Dorul

O inimă pierdută
De lacrimi si de dor
De mamă si tată
De mângâierea lor.

Dorul ce se varsă
De sora si de casă
E mereu amar,
De lacrimi in zadar.

Dorul ce te apasă
În inimă mereu
Venin ce mă omoară
De dorul lor mereu.

poezie de Adriana Gheorghie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre dor

Au fost, sunt şi vor mai fi
doruri ce nu vor pieri.
A fost, este şi va fi
mereu dorul inimii.
Dorul de mamă, de tată,
nu va pieri niciodată.
Dorul de frate, de soră
e prezent în orice oră.
Dorul de fata iubită
niciodată nu se uită.
Cu tot răul ce e-n lume în lume,
dorul de viaţă rămâne.
Au fost, sunt şi vor mai fi
doruri ce nu vor pieri.

poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara unui suflet

Am să duc cu mine
Dorul de un umăr pe care
Să-mi plâng durerea.
Să curgă, de lacrimi, izvoare
Pe tâmplele mele
Despădurite de amar şi durere.
Voi duce dorul unei strângeri de mână
Şi a unei atingeri de încurajare...
Când inima doare,
Voi duce dorul pruncilor mei
Departe şi ei.
Îmi va lipsi mirosul florilor
Şi răsăritul,
Surâsul buzelor calde
Pe catafalcul ce arde
Sentimente şi lacrimi,
Tăcere şi patimi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu şi veşnicia

Dorul meu e călător
Şi s-adapă la izvor,
dorul meu!

Dorul meu-neastâmpărat
De iubire s-a-mbătat,
dorul meu!

Dacă-l vezi pe la fereşti
Spune-i, spune-i că-l primeşti,
dorul meu!

Visător, rătăcitor
Îl poţi toarce în fuior,
dorul meu!

Şi din firul meu de dor
Să ţeşi dragă un covor,
odorul meu!

Şi covorul meu de dor
Să-ţi poarte paşii uşor,
odorul meu!

Sus pe alburiul nor
Face casă dor cu dor,
odorul meu!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Dorul de ducă
Te face nălucă
Dorul de frumos
E cel mai luminos
Dorul de sorginte
Te învaţă minte
Dorul de suprafaţă
Te ţine în viaţă
Dorul profund
Te atrage la fund
Dorul de iubire
Ăsta-i o menire
Pentru omenire.

poezie de David Boia (19 iulie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă

Inimă de ceară,
Fierbinte,
Te topeşti
În tumut de cuvinte...
Inimă de mătasă,
Ca un râu de sentimente
Schimbătoare mereu.
Inimă de sticlă,
Transparentă şi rece,
Pe care picuri de ploaie trec
Ca o avalanşă de stele,
În oceane de miere...
Inimă de chihlimbar,
Un poem ruginiu
Pe care îl cunosc din copilărie,
Înger cu
Inimă de metal,
Ca un dangăt de clopot sunând
Până dincolo de mormânt.
Inimă de dor, de fluture care zboară
Pe cerul abia ivit
Din plapuma frunzelor ruginii,
Te-am tivit cu lacrimi şi arome de scorţişoară,
În nopţi de nesomn...
Dar tu, nerecunoscătoare,
Ai pe obraz, doar lacrimi amare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul înfloreşte în inimă, udat cu lacrimi de iubire, şi totuşi doare.

aforism de David Boia (26 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-i pe părinţi

Cât sunt încă în viaţă
iubeşte-i pe părinţi!
Nu când la cer se-înalţă,
la îngeri şi la sfinţi.
Când dorul de ei te prinde
tu la ei nu poţi s-ajungi.
Printre lacrimi şi suspine,
în zadar la cer te plângi.
Ai vrea ca să primeşti
o caldă îmbrăţişare,
Dorul să ţi-l ostoieşti
c-o dulce alinare.
Îmbrăţişarea de tată
nu se uită niciodată.
Îmbrăţişarea de mamă
îţi vindecă orice rană.
O caldă îmbrăţişare
şi o dulce alinare,
Le primeşti atunci când sunt
lângă tine, pe pământ.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nestemate

Lacrimi nevinovate
Şi suflet de iubire,
Sunt două nestemate
Rămase-n amintire.

Aşa avea bunica
În ochii visători,
Stând toată ziulica
Cu gândul la feciori.

Îi era teamă, sărăcuţa
Nu cumva să moară.
Uda cu lacrimi băsmăluţa
În fiece seară.

Ca să îi mai treacă dorul
Mă strângea cu drag la piept.
Acuma îi duc eu dorul
Şi-n zadar o tot aştept.

Ea a plecat departe,
Acolo, la Dumnezeu,
Dar multe nestemate
Au rămas în gândul meu.

poezie de Dumitru Delcă (31 octombrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a răsărit în suflet dorul...

Mi-a răsărit în suflet dorul
Ca o plăpândă floare-albastră,
Şi-ntr-un amurg de seară dulce
A înflorit iubirea noastră, -
Dar tu te-ai îngrijit, iubito,
Mai mult de floare, ca de glastră...
În taina nopţilor tăcute,
Când clipele se pierd mai greu,
Eu am hrănit cu lacrimi floarea
Ce-ntinerind creştea mereu,
Dar azi chemând uitarea sfântă
Smulg floarea sufletului meu.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor

Dorul

Olimpiei–Octavia

Dorul
e fereastra cenuşie,
în zori,
spectralizând
maligna, saturata-mi
de dor
insomnie;
dorul
sunt orele zilei,
tânjind, ofilite,
lunecând,
aşternându-se,
ca nişte thanatice
flori,
lângă urna ta cu cenuşă,
în inima mea,
în inima
ce-a devenit,
şi ea,
între timp,
cenuşie;
dorul
sunt nenumăraţii mei paşi
fără drum,
dorul
e tăcerea moartă din
cuvintele mele;
dorul
e gustul de
cenuşă şi scrum
din pâine, din
lacrimi, din paharul
cu apă, din
ale dimineţii
sinistre cafele;
dorul
e chipul morţii,
e al morţii sibilinic
discurs,
ce se insinuează în
rugăciune, ce-mi
susură,
necontenit,
în auz,
ce stăruie
pe ale amintirii
retine;
dorul
e strigătul meu peste abis,
hohotit şi confuz...

Doru-i distanţa
de neconceput,
de nestrăbătut
dintre mine şi tine.

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Naţiunea" din Bucureşti, 17 februarie 2015 (ianuarie 2015)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Dorul de mamă

Blând surâs cu plete albe,
Cu riduri nenumărate,
Tu mi-ai dăruit viaţă,
Mi-ai pus inima în carte.

Stâlpii casei mă aşteaptă
Să revin mereu la tine,
Ca să văd la bătrâneţe
Cum o duci, de-ţi este bine.

Te aud oftând din poartă,
Dorurile te apasă,
Singură eşti în ogradă,
Singură te-aşezi la masă.

Zarea, cerul te-nconjoară,
Soarele îţi bate-n geam
Şi te bucuri când la uşă
Mai apare câte-un neam.

Însă-n lacrimi, sub năframă
Pe noi mamă ne aştepţi,
Sufletu-ţi este în noi,
Fraţii buni, ai tăi băieţi.

Facem şi noi ce se poate,
Ne rânduim omeneşte
Să aducem zâmbete
Mamei care ne iubeşte.

Cât suntem încă în lume
Şi acasă cât te ştim
Mai venim la o poveste,
Dorul să ni-l ostoim.

Rămânem pe mai departe
Tot copiii tăi iubiţi,
Nu uităm că noi suntem
Şi la rându-ne părinţi.

Mama scumpă, stâlp la casă,
Ţine-o, Doamne, cât de mult,
Locul ei fie sub soare,
Nu sub iarba de mormânt.

Vrut-am s-o luăm la noi,
S-o ştim bine şi aproape,
Dar cum nu era acasă
Se simţea în val de ape.

Readusă-n bătătura
Unde, Doamne, ne-a crescut,
Se simţi iar fericită;
Oare bine am făcut?

Mamă, sufletul meu sfânt,
Vis frumos precum o floare,
Mi-ai dat viaţă, eu îţi dau
Dorul meu din depărtare.

Am să vin pe prispa casei
Ca să depănăm poveşti,
Să te ştiu fără de cazne
Cât pe lume mai trăieşti.

Sărut mâna şi obrazul,
Iartă depărtările,
În viaţă pentru noi
Rămâi tu şi dorurile!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor-mirea

Una e dorul de dor alta e dorul absurd!
Una e să ai dor de dorul cuiva şi alta dor de dorul
nimănui...
E absurd dorul tău! E absurd dorul tău
din tine
de tine
cu cel de care nu mai are dor...
Acest dor de numeşte
dor-mire!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul stării

... la margine de cer înmormântez un soare
sfidând firescul stării de a fi
şi timpului din ea îi poruncesc să zboare
şi dorului din mine de-a muri

iar inimii - mereu să toarne lacrimi
la moara vântului ce tinde-a o strivi
să nu mai simt cum cresc aripi din patimi
sfidând firescul stării mele de a fi

în colţ de cer înmormântatul soare
aşteaptă clipa când mă voi trezi
iar clipa - dorul interzis să zboare
iar dorul - starea firii de a fi...

poezie de Iurie Osoianu (14 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Casa e tristă şi pustie
De când tu ai plecat
Iar lacrimile nu se mai opresc
Din barba-mi argintie,
Sunt lacrimi de durere
Sunt lacrimi care ard in suflet
De dorul fiicei mele.
Paduri de foc îmi ard in suflet
De dorul tău copil iubit,
Încerc sa-l sting dar nu se stinge
Că arde-ncet, mocnit
Şi-mi mistuie uşor
Sufletul meu rănit.
Mi-e dor de ochii tăi frumoşi
Mi-e dor de glasu-ţi cristalin
Mi-e dor, mi-e tare dor
Copila mea de tine.
Pe drumul dintre cimitir şi casă
Poteca s-a bătătorit
Bătând în fiecare zi
La uşa casei tale,
Dar totul este in zadar
Că nimeni nu-mi deschide
Şi o pornesc din nou agale
Spre casa tristă şi pustie.

poezie de Ionel Iamandei (19 aprilie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul tău

de dorul tău
mă sting încet şi în tăcere
într-un amurg
ce pot a cere?
decât un cer cu stele,
să-mi lumineze calea
să nu greşesc cărarea
către tine
de dorul tău...
as trece munţii
de dorul tău...
as trece ape
de dorul tău...
m-aş face înger,
să pot să-ţi fiu aproape
să pot să te ating
şi să-ţi şoptesc
că încă te iubesc...

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt

O zbatere de suflet, aripă tremurândă,
A-nfiorat tăcută aerul dintre noi.
Şi rezonând de viaţă-ntr-o inimă flămândă
A revărsat seninul în lacrima din ploi.

Un porumbel se naşte sub geana unui vis
Şi se avântă-n ceruri pe aripi de dorinţă
Dar vorbele, sunt lanţuri ce zborul i-au ucis
Şi mările de lacrimi l-adorm în suferinţă.

Cu ochii-ntunecaţi în două-ai frânt lumina
Şi-a lăcrimat albastru sub cerul azuriu
Stingând în dor şi glasul ce nu-nţelege vina
Că te-a strigat mereu... dar, poate prea târziu.

Ascuns în resemnare, acoperit de umbre
Un gând jeleşte dorul, lovit atât de crunt
De vorba ce ucide cu tonurile-i sumbre
Iubirea... dar ajunge, de-azi lacrimi nu mai sunt!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiunea

Şi mi-am ţinut promisinea, tată
Veghez! Lumina-n suflet se arată.
Dar plâng de dorul tău, oh, plâng de dor...
Mamă, eram întâiul tău fecior!

Azi cântă-n ceruri îngeri, pentru îngeri,
Se frâng de dor buchetele de sângeri
Şi flori de crini răsar într-o cunună...
Sub pleoapa-ţi, lacrimi grele se adună.

În suflet bucuria se împarte...
Un prunc, cândva, vi s-a născut în moarte.
Voi azi păşiţi spre sfânta cununie,
Cu Dumnezeu să faceţi părtăşie.

Oh, pruncul vostru-i azi al lui Iisus.
Nuntă e-n cer... Voi v-aţi rugat, aţi plâns...
E visul vostru împlinit, părinţi!
În gândul vostru îngeri dorm, cuminţi...

Sub voalul alb, văd lacrimi de mătasă,
Mămică scumpă, te îmbraci mireasă.
Tăticule, nu lăcrima! Ştii bine!
Mereu iubirea voastră-mi aparţine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

De-aş fi eu cumpănă-n răscruce,
I-aş iscodi pe trecători,
De unde vin şi-unde s-or duce,
De au văzut dorul în zori;

De-aş fi troiţă în cărare,
Pe babe, pân’ s-or închina,
Le-aş pune-aceeaşi întrebare:
Văzut-aţi dorul pe-undeva?

De-aş fi eu pod, pe râu, în vale,
I-aş strânge apele ce-i curg,
Să-mi spună albiile-i goale,
Unde e dorul, în amurg,

Iar pe-noptat, ca şi o fată,
Aş întreba Luna mereu,
Sub care boltă înstelată
Visează-acuma dorul meu (?);

De-aş fi clopotniţa bătrână,
Aş întreba întregul sat,
Din deal, de sus, până la stână,
Cu dorul, ce s-a întâmplat?

Căci…parcă s-a înstrăinat,
În uliţă, când rar apare,
E-atât de trist, şi-nlăcrimat,
Pe-o filă numai de scrisoare.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti “Zeul” vieţii mele

O, tu Zeu al vieţii mele,
Ce mă farmeci de-o vecie,
Vino linişteşte-mi dorul
Şi mă scapă de robie.

Osândit am fost în viaţă
Să mă zbat ca frunza-n valuri,
Vino! linişteşte-mi dorul
Şi mă scoate iar la maluri,

Fă-mi viaţa fără lacrimi,
Fă-mă fericit o clipă,
Linişteşte-mi clocotirea
Şi în mine te-n firipă.

Să te simt o veşnicie
Scufundată-n trupul meu,
Să fii veşnic lângă mine
Şi la bine şi la rău.

Vino, opreşte-mi durerea
Şi focul dezlănţuit,
Vino, îţi vreau mângâierea,
E timpul s-o faci, în sfârşit.

Ori, dacă inima ţi-e crudă
Şi la rele te îndeamnă,
Fă din mine o epavă
Şi-n morminte mă condamnă.

Osândeşte-mă pieirii,
Scapă-mă de tiranie,
Să nu simt arzând în suflet
Focul, veşnica făclie.

Ai şi leacul şi otrava,
Ai puterile în mână,
Spulberă-mi cenuşa-n ceruri
Sau trimite-mi-o pe lună.

Şi când dorul te-o cuprinde,
În văzduhuri te avântă,
Fă-mi statuia nemuririi,
Tu, miracol, Maică Sfântă.

Fă din mine o păpuşă,
Un breloc, o jucărie,
Să mă poţi purta cu tine,
În sânu-ţi o veşnicie.

Ca un simbol al iubirii,
Să mă ai mereu aproape
Şi în lacrimi să-mi vezi chipul
Blând, şi legănat de ape.

Fie-ţi dorul meu puterea,
Rănile să ţi-le-aline,
Veşnic să-ţi rămân în suflet
Eu, şi... tot ce am în mine.

Fericirea să te poarte,
Cum doreşti, în lumea mare,
Peste tot, în rai sau iaduri
Mândră, zveltă, ca o floare.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor

Trec anii, şi pân-acuma tot trecură,
Se trec părinţii ce mereu tăcură.
Iar eu plâng fugind prin cruda viaţă
Având în inimă a nemuririi speranţă...
Deplâng scurgerea neoprită a timpului
Înălţând "Rugă pentru părinţi" Tatălui...

Sărmana mamă, cât voit-a,
Să-nece-n mir acea durere,
Să lumineze masa, casa
Mereu cuprinsă de tăcere....

Mereu muncid, mama zâmbea
Căci chipu-mi trist şi lacrimi pe obraz,
Era ei inimii mâhnirea
Şi neoprită grijă de necaz...

Zâmbea, să cred că-i împlinită,
Să nu-mi fac griji de inimă a sa,
Dar sufletu-mi simţea că-i necăjită,
Că mult, prea mult munceşte ea,
Sărmana mamă...

Dar tata, neobositele lui braţe...
Munceau din greu tot spre-al meu bine,
Iar eu acum, fugind prin cruda viaţă,
Câteodată, îl văd pe tatăl meu în mine...

Cum griji îşi face de copii ai săi,
Păzindu-i de păcate lumii
Ca ei să crească, inimă bucurându-i,
Să-i fie bătrâneţea, o sor-a fericirii...

Ah, de câte ori voit-am,
Să opresc timpul în loc
Să nu mai văd ce tot văzut-am
Să nu văd lacrimi părinteşti
Durerea să o dau pe foc!...

Plânge sufletu-mi de nemurire
Cu gândul la rădăcini – ale lui,
Cu gândul acasă, la fericire
În faţa casei, la umbra nucului...

De ce dat-ai Doamne Sfinte,
Aripi imense timpului,
Să treacă suflet de Părinte
Intransigent zburând în calea lui???

De ce luat-ai Doamne,
Tinereţea, sfânta tinereţe-a lor?
De ce încărunţit-ai părul?
Când îngerii cântă în cor
Despre-a lor frânte inimi
Ce vor mereu să bată,
De dorul dragostei, a fiilor,
Ce prea puţin prin depărtări s-arată...

Trece viaţa-mi mult prea scurtă,
Eu fug prin ea, printre străini,
Pe frunte obosita mamei mâini
Mă-ntoarce-acasă, la casa-mbătrânită...

Întors acasă prea arare
Din depărtatul drum al sorţii,
Văd nucul de la poartă, şi-o cărare
Spre prispa casei, unde aşteaptă sfinţii...

Multe grele întâlni-voi
Peste multe mări zbura-voi,
Dar gândul, inimei îi pasă,
Că toate drumurile duc acasă,
La părinţi...

poezie de Paladi Anatolie din Poezii (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Paladi Anatolie
Comentează! | Votează! | Copiază!