Început de auto... grafie

Dacă nu-mi scriu eu însumi
trăiri, peripeţii,
nu voi avea-n veci plânsuri
la dispătut din vii...

... că-s singurul ce-mi văd
frânturi de existenţă
când martorii-s prăpăd;
s-au dus, sunt toţi... absenţă.

Am poza-n mintea-mi mugur
în braţele de tată
spălându-mă... Tot tremur
, n chiuveta emailată,

îmi văd doru-n priviri
la roşcove-n buchet,
pe mama-n primeniri...
cacaua la pachet.

Am gustul şi acum
de-un leu de turtă dulce,
beau laptele în drum
ce mama mi-l aduce...

... şi-azvârl caimacu-n "bube"
din cana cu păcat.
M-azvârl în bălţi oriunde;
şiretu-i deznodat!

Stau noapte-ascuns în piaţă
dormind printre ţărani
pe sacii plini, de plasă,
cu ardei... şi doi ţigani.

Înalţ zmeul pe-un câmp
în plin oraş sau sar;
m-arunc de pe-un coteţ
visând că-s armăsar...

... şi-s tras, chircit pe burtă
de "tanti-vraci" c-ulciorul,
da' a doua zi am scurtă...
iar mi-am scrântit piciorul.

Îs în gaşcă c-un ţigan
şi-ntârzii mult în noapte;
când văd că tata trece
m-ascund, vorbesc în şoapte.

Sunt dus la capitală
'n Pobeda cu sofer;
mă pierd, nu urc pe scară,
iau ascensor... "moncher"!

Mă văd la Tuşnad, mic,
urcând la Sfânta Ana...
Prieten leucemic
mort e, cu ochi cât cana.

Mă ţin c-o verişoară;
ea fură din vecini
trei ouă şi dă sfoară
c-am furat eu... găini.

Şi-s încă un ghindoc
-5 ani n-am împlinit-
când casa schimb de loc
ce-ai mei au construit...

... Este mai jos c-o haltă
în curte la mamare
unde în Zil d-armată
mă joc... car materiale.

Mi-a murit bunicuţa
ce-avea pridvor c-un câine
şi-mi pregătea cănuţa;
"un ceai gol ş-unu cu pâine"...

Sunt încă cu zulufi
de părul fin, bălai
şi fac cozi la cartofi,
la rând, să iau mălai...

... Închei încet o eră
de puşti în devenire
şi-am suflet-atmosferă
de-o fină primenire!...

PS
Până şi vers, cuvânt păstrez tot pueril,
s-am neîntinatul gând de-un suflet de copil...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil din fila-mi de basm

M-am hotărât să-mi scriu de mine, viaţă
pe capitole, din amintiri răzleţe,
că ştiu că de mă leg cu mintea de trecut
îmi regăsesc din seva sânului de mamă, început
şi-aşa resimt în suflet, diafan, bineţe
de-o dimineaţă continuată-n primăvară, aţă...

Îmi văd trei-patru roşcove pe-un şifonier
şi mă văd mic de tot; mă spală tata-ntr-o chiuvetă
mică şi-i cu apă rece... în camera ce-i dormitor,
singura de la etaj şi nu mă plâng deloc, miros îngrozitor
de mine, ce-am uitat sau n-am ştiut de toaletă...
Poate aşa s-explică c-am rămas "bogatul" gunoier?!?

Cobor în beciul plin de apă, după o furtună,
stând în copaie ca s-aduc din varza la murat;
tot eu, un sprijin la nevoie încă de atunci...
mă văd sub masă când priveam sub fustă, la picioare lungi
de la frumoasa Irca, poloneza ex "call girl", lângă palat
din Cazinoul din Sinaia, luată la câştig, pentru arvună.

Mă văd la marginea de-oraş cu sfori şi zmeul,
îmi pun la loc stomacul, din sărit, la o bătrână
şi-mi văd cu cearcăne la ochi prieten doar de patru ani, ce-i mort
de leucemie... Stau culcat în piaţă sub foaia de cort
printre ţărani, tarabe... Gust din turta dulce, bună
de un leu... Mama mă-ncântă ca să vin la masă, cu jeleul!

Am cărucior cu figurine ce se-nvârt, dansând pe roţi
şi-am vizitat balena uriaşă ce-a sosit cu bâlciul
unde mă ia în lanţuri un amic de-al tatei, "mare mahăr"...
mănânc "un ceai gol şi-un' cu pâine" cu mult zahăr
la mamaie, ce-i văd şi-acum c-ochii sclipind d-eternul, luciul...
plâng puii de arici înecaţi că-s bănuiţi de mâncat ouă, hoţi!

Îngheţ la derdeluş lângă biserică, pe coastă
şi stau arzând la soare în ceaier, privind furnici...
Mă pierd de-ai mei în liftul la Victoria din Bucureşti
şi-s mândru să mimez condusul de-o Pobeda de poveşti,
de la serviciul de la Schelă... Îmi lipăie-n picioare zgomot de târlici
şi alb m-arunc în baltă; că şireturi nu-s în găurile toate... Ce năpastă!

Câştig de unul singur cursa de copii pe bulevard;
Neînscris, cu tricicleta strâmbă, ajuns din întâmplare
şi-i sperii pe vecini cu cheia cu catran şi cui ce explodează
sau fac conserve cu carbid... bombe ce detonează...
Aştept cu stoicism să vină tata, să mă critice mamare
de multele năzbâtii; praştia cu pietre, ţambra ruptă-n gard...

Sunt mic şi blond, am ochi de cer şi-s ars de soare,
am multe scrijeliri peste picioare, mâini... Neobosit
alerg fără sfârşit şi-adorm ascultând Sadoveanu
şi-aud repetitiv, de sub pilotă, poezii cu Iancu lu' Jianu...
Îmi pierd zulufii aurii; la zero-s pedepsit...
Visez mereu, nu am alt gând; doar vreau ca să fiu mare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Mă uit la nişte pui din coşul de nuiele
Şi-i văd plăpânzi, nevinovaţi, pe toţi cei patru;
Mici, blană diferită, încă orbi cu roză piele,
Toţi puf, motani ce dorm îngrămădiţi un' peste altu'.

O fi la fel la scara universală, oare,
Din când în când în gând un colţ de ochi fugar
Şi cu priviri de asemenea întrebătoare;
Ce va fi mâine om, sistemul planetar?

Căci ştiu, la rându-mi curs pot da de vreau,
Pentru că văd, stau şi admir şi-s protector...
Deci sunt destinul eu şi întâmplătorul pot să dau...
În fond, sunt dintr-o scară un decident, decis de-un Creator!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Redescoperit, eu

Stau mult cu mine însumi de un timp,
mă caut
şi încerc să mă găsesc,
că nu m-aveam până acum...
-uitat, de când eram copil de anotimp-
în veşnic... căutări de drum.
Mă răspândesc
sunet-cuvinte, cum susurul curgând... de-un flaut.

Mă redescopăr
cum n-am fost vreodată,
ca peştele ce-l căutam sub lespedea de piatră
şi-am bucuria să mă-nşirui
pe-un papirus,
-necenzurat de niciun virus-
şi s-acopăr
din golurile ce-am... să nu mă nărui.

Ce interlocutor;
mă minunez pe zi ce trece
cum pot altul să fiu,
să mă transpir sudoare-n pergament,
să-ncerc un nou, la Nou şi Vechiul Testament,
tulburător,
convins că fiecăruia-i dator să-ncerce
şi n-am intenţia să demonstrez că-s unicul şi cel mai viu.

Mă-ncerc în pilde
adunate -dup-un crez de-al meu-
ce-s poate expirate,
căci pare-se nu am citit de-ajuns
să am răspuns...
Mă vizualizez un Prometeu,
să redescopăr Maupassant printre Mathilde...
măcar o parte, nu pe toate.

Şi nici pretenţii n-am
-că nu-mi servesc-
în fond doar mie-mi scriu
să mă incit,
cu sufletul ce-n trup am răstignit
şi-acum îl regăsesc
fără tam-tam,
şi pe tăcute... cum se bea un rachiu...

Şi mă extaziez la faptul că nu-i prea târziu
şi că mă spovedesc la mine însumi, cât mă ştiu
că-s încă viu... Reînviu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgic clasicism

Priveşte în jos peste monoclu, cu palma la lavalieră,
Cadranul ceasului, cu lanţ din buzunar de vestieră
Şi se îndreaptă, dos arcat, semeţ, stăpân pe auditoriu
Dintre amici, ce-i urmăresc un gest subtil, premonitoriu,
Apoi îşi drege glas un pic, din guturalul sacadat
Şi-şi spune clar, cu voce calmă, precis şi fără răspicat,
Părerea sa despre onoare, din ţara sa, ce-i afectată
De un început de mojicism proletarist şi judecată
De-o pierdere de bunul simţ, de manierele alese,
Ce tot încep să se strecoare printre jurnale noi, să pese
La Europa dinspre vest, ce-a fost odată loc de şcoală
De franţuzism, dans vienez şi acum presimte, ca o boală,
Ce infectează dinspre ruşi, c-o seceră şi c-un ciocan
Şi prinde, vezi, printre vecini, la sud Carpatico-Balcan...
E-un pic de tremur în vocale, ca de-un pierdut ireparabil,
Ce mintea sa, de gentleman, găseşte sigur lamentabil
Şi încearcă o previziune, ce ascunde în parte în conştiinţă,
Spunând doar că popor începe să-şi piardă-ncet a sa credinţă!
Se uită cald la cei din jur şi parcă îl trece un fior,
Că se va pierde o zi de toţi, aşa cum sunt, 'ntr-un viitor...

E-un ultim personaj de vis, ce-l am în minte, de la tata
Când era mic şi-a fost odat' băiat, ce le dădea îngheţată,
El care-a moştenit şi ceas, onoarea, cultul de mândrie,
Statura dreaptă, spusul calm, atâtea-n mintea-mi încă vie
Şi-un dor nebun, de ce s-au dus şi-i caut, mai mondeni, cinstiţi,
Dar nu-i găsesc şi doare rău, că-s mulţi acum din cei pestriţi,
Cu răsărit, nu simbol gând, ce-mi lasă aşteptări pierdute...
Şi-s aşa singur, să mă bat, să recâştig din nou redute!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme

... am o rătăcire de creier
aproape hipofizară;
mă pierd în hormonii de-o vară
de pe-o pajişte caldă, aurie,
lângă un cântec de greier
şi mă frige nisip, aproape mă arde
un fulger de-o ploaie-torent
ce mă-mbie
... şi îmi şterg armament,
tot în verde
de-o pădure... în tranşeu rătăcesc bulevarde
şi n-am vrute dezmierde.
... guguştiucul adie
fluierându-şi şi aripi să-şi cheamă pereche,
iar eu am o veste de moarte;
am pierdut rău de tot,
mi-a picat azi din tren prietenie
şi-acum cer mă desparte...
şi-s la mare în port,
sau pe stânci lângă epava roşcată de veche.
... dorm în şira de paie-n baloţi
şi mă torn arămiu dintr-un soare
printre goi, la nudişti;
nu se poartă chiloţi...
sau dansez, că-s la nuntă îmbrăcat la cravată
c-o soţie ce-ades ma-nşelat, n-a fost fată
... noroc c-am o groază de baftă
şi-n examen ştiu iară biletul...
... la "Love story" am plâns!
... ce-mi plăcea de la mama şerbetul
şi uram să fiu tuns
căci maşina ciupea.
... sunt în dacia galbenă fără carnet
pe-un islaz cu ciulini;
am avut accident.
... iar mă doare-o măsea
şi avionul mă poartă departe,
peste apă, ocean;
la Capri de pe navă privesc prin ochean.
... în alegeri de-o viaţă am rămas repetent;
de iubite frumoase n-am parte
tot apar alţi străini,
dar iubesc dragostea!
... şi mă latră un câine
că un prieten de-al lui
pentru o coajă de pâine
a murit pe şosea!
... cu bunica colind prin ceairul de iasme
şi sunt mare de tot
şi-am nepoată cu geamăn nepot
şi sunt dus;
ţin de mână pe mine
privind luna-n apus
şi-mi simt palmele fine,
de copil de fantasme
ce-am crezut infinit că şi zile şi fapte se repet, pleonasme...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aştept să-mi spui, ca-n ultima instanţă,
Ce-mi ceri ca să mai stai cu mine,
C-am martori mulţi să îţi câştig creanţă
Să crezi ce-ţi zic; ce mult ţin eu la tine.

M-am dus să mângâi chipuri pe altare
Şi m-am pierdut cu mintea sărutându-i,
Visând mistificat pe tine, arătare
Ca o fecioară, suflet implorându-i.

Stau prosternat în lenea inerţiei,
Privind alei, neştiuţi trecători,
Să nu te pierd de apari, cum pierderea avuţiei
Când crezi c-o ai, la fel, de atâtea ori.

Opresc femei ce-ţi seamănă pe stradă
Şi explodez la zgomotul de paşi,
Când step pe lespezi sună-n serenade...
Cum mersul ce-ai când vii, sau când mă laşi.

Îmi pun în tâmple glasul cu al tău ton
Şi mi-l mixez în şoapte auzite,
Ce întorc mereu cum disc de-un gramofon...
Sunt pâlnie, mă umplu, îs "tu" ispite.

Îmi curg vederi, pe închis, deschise pleoape...
Stau răsturnat pe ovalul din retină
Crucificat, până ce lacrimi, ape
M-arunci, să pic şi nu am nicio vină.

Te strâng în aşternut, miros de pernă
Şi adorm drogat de-un iz împarfumat,
Pierdut subit... şi-am corpul o cavernă,
S-aştept să-mi umpli timp, însingurat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din memorie

Mă strâng în colţ de-o amintire;
lăsat de tren într-o amiază
de-un târg molcom fără primire,
doar singur, tânăr fără vază!

Stă scris; e Râmnicu Sărat,
c-o crâşmă-n colţ, de navetişti
ce beau... Maşina a plecat,
o iau pe jos, spre câmp de mirişti.

Sunt îndoit în suflet tânăr
recent ieşit din studenţie;
c-o geantă plină, merg pe umăr...
Simt iz de vaci, miros de vie!

Salut timid pe secretară
ce-i între zâmbet şi rigoare;
e-aproape gol, sunt toţi afară,
plecaţi prin ferme, pe ogoare.

Revăd cantina, pe nea Nicu
un cocârjat cu vorba iute;
marea e galbenă ca spicu'
şi-n zare ferma care pute!...

Sunt dus c-un cal şi o şaretă
în tânăr doctor, să văd fermă
cu şefi, ce-s toţi într-o gheretă,
vorbind şi cântărind lucernă...

În tâmple-am Purcea şi Tănţica
Blidaru, doctoru' Iorgoiu,
nea Negoită, Bardaş, Vica...
Alexe şi Costel... cu ţoiu'...

Mă dau cu suflet, tot ce am
băiat de-oraş, în mreaja ţării
printre săteni; trăiam, munceam,
visând vacanţa-n "Vraja mării".

Mi-am dăruit noi, buni prieteni;
un Vali, Ticu, Mircea, Gabi...
Cu Baiu-n câmp, ne spărgem pepeni
şi fetele-mi plăceau al naibii.

Da-s tot mai singur şi-s chemat
acasă, c-a murit mamare...
eram în grajd tot transpirat
şi-am plâns... Nepotul, băiat mare.

Nu m-au lăsat să plec s-o văd,
aşa era în comunism;
familia, chiar de-i prăpăd,
este-o celulă de marxism!

Îns-am uitat, c-aşa am vrut,
tot răul, înţelept de tânăr
şi mor de dor cum nou născut,
de sânul mamei... somn pe umăr.

Mă văd pe bulevardul scurt
plimbându-mă în sus şi-n jos,
privind, privit; să fur sărut
pe banca-n parcul răcoros.

În târgul dulce-al lui Vlahuţă,
l-am întâlnit pe Sterian...
M-agăţ de viaţă, cum maimuţă
de-o creangă fină, zisă alean...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscate lacrimi

Când mă mai plâng,
Mi se ciupesc din strune,
Întinse, aproape a rupe, bune
Cât încă nu mă frâng.

Când mă despart,
E ca şi un ecou,
Ce se întoarce afazat...
Târziu şi deformat de hău.

Când încă mai visez,
Sunt ca un curcubeu
Plin de culoare; crez
De-un arc, pe-un defileu.

Când plâns şi el dispare,
S-a dus şi strigăt, strună,
Culoare... pe uscat se moare...
Cum o pădure, asecând arid, sub dună.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior de Ionuţ sau bileţel de adio nescris

Mă exprim greu că-s doar un început de om
Şi încerc să mă prezint, că-s neştiut de-o lume,
De voi ce nu m-aţi vrut să cresc cum creşteţi pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf şi-un nume.

Sunt mic şi blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Şi n-am ştiut, neşcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.

Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Şi-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinţi, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur şi ea roată.

De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -şi chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neştiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.

Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteţi imaturi şi vă deplâng pe toţi
Căci păcălind cu parcuri, oraşe, vis un pic,
Mi-aţi lăsat trupu-n junglă şi-un viitor de hoţi.

Mi s-au spus sus aici ce nu ştiam să spun,
De către cineva ce-şi zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunţat; că-s bun
Şi că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuţ Cosmin Anghel!

PS
Pentru Ionuţ, muşcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-aş fi

De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puţin
Culoare, s-am candoare...
Perpetuu s-am destin?

De ce nu-s pom, n-am muza
Să dăruiesc inele,
Să mă însor cu frunza
În cânt de turturele?

De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor...
Timp să mi-l fac refrenul?

De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
S-am zbor uşor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?

De ce nu sunt un nor
Şi de mă plâng arar,
Să mă reînalţ fuior,
Cum gândul selenar?!

De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!

De ce nu sunt un munte;
Suiş spre infinit?...
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus s-am răsărit!

De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?

De ce nu sunt pământ
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am ţel?

De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?...
Să-ţi storc un fin suspin
În dar, l-aniversare...?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

... mă cheamă EU
şi-s provenit din mai puţin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puţin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori şi vietăţi sacrificate... un individ...

... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neştiut, ştiut...
şi-aşa, puţin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmiţat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...

... pe-o plajă fără de sfârşit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-aşteaptă un sărut
... şi-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut întors în viitor

M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să ştiu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.

Nu mă ştiam, din lumea de ciudaţi;
Amestec, plastic cu metal... robotizaţi.
Eram în zbor, că n-aveam gravitaţie...
În planaj de gând, profund în levitaţie.

Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meşteşug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... şi-un "plug".

M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aş şti pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-şi schimbă mereu formă...

Mi-am dat un clic pe-album de holograme
Şi mi-am luat timp să le disting din mii de "arme"
S-ajung departe-ntre figuri de-arhi-umani
Din trupuri "zale", ce-şi vindeau carnea pe "bani".

I-am luat un tot, în electronică analiză
Şi-ntuitiv m-am pregătit pentru surpriză,
Căci ramul-cip mi-ntrase "in"-ul în alertă
La gând de virus neştiut... prezenţă certă.

Nu cred c-am regăsit clona-mi de om
Dar m-am "îndrăgostit" de "floare", "mugur", pom"...
Am mers-alunec pe-un imens de "gheaţă";
M-am îmbătat printre "licori", cu-n pic de greaţă.

Necaz mi-au dat fiinţele "carnale"
În veşnic "chalenge" de ambiţii goale
Fără valoare, simple speculaţii,
De-a mult avea şi... drepturi de creaţii.

Sunt "turmentat" de-atât pierdut în "simţuri"
Ce nu le-aveam de mult, sursă de zimţuri
Ce-mi-mpiedică existu-mi rectiliniu
Trecut, în zbuciumat, "nefericit" continuu.

Sunt deci eu fiinţa top-raţională
Pusă de-acum în veşnică-ndoială;
De-a mă teleporta din când în când să văd un "pom"
Sau de-a uita cu tot, c-am fost odată... "Om"?!

PS
Am învăţat o groază de cuvinte
Ce-am pus în ghilimele, le ţin minte
Că-s de pe-un loc numit cândva... Pământ,
Ce redescopăr de-un voiaj, întors în sfânt...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic copilărie

Mi-e frică să mai ies pe stradă
Că-s încă-n infantilitate
Ştiută, castă, doar de mine
Păstrată cu timiditate
Aşa cum cânţi o serenadă
În ascuns, de dor, printre suspine...
Am tot aceleaşi dragi plăceri;
Să zburd gând liber, fără gânduri,
Să mă scald vara în Doftana
Desculţ, să simt piatra de prunduri...
Să nu-mi fac temele de ieri...
Să mă pitesc când vine mama.

Şi-acum am muzica manie;
Ascult la fel pe Holiday,
Râd, plâng cu el, sunt meloman.
Am dragostea la fel, holtei
Şi nu-i cunosc, la fel, chimie,
Un repetent la... timp. Golan
Alerg, m-ascund ca la trei ani,
Privesc desene animate,
Mă joc de-a mama şi de-a tata
Şi râd de glume nesărate,
Ajung să cer, când nu am bani...
Visez, pe când făceam armata.

Mă deranjează politeţea
Cu "dumneavoastră" în loc de "tu".
Mă-mbrac la fel ca-n tinereţe,
La escapade nu spun.... nu!
Mă-ncânt şi-acum de frumuseţea
De un parfum... pe suave feţe.
N-am nicio stavilă la vise
Cred încă tot, sunt un naiv,
Învăţ şi-acum, citesc romane,
Mă-ndrăgostesc, în laitmotiv...
Adesea, chiar de-s compromise
Iluzii ce-am,... sunt mii-vulcane!

Privesc oglinda-nşelătoare
Că nu-mi văd zilnice schimbări
Şi-am sufletul o poezie...
Sunt un volum de întrebări!
Nu-mi mai sărbătoresc anii... vărsare,
Rămân aşa... copilărie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robbie şi Maroony

Sunt încă o copilă, rău şi atât de rău, de rău brunetă,
născută crud o iarnă grea, din părăsita o grea mamă
frumoasă, culmea albinoasă, o blondă şic, un pic egretă
cu ceva bej-maron în păr, pe cap, mai mult pe coamă...
şi-am ochii vii alb cu piper, ieşiţi un pic, de expresivi,
şi-am şi cravată şi de aceea-i de sunt aşa de apreciată...
nu doar că nu-mi plac hoinăreli şi nici masculii posesivi,
dar şi că ascult mereu, cuminte, cu cap şi mintea aplecată,
la orişice cuvânt ce simt şi-aş şti că mi-este adresat...
se pare firea care-o am încântă mulţi, pe gazde, o lume,
chiar zvăpăiată de-s în braţe, că n-am avut niciun dresat
şi totuşi ştiu deja o groază; străini, părinţi şi atâtea nume....

... Stai, sunt şi eu, ciocolatiu-nchis pe botul meu de faţă,
născut la fel pe-un frig năprasnic, ce l-am memorie în minte,
rămas la fel, orfan de mic, când mai sugeam, oh, ce mai viaţă,
de mic copil cu bunul simţ, timid, alert, dar şi cuminte...
iubesc nespus pe sora-mi Robbie, părinţii mei cei adoptivi
-că nici în minte n-am de-un tată, seamăn şi dacă o fi fost,
c-aşa se-ntâmplă printre-ai noştri, egoişti, trecători parşivi,
doar încurcând femele-n cicluri, aşa ca să le strice rost-
pe mama adoptivă... în plus cu lapte zi de zi, în seringă,
când încă n-aveam niciun dinte şi m-a învăţat numai iubire,
cu caldul de piept, cuvinte dragi, pătuţ făcut cum o carlingă
să nu cumva să îngheţ, din pleduri... mirosu-i iz... ce amintire!

Şi atât de fericiţi eram, din gesturi, vorbe de prisos,
doar veseli, sprinteni amândoi, lăsând doar timpul să aştepte;
iubire s-ai, să dai cinstit, de vrei din minimul prinos,
credinţă, nu din şcoli deşarte, ci de-nvăţatul de pe trepte...
dat dragoste, nu recompensă, încă de mici, dar devotaţi,
c-aveam, se pare-n sânge, în spirit, că mic este iubit de mare,
că lumea-i plină de mult rău, duşmani, de atâţi destrăbălaţi...
... O zi aiurea, piaza rea ne-a rupt din veşnica visare
de viitor, ce-l câştigasem demult, părea prestabilit,
când neştiut a luat-o o zi, pe Robbie, în braţele lui, tânăr
şi schimb de loc, la altul nou, părea uşor... Ne-am păcălit!...
Mă părăsind cu ochii umezi, doar lăcrimând pe un alt umăr...

Nici rugile ardente, mute, n-au fost 'ndeajuns ca frate-soră,
rupţi, doi, dureri s-oprească în pieptul smuls ca şi din mine,
că nimeni n-a văzut tristeţi, în amurg de prea târzie oră,
când cald nu mai simţeam nicicum, n-aveam nici sângele în vine;
mi se topise suflet tot, eram doar fratele stingher...
nici masă n-am vrut să mă-ncânte, am rămas singurul şi trist,
zile la rând, nopţi nedormite, cu ochii duşi doar înspre cer,
tot în suspine, că oh noi n-avem, nu ştim dacă există Christ...
... dar aud voci şi-un sunet drag, mie-mi apare, un cunoscut;
o văd pa sora mea cea scumpă, se ghemuind în braţe; a adus-o,
cel ce deunăzi doar o luase... slăbită, ochi duşi, "râs" dispărut
şi toată grija, acum, purtată în zadar a fost, noaptea a răpus-o!...

Nici plâns nu am şi-aşa-s mic şi nu mă simt că-s aşa moale,
pe zi ce trece tot mă pierd, parc-aş avea şi eu ceva;
i-aud vorbind să-mi facă multe, că-i rău de boli ce dau târcoale
şi-s tot mai slab, de abia mai văd pe-ai mei cei dragi, ori careva...
ce-mi strigă surd, cu glasu-n tremur şi-i aşa cald, cad din picioare,
întins stau, vlagă dusă; negru e tot mai dens, îs doar imagini
şi mi-este atâta de târziu... pe soră o văd, plâng, e înserare...
... sunt eu acum, cel care scriu, mâzgălesc lacrimi printre pagini,
un manuscris de căţeluşi, pierduţi nedrept; i-am stând pe scoarţă
şi-n inimă, că îmi bat cu mine, îi am chiar trup de-or vrea, cât sunt,
lipiţi etern cât voi mai fi înspre neaşteptata moarte, hoaţă
ieşită din hazard, să poarte sublim în neant, de-un crud pământ...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructul Unirii

Mă pipăi să mă simt din cine, ce-s făcut
Şi degetul pe frunte l-apăs până la scoarţă,
Ce-i doar cotiledon ce crapă plai, să scoaţă
Dor din străfund şi vis de-o mare ce sărut.

Pe sternul fremătând pun palma-n jurământ
Să nu-mi pierd echilibrul ce de-un podiş mă leagă,
Că pot să stau să-mi mângâi privirea tot pribeagă
Cu piscuri împrejur şi dealuri, de-un pământ...

... Ce braţe îmi întinde cum aripi de-un cocor
Avid mesaj să ducă; pe ape curgătoare
S-adune, de sunt lacrimi, să le usuce-n soare
Şi să-mi întindă suflet pe-un curcubeu, în zbor.

Şi tălpile-mi înfig în delta de-un mâl scurs
Ce-a adunat demult amarul de-o sudoare
De-ai mei ce s-au trecut muncind până ce doare
Să-şi lase miere în trunchiuri, hrană la neam, la urs.

Adie de răsuflu -ce-i cald şi peste oprelişti
Unde mai sunt de-ai mei- acelaşi grai ce-l scriu
Să pot să-i am din nou alături, să reînviu
Ce-a fost mereu o glie sfinţită de privelişti.

Sunt tot, un adunat şi port nestins iubire
Ce mi-a fost dat să duc, cum frunza ce înverzeşte
Să nască din căuş o ţară ce înfloreşte...
Dacă ţin pumnul strâns, să-i întregesc Unire!

Pios, cinstesc trecut de castă întocmire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul vieţii de apoi

Nu ştiu de-i simplă revelaţie,
Dar am aflat ce-i nemurirea
Sau viaţa de apoi; când firea
Dispare... O elucubraţie!

M-afund în fizică şi legi
Ce n-am crezut, n-am înţeles
Din bănci de şcoli... N-am de ales;
Mă supun lor!... De mă-nţelegi?!?

... Aleg doar una, că-mi dă girul
Răspunsului ce-l am acum
La mijloc, spre sfârşit de drum
Din mers în halte, urmând firul...

... Căci stau ades cu morţi la masă;
I-ating, îi ascult, cu ei râd, plâng
Cu ochi deschişi, sau strânşi... mă strâng
Din tot pe unde-am fost, de-acasă.

Şi-s în acelaşi timp teluric
Prezent, pierdut în melancolic
Fără de drog; sunt treaz-alcoolic,
Un endomorf... Sunt barbituric!

Sunt sigur punct de chintezenţă
De-atom palpabil cu neant
Tăiat faţete-n diamant
Sclipind frugal... de-o existenţă.

Dar tot eu sunt la braţ cu morţi;
Deci sunt şi ei, dacă-i am eu...
Sunt partea mea de pedigreu...
Plecaţi prin tragere la sorţi.

De sunt şi-aici şi sunt şi-acolo
Şi ei de-acolo sunt aici!
Convingeţi-vă scumpi amici,
C-o fi ceva, de-aici... dincolo!

... Căci ce-n memorie aduci,
Ce-i ce-s chemaţi, trebuie să vină!
Real-prezent cu mort se-mbină...
"Apoi", e-n fond "odată", "atunci"!

Îmi mângâi bunul meu prieten,
Un câine ce-ar vrea să-mi vorbească;
N-oi fi tot eu, de azi pe mâine,
Întors din cripta strămoşească?...

Nici nu mai ştiu! Ştiu alţi de mine?
Le sunt alături, cum i-am eu?
Sau ei sunt vii şi mort sunt eu?...
Sunt eu plecatul? Vin din mâine?

Cred mai curând că suntem toţi
Când adunaţi un tot, când vid;
Cunoscuţi, din nimic stupid
Plecând... Şi iar bătând la porţi!

Şi-aşa mă ard din scoarţă-n lavă
Sau zbor, expir de bioxid.
M-adun din praf, ard coroziv...
Sunt gaz, lichid, sunt dur, otravă!

Şi-am dorul pur, neprihănit
Să mă preling în gând alături
De-aniversări; făclii pe torturi...
Plecat... îs muritor sosit!

Mă dezmembrez pe zi ce trece;
Deja-m umplut Pământ de mine
În particule. Sunt facsimile,
Mă restrângând în vers... De-oi trece?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greşite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arşiţă pân' la scrum,
Într-un deşert din mine, caut tau de munte
Şi nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când şi-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-opreşte când te văd,
Mi-eşti laţul retezat scăpat de eşafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Şi-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ţi fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aş fi cum trenul într-o gară fără şine;
Prelung şi gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!