Copil din fila-mi de basm
M-am hotărât să-mi scriu de mine, viață
pe capitole, din amintiri răzlețe,
că știu că de mă leg cu mintea de trecut
îmi regăsesc din seva sânului de mamă, început
și-așa resimt în suflet, diafan, binețe
de-o dimineață continuată-n primăvară, ață...
Îmi văd trei-patru roșcove pe-un șifonier
și mă văd mic de tot; mă spală tata-ntr-o chiuvetă
mică și-i cu apă rece... în camera ce-i dormitor,
singura de la etaj și nu mă plâng deloc, miros îngrozitor
de mine, ce-am uitat sau n-am știut de toaletă...
Poate așa s-explică c-am rămas "bogatul" gunoier?!?
Cobor în beciul plin de apă, după o furtună,
stând în copaie ca s-aduc din varza la murat;
tot eu, un sprijin la nevoie încă de atunci...
mă văd sub masă când priveam sub fustă, la picioare lungi
de la frumoasa Irca, poloneza ex "call girl", lângă palat
din Cazinoul din Sinaia, luată la câștig, pentru arvună.
Mă văd la marginea de-oraș cu sfori și zmeul,
îmi pun la loc stomacul, din sărit, la o bătrână
și-mi văd cu cearcăne la ochi prieten doar de patru ani, ce-i mort
de leucemie... Stau culcat în piață sub foaia de cort
printre țărani, tarabe... Gust din turta dulce, bună
de un leu... Mama mă-ncântă ca să vin la masă, cu jeleul!
Am cărucior cu figurine ce se-nvârt, dansând pe roți
și-am vizitat balena uriașă ce-a sosit cu bâlciul
unde mă ia în lanțuri un amic de-al tatei, "mare mahăr"...
mănânc "un ceai gol și-un' cu pâine" cu mult zahăr
la mamaie, ce-i văd și-acum c-ochii sclipind d-eternul, luciul...
plâng puii de arici înecați că-s bănuiți de mâncat ouă, hoți!
Îngheț la derdeluș lângă biserică, pe coastă
și stau arzând la soare în ceaier, privind furnici...
Mă pierd de-ai mei în liftul la Victoria din București
și-s mândru să mimez condusul de-o Pobeda de povești,
de la serviciul de la Schelă... Îmi lipăie-n picioare zgomot de târlici
și alb m-arunc în baltă; că șireturi nu-s în găurile toate... Ce năpastă!
Câștig de unul singur cursa de copii pe bulevard;
Neînscris, cu tricicleta strâmbă, ajuns din întâmplare
și-i sperii pe vecini cu cheia cu catran și cui ce explodează
sau fac conserve cu carbid... bombe ce detonează...
Aștept cu stoicism să vină tata, să mă critice mamare
de multele năzbâtii; praștia cu pietre, țambra ruptă-n gard...
Sunt mic și blond, am ochi de cer și-s ars de soare,
am multe scrijeliri peste picioare, mâini... Neobosit
alerg fără sfârșit și-adorm ascultând Sadoveanu
și-aud repetitiv, de sub pilotă, poezii cu Iancu lu' Jianu...
Îmi pierd zulufii aurii; la zero-s pedepsit...
Visez mereu, nu am alt gând; doar vreau ca să fiu mare!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tată
- poezii despre sâni
- poezii despre prietenie
- poezii despre mamă
- poezii despre țărani
- poezii despre început
- poezii despre zahăr
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
Citate similare
Început de auto... grafie
Dacă nu-mi scriu eu însumi
trăiri, peripeții,
nu voi avea-n veci plânsuri
la dispătut din vii...
... că-s singurul ce-mi văd
frânturi de existență
când martorii-s prăpăd;
s-au dus, sunt toți... absență.
Am poza-n mintea-mi mugur
în brațele de tată
spălându-mă... Tot tremur
, n chiuveta emailată,
îmi văd doru-n priviri
la roșcove-n buchet,
pe mama-n primeniri...
cacaua la pachet.
Am gustul și acum
de-un leu de turtă dulce,
beau laptele în drum
ce mama mi-l aduce...
... și-azvârl caimacu-n "bube"
din cana cu păcat.
M-azvârl în bălți oriunde;
șiretu-i deznodat!
Stau noapte-ascuns în piață
dormind printre țărani
pe sacii plini, de plasă,
cu ardei... și doi țigani.
Înalț zmeul pe-un câmp
în plin oraș sau sar;
m-arunc de pe-un coteț
visând că-s armăsar...
... și-s tras, chircit pe burtă
de "tanti-vraci" c-ulciorul,
da' a doua zi am scurtă...
iar mi-am scrântit piciorul.
Îs în gașcă c-un țigan
și-ntârzii mult în noapte;
când văd că tata trece
m-ascund, vorbesc în șoapte.
Sunt dus la capitală
'n Pobeda cu sofer;
mă pierd, nu urc pe scară,
iau ascensor... "moncher"!
Mă văd la Tușnad, mic,
urcând la Sfânta Ana...
Prieten leucemic
mort e, cu ochi cât cana.
Mă țin c-o verișoară;
ea fură din vecini
trei ouă și dă sfoară
c-am furat eu... găini.
Și-s încă un ghindoc
-5 ani n-am împlinit-
când casa schimb de loc
ce-ai mei au construit...
... Este mai jos c-o haltă
în curte la mamare
unde în Zil d-armată
mă joc... car materiale.
Mi-a murit bunicuța
ce-avea pridvor c-un câine
și-mi pregătea cănuța;
"un ceai gol ș-unu cu pâine"...
Sunt încă cu zulufi
de părul fin, bălai
și fac cozi la cartofi,
la rând, să iau mălai...
... Închei încet o eră
de puști în devenire
și-am suflet-atmosferă
de-o fină primenire!...
PS
Până și vers, cuvânt păstrez tot pueril,
s-am neîntinatul gând de-un suflet de copil...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre păr, poezii despre vorbire, poezii despre versuri, poezii despre vecini sau poezii despre suflet
Itinerar natal
Ascult buletin meteo ades
și tot mă uit, mă uit pe hartă
unde recunosc locuri trăite;
la Râmnicul Sărat ales,
lângă Buzău, unde nici vânt nu iartă
și-unde zăpezile-s vârtejuri troienite.
Mă leagă peste totul amintiri
de locuri și mi-e dor mai mult de oameni
ce-i caut fie-n gând sau merg să-i văd
și-i regăsesc futile amăgiri...
și-mi dă senzație de rescapat de un prăpăd.
Mă plimb pe străzile de la Focșani
și dorm pe la moteluri,
petrec în crâng cu amici la Căprioara
-că nu știu cum n-aveam lipsă de bani-
și-ntotdeauna, printre "ELE" țeluri,
savoarea mi-o-ncântam când cădea seara.
Mă văd în Câmpina natală cu florari
-frumoasa mea de altădată-
cu centrul vechi cu șarm cochet
și simt cum ninge cu fulgi mari,
mă scald în Prahova, lângă armată...
Am mintea liceanului de la banchet.
Am cursuri pe un Splai d-Independență
și-s zilnic prin tramvai în București
pe 25 de bani... mănânc la Drept,
învăț pe rupte să n-am corijență
ca vara s-o petrec la Costinești
și pe părinți să-i bucur că-s un înțelept.
Cobor c-o bicicletă veche din Sinaia,
-fugit pe-ascuns, o vară, de acasă-
am praștia în mână și iau ținta...
mă bag în scorbură la nuc când ploaia
caldă a verii pică și-s chemat la masă...
Îmi pare rău c-am fost așa cuminte.
Ce de imagini defilez de la armata
-făcută ca să scap de ea, în Bacău-
și-am și uitat de azimut, de mască...
alături de prieteni ce-am mai căștigat odată
îmi amintesc ca niște poze de flăcău...
fără s-am nume s-atașez... Un gură cască.
N-am timp de-ajuns, e-o mică parte
despre spații ce locuiesc arar și-acum
și-am dor nebun să le revăd,
dar tot la fel cu mine-n altă parte
călătorind prin viscol sau ninsori de drum
și-ncerc să fac orice, real... și nu-ntrevăd!
Ce se întâmplă oare-n lume,
-că nu ne mai vedem 'n sfârșit de săptămână,
nici cu mătuși, cu veri sau cu prieteni-...
stăm singuri meditând fără vreun nume;
așa cum fac și eu acum scriind de mână
și nu-i nimic palpabil!... Cum miroși rășina-n loc de ceteni???!!!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre ninsoare
- poezii despre armată
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre învățătură
- poezii despre vânt
- poezii despre viscol
- poezii despre viață
Fantasme
... am o rătăcire de creier
aproape hipofizară;
mă pierd în hormonii de-o vară
de pe-o pajiște caldă, aurie,
lângă un cântec de greier
și mă frige nisip, aproape mă arde
un fulger de-o ploaie-torent
ce mă-mbie
... și îmi șterg armament,
tot în verde
de-o pădure... în tranșeu rătăcesc bulevarde
și n-am vrute dezmierde.
... guguștiucul adie
fluierându-și și aripi să-și cheamă pereche,
iar eu am o veste de moarte;
am pierdut rău de tot,
mi-a picat azi din tren prietenie
și-acum cer mă desparte...
și-s la mare în port,
sau pe stânci lângă epava roșcată de veche.
... dorm în șira de paie-n baloți
și mă torn arămiu dintr-un soare
printre goi, la nudiști;
nu se poartă chiloți...
sau dansez, că-s la nuntă îmbrăcat la cravată
c-o soție ce-ades ma-nșelat, n-a fost fată
... noroc c-am o groază de baftă
și-n examen știu iară biletul...
... la "Love story" am plâns!
... ce-mi plăcea de la mama șerbetul
și uram să fiu tuns
căci mașina ciupea.
... sunt în dacia galbenă fără carnet
pe-un islaz cu ciulini;
am avut accident.
... iar mă doare-o măsea
și avionul mă poartă departe,
peste apă, ocean;
la Capri de pe navă privesc prin ochean.
... în alegeri de-o viață am rămas repetent;
de iubite frumoase n-am parte
tot apar alți străini,
dar iubesc dragostea!
... și mă latră un câine
că un prieten de-al lui
pentru o coajă de pâine
a murit pe șosea!
... cu bunica colind prin ceairul de iasme
și sunt mare de tot
și-am nepoată cu geamăn nepot
și sunt dus;
țin de mână pe mine
privind luna-n apus
și-mi simt palmele fine,
de copil de fantasme
ce-am crezut infinit că și zile și fapte se repet, pleonasme...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre câini, poezii despre șosele, poezii despre zile, poezii despre verde, poezii despre tuns, poezii despre trenuri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

* * *
Io-s Pisoi.. Nu m-am trezit
Și visez pește prăjit!
Sunt vreo patru ce-mi dau roată
Și-s mai buni ca niciodată!
Să nu vă-ntrebați cum, unde,
C-am cuptor cu microunde!
Au intrat spre-a se-ncălzi
Și-acum nu-i mai pot opri!
Se rotesc pe lângă mine,
Nu știu ce nu le convine,
Fiindcă dacă aș fi treaz
Sigur ar da de necaz!
Și mai simt pe la picioare,
Un mic semn de întrebare,
Ceva ce m-ar gâdila!
O fi șoricel, cumva?
S-ar putea doar să visez,
Zic unii că inventez...
Pai cum, nu, căci stau închis,
De vreo luna, și am zis,
Măcar să mănânc, să dorm,
Că-s pisică, nu sunt om!
Recunosc, m-am îngrășat,
De mâncat și stat în pat..
Însă, ce să fac și eu?
Lângă mama-i locul meu!
Dacă ea e necăjită,
Sunt și eu, într-o clipită!
Dacă se-așează la masă,
Eu sunt primul, căci mă lasă,
Iar dacă se odihnește,
Mă gândesc numai la pește..
Așa că, nu vă mirați,
Că visez doar pește, frați!
Zău, în astă izolare,
Mi-e gândul doar la mâncare,
Însă, sunt și de folos,
Căci nu mă opresc din tors!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pisici, poezii despre somn, poezii despre picioare, poezii despre pești, poezii despre odihnă, poezii despre inventatori sau poezii despre gânduri
Misterul vieții de apoi
Nu știu de-i simplă revelație,
Dar am aflat ce-i nemurirea
Sau viața de apoi; când firea
Dispare... O elucubrație!
M-afund în fizică și legi
Ce n-am crezut, n-am înțeles
Din bănci de școli... N-am de ales;
Mă supun lor!... De mă-nțelegi?!?
... Aleg doar una, că-mi dă girul
Răspunsului ce-l am acum
La mijloc, spre sfârșit de drum
Din mers în halte, urmând firul...
... Căci stau ades cu morți la masă;
I-ating, îi ascult, cu ei râd, plâng
Cu ochi deschiși, sau strânși... mă strâng
Din tot pe unde-am fost, de-acasă.
Și-s în același timp teluric
Prezent, pierdut în melancolic
Fără de drog; sunt treaz-alcoolic,
Un endomorf... Sunt barbituric!
Sunt sigur punct de chintezență
De-atom palpabil cu neant
Tăiat fațete-n diamant
Sclipind frugal... de-o existență.
Dar tot eu sunt la braț cu morți;
Deci sunt și ei, dacă-i am eu...
Sunt partea mea de pedigreu...
Plecați prin tragere la sorți.
De sunt și-aici și sunt și-acolo
Și ei de-acolo sunt aici!
Convingeți-vă scumpi amici,
C-o fi ceva, de-aici... dincolo!
... Căci ce-n memorie aduci,
Ce-i ce-s chemați, trebuie să vină!
Real-prezent cu mort se-mbină...
"Apoi", e-n fond "odată", "atunci"!
Îmi mângâi bunul meu prieten,
Un câine ce-ar vrea să-mi vorbească;
N-oi fi tot eu, de azi pe mâine,
Întors din cripta strămoșească?...
Nici nu mai știu! Știu alți de mine?
Le sunt alături, cum i-am eu?
Sau ei sunt vii și mort sunt eu?...
Sunt eu plecatul? Vin din mâine?
Cred mai curând că suntem toți
Când adunați un tot, când vid;
Cunoscuți, din nimic stupid
Plecând... Și iar bătând la porți!
Și-așa mă ard din scoarță-n lavă
Sau zbor, expir de bioxid.
M-adun din praf, ard coroziv...
Sunt gaz, lichid, sunt dur, otravă!
Și-am dorul pur, neprihănit
Să mă preling în gând alături
De-aniversări; făclii pe torturi...
Plecat... îs muritor sosit!
Mă dezmembrez pe zi ce trece;
Deja-m umplut Pământ de mine
În particule. Sunt facsimile,
Mă restrângând în vers... De-oi trece?!?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre viața de apoi, poezii despre moarte, poezii despre școală sau poezii despre viitor
Într-un suflet
Sunt lângă poartă, doar treceam așa-ntr-o doară.
Îi văd pe-ai tăi și tot speram să ieși afară,
Că nu mă plac și tot le-am spus că țin la tine
Și te-așteptam pe unde treci, dar nimeni vine.
Pândesc la colț de strada ta, sunt de cu zori
De-atâtea griji ce îți tot port, de pețitori
Ce te-ar fi luat să-ți facă rău, doar să te-mbie...
Că nu-s ca mine, trup și suflet, să te ție.
Alerg așa că tot fac rondul meu de cursă
Și-aștept ascuns dup-un copac cu mintea strânsă
S-apari ca vis -de n-ai concediu- la servici
Și de întârzii, să îi mint c-ai copii mici.
Am și ajuns, sunt într-un suflet lângă ceas
Că știu că treci și-s mulți, ești una, nu te las;
Că-s pierde vară cu mașini și plini de bani
Și numai eu pot să te apăr de dușmani.
Nici telefon nu pot să dau, s-a dus cartelă
De-atât sunat și-s ud, mă plouă, n-am umbrelă...
Se uită lumea că-s pe bancă zgribulit
Și nu mă doare, că nu-i văd... Nu te-am zărit!
Mă uit cu jind după oricine te cunoaște,
Sfârșit întreb de te-au văzut de după Paște
Și să te sune să le spui de pleci la mare,
C-aveai bagaje... Te-au văzut din întâmplare!
Pe seară am luat toate terasele la rând,
Spunând la toți ce mă cunosc că-s doar trecând.
Și magazinele ce frecventai le-am vizitat...
Răspuns le-am dat că ne-am pierdut... de-au întrebat?!
Târziu în noapte, dup-o tură mă reîntorc
Și nu adorm, planuri am multe, gându-mi storc
Cu ce să-ncep; să fac colectă pentru pâine?...
Să fiu la chioșc, de unde cumperi... pentru mâine!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cunoaștere, poezii despre trup și suflet, poezii despre telefon, poezii despre sfârșit, poezii despre seară sau poezii despre pâine
Balada renunțării
Lăsatu-m-am de stăpâni
Și de flori și de ciulini
Și am trecut între bătrâni
Ca să tai frunză la câini.
M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Și am stins în ochi lumini
Ca să tai frunză la câini.
Am lăsat speranțe vagi,
Am urât pe toți cei dragi
Și m-am ascuns de vecini
Ca să tai frunză la câini.
M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Și mi-am pus lanțuri la mâini
Ca să tai frunză la câini.
M-am lăsat de ce-i plăcere
Chiar de of și de durere
Și tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.
M-am lăsat de calea bună
Și-am trăit mult în minciună
Și-mi socot anii străini
C-am tăiat frunză la câini.
M-am lăsat de noaptea grea
Și de deal și de vâlcea
Și-am plecat printre străini
Ca să tai frunză la câini.
De din zori și până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat șoapte
Și m-am smuls din rădăcini
Ca să tai frunză la câini.
Lăsatu-m-am de iubit
De frumos și de urât
De dureri și-amărăciuni
Ca să tai frunză la câini.
Ce am sperat și ce-am voit
Ce-am dorit și-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni
Ca să tai frunză la câini.
Am trecut între bătrâni
Și am stins în ochi lumini
Și m-am ascuns de vecini
Și mi-am pus lanțuri la mâini
Și m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca să număr săptămâni
De când tai frunză la câini.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre durere, poezii despre trecut, poezii despre săptămâni sau poezii despre plăcere
Răvășiri
Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...
Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni și dușmani,
Mă pierd de neam.
Mă pierd de mamă și de tată,
Mă pierd printre copii născuți,
Mă pierd între neprevăzuți...
Mă pierd fără să știu, deodată.
Mă pierd de foști colegi,
Mă pierd de școli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.
Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de șansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neștiute.
Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinerețe...
Mă pierd de viață, să mă-nvețe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...
Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.
Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.
Câștigu-l-am printr-o pasență
Printre atâți nevruți de-a naște;
Sunt norocosul viu, de Paște...
Sunt un câștig... prin excelență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre valoare, poezii despre tinerețe sau poezii despre prieteni și dușmani
Ma...
Mi-e dor de degete-ți prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ți din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.
Nu mai am aura de pui
Și nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăți, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.
N-aud iubirea-ți în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...
Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparțin, ești parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, ești eu, a mea ma... ma
Visez cu ochi deschiși și plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!
Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exiști
Ești încă trupu-mi, mai persiști
În sânge-n gând, cât n-am murit...
Că n-am știut să te păstrez
Adorm sleit de remușcare...
Uitasem: nașterea se moare!
Mă ierți ma... ma, eternul crez...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre sărut, poezii despre sfaturi, poezii despre răutate sau poezii despre noroc
Refugiu
Ca un pilot de curse sfidam sub mine norii:
I-am spart fără de milă trecând deasupra lor.
Am fost sus, la-nălțime, precum prin nori cocorii,
Dar când văzui că-s singur, decis-am să cobor...
Din înălțimi celeste, plonjai în scufundare.
M-am afundat în goluri cu negre adâncimi...
Acolo-am fost tot singur și bezna tot mai mare;
De-aceea, din extreme, ieșii între mulțimi.
Aici, la suprafață, pe scoarța pământească,
La mijloc, între oameni, nu știu ce-i de făcut,
Căci văd cum jalnic piere chiar firea omenească
Și-o molimă de ură pe glob a apărut!
Ca să-mi salvez o parte din ce-a fost bun în mine,
M-am refugiat prin codri, pe lângă răuri, mări,
Și peste tot am prieteni: păsări, furnici, albine,
Mulțimi de patrupede - oriunde-n patru zări...
Mi-s dragi și mă respectă, căci toate-au legi perfecte.
Le știu secretul vieții și le respect la fel.
Nu am găsit la ele nici vicii, nici defecte;
Multe-nvățam alături și-s mândru de-al meu zel.
Stând printre flori, prin iarbă, prin peșteri primitoare,
Nu-i zi să n-am priveliști spectaculoase-ades:
Mărețe răsărituri ori asfințiri de soare,
Încât mă-mbăt de-un farmec de alții ne-nțeles.
Când vreau, caut izvoare și dorm chiar lângă ele,
Vrăjit, le-ascut șoptirea deplin melodioasă,
Care-nsoțesc sub lună triluri de filomele -
Și, totuși, chiar și-acolo, eu mă visez... Acasă!
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre înălțime, poezii despre speologie, poezii despre secrete sau poezii despre salvare
Palpabil
Stau lângă sobă, îi dau frigul
C-altfel nu s-ar răci...
Mă chircesc cum covrigul
Și-aș boci...
Și-s cu capul în jos, țin un scaun pe dos
Să-mi vină minte
Din firele părului, ca lăncii ațos,
Ordonat până-atunci... Pierzându-mă-n prea mult cuminte.
Iar foaia se-mpinge în bila de pastă,
O-nghite
Într-o seară de iarnă nefastă
Creându-mi ispite...
Sunt de mult 'n timp de beznă;
Trecut să-l câștig
Ca-n cartul de strajă-n cazernă...
Santinelă de frig.
... De-aveam arma-ncărcată
De-o tinerețe,
Agățată pe umăr cu parola de intrare pe poartă...
Eram diminețe.
Dacă-i tot material, cum se spune,
Și gândul...
Nu-i motiv să n-am drept la minune;
Să-mi iau trupul, trecut... iar cu rândul?!
Nu doar gând!... Cu totul pe rând, iar curândul
Deja să mă știe
Pe mine ahtiat după viață, bolândul...
Cel ce ține în palmă dreptate și-nvie!
Aș dori de-ar putea, să-ntrupeze în mine-o Mesie...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă
Pe mare-am învățat ce-i vremea
Pe mare-am învățat ce-i vremea,
Ce-i obișnuit și ce-i nefiresc,
Că valurile mari n-aleargă veșnic,
Că vânturile bat ce bat și se opresc.
Am învățat c-atunci când tună
Nu-s multe de făcut pe mare,-n larg,
Trebuie s-aștepți cuminte în hamac,
Cu velele, sul, strânse pe catarg,
Știind că că va veni și vreme bună
Cu soare zâmbitor și cu lumină lină,
Care va recompensa nesomnul nopții,
Încercănat de griji, de neodihnă.
Pe mările flămânde și-nvolburate,
Nu mai navighez în lung și-n lat,
Legat de-o singură femeie stau acum,
Comod și-n siguranță, pe uscat
Cu pipa și tutunul la-îndemână,
Alături de frumoasa Sal care
Încă mă iubește și-s foarte mulțumit
Pentru tot ce-am învățat pe mare!
poezie de Harry Kemp din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fumat, poezii despre zâmbet, poezii despre neodihnă, poezii despre mulțumire, poezii despre lumină sau poezii despre frumusețe
Cinci anotimpuri
Uneori sunt ca toamna.
Aștept să-mi cadă frunzele
Și să uit tot ce-am pierdut,
Să uit și toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Și aștept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă țară
Până când m-apucă dorul
De-o viață-așa amară.
Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Și-ncep să văd în ceață,
Și fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheață.
Iar când regret și mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.
Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Și încerc să îi șoptesc
Să anunțe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Și încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună și deschisă
Ca un câmp, plin de flori.
Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit și mă-ntristez,
Și-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Și stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.
Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viața ce-o trăiesc,
Asta-i viața ce-o iubesc.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre păsări sau poezii despre primăvară
Plângând
Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Și să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Și un alt recensământ n-oi fi între omeniri.
Și am plânset așa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinți moșteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Și atât de mult au dus cu ei, dor și iubiri.
Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alții n-o să-i am
Prinși doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o știu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.
Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu știu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neștiuți
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Încețoșat se uită de-s încă, ori sunt pierduți.
E mult mai bine așa, timp nu-mi las datorie
Și-mi liniștesc și suflet, parcă-s mai pur, curat
Și obrajii, ochii-mi șterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!
Mă prăbușesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimțite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre moștenire sau poezii despre hârtie
Doar gând
Mă-ntorc cu rănile deschise
în scrijeliri pe trup, de zile,
de nopți, de neîmpliniri promise
înscrise-mi în sângerânde file.
Îmi oblojesc gânduri răzlețe
ce-adun de p-unde-or fi, de ieri
când nu știam că-i bătrânețe;
credeam doar veșnic primăveri.
Plutesc într-un eter mirific
de-opiaceu de endorfină
ce mi-o fac singur; mă certific
propriu călău, singur de vină.
Îmi port tatoo-uri de stigmat
pe carnea ce-am de împrumut
și-o pierd într-un sfârșit... Păcat;
nepregătit, că n-am știut!
Îmi fac din văi circumvoluții
și-mi sap amintiri de visare
să-mi spăl trecutul în soluții
de retrăit, eu, la-ntâmplare.
Nu pot să-mi stăpânesc alunec,
mă prăvălesc în avalanșă
pierzând respir în dulce întunec...
Axfisiat, m-adorm în transă.
Nu mă mai simt, nu mai sunt fizic,
căci nici nu vreau să fiu acum;
doar să rămân etern amnezic...
Pierdut pe drum, pe drum, pe drum...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni
Fructul Unirii
Mă pipăi să mă simt din cine, ce-s făcut
Și degetul pe frunte l-apăs până la scoarță,
Ce-i doar cotiledon ce crapă plai, să scoață
Dor din străfund și vis de-o mare ce sărut.
Pe sternul fremătând pun palma-n jurământ
Să nu-mi pierd echilibrul ce de-un podiș mă leagă,
Că pot să stau să-mi mângâi privirea tot pribeagă
Cu piscuri împrejur și dealuri, de-un pământ...
... Ce brațe îmi întinde cum aripi de-un cocor
Avid mesaj să ducă; pe ape curgătoare
S-adune, de sunt lacrimi, să le usuce-n soare
Și să-mi întindă suflet pe-un curcubeu, în zbor.
Și tălpile-mi înfig în delta de-un mâl scurs
Ce-a adunat demult amarul de-o sudoare
De-ai mei ce s-au trecut muncind până ce doare
Să-și lase miere în trunchiuri, hrană la neam, la urs.
Adie de răsuflu -ce-i cald și peste opreliști
Unde mai sunt de-ai mei- același grai ce-l scriu
Să pot să-i am din nou alături, să reînviu
Ce-a fost mereu o glie sfințită de priveliști.
Sunt tot, un adunat și port nestins iubire
Ce mi-a fost dat să duc, cum frunza ce înverzește
Să nască din căuș o țară ce înflorește...
Dacă țin pumnul strâns, să-i întregesc Unire!
Pios, cinstesc trecut de castă întocmire!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre unire sau poezii despre miere
Înțelepciune... de câine
Într-o vară caldă, stând pe-un mal de maidan,
Gândul dus către dor, suflet prins de alean,
Evadat dintr-un timp și-un oraș de lumini,
Visul tot mă purta; spre amintiri... despre câini.
Nu din cei ce din trup, viață, îți mușcă cu zel;
Ci înspre blândul prieten, credinciosul cățel.
Figurant din legenda copilului țânc,
Ce juca altădată, rol, prin colbul ce plâng...
Și uite așa, în mers tiptil, la mirosul de pâine,
Apăru, ce visam lângă mine... un câine.
Arătare osoasă, prea lunganul pitic,
Întreba din sprâncene; " am să-l bat, sau îi zic
Să mă lase în contemplu, că n-am timp de căței,
Și că lumea e plină... de rău, fără ei?!"
Capul mare, la corp, de cioban păzitor,
Stă împrejur cu ochi umed și bun răbdător.
Ori din milă, ori memorie la cei duși în pământ,
Dau o coajă din pâine, la bietul flămând.
El se apropie în frică, cu ochii mai vii,
Ce-mi dau tremur de suflet, la gând de copii,
Ce-i lăsați peste ape, așteptând să revin;
Ce nu-i știu ce vor face, poate bine sau chin?
Și mă las pradă "javrei"cu ochi de uman,
Și copil-l iau acasă, înspre spusul alean.
Și e mic și e tânăr-bătrân, înțeleptul,
Ce se gudură, știind că-mi acoperă pieptul...
Și miroase, că-i prost, nu cunoaște șampoane;
Mama sa este nimeni, nu i-a dat milioane.
Și uite așa, slab de carne, împlinit doar de bun,
Mă cunoaște ce simt și ce am ca stăpân.
N-am ai spune, cum alții o cer, cum că vreu;
Sau să fac vreo dovadă, că totu-i al meu.
Și prieteni, încet... pe vecie, în spre mâine,
Reciproc ne susținem, în lumea... de câine.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor
Mi-e, azi, un dor năprasnic de demult
-Ce-i doar numai de ieri, de-i simt tumult -
Ce-mi curge-n venele din mine, nou copil;
Mă-ntorc în gând de timp și spațiu, din exil.
Mi-e dor, de lungi, de primăveri cu cărăbuși,
De colivia goală, plânsă, cu pierduți peruși,
De-un cuib de rândunele atârnat pe prispă,
De cioara-n croncănit pe gard, care mă-ntristă.
Mi-e dor de dat cu sania, pe-un ger de mal,
De mama povestind în lacrimi despre primul bal,
Miros din brazda plină-n trandafiri și cu zambile,
De la bunică-n grădinița mică, depănând idile.
Mi-e dor de tei și dudul, străji la poartă,
De cum priveam pe-ai mei plecând la toartă
Pe drumul de la casa-n cartier, pân' la oraș...
Revăd zâmbind, cărându-și geanta, pe poștaș.
Mi-e dor de huruitul trotinetei cu rulmenți,
Prezente-am chipuri de amici, colegi, de repetenți...
Mă uit la palme și-s murdare de cerneală;
Mă văd pe băncile de lemn, tocite, de la școală.
Mi-e dor de mers desculț, fără sandale,
Reîntâlnesc vecina-n stradă, veșnic la taclale,
Am încă-n palmă-o coadă colorată de șopârlă...
Fac baie-n plină vară-n josul Prahovei, la gârlă.
Mi-e dor de cercul ce-mpingeam c-o sârmă,
De cărucior, cu figurine, ce-l repun la drum, neștiind de cârmă,
Mă văd în podul școlii trăgând fum dintr-o țigară...
Ascult mânjit pe față, cu prietenii pitit, concertul de fanfară.
Mi-e dor de bucuria, de-a juca, la nesfârșit de zi,
Am mintea plină de imagini fără nume de copii,
Simt sufletul cu inima-ntr-o neagră călimară
Ce-o-nțep cu o peniță-n toc de lemn... mintea fugară.
Mi-e dor, că nu mai am vacanțele de vară,
Îl văd pe tata trist, că n-am luat cursul de chitară,
N-am remușcări c-aș fi putut să mă înec,
Nici că furam din vișinata de la beci, ca să petrec.
Mi-e dor, miros cravata roșie la gât,
Am buze încă tremurând de-un prim sărut,
Sărbătoresc timid-pierdut, finalul de liceu...
Simt sfoara că mă taie-n palme de la zmeu.
Mi-e dor de cântul tatei, serile, la mandolină
-Festivul după cine, ce-așteptam să vină-
De mâna-n păr, de la bunic, ce-i stau în poală,
De băile în flori de fân, la primul semn de boală.
Mi-e dor de cățăratul printre țepi, în pruni,
De sila când plecam la școală-n fiecare luni,
Mă văd urcând pe dealul Ciob, lângă Doftana...
Simt cald miros de lapte ce-mi aduce mama.
Mi-e dor de aburul din bulgăr de zăpadă
Din mâini de rebegit, ce stau să-mi cadă,
Am sunetul de clopot de la fiecare Paște...
Mă uit la puiul care sparge oul și se naște.
Mi-e dor de liniștea de la un somn de vară
Pe un cerdac de greieri, cald, afară,
De patu-n puful cu pilotă al bunicii,
De albul, bunul, cu povești și pozele tunicii.
Mi-e dor de timp, pierdut în nopți pe iarbă,
Culcat cu bolta-n iris... Venus mă dezmiardă,
O iau și-o pun în băț și-o cânt pentru colind,
Cu sacu-mbujorat de mere, ce obraz m-intind...
Mi-e un dor nestăvilit, nebun, de mine
Ce sunt la fel, un neschimbat, nu cred destine...
Doar cărțile țin cont, ce-aștern trecutul peste file...
Mi-e dor de ieri, ce mă desparte mii de zile.
Mi-e dor de fiecare loc ce l-am pășit,
Mi-e dor și de pedepsele, ce simt și-am ispășit,
Mi-e dor de râsul sorei, de mătuși și de părinți...
Mi-e dor de gustul de icoane-n sărutat de sfinți.
Mi-e dor de-o lume altfel, care-a dispărut,
Mi-e dor s-o readuc, să fiu din nou, un nou născut,
Mi-e dor nespus de anticul din mine...
Mi-e dorul neîmplinit, timp e nerelativ și nu revine.
Mi-e dor de-un aer reavăn, pur, ce respiram,
Mi-e dor de vântul ce prin păr mi-l răsfiram,
Mi-e un dor profund de ce-am iubit și mai iubesc.
Mi-e dorul, dorul fără saț, de mor, să mai trăiesc...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte
Separare de întreg
Îmi iau încetinel bagajele din mine
Și-ncep cu gânduri, minte cât mai e;
Transfer în vise întrebările "de ce?"
La care n-am răspuns... Și-i tot mai rău, nu-i bine!
Încerc să-mi caut gazdă primitoare
Că n-am ajuns să-mi iau proprietate;
Nu știu nici plata cum se face-n... vietate?
Nici cost nu știu de-i nou, sau bună... stare!?
În timpul scurt ce l-am doar preaviz
Nu știu nici data, nici condiții de contract
Și tot joc piesa-n recuzită act cu act,
Fără rol scris să-nvăț... Un joc de quiz!
Împlânt din simțuri ce-ncă țin trezite
În "josul" tot mai slab ce mă purta zburând,
Ce-ncearcă să mă-nșele se-ngropând
Perfid, tot mai bolând... Materii putrezite!
Întunecat fără de gând nici minte, duse,
Mai las un pic de simțuri, ce-s mai multe,
Să știu încă de mine, să-ntind punte
Să nu mă pierd de tot de oasele... răpuse.
În ultimă instanță suflet o să-mi mut,
Ce-s EU până la urmă, singurul cert viu
Ce-aș putea fi ca și-alții nul, pustiu
Dar încă m-am; sunt propriul meu avut!
În cursa care sunt și-alerg și-s îngrădit
Și m-am iubit și-am fost rănit, mi s-a frânt rază;
Îmi las dorințe, locuri, o cernită emfază
Și mă restrâng idilic... din prozaic devin mit!
Îmi rescriu lanțul de-ntâmplări iar neștiute
Dar cu un dram din altele ratate;
Sunt iar fuior, o boare-n fum de libertate
Fugit din corp... ce-l văd se cățărând pe stâncile abrupte.
Îngheț, irig din apa-mi și mi-aștept golit
De timp; ascult un semn de-a fi din nou
O pensulă-n culoare pe-un pânzit tablou...
Crezând c-o zi voi fi un fir de savaot!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre stânci, poezii despre simțuri, poezii despre plată sau poezii despre libertate

Din cap până-n picioare...
De nu vrei să mă-nveți iubirea ce-i,
Vor flămânzii genunchii de-așteptare
Și vor ploua, albaștri, ochi ai mei,
Tot așteptând, iubite, în parcare.
Stau singură pe banca dintre nuci,
O cioară se așază lângă mine,
Mai sunt și vreo trei-patru guguștiuci,
Ce se iubesc ardent, fără rușine.
Doi fluturi se ating pasional,
Confuză îmi iau ochii de la scenă,
Și mă cuprinde un frison carnal
Și mi se-aprind urechile de jenă.
La câțiva metri un motan parșiv
Se-nvârte, mieunând lâng-o pisică
Își intră-n rol și-aproape obsesiv
Se mlădie pe glezna-mi... și ce frică,
M-apucă-așa deodată, când privesc,
Cum, lângă mine, zburdă toți hormonii,
Iar eu nu am pe cine să iubesc-
De ciudă-mi explodează neuronii.
Și, de nu vii mai repede, să știi,
Că m-oi preface-n aprigă vântoasă
Și-atuncea, fără voie, ai să-mi vii
În patru labe, chiar la mine-acasă.
Să mă iubești pân' la epuizare,
Așa cum știi, din cap până-n picioare...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre rușine, poezii despre ploaie, poezii despre nerușinare, poezii despre metrologie sau poezii despre lungime