitatea.
Tu eşti mâna, eu sunt unealta
Şi împreună suntem
Voinţa.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nufăr de vis...

Deschide-mi Doamne nufărul înţelepciunii!
Aşa cum în vis mi l-ai deschis,
Rai de bucurii în curcubee divine,
Mă vor face de neînvins.

Deschide-mi Doamne cufărul viselor măreţe!
Şi realitatea lor vie viaţa să îmi cuprindă,
Botează-mi destinul cu minuni alese,
Ca să ne bucurăm împreună şi mâine.

poezie de Valeria Mahok (2 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorule

Călătorule, sunt urmele tale
drumul şi nimic mai mult;
călătorule, nu există drum,
drumul se face mergând.
Mergând doar croieşti cărare,
iar de te uiţi înapoi,
vezi poteca ce nicicând
n-ai s-o mai străbaţi, mergând.
Călătorule, nu există drum,
ci doar urme peste mare.

poezie celebră de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, deschide-mi poarta

Mi-e dor de Tatăl meu ceresc
Mi-e dor de-a Lui mustrare
Mi-e dor de Edenul din care
Adam şi Eva cu tot neamul lor lipsesc.
Mi-e dor de Tatăl meu cel sfânt
Şi plâng îngenunchiată
La poarta Raiului ce e încuiată
Că-i frig şi bate vântul pe Pământ!
Tăticule, deschide-mi poarta
O clipă doar să mă-ncălzesc.
Să fug din iadul cel lumesc.
Am să te-ascult, te rog,
Deschide-mi poarta!

poezie de Dorina Stoica (noiembrie 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele tale

Laşi urme pe zăpadă
Şi în sufletul meu.
Ele pentru mine sunt sfinte,
Ca urmele lăsate pe apă de Dumnezeu.

De-ar cădea fulgi mari din cer,
Chiar de-ar veni cel mai năprasnic ger.
Urmele tale nu vor dispărea,
Ele vor rămâne ca o amintire în inima mea.

Căci tu ai fost departe,
Dar eu te-am găsit
După urmele tale lăsate
Peste acest frumos asfinţit.

poezie de Vladimir Potlog (14 ianuarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa în copilărie

În copilărie,
Copiii se joacă împreună.
Vorbesc împreună.
Aleargă împreună.
Se iubesc împreună.
Se bat împreună.
Se-împacă împreună.
Nu se nasc împreună.
Nu mor împreună.
Se nasc pe rând
Şi mor tot pe rând.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind împreună

Iubirea de oameni îţi dă aripi
Ca inimile noastre să bată împreună
Încearcă cu drag, nu te pripi
Nu vreau să cred că lumea-i nebună.

Cu toţii-n viaţa noastră am căutat
Să vină ceva bun neaşteptat
Sunt oameni buni ce au jurat
Că vor avea vibraţia unui vis luminat.

În vis sunt două inimi împreună
Şi-mpart frumos o viaţă comună
Şi merg prin lume ca să spună
Că dragostea lor e curată şi nu minciună.

Trecând prin lume uşor spunând
Că ei au făcut un legământ
Unii i-au întâmpinat cântând
Şi-au reuşit să-şi trăiască viaţa pe pământ.

poezie de Eugenia Calancea (3 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arată-mi, Doamne, calea...

Arată-mi, Doamne, calea... doresc s-ajung la Tine...
M-am săturat de lumea de lacrimi şi suspine...
Deschide-mi ochii, Tată, să pot vedea Lumina
Ce haina-mi curăţeşte şi-mi şterge toată vina...

Arată-mi, Doamne, calea... vorbeşte-mi din Cuvânt
Şi aripi dă-mi să zbor spre ceruri cu avânt...
Mai dă-mi credinţă, Tată, cât bobul de muştar
Să ştiu că alergarea-mi nu este în zadar...

Şi de vor fi furtuni şi valuri să mă bată
Mă ocroteşte iarăşi cu mâna Ta de Tată...
Rămâi cu mine, Doamne, de-i rău sau de e bine
Arată-mi Tată calea ce duce către Tine!

poezie de Maria Luca (5 februarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezistăm împreună

De ce să crezi în poveşti,
Să crezi mai mult în viaţă
De când te naşti tu eşti
Un om fără speranţă.

Deşi viaţa e mai grea
În doi o facem mai bună,
Poate să fie cât de rea,
E mai uşoară împreună.

Nu lăsăm lacrima rece,
Nici o secundă, nici un minut,
Nu lăsăm să ne înece,
Din dragoste facem scut.

Suntem doi avem iubire,
Lumea doar ură nebună,
Atacăm cu fericire,
Rezistăm tot impreună.

Nici un rău nu ne atinge,
Când cu drag te ţin de mână,
Amândoi noi vom învinge,
Şi-l vom trece împreună.

poezie de Eugenia Calancea (15 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

pe drumuri de seară
ca-ntr-o depărtare
mă pierd

durerea de dinţi
nu se descântă

mă răsucesc într-un punct
în care nu voi putea desena
decât un alt punct

călcând pe urmele altor femei
am fost atât de singură
împreună

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni (4)

lasă tăcerea să mi se aştearnă-n suflet
şi dă cuvântului poruncă de-împlinire
alungă toată zdroaba şi ispita
şi curăţeşte-mă de tot şi toate
decât chimval răsunător de-alamă
mai bine un pocal de lut închinător

sunt fir de iarbă ce îşi pleacă fruntea
şi-aşteaptă a cuvântului suflare caldă
nascutu-m-am să-iI aflu-întreaga taină
şi să cunosc mărirea ce dospeşte-n el

ecoul lui mai zumzăie în mine
şi umbra lui se stinge în uitare
sunt doar unealta ce i-a strunjit forma
şi sunt căuşu-n care a fost turnat

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide-mi o fereastră

Deschide-mi o fereastră către Tine,
Ascultă-mi rugăciunea, Domnul meu,
Mă ostenesc să te ascult mai bine
Şi când mă rog mă rog la Dumnezeu.
Sunt o făptură mică neînsemnată -
O gâză într-o lume de poveşti -
Dar mă mândresc că am în cer un Tată
Că Tu eşti Tatăl meu şi mă iubeşti.

Aşa cum sunt am fost creată-anume,
M-ai modelat cu palmele din lut,
Mi-ai dat un trup şi-apoi mi-ai dat un nume
Şi-n toate după Tine m-ai făcut.

Mi-ai dat iubire şi mi-ai dat credinţă
Că voi ajunge iar în casa Ta
M-ai învăţat că totu-i cu putinţă
Că nu-i nimic ce Tu nu poţi ierta...

Deschide-mi o fereastra către Tine,
Ascultă-mi rugăciunea, Domnul meu
Apleacă-Ţi îndurarea peste mine...
Sunt doar un om, dar strig la Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul de vis

Deschide-mi uşa, vis ce te-ai ascuns
În lumea de-ntuneric nepătruns
Şi nu mai vrei să ieşi, nu vrei să-mi laşi,
Din ce-mi erai, nici urmele de paşi!

Deschide-mi cât să pot să-ţi las un gând
Să-ţi spună că mi-e toamnă şi, curând,
Îmi va fi iarnă şi în suflet ger,
În depărtări de dincolo de cer!

Deschide-mi, să-mi fii, iarăşi, visul cald
Ce mă-nvelea, în suflet, cu un fald
Când nopţile-n singurătate, reci,
Treceau cu-aceelaşi teamă: c-ai să pleci!

Deschide-mi! Ştii, în suflet, eu am scris
Că va dansa, pe drum, cu vechiul vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea contemporană are ca obiective primordiale să ajungă la o societate a cunoaşterii (knowledge society), deoarece societatea umană îşi organizează realitatea tehnică, economică, socială etc, pe baza nivelului de dezvoltare a cunoaşterii. Volumul cunoaşterii pe care o avem la dispoziţie se dublează în prezent la fiecare 5 ani, prin cercetările şi rezultatele tuturor ştiinţelor. Nevoia de cunoaştere a naturii şi a lumii a condus la apariţia şi dezvoltarea ştiinţelor, ce sunt reprezentări şi modele virtuale ale cunoaşterii.

Marin Vlada în proiectul ROINFO Romanian Informatics 2018-2022
Adăugat de Marin Vlada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemer

visul.
depărtarea se repede, jivină hămesită ce mestecă totul
aruncându-mă printre măsele nesăţioase
împreună cu toate visele şi speranţele.
dorul.
este etalonul distanţei dintre ani
cu care sau fără de care, vezi sau nu vezi timpul
unicul curent împotriva căruia nu ai cum să lupţi oricât te-ai zbate
tabloul.
nu e altceva decât moartea culorilor
când limpedele se usucă pe picioare fără să poată plânge
eternitatea necuprinsă
identitatea
este doar ideea de a te fixă între limite
iar nebunia este poarta de acces în necunoscut
întrebarea pluteşte asemeni cuvântului
încotro?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eleanor (către Park): Eu nu cred că respir când nu suntem împreună... Asta înseamnă că atunci când ne vedem luni dimineaţa, e ca şi cum nu aş fi luat o gură de aer de aproape 60 de ore. De asta sunt aşa ursuză şi mă răstesc la tine. Tot ce fac când nu suntem împreună e să mă gândesc la tine, iar când ne întâlnim, să mă panichez. Asta pentru că fiecare secundă e aşa importantă. Eu nici nu îmi mai aparţin mie. Sunt a ta. Şi ce mă voi face dacă te vei hotărî că nu îţi place de mine?

replică din romanul Eleanor & Park de Rainbow Rowell (mai 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mi locul

ne-am întâlnit undeva la început de drum, eu cuvânt, tu carte deschisă
şi ne-am trezit într-o poveste ce se scrie zi cu zi cu noi volume
şi cuvinte noi, adăugite, cu jarul verilor arzând mocnit
căci ai greşit şi am greşit dar împreună suntem râul ce către mare a pornit

poate că depărtarea doare, poate că lipsa lasă locul rece
şi nopţile de iarnă-s tot mai lungi
nu alerga, nu încerca să mă ajungi
căci printre rânduri ţi-am lăsat firimituri să mă găseşti

cuvântul moare-încet când şi dicţionarele cad în uitare
nimeni nu îl mai ţine-în braţe să-l descânte
o carte rătăcită-n bibliotecă aşteaptă
cuvântul ce-o deschide, ce-o şopteşte

păstrează-mi locul eu te-aştept să-mi vii...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună suntem prea singuri, separat suntem prea mulţi!

aforism de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre pagini

suntem doar pagini din marea carte a lumii lipite alături de marele editor
şi trecem dintr-o poveste în alta fără să ne pierdem
unite dar totuşi individuale, aşteptând mâna care ne desparte şi ne apropie mereu

viaţa este o carte plină de pagini
unele pagini migrează ca păsările călătoare
altele îşi păstrează înţelesul chiar dacă sunt rupte

de multe ori, eu sunt erata. cu toate că nu sunt greşeli în carte.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Tu eşti cel de care m-am îndrăgostit de două ori, Dawson. Prima oară de prietenul meu, băiatul împreună cu care am crescut. Şi a doua oară, după ce m-ai sărutat. M-am îndrăgostit din nou. Faptul că nu suntem împreună nu face ca sentimentele mele pentru tine să se schimbe.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!