Confesiuni (4)

lasă tăcerea să mi se aştearnă-n suflet
şi dă cuvântului poruncă de-împlinire
alungă toată zdroaba şi ispita
şi curăţeşte-mă de tot şi toate
decât chimval răsunător de-alamă
mai bine un pocal de lut închinător

sunt fir de iarbă ce îşi pleacă fruntea
şi-aşteaptă a cuvântului suflare caldă
nascutu-m-am să-iI aflu-întreaga taină
şi să cunosc mărirea ce dospeşte-n el

ecoul lui mai zumzăie în mine
şi umbra lui se stinge în uitare
sunt doar unealta ce i-a strunjit forma
şi sunt căuşu-n care a fost turnat

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni (3)

aşa cum sămânţa se cuibăreşte în mână semănătorului
asemeni, în întunecimea confesionalului îmi şoptesc nerăbdarea
marginile cuvântului mă ascund, prunc în pântecele milostivei maici
şi liniştit las rădăcinile să-şi facă loc
lacrimile mă udă curăţindu-mă
iubirea mă-încălzeşte ridicându-mă
şi înfrunzit ies cu un semn pe fiecare umăr
aripile-mi cresc până la cer
soarele mă-întâmpină cu bucurie
vânturile mă poartă lin pe braţe
şi toate cântările mi se revarsă-n suflet
mulţumesc celui ce m-a dăruit cuvântului
şi cuvântului pentru că m-a primit la sânul său

din taina întunecimilor
mă ridic în cuvânt
co povara rodului meu
oare e pe măsură?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să respiri lumină

cuvântului i-a fost dat să ştie primul
şi tot el s-a-îmbăiat în lumină plutind pe începutul lumii
departe de împărăţia lacrimilor ce s-or naşte

sunt cuvinte care mor. se prefac în bolovani
şi cad cu zgomot surd până-n adâncul fiinţei tale
se lipesc de suflet şi se transformă în tumori

poezia e lumea din lăuntrul lumii.
e palatul de cleştar al tuturor cuvintelor
ce te ademenesc dacă te nimereşti în mreaja lor

"doar tu îmi eşti plăcere-n lume... "

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nehotărât

odă cuvântului

of, cât eşti tu de frumos!
aş vrea să-i prind toate sensurile,
să-l plimb cu vârful limbii pe cerul gurii
să mă umplu de toate tainele ascunse printre litere
să-l ştiu stăpânii, să-l ştiu dresa, dar să-l las liber
să zburd odată cu el pe albe pagini
să îi fiu slugă şi stăpân
şi împreună să cucerim lumea
dar... visele rămân vise
el îşi vede de plutirea lui
eu mă mulţumesc
cu toate aceste scrijeliri
şi între noi se întinde abisul
necuvântărilor
îl las să mă uite, să mă tacă
pentru că cerul se sprijină pe umerii pământului
şi nu invers

cuvântului, rostire

ştiu că îţi cer mult, poate prea mult,
dar cine altul mă poate păstra aşa cum am fost
un suflet rătăcitor prin viaţă?

amintirile dor, umbrele mor,
viaţa se scurge-n pământ să-l adoarmă
cine de mine aminte-şi mai aduce?

m-am ascuns în carnea cuvântului
strivit cumva printre literele strânse laolaltă
dar cum altfel puteam să-mi iau urmele, lăsându-le la vedere?

unii oameni îşi privesc în ultima clipă avutul. pierdut.
alţii preferă să-i chinuie pe cei iubiţi, smulgându-le lacrimi de durere
mă scufund în tăcerea cuvântului şi-l rog simplu

să nu mă laşi pradă uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Sunt doar o umbră pe pămînt
Sunt adierea caldă de la mare
Îmi plimbă umbra pe pămînt
Ce aşteaptă luna pe înserare

Frunză verde cândva am fost
Si umbră eu făceam la umbră
Căci toate-n viaţă au un cost
Azi ferice mâine poate sumbră

Ieri mi-a fost dor de tine suflet, da
Azi, ziua-n care te doresc doar eu
Mine o să-mi fie dor de umbra ta
De umbra paşilor călcând mereu

Spun înălţimii cerului si sufletului
Pe umbră acum nu o mai doare
Este puternică, rezistă vântului
Ea poate să privească si la soare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte, cuvinte

uite!

poveştile n-ar trebui să fie adevărate
nu poţi lăsa tristeţea să inunde lumea
şi să condamni omul la nefericire

să ai grijă de tine!

dar nici o poveste nu e pregătită să te avertizeze
cine ar mai pleca la drum dacă ar ştii
şi atunci poveştile nu ar mai fi poveşti ci doar răsuflări de taină

în jur sunt lucruri pe care nu le vezi

şi ce nu poţi vedea nu există. dar totuşi poveştile există
şi cu toate că nu le poţi vedea le poţi asculta
şi pleoapele se prefac de sticlă

hei aşteaptă!

dar povestea nu are timp. după ce-şi trage sufletul
pleacă mai departe ca o ispită
şi te lasă aşa... fără suflare

sfârşit

poveştile nu se-învelesc în moarte
cuvintele le poartă-n zbor uşor printre uitări
şi doar o răsuflare susurată deschide cerurile către alte zări

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina mea

secretul

Poezia e o compoziţie muzicală. Sunetul îmi dictează... puterea cuvântului.
Eu nu am nicio taină. Inspiraţie e dictată de cineva din mine. Am o dublură. Odată am fost violonista din mine... Altădată inginera din mine. Altădată am predat vioara... şi, mai târziu am fost autodidacta şi poeta... toate funcţie de locul unde trupul meu a fost mutat, influenţează doar natura... războiul, zgomotul armelor, panica din noi... limba în care comunici... Cei care au rămas pe loc... în oraşul care nu se întâmplă nimic... bat apa-n piuă despre vise ireale. Profeţia e în mine. Ştiu dinainte totul... dar nu ziua, oră, secunda! Mă pregătesc pentru ea...
Voi sunteţi pierduţi.
Eu mi-am găsit locul. Din balcon văd marea. La orizont sunt duşmanii!

poezie de Bianca Marcovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Nu sunt niciodată văzută.
Nu mă simţiţi niciodată.
N-am vocea clară a trompetului
sunând asaltul cetăţii.
Sunt doar căldura imaginii
ce-o poartă la piept ostaşul.
Nu sunt orchestra bogată în viole, nici orga.
Sunt ecoul din sala concertului,
după ce ultimele aplauze s-au stins, şi luminile
rare îşi povestesc, retrăind bucuria.
Nu sunt ploile primăverii cu toane ciudate,
sunt aerul respirat de cel dintâi fir de iarbă
şi lumina de apus la căderea ultimei frunze.
Nu sunt patima
care-şi strigă vecia de-o clipă -
sunt ceea ce rămâne din dragoste,
subînţeleasa poezie a ploii mărunte şi sure.
Nu sunt marea ce-adună în palme
legănări sidefate.
Sunt tăcerea unde se coc în afund
cuvintele toate.

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeci si mii de cutite

Zeci si mii de cutite se apropie de mine
Toate isi cunosc atit de bine tinta,
Toate sunt de la tine,
Toate se apropie de mine cu viteza.
*
Zeci si mii de cutite
Toate bine ascutite
Toate numai bine de infipt in inima
Sunt bune...
Au viteza, iar eu trebuie sa alerg
Mi-au spus ca pot sa aleg...
M-au intrebat, le vreau in inima, in minte sau in suflet?
Le-am spus ca nu conteaza, oriunde...
*
Zeci si mii de cutite se indreapta spre mine
Apoi in fata-mi se opresc...
Zeci si mii de cutite,
Toate ruginite, insa bine ascutite
Se indreapta catre mine si in fata-mi se opresc,
Imi intra in inima, in suflet, in minte
Dar toate astea la ce folos?
Zeci si mii de cutite n-o sa ma faca sa uit
De tot ce simt si de tot ce-a fost...

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picurând mir pe fruntea cuvântului, sfinţeşti ecoul.

aforism de N. Petrescu-Redi din Nopţi albe în Laconia (2011)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te invit la o moarte...

zilele nu sunt nici frumoase nici urâte, nici lungi şi nici scurte
sunt doar nişte perioade de timp
când te strecori
dintr-un frig numit casă în altul numit uitare
cândva priveam cerul spuzit stele
astăzi e plin de trasoare şi de gloanţe îmbătrânite,
netrase.
iar după ce-şi scuipă moartea strânsă-n coajă
cad şi ele golite de orice speranţă
cu sunet metalic, cavernos
iarna nici o revoluţie nu înfloreşte
poate doar amăgirea
iarna doar pecinginea şi igrasia se întind
de la suflet la suflet, de la fibră la fibră
şi ca să scapi de toată zeama aia putridă. te rogi
te rogi de un glonte, te rogi de o spaimă
te rogi de o mână care tremură
te rogi şi spui:
dă-ne-o nouă Doamne
într-o poezie solemnă aici ar începe să cearnă uitarea
dar iarna noastră nu are atâta uitare
încât să ningă peste toate amăgirile noastre
şi noroiul zemuieşte purulent
ca o rană uitată deschisă

lasciate ogni speranza, voi ch'entrate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de dus

Adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici
un fel de alba fără de pitici
cu ţigla de pe casă-n demolare.

Mă duc încet în hârşâiri de bici
şi-aud în mâini tălăngi de ursitoare
adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici.

Iar dacă nu-s ce mi-ar păsa în care
(mi-ai fost sau nu mi-ai fost şi poate nici)
din cele şapte vieţi şi trei hectare
te-am rătăcit printre atâtea frici
şi iarbă ce-mi tot creşte a uitare.

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de dus

Adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici
un fel de alba fără de pitici
cu ţigla de pe casă-n demolare.

Mă duc încet în hârşâiri de bici
şi-aud în mâini tălăngi de ursitoare
adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici.

Iar dacă nu-s ce mi-ar păsa în care
(mi-ai fost sau nu mi-ai fost şi poate nici)
din cele şapte vieţi şi trei hectare
te-am rătăcit printre atâtea frici
şi iarbă ce-mi tot creşte a uitare.

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă nerostită: trăieşte!

acum nu mai ştiu dacă mi s-a părut sau chiar am auzit şoapta ca o adiere
dar am primit porunca fără să mă îndoiesc în suflet
ştiam că o voi respecta. porunca e poruncă
şi rugămintea e poruncă uneori.

unde se duc toate iubirile care se nasc pe pământ?
au şi ele oare un loc al lor,
un loc în care să-şi depene suspinele?
trăieşte!

şi da, ochii mei trăiesc şi cuvintele îşi leapădă straiele
urechile mele trăiesc şi pot să aud şoaptele vieţii
buzele mele trăiesc sărutând fiecare suflare
mâinile mele trăiesc: pipăie, mângâie, ard de nerăbdare
şi picioarele mele trăiesc, purtându-mă de colo colo
suflete, tu cu ce te lauzi?
atâta timp cât singura unitate de măsură ce contează e viaţa
mă bucur de ea.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost odată ca niciodată

să te-odihneşti pe salteaua descărnată-a nopţii
când cerul ţine luna în fereastră
să-ţi priveşti picioarele care s-au tocit de-atâta mers
pentru că viaţa nu e decât mers şi muncă şi suspin
şi doar în lumea viselor eşti liber
nu îţi trebuie apărare
o mână mângâie, o alta respinge, cam aşa e viaţa
şi tu încerci să te speli în lumină
să cureţi toată tăcerea
dar mai bine taci
că şi tăcerea e de mai multe feluri
eu tac, viaţa tace, lumina tace
e atât de multă linişte
că ai putea s-o aduni
să ai ce toarce
la bătrâneţe
dar ca de obicei
repeţi şi tu: am fost odată...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Arată-mi urmele lăsate prin lume,
Călătorule.
Desfată-mi urechile cu vorbe meşteşugite,
Vorbitorule.
Deschide-mi poarta cunoaşterii,
Înţeleptule.
Căci doar împreună, dăltuim realitatea.
Tu eşti mâna, eu sunt unealta
Şi împreună suntem
Voinţa.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâni nu se mai nasc

Stau cu Dumnezeul meu în suferinţa durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
şi n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.

Văd lumina cum o topeşte şi urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.

Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
şi ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.

Nesfârşitul împarte cu mine tăcerea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împletitură de cuvinte

distanţa dintre noi o umple versul
el trasează drumul emoţiilor tari
oglinda în care priveşte universul
cum se zbat în noapte poeţii solitari.

este ecoul care escaladeaza frunţi
puntea suspinelor ce leagă două maluri
trece şi prin tine cu paşi mărunţi
versul zămisleşte în suflet idealuri.

să nu calci cu bocancii plini de noroi
peste cuvinte albe ce par nişte crini
ele deschid calea luminilor noi
sunt eroice roze crescute între spini.

puterea cuvântului se simte în sânge
în focul căutărilor ce nu se stinge.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea a sucombat în gura... cuvântului!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (aprilie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

tăcere

Tăcerea e cricul cuvântului!

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (aprilie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!