Veghetori

Cerul nopţii e veşmântul,
Veşmântul împăratului,
Ce veghează Pământul,
Pământul nimănui.

Cerul zilei e veşmânt de zeiţă,
Fiica împăratului nopţii
Blândă şi gingaşă copiliţă,
Biruitoarea morţii.

Cărţile toate în taină descriu,
Ce fel e minunata lume-a lor,
Un nemaintânlit pustiu,
Pietre ce zilnic mor.

Vor fi mereu când soare nu-i,
Pe cer în zori de dimineaţă,
Împăratul şi cu fiica lui,
Zâmbind Pământului din ceaţă.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiii de împărat, carii veniseră în peţit la fiica cea mică, se îmbufnară de ruşinea ce păţise, pentru că fiica împăratului alesese pe cheleş şi se învoiră între dânşii ca să pornească oaste mare împotriva lui. Împăratul simţi mare durere când auzi hotărârea vecinilor săi, însă, ce să facă? se pregăti de război, şi nici că avea încotro. Amândoi ginerii împăratului se sculară cu oaste şi veniră în ajutorul socrului lor. Făt-Frumos trimise şi el pe soţia sa ca să roage pe împăratul a-i da voie să meargă şi el la bătaie.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crucea Ta, Împăratul meu

La crucea Ta, Împăratul meu
Te rog din nou să mă primeşti
Sunt din acele oi pierdute
Ce Tu continui să le creşti.

Credinţa mea demult apusă
Cu ziduri vreau să o-ntăreşti
Să readuci lumina sfântă
În suflet să îmi locuieşti

Adu-mi aminte că sunt om
Să nu mă pierd iar în păcat
La crucea Ta, Împăratul meu
Puterile râului au secat.

Îmbracă-mă-n veşmântul păcii
Să-mi preţuiesc semenii mei
La crucea Ta, Împăratul meu
Sa fie intr-o zi si ei.

poezie de Alin Ojog (15 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul hotărî să-şi mărite fetele. Dete, deci, sfară în ţară de această hotărâre şi chiar de a doua zi începură a veni peţitori de la cutare şi de la cutare fecior de împărat. Iară după ce fata cea mai mare îşi alese mire pre un fiu de împărat, care-i păru mai frumos, se făcu mare nuntă împărătească. Şi după ce se sfârşi veseliile, plecară împăratul cu toată curtea ca să petreacă pre fiică-sa până la hotarele împărăţiei sale. Numai fiica împăratului cea mai mică rămase acasă. Făt-Frumos, argatul de la grădină, văzând că şi grădinarul se dusese cu alaiul, chemă calul, încălecă, se îmbrăcă cu un rând de haine din cele luate de la zâne, pe care era câmpul cu florile şi, după ce-şi lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină în toate părţile, fără să fi băgat de seamă că fiica împăratului îl vede de pe fereastră, căci odaia ei da în grădină. Calul cu Făt-Frumos strică toată grădina şi, când văzu că veselia lui făcuse pagubă, descălică, se îmbrăcă cu hainele sale de argat şi începu a drege ceea ce se stricase. Când veni acasă grădinarul şi văzu stricăciunea ce se făcuse, se luă de gânduri; începu a certa pe argat de ce n-a îngrijit de grădină, şi era atât de supărat, cât p-aci era să-l şi bată. Dară fiica împăratului, care privea de la fereastră toate aceste, ceru grădinarului să-i trimită nişte flori.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş vrea veşmântul rupt din cerul pur

Mi-aş vrea veşmântul rupt din cerul pur,
Ţesut din aur şi argint şi umbre,
Tivit cu soare, noapte şi azur,
Şi cu paing de raze şi penumbre,
Şi la picioare-aş vrea să ţi-l aştern,
Dar sunt sărac - şi nu am decât vise!
Să calci uşor când visele se cern,
Căci calci pe vise - şi pot fi ucise!

poezie celebră de William Butler Yeats din Vântul printre trestii (1899)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Bucovina

Bucovină,
Bucovină,
Verde crud,
Caldă lumină,
Sprijini cerul
Şi pământul
Şi păstrezi,
Pios,
Cuvântul...

Printre veacuri
Tulburate
Ţi-ai purtat
Cu drag
Veşmântul.

Locuri
Binecuvântate,
Vă sărut,
Umil,
Pământul...

poezie de Mariana Bendou din Florile inimii (2012)
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pomilor le-a ruginit veşmântul

Când pomilor le-a ruginit veşmântul
Şi simţi miros suav în coptul rod,
Când frunzele au sărutat pământul
Şi vântului cântă trist al lor prohod,

Susur de struguri storşi îşi 'nalţă cântul
În cinstea frunzelor pierite-n glod,
Când pomilor le-a ruginit veşmântul
Şi simţi miros suav în coptul rod.

Ce fost-a verde şi-a găsit mormântul,
În tină, ori în versuri de rapsod,
Că-n scenă le mai ţine sfânt cuvântul-
Căzute-s pe al vremii eşafod,
Când pomilor le-a ruginit veşmântul.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunata Ina Polek

Minunata Ina Polek
Îi plăcea să stea la fereastră,
Elegant, picior peste picior
Zâmbind propriilor gânduri.

Minunata Ina Polek
Era cunoscută în oraş ca o fată hippi,
Mirosea a geranium, a marihuana
Şi a vise imposibil de distrus.

Minunata Ina Polek
Ieşea adesea din casă,
Se întorcea dimineaţa şi iar ieşea.
Absenţele ei se prelungeau, uneori,
Dar tatăl şi fiica ei se descurcau.

Fiica se temea tot timpul pentru mamă,
Ca nu cumva vreun iresponsabil şi prost
să o rănească.
Atunci, copilăreşte se ruga la doi Dumnezei –
La cel evreiesc şi la cel tătar:
Aveţi grijă ca mama să nu păţească vreun rău.

Numai că fiica fusese un episod
În viaţa Inei Polek,
Care o dată a plecat pentru totdeauna,
Iar fetiţa a început tot mai des
Să privească spre ferestrele altor case.

În una dintre ele Ina Polek
Zâmbea propriilor gânduri.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aflând şi despre numele cel falnic al celor doi fraţi împăraţi, neguţătorul îşi luă femeia şi pe dascăl şi se duse să-i judece ei. Mai-nainte însă de a ajunge ei acolo, fratele împăratului, năzdrăvanul, simţind că are să vie tată-său la judecată, spuse frăţine-său, împăratul, şi amândoi se chibzuiră ca să facă o priimire ca unui părinte bun ce le era. Când veniră împricinaţii la înfăţişare, ieşi înainte fratele împăratului şi priimi pe negustor la scară, iară când îl duse înaintea împăratului, acesta se sculă de pe tron şi l-a întâmpinat cu vorbe bune şi supuse. Negustorul se minună de atâta cinste ce i se făcu şi nu ştia ce să mai zică; se uita în toate părţile şi nu pricepea nimic din cele ce se făceau. El căuta când la împăratul, când la fratele împăratului, se minuna în sine, dară nu cuteză să zică nimic. Intrând în cămară şi dascălul cu femeia, stătură ca trăsniţi de Dumnezeu. Vezi că se ştiau vinovaţi de moarte. După ce se aşeză împăratul pe tron, judecata începu.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut cerul sărutând pământul

Am văzut cerul sărutând pământul
şi pământul visând...

Roua de azi noapte – prima rouă
i-a spălat obrajii verde buratec...
rădăcinile, arămii sunt grele
de focul ce le străbate venele...

Am văzut primăvara râzând!
desculţă, floarea de păpădie întrecându-se
cu lumina de aur a grâuşorului
ispiteşte ochiul, scăldându-se
în baia aceasta virgină
răcorindu-se...

Am văzut cerul sărutând pământul!
cristalele albe căzute discret
s-au aşezat pe noile veşminte ţesute
în taină cu florile de safir...
diamantele de rouă – ofranda unei iubiri tainice
de noapte...
am văzut cerul sărutând pământul!

poezie de Elena Olariu din din vol."Şoapte înscrise pe frunze" (2010)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci drumeaţa dă furca şi rămâne. Ştirba-baba-cloanţa, ştiind că împăratul are obicei a bea în toată seara o cupă de lapte dulce, i-a pregătit acum una ca să doarmă dus până a doua zi dimineaţă. Şi cum a venit împăratul de la vânătoare şi s-a pus în aşternut, hârca i-a şi trimis laptele; şi cum l-a băut împăratul, pe loc a adormit ca mort. Atunci Talpa-iadului a chemat pe necunoscuta drumeaţă în odaia împăratului, după cum avusese tocmeală, şi a lăsat-o acolo. Hârca, nu doar că şoptea şi umbla cătinel ca să n-o audă împăratul, ci avea grijă să n-o audă, din odaia de alăturea, un credincios al împăratului, care în toate zilele umbla cu dânsul la vânat. Şi cum s-a depărtat băboiul de acolo, nenorocita drumeaţă a îngenuncheat lângă patul soţului ei şi a început a plânge cu amar.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna-i lumina nopţii, soarele e lumina zilei. Virtutea iluminează cele trei lumi (pământul, cerul şi lumea subpământeană) şi un fiu bun aduce faimă întregului neam.

proverbe sanscrite
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi şi pământul

Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopţii ţine parcă-n mâni pământul
şi suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul tău trup
de vrăjitoare-mi arde-n braţe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca nişte limbi de foc eu braţele-mi întind,
ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi,
şi ca să-ţi sorb, flămând să-ţi mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopţii o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aş vrea să fim şi noi
cenuşa,
noi şi - pământul.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţiganul şedea la masă pe şapte perne şi d-a dreapta împăratului. Pe când mâncau ei acolo şi se chefuiau, iată că vine şi feciorul împăratului cel cu izbânda, şi d-abia, d-abia, izbuti să intre ca să vorbească împăratului. Intrând la masa împărătească, fiul împăratului începu să laude pe cel ce făcuse izbânda, şi să heretisească pe împărat pentru scăparea fie-sei de la rele.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muză

Muză
autor: Alin Ojog

Cântam cu tine,
Alături de greieri
În nopţi cu lună,
În nopţi cu brumă
O brumă deasă
Cu toate gazele
Ce te credeau
A lor mireasă.

Stergeam cuprinsul
Doar c-o privire
Sa fie noaptea
Mult mai senină
Dar luna mirată
De ce văzuse
Privea în jur
Ca o străină.

Iar umbre fugeau
Din calea paşilor tăi
Crezând ca eşti un demon
Ce vrei să le răpeşti
Sa faci din ele săbii
Şi să te lupţi cu vântul
Ca-n vechile poveşti.

Dar tu... eşti mult prea blândă
Te temi să calci pământul
Să nu trezeşti vre-o floare
Vre-o gâză ce visează
Zburand prin mii de flori
Alături de surate
În dimineţi cu soare.

poezie de Alin Ojog (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul viitorului

Venită de nicăieri
De ieri
O pacoste amară
Ce zboară
Peste acest ţinut
Pierdut
Departe-n timp
Va triumfa.

Şi-arată groaznic
Năpraznic
Ne va izbi în inimi
Cu patimi
Va fi lovit Pământul
Iar Sfântul
Ne va privi plângând
De după nori.

Şi zilele-s aproape
Să-ngroape
Pe cel necredincios
Tăios
Va fi cuvântul Lui
Nimănui
Nu-i va păsa că pleacă
În mormânt.

Ne v-om privi trecutul
Ca scutul
Va fi al Lui veşmânt
În vânt
Se vor stinge stele
Prea grele
Vor fi acele zile
Pentru Pământ.

poezie de Alin Ojog (4 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plouă

Oamenii se-ascund în casă.
E linişte apăsătoare.
Doar o rază luminoasă
printre nori e călătoare.

Plânge cerul, lacrimi curg,
pământul e un burete.
Soarele stă în amurg,
noaptea vine pe-îndelete.

Tunete în depărtare,
nopţii îi sporesc misterul.
Pădurea-i sperietoare,
fulgere spintecă cerul.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

De-atâtea zile plânge Cerul!
Chiar şi-n această dimineaţă
Pământul şi-a-nălţat reverul,
La gât şi-a pus fular de ceaţă.

Şi toate văile-şi îmbracă
În voaluri umede, lăptoase
Şi roagă Cerul să mai tacă,
Destul cu toanele-i ţâvnoase!

Dar Cerul stă posomorât,
Cu norii traşi vârtos pe frunte,
Priveşte spre Pământ urât,
Trimite Ploaia să-l înfrunte.

A pus sechestru peste Soare,
Nu-l lasă-o clipă să se-arate,
Nu ştiu ce supărare are,
Că doar Pământu-i este frate.

La stele şi la Doamna Lună
A pus de strajă nori şi vântul,
Le-a pedepsit de-o vreme bună
Să nu se vadă cu Pământul.

Plutea în aer dezolarea,
Insuportabilă-aşteptare,
Toţi munţii, apele şi marea
Puneau aceeaşi întrebare.

Frumoasa Lună bănuia
De ce plângea atâta cerul,
Chiar foarte sigură era
Pe unde şade adevărul.

S-a hotărât să îi vorbească,
Să ia sfârşit această stare,
Nu mai dorea să-l chinuiască,
De-ajuns cu-atâta supărare!

"Pământul, eu l-am mângâiat
Cu raza mea de la distanţă,
A fost un gest nevinovat
Ce n-are nicio relevanţă.

Nu fi gelos! Doar ştii prea bine
Că-n veci eu nu te părăsesc,
Voi sta mereu aici cu tine,
La tine-n braţe eu trăiesc."

Măreţul Cer s-a luminat,
În patru zări trimise Vântul,
Toţi norii negri-a alungat
Şi Soarele-a umplut Pământul.

poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor (9 august 2005)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei se duseră de la faţa împăratului, care îi oropsise, cu lacrămile în ochi şi cu inima smerită, şi-şi aleseră loc de trai un bordei în care ţinuse împăratul nişte bivoli. Apoi aducându-şi aminte fata împăratului de ceea ce făcuse în grădină, îl îndemnă să-şi cheme calul. Argatul, ginerele împăratului, făcu precum îi zisese soţia, chemă calul şi-i porunci să-i facă nişte palaturi sub pământ, fără seamăn pe lume. Calul nu întârzie şi le făcu nişte palaturi înfricoşate. Nu se găsea la împăratul în casă ce se găsea în palaturile lor. Şi bogăţii, şi scumpeturi, şi tot ce ai poftit se găsea la dânşii.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul făcuse o vânătoare mare şi, fiindcă scăpase de o mare primejdie, ridică un chioşc în pădurea aceea, şi chemase, ca să serbeze mântuirea sa, pre toţi boierii şi slujitorii curţei la o masă înfricoşată ce pregătise acolo. Toţi curtenii se duseră la chemarea împăratului, numai fiica sa rămase. Făt-Frumos, văzându-se iară singur, chemă calul şi voind să se veselească şi dânsul, îmbrăcă hainele: cu soarele în piept, luna în spate şi doi luceferi în umeri, îşi lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul şi-l încurcă prin grădină. Atât se stricase grădina, încât nu mai era chip de a o drege. Iar daca văzu aceasta el, începu a se tângui, se îmbrăcă iute cu hainele lui cele de argat, şi nu ştia de unde să înceapă meremetul. Mânia grădinarului trecu orice hotare, când veni şi văzu acea mare prăpădenie. Dară când voi să-i dea pe foi pentru că nu îngrijise de grădină, fiica împăratului îi ceru flori, de la fereastră. Grădinarul da din colţ în colţ şi nu ştia ce să facă; în cele mai de pe urmă, cătă şi mai găsi vreo două floricele care abia scăpase de copitele calului cu aripi, i le trimise, şi fata de împărat îi porunci să ierte pe bietul argat, pentru care îi şi dădu trei pumni de galbeni.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!