Rezistăm împreună

De ce să crezi în poveşti,
Să crezi mai mult în viaţă
De când te naşti tu eşti
Un om fără speranţă.

Deşi viaţa e mai grea
În doi o facem mai bună,
Poate să fie cât de rea,
E mai uşoară împreună.

Nu lăsăm lacrima rece,
Nici o secundă, nici un minut,
Nu lăsăm să ne înece,
Din dragoste facem scut.

Suntem doi avem iubire,
Lumea doar ură nebună,
Atacăm cu fericire,
Rezistăm tot impreună.

Nici un rău nu ne atinge,
Când cu drag te ţin de mână,
Amândoi noi vom învinge,
Şi-l vom trece împreună.

poezie de Eugenia Calancea (15 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră e un mit

Mă uit în depărtare
Şi văd lumea e mare,
Dar nu mai am răbdare
Că peste tot e durere.

Încerc să fac un pas în faţă
Dar ceva mă trage-n spate,
De toate mi se face greaţă,
Dar n-am frică de moarte.

Merg acasă şi zic "lasă",
Mâine poate e mai bine,
Dar totuşi e speranţă falsă,
De ce mă mint eu pe mine?

Tineretul iese-n drum
Vor lupta şi vor învinge,
Dar văd acum un om nebun,
Ce altă cale-nvinige.

De ce să crezi iar în poveşti,
Să crezi că-i uşoară viaţa,
Acum te naşti şi sigur eşti
Un om făr' de speranţă.

Acum viaţa noastră e un mit,
Ce pătrunde cu durere,
Pe pământul cel scârbit,
Plin de mizerii şi rele.

poezie de Eugenia Calancea (4 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţa

Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?
De ce nu ne simtim împliniţi?
Şi, mai presus de toate,
Ce preţ are fericirea?
Poate c-o plătim cu lacrimi, tristete, - supliciu.
Poate ca doar prin durere
Fericirea ne va fi argumentată.
Poate doar dacă am suferi înainte
Am putea fi cu adevărat fericiţi.
Poate ca tristetea face parte din fericire.
Şi poate ca atunci fericirea va fi incontrolabilă,
Nebună, egoistă, iresponsabilă.
Cum putem stii
Când nici macar... nu ştim cine suntem?
Doi simpli oameni care luptă
Dar nu ştiu împotriva cui şi care este câştigul.
N-ai vrea mai bine să lăsăm la o parte
Strategia şi planurile de razboi,
Să le uităm, să le negăm existenţa?
Poate aşa ne-am scuti de suferinţă...
(oare şi de fericire totodată...?)
Vom avea destul timp si pentru lucruri inutile.
Ce rost are?
Spune-mi, străinule!
Tu crezi că o lacrimă vărsată
Moare deîndată?
Căci eu ştiu că abia atunci îşi câstigă
Dreptul la viaţă, abia atunci începe să trăiască
Mai bine ne acceptăm aşa...
Diformi, imcompleţi.
Dacă fericirea ne-ar desăvârşi
Am mai avea oare motive pentru a trăi?
Nu crezi ca este si tristeţea benefică?
Ne face să tânjim dupa fericire,
Să dorim s-o cuprindem în palmă.
Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu sunt perfect,
Nici tu nu eşti perfect,
Religia nu este perfectă,
Nici chiar natura nu-i perfectă,
Hai să atingem ştiinţa împreună, să facem lumea mai bună.

poezie de Sabin Sabău
Adăugat de Sabin Sabău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

Şi dacă am avut cândva o mamă
Ce a plecat în pulberea de stele,
E de ajuns să ne uităm în ramă
Şi relele din suflet să se spele;

În viaţă, dacă suntem împovăraţi,
Nu disperăm şi nu ne este teamă,
Avem speranţă şi suntem împăcaţi,
Cât timp în suflet mai avem o mamă;

Doar de la mamă învăţam ce-i bine,
Prin ea ne facem visele curate,
Nu facem rău, c-o facem de ruşine...
Cu mama nu ne temem nici de moarte.

Doar ştim că pe pământ suntem în treacăt,
Trudim şi facem, din nisip, castele,
Rodim prin mame cum copacii-n freamăt
Şi-apoi urcăm în pulberea de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pamânt
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa întruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti...
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.

Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg...
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile astea...

E bine să lăsăm femeile slabe să fie prinţese
şi să trăiască de pe urma altora cu avere.
E bine să lăsăm femeile puternice să fie regine
şi să-şi conducă singure viaţa aşa cum doresc.
E bine să lăsăm cele mai puternice femei
să-şi construiască imperii pe dărâmăturile celor laşi,
care au fost lăsate fără viaţă în urma lor.

poezie de Eugenia Calancea (13 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gram de speranţă

De multe ori greşesc ş-apoi vine teama de-a vorbi,
Dar nu vreau cuvinte rele ce-n suflet te pot răni.
Alţii înlocuiesc adevărul cu minciuni în cuvinte îmbrăcate
Şi durerea este mare când se vede ca-i dreptate.
Trebuie încet, încet şi treptat să cred în tine,
Cu ale tale mustrări şi vorbe ce mă-nbie către bine,
Să cred în a ta iubire şi a noastră răbdare,
Iar dacă tu mai ai în suflet un gram de speranţă,
Vino şi-mi dă-mi o-mbrăţişare şi vino de mă iartă.
Pot să-ţi cer de azi din nou să crezi în mine,
Să mergem împreună spre ale noastre vise.
Priveşte apoi duios şi simte al meu suflet
Ş-apoi sper să merit de la tine un nou zâmbet.
Să simţi că mă iubeşti şi să fii de-acum cu mine,
Să m-ajuţi ca împreună să mergem din nou spre bine.
Că mult am căutat şi ca tine în lume nu găsesc,
Vreau împreună să luptăm şi multe-n viaţă am să reuşesc.

poezie de Eugenia Calancea (2 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor cu apă dulce

E bine de stiut ce a fost
Viata să o trăim cu rost
Ce vrem să stim de la nceput
Să lăsăm timpul ce ne-a durut

Tu ai trecut prin viaţa mea
Să te gândesti eu te-as ruga
Grăbit cum ceasul face rundă
Tu te-ai oprit doar o secundă

Doar vântul lasă-n a ta urmă
Picuri de ploaie ce cad si răsună
Cu umbră rece mă săgeţi
Imi spui cuvinte si mă cerţi

Că umblu goală prin perdele
Si scutur praful greu din ele
Si am ajuns mereu sa te visez
Oglindă-mi esti cu ochii tăi cei verzi

Legat ai fost printr un ombilic
Că te am iubit acum îţi zic
Tu stii că fără iubire in viaţă
Si fără dragoste speranţă

Nu suntem oameni nici chiar fulg
Rămânem doar văpaiea unui rug
Si tu imi spui că ţi stau în cale
Că am picioarele prea goale

Că salt dansez aud o melodie
Si că mă joc de a trestiea mladie
Vrei cum bate vântul să tresar
Usor tu treci nu ai habar

Acum eu libertate-ti dăruiesc
Privesc un gol te las si-ti spun trăiesc
Eu sunt izvor cu apa dulce
Si dor mereu eu îţi voi duce

Peste lespezi reci de piatră
In trecere mă voi rostogoli
Voi trece lin voi curge si voi trăi
Iar apa limpede de vrei s-o treci
Piciorul tău atinge pietrele rămase reci!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind împreună

Iubirea de oameni îţi dă aripi
Ca inimile noastre să bată împreună
Încearcă cu drag, nu te pripi
Nu vreau să cred că lumea-i nebună.

Cu toţii-n viaţa noastră am căutat
Să vină ceva bun neaşteptat
Sunt oameni buni ce au jurat
Că vor avea vibraţia unui vis luminat.

În vis sunt două inimi împreună
Şi-mpart frumos o viaţă comună
Şi merg prin lume ca să spună
Că dragostea lor e curată şi nu minciună.

Trecând prin lume uşor spunând
Că ei au făcut un legământ
Unii i-au întâmpinat cântând
Şi-au reuşit să-şi trăiască viaţa pe pământ.

poezie de Eugenia Calancea (3 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pământ
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa-ntruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar fi lumea fără tine, Femeie...?!

Când spui femeie,
Ai spus mamă, ai spus soţie sau fiica, soră sau amantă
Ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
Ai spus iubirea, căldura şi frumuseţea.
Fără de care ar fi ţinutul inimii pustiu, pustiu si secetos...
Şi-ar fi durere, ar fi tristeţe... ar fi un haos fără ea!
E-adevărat că prin femeie a venit şi întristarea...
Dar fără ea n-ar fi cântarea, poezia, nici sărutul,
Nici lacrima n-ar fi, nici începutul
Şi nici binecuvantarea...
Cui aş mai dedica eu luna, stelele?! Ce ar fi viaţa fără ea?
Ce am mai fi noi?
Doar simpli aştrii pe cerul gol.
Şi ce singuratate ar fi!. Nici măcar eu sau tu nu am mai fi pe pământ.
Tu nu ai mai fi femeie, ci stea,
Doar cu tine, viaţa mea dulce,
Chiar şi suferinţa este plăcută!
Când spui femeie... tu spui viaţă!
Iar viaţa eşti tu,
Mamă, soră, fiică, soţie sau amantă.
Iubeşte şi respectă-le pe toate
Căci far de ele tu nu pţi trece prin lumea asta!
Chiar şi cimitirul inimii ar fi gol.
Iubeşte-le pe toate aşa cum poţi!
Căci fără ele tu eşti mort... şi nici născut nu eşti.
Îţi multumesc femeie că exişti! Şi că exist!
Îţi mulţumesc mamă, soţie, fiică, soră sau amantă!
Eşi univers de flori, eşti minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E trist când ajungi să faci lucruri doar ca să vadă alţii ce viaţă frumoasă ai. Când îţi pozezi mâncarea, când nu intri în piscină fără o poză, când nu te faci mort în club fără sa faci un live în care crezi că eşti funny, când te duci la bibliotecă fără să pui un status despre ce carte citeşti. Oh, scuze de ultima parte, mă luase somnul scriind. Când o să-ţi dai seama că viaţa se poate opri oricând, o să întelegi şi că scopul ar trebui să fie unul personal: să te bucuri de fiecare clipă şi să te simţi bine. TU, pentru TINE. Amintirile şi trăirile cele mai frumoase nu sunt nici în poze, nici în hârtii, nici pe buzele altora. Sunt în capul tău. Sau în sufletul tău. Şi stii ce e tare?! Că de acolo poţi să le dai play şi să le accesezi oricând. Chiar dacă n-ai baterie la telefon sau chiar daca se închide facebookul. Cea mai bună zi din viaţa ta este aceea în care decizi că viaţa îţi aparţine!

citat din Florin Ristei
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntoarcere ....

m-aş întoarce la tine deşi
niciodată n-am fost împreună
orice drum înnapoi aş găsi
orice limbă aşi face-o comună

orice uşă din care-ai ieşi
orice viscol si orice furtună
ca un lup hămesit aş pândi
poate eşti ca şi mine, nebună

poate-om sta amândoi şi -om fugi
în pustia din clarul de Lună
şi vom fi împreună deşi
niciodată n-oi fi împreună...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, te înţeleg perfect

Cunosc durerea, am fugărit la rândul meu plăcerea.
Ştiu stresul, şi nici până azi nu i-am găsit înţelesul.
Am simţit pe pielea mea aşteptările celorlalţi, părinţilor, societăţii, strivindu-mi visele sub bocancul autorităţii.

Auto-impuse, căci eu nu ţin minte să le-o fi acordat,
Şi dacă tot suntem aici, permite-mi să mărturisesc, că nu cred în păcat.
Am sufletul spălat, curăţat de rugină,
Mă uit acum în jurul meu şi mă întreb, oare cât mai are haosul de gând să ţină?

Nu fii doar unul/una din duzină,
Priveşte dincolo de cortină
Şi vezi dacă chiar eşti, atât de limitat pe cât le place altora să crezi.
Te privezi, de tot ce e mai bun atunci când te maschiezi,
Întoarce-te la vremea în care obişnuiai să cânţi, să crezi în dragoste şi-apoi s-o desenezi.

Vreau ca tu să vezi, că eşti frumos/frumoasă peste măsură, o notă unică pe a vieţii partitură.
Să râdem împreună, de vremea în care ai crezut că viaţă chiar îţi este pe dos, fără rost, când căutai lumina soarelui în băltocile de pe jos.

Nu are sens s-o dai la-ntors, nu are sens să te ascunzi, nu de mine,
Căci te cunosc din vremuri de demult, oh da, te cunosc atât de bine.
Şi d'asta ştiu că nu mai ţine, să privezi lumea de tine,
Şi d'asta ştiu că vremea suferinţei a trecut, că a venit timpul să te ridici, acum ai alte lucruri de făcut.

Renunţă la scut, dezbracă-te la inima goală, fă-te de râs, doar aşa, că să testezi, dacă încă crezi c-o să mai doară.

Şi nu e prima oară, când te întorci la tine,
Nu e prima oară când simţi deschidere, iubire.
Ai mai trecut pe-aici, toate îţi sunt familiare.
Ţi le doreşti din nou, ti le doreşti atât de tare.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu viaţa m-am prins de mână

Cu optzeci de ani în urmă cu viaţa m-am prins de mână.
Împreună am pornit pe un drum nedefinit.
Deşi timpul ce-am parcurs prea repede n-a trecut,
La opzeci când am ajuns, mult prea scurt mi s-a părut.
Atunci,
În genunchi eu am căzut şi de viaţă m-am rugat
S-o luăm de la-început că nu prea m-am bucurat.
Măcar douăzeci de ani să ne mai ţinem de mână.
Să ajungem veterani, la o sută, împreună.
Iar ea, viaţa, să-mi ofere ceva mai multă iubire.
Să fiu ferit de durere, să am multă fercire.
Doar atunci ne-om despărţi. Eu să plec, ea să rămână,
Bucurii a împărţi, cu copiii mei de mână.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte multe declaraţii de "te iubesc" nu sunt decât "am nevoie disperată de tine". Învelim rahatul în staniol colorat şi ne-am tăia o mână pentru a susţine că noi facem din iubire tot ce facem. Nu era mai simplu pentru toţi să spunem "Am nevoie de tine, ce pot face şi eu pentru tine în schimb?" Iubirea există. Şi e extraordinară. Doar că iubirea e un muşchi ce trebuie antrenat, o abilitate ce trebuie dezvoltată. Nu oricine e capabil de iubire, dar toţi oamenii de pe Pământ au nevoi. De aceea, falsa iubire este întâlnită la tot pasul, iar marea iubire vine când lăsăm ce ştim deoparte şi suntem dispuşi să învăţăm.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce facem cu restul de iubire?

să nu fumăm toate ţigările
să nu bem tot vinul
să nu mâncăm tot ce avem pe masă
să mai lăsăm şi pentru mâine
vom fi din nou fericiţi

dar cu iubirea ce facem
cu această nevoie de a ne dărui
până la ultima respiraţie
până la ultimul strop de plăcere
până la ultima firimitură de carne

cum putem lăsa iubirea pentru mâine
dacă de atâtea ori
ceilalţi nu-şi mai amintesc de noi
ne părăsesc ne lasă goi
şi nu mai privesc niciodată înapoi

ce facem cu această iubire
rămasă singură la masa tăcerii
oftând plângând
strângând în palmă lacrimile
ca pe o ultimă comoară

ce facem cu această iubire
cui să o dăruim când nimeni
nu se mai hrăneşte cu resturi
când toţi sunt politicoşi
ca la o masă străină
cerându-ne pentru sentimente
chenzină

ce facem cu această iubire
când pasărea neagră a morţii
vine şi bate cu ciocul
în fereastră
pe ea să o hrănim?

poezie de Ionuţ Caragea (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!