Muzică de vis!

Cu trupul verde-cenuşiu
şi margini tivite
cu lacrimi mărunte,
vaiete de-aramă
spre cerul pustiu,
sunt picături de sunete,
cernute...
Conceput din măruntaiele
pământului,
spiritele rele de mult
ar fi învins,
ceva se schimbă-n inima
omului pierdut,
cântările divine
în zori de zi,
a muzicii de vis!
Chemarea e stridentă
şi cere îndurare,
clopotele alternând
trist tânguitor,
pentru acele suflete
fără de-ndreptare,
vibrează bronzul dur,
tulburător...
Vibrând la unison,
pământul e-ncântat!
şi loc făcând,luminii,
iertând orice păcat,
e muzică de vis!!!
Glasul divin al iubirii!

poezie de Amelia Magori
Adăugat de AMIKA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele

Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedesluşite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?...
Clopotele, clopotele...
Tac şi-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Şi ce Crist vorbeşte-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâţia ani de-a rândul
Şi la fel ca-n prima seară?...
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Şi ce minciună
Iar schimba-va faţa lumii?...
Sună clopotele,
Sună
Ca şi-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...

Sunaţi, clopote de-aramă!
Sunaţi, clopote de-argint...
Vântul să vă-nalţe cântul tot mai sus,
Tot mai departe –
Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deşarte
Şi să vă sugrume glasul profeţiilor ce mint.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 8-10 (15 mai 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori

Ploaia din nou (caldă sau bună?) şterge amintirile toate.
Ploaie dezvelită sub stele fără cuvinte,
Dorul mi-l poartă către apele mute
Şi pentru glasul firav al iubirii
Cântecele urcă din nou, doborând iarna.
Peste golul rotit spre soarele palid
Mai cad picături pline cu sevă
Ca şi cum nu le-ar mai primi niciodată.
Ridic braţele cunună spre cerul umezit de lacrimi...
Aştept ca foşnetul vântului să surpe
Durerea plesnită de anotimpul trecut.
Mă aşez cu faţa către soare,
Deschid pleoapele şi-l privesc:
E sufletul tău legănat de arcuirea timpului,
Sufletul tău deşirat în vânt,
Ca-ntr-o mie de glasuri, chemarea,
Purtând-o către zori.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că specificul muzicii mele şi, în general, al modului meu de a gândi este permanenta deschidere. Şi permanenta provocare. Îmi place să scriu orice tip de muzică, o fac în felul meu şi într-un mod elaborat. Consider că pot exista sâmburi de inspiraţie în orice, de la muzică la chimie, de la astronomie la gastronomie. Pentru că muzica este ceva care îşi face simţită prezenţa prin sunete, dar care nu depinde de sunete. Cum spune şi Rilke, referindu-se însă la o poezie sau la un text, "şi în tăcerea de după ultimul cuvânt se mai poate arăta Dumnezeu". Aşa cred şi eu despre muzică.

Dan Dediu în emisiunea "Muzica între prezent şi viitor" de la Radio România Cultural (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Îţi scriu acum o últimă scrisoare
Sufletul meu te strigá in pustiu,
Am inteles ca steaua cazatoare
Dorinte-mplineste daca-i scriu.

La asfintit de soare eu i-am spus
Ca-mi doresc, sa te iau de mana,
Am scris cu lacrimi si-ntr-un plic am pus
Dorul in noaptea cu luna plina.

Pe patul gol, pe asternutul trist,
Am desenat o inima din flori
Si m-am trezit nefericit in zori
Scrisori pentru cine tot am scris?

Ce sa-i fáci, e noaptea far' iubire,
Eu aveam muze, tu aveai scrisori,
Sunt pasaportul meu spre fericire
Daca ar fi sa vii macar in zori.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Iti scriu acum o ultima scrisoare
Sufletul meu te striga in pustiu,
Am inteles ca steaua cazatoare
Dorinte-mplineste daca-i scriu.

La asfintit de soare eu i-am spus
Ca-mi doresc, sa mi te iau de mana,
Am scris cu lacrimi si-ntr-un plic am pus
Dorul in noaptea cu luna plina.

Pe patul gol, pe asternutul trist,
Am desenat o inima din flori
Si m-am trezit nefericit in zori
Scrisori pentru cine tot am scris?

Ce sa-i faci, e noaptea far' iubire,
Eu aveam muze, tu aveai scrisori,
Sunt pasaportul meu spre fericire
De-ar fi sa vii macar in zori.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetele Pământului

Când Pământul începe a cânta,
ies flăcări, aruncând jucăuşe plete
ce se transformă-n cenuşă
şi dansează şi dansează
până la eliberarea trolilor
când se descarcă Pământul
făcându-şi muzica cunoscută.
Ca omenirea să o asculte,
muzica răsună şi zboară,
însoţită de flacăra vie
din adâncurile albastre ale pământului.
Fierb apele ce aruncă nor cenuşiu
care pătrunde în oasele
celor ce nu cunosc muzica Pământului
şi nu ascultă glasul divin
ce izvorăşte din inima Soarelui,
aşezându-se la picioarele omenirii
doar, doar, vor înţelege muzica planetei
şi glasul divin izvorât din adîncurile vieţii.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcat

E păcat să nu fii
Undeva unde eşti,
E păcat să nu ştii
Că există poveşti

Să nu cânţi când auzi
Ritm de viaţă vibrând,
E păcat să acuzi,
Să trăieşti tremurând

Să ratezi dimineţi
Fără zâmbet pe chip,
Să aştepţi alte vieţi
Ce se pierd în nisip

Să devii picături
De tristeţe şi dor,
Să accepţi lovituri,
Să renunţi prea uşor

E păcat doar să fii
Într-un loc, undeva,
Unde uiţi a iubi,
Cum vrea inima ta

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deoarece noi nu recunoaştem o muzică care ar consta dintr-un joc inutil de sunete, atunci, în sens larg, orice muzică este programatică. În sens strict, se înţelege prin această expresie muzica simfonică sau, în general, instrumentală, care ilustrează un anumit subiect, prezentat publicului într-un program. Programatismul este capacitatea muzicii de a exprima idei, sentimente, trăiri, întrucât fără această proprietate, muzica, devenită joc de sunete, încetează de a mai fi artă.

Piotr Ilici Ceaikovski în Scrisoare către Nadejda von Meck (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucăţi din inima mea!

Am dăruit
la lumea bună,
rea,
bucăţi, bucăţi
din inima mea,
la cei ce mâna,
au întins-o
rugător,
am dăruit
fără răsplată,
ajutor!
Ştiu a iubi frumos,
chiar de-am primit,
răniri mârşave,
prin vorbă sau cuţit,
fâşii de sentimente
pierdute,
în zadar...
cu mângâieri topesc,
a lacrimilor jar.
Nici ploaia
şi nici vântul,
de şters n-au reuşit,
acele fapte bune,
ce-n piatră-am dăltuit
şi chiar dacă la schimb
nu am primit nimic,
rămâne fapta bună,
ce am făcut, voit
şi zic:
Am rupt bucăţi,
bucăţi din inima mea,
iar unii fără teamă,
au călcat pe ea,
nu au ştiut
s-o preţuiască,
E inima unui om,
ce Ştie să iubească!

poezie de Amelia Magori
Adăugat de Amelia Magori
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai căzut o frunză

A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul să le îndoaie

Când bate mai puternic, lansând şi-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o ştie,
După cămaşa verde ţesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.

A mai căzut o frunză şi multe-or să mai cadă,
Făcând codrul să plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără să poată cere cuiva vre-o îndurare.

A mai căzut o frunză dar altele vor creşte
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârteşte
În cicluri cadenţate, făcând să reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,

Când mugurii pe ramuri zâmbind de sub sprâncene
Vor naşte alte frunze cu mult mai multe gene
Şi roluri diferite pe ale planetei scene,
Lansând şi adevărul: "Frunzele sunt perene.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treizecea noapte

O, pământ! Eu dorm şi tu plângi,
faptele noastre te-au rănit cu săgeţi de fulgere,
cine vrea să vorbească copiilor de mâine
despre locul nostru de naştere?
Pragurile caselor părinteşti zac în cenuşă,
tu plângi şi noi dormim fără întoarcere.

Zăceam pe ape în carapacea mea de broască ţestoasă,
purtat în braţele unui zeu îmbrăcat în zale de-aramă.
Din lăcaşul ochilor lui curgeau ape
pământul dormea, acoperit de apele lui,
armăsari albi ne purtau pe un drum hieratic,
răsucit sub un cer astral.
Veghez în străfundurile inimii mele
pe un pustiu de ape,
pedeapsă crudă pentru păcatele fraţilor mei,
ruşinat şi tulburat, în faţa singurătăţii,
pribeag spre un ţărm de odihnă,
să bucur inima de toată osteneala sufletului meu.

Plângeţi voi, zori ai dimineţii
şi suspinaţi de dorul primului cuvânt al omului,
Iubire...

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârtej de pace şi splendoare

Sunete armonioase ce-mi copleşesc inima,
Misterul cuibărit în culorile unei picturi,
O lacrimă ce-şi strigă bucuria sau patima,
Clipe zdrenţuite ce lasă grăbite minuturi.

Chemarea speranţei, valul ce se rostogoleşte,
Pulberea de stele ce fardează cerul de vară,
Picături mărunte de ploaie, căzând mocăneşte,
Sărutări pasionale pierdute într-o gară...

Ascult încântată aceste voci, zbor peste toate,
În mine le-ajung ca pe o smoală strălucitoare
Ce mă-nvăluie scoţându-mă din captivitate,
Ducându-mă într-un vârtej de pace şi splendoare.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud

Aud chemarea munţilor,
Şi chemarea din adâncuri.
Aud şi plânsul pruncilor,
Dar şi croncănit de vulturi.

Aud cum pătrunde apa
În pământul însetat.
Aud cum fâşâie sapa
În porumbul semănat.

Şi susur de ape aud.
Aud cum crapă pietrele,
Cum creşte pepenele crud,
Şi cum îmi calcă ghetele.

Aud cum pe ramuri plesnesc
Mugurii în primăvară.
Aud cum oamenii iubesc
Patria lor milenară.

Glasul pământului aud.
Aud cum mama mă cheamă.
La glasul vântului sunt surd.
Pe-acesta nu-l iau în seamă.

El stârneşte vijelia.
Aduce-n ţară furtună.
Aprinde în oameni mânia,
Dispare pacea străbună.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas în suflet

Ecouri lovite de sufletul stins,
Aştern norii negri pe cerul neplâns..
Sunete stranii din inima ta,
Se aseaza pe mine, în palma mea.

Culorile tale sunt pale şi reci...
Iţi leagăn cuvântul, sărut vis ce-a trecut,
Zâmbeşti printre lacrimi timid şi tăcut,
Adie în zori iubiri pe poteci.

Adorm în neantul simţirii divine,
Ating albastrul senin al ochilor tăi,
Trăind clipa aceasta, fară de " mâine'
De-ar fi să mă sting, m-alin doar cu ei.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce te căsătoreşti, faci mult sex şi mai puţin dragoste! Sexul implică o acuplare a două trupuri tensionate, ce creează ceva asemănător unui arc electric, şi nu are nimic în comun cu actul iubirii. În actul iubirii, dincolo de trupuri fierbinţi, guri înfomentate şi mâini încleştate, se întâlnesc două suflete ce rezonează, pentru scurt timp, la unison.

Rita Drumeş în Staccato - Frânturi de viaţă (5 martie 2008)
Adăugat de radu negrea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ

Cutreier dimineaţa pe câmpuri.
Pământul e negru, crăpat
Şi trist că-i nelucrat de ani,
Iar eu îl calc mai trist, mai apăsat.
Şi cerul a pierdut din albastru,
Pe fire de iarbă, în rouă, a pus stele,
Sunt semne că toate se schimbă
Din câte au fost bune în rele.
Copii rătăcesc fără vrere
Aiurea dezbrăcaţi şi desculţi,
Iar seara ispitesc pe bunici
"Ce noutăţi mai ştiu de părinţi?"
Nu mi-am găsit timp şi nu pot,
Când legile le cunoaştem cum sunt,
Să dau un răspuns atâtor copii,
Care se roagă la Cer îngenunchiaţi pe Pământ.

poezie de Ion Pârâianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa fără mine!

am lăsat un ceas să bată, secunda se scurge
ea urcă în sus, spre ne-viaţă
picături pe limbile pământului
de la răsărit spre apus, se revoltă
bat pământul cu pumnul-n cer şi strig!

nicicând nu pleacă zburând în şir, cerul
plin de ne-albastru iar eu să mă număr în cuvine nespuse
nu strigaţi la mine, nu eşti tu, norul din tine-ţi-nghite
alei pline cu zile
aruncă-mi eul, te vreau nu mă plânge

arătă-mi colţul lumii, îmi strigă peniţa
pentru ca să am un sărut din viaţă de suflet
nu ninge cu mine-n suspine
atinge-mă cu iarba vieţii
şi nu uita!
nu mă săruta fără ca să exist pentru tine!

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghetori

Cerul nopţii e veşmântul,
Veşmântul împăratului,
Ce veghează Pământul,
Pământul nimănui.

Cerul zilei e veşmânt de zeiţă,
Fiica împăratului nopţii
Blândă şi gingaşă copiliţă,
Biruitoarea morţii.

Cărţile toate în taină descriu,
Ce fel e minunata lume-a lor,
Un nemaintânlit pustiu,
Pietre ce zilnic mor.

Vor fi mereu când soare nu-i,
Pe cer în zori de dimineaţă,
Împăratul şi cu fiica lui,
Zâmbind Pământului din ceaţă.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tac sau nu tac

mă legăn plângând
sub cerul fără margini
lacrima mea îneacă
o lăcustă-n miez de floare
cu margini de foc
tac
ce să fac? aştept
luna cu aripi să planeze
în zborul însoţit de cântece
de flaut de nai din ce mai ai
n-am chef să plâng
dar trebuie să strig în cele
patru zări în drum spre tine
vântul rupe din picioare
inima nu-mi zboară
şi-a pierdut puful din aripi
tac sau nu mai tac

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul
printre
măruntaiele lui
cerul
deschide o rugă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!