Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi înoată
căluţii mării somnoroşi.

Mă reîntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii
cum trec peste orizont
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă întunericul
în pământul
înţelenit.

Îmi ies din obişnuinţe,
mă cufund în pozitivism,
nu mai cred în nimic neverificat
şi singura soluţie a convingerii
este demonstraţia.

Cuvintele tale învelesc trecutul,
păsările zboară la sol.

Vieţile noastre cu braţe de ceară
caută insistent,
neverosimilul,
adevărul dureros
în echilibrul fragil
abia zidit.

În memorie ni se depozitează
întâmplările reci.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi inoată
căluţi somnoroşi.

Mă re-ntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii,
cum trec peste orizont,
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă intunericul
în pământul
înţelenit.

Imi ieşeam din obişnuinţe,
mă cufundam în pozitivism,
nu mai credeam în nimic neverificat
şi singura soluţie a convingerii
era demonstraţia.

Cuvintele tale invelesc trecutul,
păsările zboară la sol.

Vieţile noastre cu braţe de ceară
căutau insistent,
neverosimil,
adevărul dureros,
în echilibrul fragil
abia zidit.

În memorie ni se depozitau
întâmplările reci.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de ploaie

în nopţile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride

dincolo de margini lichide
lumina-şi capătă surâsul senin şi blând
ca o iubită după sărut.

timpul este o linie nesfârşită
nu ştie nimic
îşi caută noi puncte prin care să treacă

din palmele mele muncite
adun puţine monede în buzunare
să-mi cumpăr liniştea vândută de monştri

Doamne tu ştii mai bine
gândurile care se nasc din suflet
şi nu mă laşi în păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu semne visătoare

Înnoptez în corturile întunericului perfid,
norii nu plâng lăcrimează,
dorm şi-n somn
dimineaţa se scurge în oglinzi.

Morile de vânt macină tăcerea
cu aripi de fluturi pe ciuturi,
de la ţărmul mării, valuri albastre
trimit pescăruşii în depărtare.

Mă aud în cuvintele mării,
inima bate în vocale sonore
cu semne visătoare
sub aripi de păsări exotice.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbele înghesuite în cuvinte

Şi toate umbrele au uitat cărările care duc la râurile întoarcerii,
păsările zboară pe urmele lăsate vântului sub ochii somnoroşi
în dimineţile cu soarele purtat pe umerii munţilor
risipind lumina cu dărnicia timpului supus fugii
pe care fiecare inimă îl absoarbe cu o sete nestăvilită.

Mîine, septembrie înoată prin câmpii şi livezi
înfăşurat în aura toamnei cu inele de sticlă colorată,
gândurile ruginii îmbrăcate-n melancolii,
limbi de foc peste ape,
la cumpăna nopţii izvoarele sălbatice
îşi varsă destinul în cupele cu hidromel.

Oftatul se clădeşte-n ritmul clipelor
gata să se clatine la o spaimă lăuntrică,
cu plăcerea durerii din fiecare respiraţie,
din sonorităţile aerului spart.

Vorbele înghesuite în cuvinte
nu pot fi rostite sau scrise,
pe întinderile albe de zăpadă pufoasă
rămîn lungi, urmele paşilor pierduţi
fără drumuri cu margini şi contur.

Şi toate coroanele copacilor ţesute-n orizont
fac depărtările orizonturi desenate-n imagini
cu fantastice închipuiri şi taine,
de unde cu ocheanul privesc
prinţesele din palate de cleştar,
caii înaripaţi ce poartă-n şa,
dragostea întrupată din vise.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec pe pietre

Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea şi aşază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.

Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipeşte prin odaie mirosul tău
Şi abia mă ating să-l respir.

Afară-n copaci se răsuceşte vântul
Bate pendulul pe oiştea carului mare,
Tu mă aştepţi şi nu mă întorc.

Paşii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Şi-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în ochii tăi

Vine noaptea cu întunericul rupt de vânt,
tu nu vrei să mergi mai departe
eu nu te oblig.

Priveşte-mă cum măsor paşii timpului
printre cuvintele poveştilor tale
şi nu le cred,
dar asta nu e o scuză.

Îmi frâng mâinile de suspiciune
şi mă rog pentru liniştea mea sufletească,
nu vreau să fac să te doară
rămăşiţele noastre de sentimente incerte,
caut în ele o rază de lumină,
dar am nevoie de mai mult
şi totul e o ruină
când mă atingi dezinvolt.

Privesc
în ochii tăi şi nu zăresc nicio stea,
cândva cerul nostru nu avea nori negri,
acum îţi coboară pe tâmple zăpezile iernii
şi mi-e frig,
atât de frig că am furnici sub piele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un târziu

Abia cînd întunericul muşca din zi
am început să împachetez gândurile fără tristeţi
şi am plecat cu ele să le împrumut.

Noaptea se dădea peste cap, nu voia nimic,
aştepta să-i fugă stelele din buzunare,
luna îşi scuipa în sân să nu dea de vreun pocinog
şi se ascundea sub norii lăptoşi.

Venea dimineaţa
vedeam cum se deschid toate visele şi dispar în uitare
cu tăceri coborâte pe scări de bumbac,
oamenii se grăbeau să intre în malaxorul activităţii
odihniţi şi atenţi la detalii.

Într-un târziu
mâinile mele prelungite în lucruri
mă priveau cu ochi de broască ţestoasă
ori de pasăre mută, fără aripi
cum mă zidesc într-o coloană fără sfârşit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o clipă

Ea trece dezbrăcată
prin poemele mele de dragoste
şi cei ce le citesc
îşi retrăiesc tinereţea,
se privesc în oglindă
cu ochii în amiaza luminoasă
ce le măsoară timpul
şi surâd.

Într-o clipă totul se va şterge
şi nimeni nu va observa.

Oraşul se va cufunda în memorie,
noaptea va stârni un luceafăr
cu razele reci,
să rămână de pază
dragostei neîmpărtăşite.

lumina va fi o călăuză
pe care o urmăm
cu iubire lăuntrică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre galaxii de lapte

mi-au pus pe umeri temerile pământului
c-un orizont fără margini
nimeni nu ştie cum să-l treacă
nici cărări nu sunt

gândurile zboară cu aripi de lut
în memorie cu înţelesul zdruncinat
caută să iese la lumină
printre galaxii de lapte

încerc fiecare umbră s-o îndepărtez
imposibilul îmi joacă sub ochi
nu mai sunt copilul îngrozit de tunet
doar fulgerul mă mai sperie

gândesc la o arcă să populez cosmosul
dar Dumnezeu mi-a luat-o înainte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masa de piatră

Ne întoarcem în miezul iubirii,
să aşezăm bucuria-n cuvinte
la masa de piatră medităm în tăcere,
în rotunda formă a universului
până pătrunde adânc în lucruri,
de seminţele germinează dezbrăcate
în pământ sub stele cu amfore-n braţe.

Mâinile îţi împlinesc sânii-n mugur,
ovale gurile poftesc sărutu'-n fiecare zi,
de-n odăile inimii înfloresc dorinţele
şi visele îmblânzite capătă trup de pasăre
într-un zbor peste păduri la crepuscul
unde se nasc astre-n aşteptare.

Ochii tăi văd cum se apropie întunericul,
se tulbură rătăciţi în depresiuni
prin care nu trece nimeni, doar vântul
îţi lasă o boare aromată pe faţă,
de parcă de pe drumuri dezbrăcată iubirea
soseşte-n casă odată cu noaptea
şi adoarme-n descântecul mamei.

Sculptorul gânditor cu fruntea-n stele
aşteaptă să-i vină luceafărul la masă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred

Cred că sunt un arc
pe care se sprijină stâlpii
şi tu priveşti gânditor bolta,
are basoreliefuri şi-n mijloc pictură
culorile curg peste tine,
te simţi mai uşor în greutate, pluteşti.

Aerul nu-i rece ca singurătatea
în care lumina fuge din felinare noaptea
şi cazi în conul de umbră
al norilor care nu lasă stelele să se mărite.
Eo bâjbâială pură
ochii îşi caută lumina,
pupilele se dilată tot mai clar
ca întunericul laş în ochii orbului.
Izvoarele uită să iese la suprafaţă
se plimbă prin adâncul pământului
ca un ţipăt de pasăre în noapte
speriată de vise în somn
şi un om plin de remuşcări îi suge rărunchii.

Cred că sunt crucea,
singura pe care o duci
pe drumuri în glod cu picioarele goale
îngerii se vor închina la ea,
te vor răcori cu câte o aripă
să ispăşeşti păcatul înainte de judecată,
ne vom cladi apoi o cabană
în păduri de zadă şi de tisă.

Eu cred ca voi fi omul vântului
care nu ţinteşte nimic
trage doar o săgeată în aer
pe sub o umbrelă de gânduri
sub care şi zborul prin necontenitele ploi
alunecă lumina adevărului sub bolţi
cu arcade sprijinite de pilaştri.
Tu, la judecată, vei fi lacrima
care se prelinge din ochii sfinţilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorc la matcă

întorc noaptea pe feţele lunii
într-un descântec
fac incantaţii pentru aducerea ploii

pun semne la izvoarele dragostei
apă neîncepută beau şi arunc împrejur
să mă vindec de dor

îmi las urme pe pietrele albe
peste care alunecă destinul
cu întâmplările vieţii

dimineaţa urcă prin frunzele copacilor
lumina le sărută seva
rădăcinile se răstignesc în pământ
flămânde
păsările se opresc din cântatul zorilor
şi zboară în altă parte

ziua se prinde cu mâinile de gât
şi răsuflă uşurată

nu-mi doresc decât un curs normal
lăsaţi-l liber
mă întorc la matcă
unde m-a lăsat Dumnezeu
să-mi caut drumul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici să visez nu pot

Noaptea se scufundă într-o muzică tristă,
dorm cu faţa la un perete de sticlă,
cei de dincolo nu ştiu ce fac
stau închişi în cutia lor ermetică.

Prin somnul meu zboară păsări
care-mi poartă gândurile pe aripi,
întunericul e constrâns
să se refugieze-n grădini.

Nici să visez nu pot pe lumina decolorată,
suconştientul se reface şi el
purtat pe teritorii străine,
dimineaţa îmi coboară-n palme
cu raze reci de transpiraţie
abia percepute.

Nu mă încântă decât bucuria
înflorată de glasurile celor care-şi povestesc
cu gesturi largi,
pesemne întâmpări ciudate
rupte de realitate.

Întorc fila vieţii
şi trec mai departe cu învăţatul,
poate se prinde şi de mine ceva
care să-mi învârtă mintea
prin risipa din lucruri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea ascunsă a cunoaşterii nu rămâne aşa...

Fiecare poartă sămânţa ce răsare din cuvânt
şi iese-n afară sarea pământului.

Nu se întoarce din drum, merge până la capăt,
deschide ferestrele nopţii să zâmbească stelele,
îşi umple inima cu strugurii sufletului.

Nu se ştie învinsă, caută piedici pentru depăşit,
învată să zidească cuvintele în poeme înalte.

La sânul ei dorm crinii înfloriţi
cu clopotele lovite de tăceri.

Chiar dacă fac popasuri pe drumul înserării
copacii mă însoţesc urmărind norii,
păsările sunt rare şi tot mai mute,
toată suflarea aşteptă crepusculul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc tavanul legat de cer

Noaptea se furişează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul legat de cer.
Am prea puţine şanse de reuşită,
să trec peste apele care străjuiesc întunericul
dintr-o parte din care nu se vede nimic

Cu o senzaţie de mister căutat
nu mă pot prevala de nicio axiomă
care să mă lase liber în demersurile mele,
la un moment de cumpănă mă întreb,
pentru ce
şi pentru cine
mă lupt să cred în izbândă?

Îţi promit ceva ce te interesează
pentru că nu mă las izgonit
de sub pietrele lumii închisă în carapacea
unde totul se vede albastru,
fără contur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda pe care n-o cred

Pe mine mă dor vorbele nespuse,
cuvintele îmi provoacă de-a dreptul suferinţă,
dar îmi înalţă spiritul.

Punctele mele de vedere se hrănesc din întrebări,
răspunsurile ce se vor da, vor fi îndoielnice
încât voi rămâne pe mai departe neconvins,
timpul îmi trece printre degete,
sănătatea nu-mi lasă răbdarea
şi nici acelaşi chip în oglindă.

Nu mă pot măsura cu greutăţi etalon
sunt cel ce rupe zăvoare ascunse şi intră,
mâinile mele iubesc nopţile, nu mint,
fiind încă agere toarnă trecutul în fântâni.

Trec prin anotimpuri şi las în urmă primăveri,
pun vocale mai lungi în cântece
şi las loc lumilor care se nasc.

Cumpătarea e mai bună
deşi niciodată n-am exagerat,
dar sunt un bolnav sub cutele vârstei,
mi-am schimbat demult obişnuinţele
şi trăiesc în aroma înţelepciunii bătrâne.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile, contur de aripi

Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
şi tot încerc să-l trec.

Soarele se propteşte-n el,
la răsărit şi apus,
în fiecare zi îl ştiu imaculat,
numai noaptea alunecă şi cade pe pământ,
rămân deasupra stelele şi luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
şi capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
şi să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele deschid porţile

E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută şi cerul,
lumina strălucitoare şi caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.

Cuvintele deschid porţile
când vreau să-ţi ating sufletul
pe care ţi-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.

Când încep să-i desluşeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbeşti.

Timpul nu-şi lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puţin

şi odată cu el
pleacă toate întâmplările.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din adânc

se-ntoarce cu faţa la lună nouă
şi spune ceva
câteva cuvinte cât un munte de atins
care-i prea departe
de carul mare tras de stele
sub care se nasc iubiri
pe întunericul destrămat

limba din adânc se zbate
în gurile de foc
alunecă faliile una peste alta
de se cutremură pământul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii înstrăinaţi de durere

Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe faţa inimii,
lumea se vede cu ochii înstrăinaţi de durere
şi timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.

După pauza impusă picioarelor grele
oraşul îşi desenează din memorie străzile,
cineva i-a şters gândurile cu o pânză de paiajen
şi n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.

Îşi cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieşea obosit
cu alte năzuinţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!