Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi inoată
căluţi somnoroşi.

Mă re-ntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii,
cum trec peste orizont,
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă intunericul
în pământul
înţelenit.

Imi ieşeam din obişnuinţe,
mă cufundam în pozitivism,
nu mai credeam în nimic neverificat
şi singura soluţie a convingerii
era demonstraţia.

Cuvintele tale invelesc trecutul,
păsările zboară la sol.

Vieţile noastre cu braţe de ceară
căutau insistent,
neverosimil,
adevărul dureros,
în echilibrul fragil
abia zidit.

În memorie ni se depozitau
întâmplările reci.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!