S-a stins Cavalerul (In memoriam - Arthur Porumboiu)

S-a stins Cavalerul, King Arthur s-a stins,
cu rana de cuvinte la vedere,
cu pana încleiată de albastrul
legendei propriei lui dimensiuni.

Aduceţi căni şi pahare şi lume
să sece izvorul, aduceţi şi orbii
din Avalon, ce-i neînvins şi solemn,
cu altă armură, la Tomis să vadă.

Un dux bellorum fără Camelot
stă neclintit peste fapte prescrise,
între străvezii şi suave silabe,
"precum bugării pe apă".

"Poet de geniu"- cum îi plăcea să se-alinte,-
la pontul cu iarnă-nobleţe,
s-a stins Porumbelul străpuns de ursită
şi pasiunea luminii măreţe.

Durere slăbită, uitată departe,
ce bate din aripi tot mai încet,
s-a dus Cavalerul cu trupul inert
să ceară un tron de odihnă.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cavalerul

Sunt cavalerul
Fără de armură... gol,
Am sentimente-adânc
Crestate-n sânge
Şi... supărarile
Pitite-ntr-un subsol,
Pentru-a-nvăţa uitările,
A plânge.

Sunt cavalerul
Clipelor fugare... trist,
Îmi port destinul demn
Prin astă lume.
E poate
Un miracol... că exist
Şi tot renasc
În reverii postume.

Sunt cavalerul,
Nopţilor de taină... hoţ
Mă tot feresc de lună
Şi de stele.
Luceferii-s
Mereu fără de soţ,
Provocatori, hârşiţi
Numai în rele

Sunt cavalerul,
Ultimei ispite... dor
Eu în iatacuri
Re-ntrupez furtuna.
Dulci amăgiri
În suflete cobor
Si din... ispite
Îmi aleg... doar una

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interogaţie

Iată, fântâna cu apă vie te-mbie
să-i guşti fecioria din cupa
curată.
Ce verde câmpie mă-mpresoară
şi mă reînvie!
Uite, ciutura încet cum scoate
din străfunduri
adevăruri
şi oamenii de-acasă au mai albit
puţin,
de când mi-am îndepărtat pasul
de locul copilăriei mele,
ce-am luat-o cu mine
spre zări neştiute
şi grele,
iar clopotul bisericii de lemn se-aude
mai stins...
un dor de cei ce nu mai sunt
în jurul fântânii,
încet m-a cuprins...
Îi revăd ca prin vis,
Vai, cum lumea a nins
şi satul în focul amintirii
s-a stins!
Spune-mi, tu, tată,
dacă vom mai dezlega noi amândoi
o altă taină
uitată
sau, şi tu vei pleca departe,
lăsându-mă în neagra
singurătate?

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au stins teii

S-au stins teii în tăcere... anul ăsta nu i-am vrut,
Mi-ai lipsit, a fost durere, să te uit nu am putut,
Mai se tânguie o frunză... un pas rătăcit m-a dus
Să aleg o altă muză, şi prea tristă m-am supus...

Dar nimic nu se compară, cu mirosul lor de mai,
Teii cu floare amară sunt simbolul ce mi-l dai
Prin cuvinte nerostite sau mesaje în eter
Pe orbite rătăcite şi-nvelite în mister.

S-au stins teii şi mă doare că m-am înecat în vis
Îmbătată de candoare, aşteptând un compromis
Tu să-mi fii muza de toamnă, teii să-mi fie balsam
Rănilor care înseamnă... niciodată să te am...

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

Se va sfârşi, fără de urmă,
S-a stinge ca şi cel dintâi,
Iar moartea patimile curmă
Şi-o biată pulbere rămâi.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

STEJARUL SUPĂRAT

Strejarul falnic, stins în glas,
Jeleşte-n lacrimi de durere
Puţinii fraţi ce i-au rămas
Scăpaţi de jalnica tăiere.

Sosit-a criminalul ceas
Ce îi sortise la tăcere,
Stejarul falnic, stins în glas,
Jeleşte-n lacrimi de durere.

Inelul vieţii le-a fost ras,
Cu zimţii morţii fac avere
Nemernici răi, plini de putere,
Banii cu drujba i-au extras,
Se teme să mai fac-un pas
Stejarul falnic, stins în glas.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cer s-a stins o singură stea

În seara când ţi-am spus iubirea mea
Sus pe cer lucea
O stea de-argint ce revărsa scântei
Steaua dragostei

Numai ea a înţeles ce voi în sufletu-mi trudit
Şi speranţa ea mi-a dăruit
Şi-n seara când ţi-am spus iubirea mea
A murit o stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Şi-n noapte a plâns inima mea
În taina firii

Pe cer s-a stins o singură stea
În ecou de ghitară
Cu ea s-a stins vraja ce ne-a-nvins
Şi iubirea ta

De-atunci în şoapte
Rechem iubirea mea
Pierdut în noapte
O caut în altă stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Şi-n noapte a plâns inima mea
Un vis pierdut.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VII

Şi-o să mă retrag din lume
Într-un loc ferit, ascuns...
Stins, cu sufletul tăciune –
Poate c-am trăit deajuns.

Ochii mei, ce-au tins spre stele,
Câte, oare, n-au văzut?!
Fapte bune, fapte rele –
Am trăit şi le-am făcut.

Ce voi regreta? Nimica! –
Bine-n lume n-am trăit...
Soră bună mi-a fost frica
Şi prea multe am râvnit.

Niciodată, nicăierea,
N-a ieşit cum am vrut eu....
Poate n-am avut puterea
De-a înfrânge veacul greu.

Singur m-am simţit, întruna,
Nici prieteni n-am avut...
M-a învins, mereu, minciuna –
Nedreptatea m-a durut.

Şi prea des în amintire
Cu tristeţe m-am ascuns
Şi-am dorit prea mult iubire –
Şi iubirea m-a străpuns.

Am tânjit – dar ce anume,
Am tânjit – nici nu mai ştiu...
Şi-o durere fără nume
M-a ţinut, ades, pustiu.

Zile veştede, încruntate,
Am trăit, păşind greoi...
Amăgiri am dus în spate -
Ca pe-un colţuros pietroi.

... Şi-o să mă retrag din lume,
Într-un loc ascuns, ferit;
Stins de-o silă fără nume –
Oare, totuşi, am trăit?!

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună! cine-a stins lampa?

Noapte bună! cine-a stins lampa-azi noapte?
Un zefir invidios, fără doar şi poate.

Ah! prietene, ştii atât de puţin
Despre răbdarea cu care-au trudit
Îngerii la acel celest fitil,
Iar acum pentru tine-i stins licărul divin.

Poate-a fost sclipirea unui far
Pe care,-n beznă vâslind, un marinar
Ar fi putut s-o vadă!
Sau poate a fost felinarul care
Lumina-n tabără toboşarul să sloboadă
Tam-tamul pentru deşteptare.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stins

Înconjurat de atâtea focuri,
Focul nu-l simt.
Acolo unde in mine ardeai,
A ramas doar asfinţit...

Apus de soare,
Întunecata lume,
Cobară din cerul aprins,
Negru sol.

În nocturnul ochi
Perechi de flăcari
Îngheata a mea smoală
A sufletului stinsă.

Un suflet stins,
Picat in falsa eternitate,
La margine de prăpastie,
Cuprins de negru vis...

Ger ce taie
Crivat mormant de pai.
Eu, asternut,
Un suflet stins, tacut.

poezie de Corneliu Caluian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu distins şi destins, a băut de-a stins. De s-a stins...

calambur de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful pompierului

Zace-aici un pompier
Meseriei lui fidel,
C-a stins focu-n cartier
Şi apoi... s-a stins şi el.

epitaf epigramatic de Vasile Plăcintă din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar...

S-a stins căldura zilelor de vară
Copacii-şi lasă straiele pe jos
Se ţes la sol covoare maiestos
E toamnă iar peste întreaga ţară...

Din ceruri se coboară mai frumos
Câte o rază caldă şi uşoară
S-a stins căldura zilelor de vară
Copacii-şi lasă straiele pe jos...

Ne doare iar că pentru-a câta oară
Pe dealuri viile-s fără folos
Rămân doar amintiri şi-s de prisos
Când poama lor în cramă se coboară...

S-a stins căldura zilelor de vară!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A băut de a stins, apoi s-a stins şi el.

aforism de David Boia (4 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere între file

Sunt floare tristă în ierbar
Păstrând tăcerea între file,
Mai port tristeţile umile
Neînsemnate-n calendar.

Pe buze mi-e parfumul stins
Cu vorbe dulci de primăvara...
Ce-ar fi să mai fiu verde iară...
Dar rostul meu e pe veci stins.

Stau strâns grămadă între foi
Îngemănat cu nemurirea...
Ce dragă-mi fu' odat' iubirea
Ce stă strivită în noroi...!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu din Daţi totul iubirii
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aduceţi laude în public, aduceţi critici în privat.

citat din Vince Lombardi
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stins

Culoarea trandafirului s-a stins
în furia ce-ntunecă privirea
ce, până ieri, pleca spre necuprins
din ochi ce-o îndemnau cu strălucirea.

Era privirea zorilor de zi,
a stelelor din nopţile senine,
o bucurie simplă de a fi
şi de-a putea în juru-i să lumine.

E trandafirul meu? Nu este el!
Cum poate-atâta roşu să dispară?
Să strice pânza mea un alt penel
venit ca o furtună de afară?

S-a stins culoarea lui, a dispărut!
E alb acum sau doar mi s-a părut?

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă-n suflet...

S-au stins stele-n noapte,
Printre umbre de leneşi nori,
Cu adieri de vânt, ramuri de gheaţă
Ne mângâie trupul,
Şi rece-i piatra noastră de mormânt
Am fost, vom fi, trecut-au peste toate
Doar cu un preţ, de-o fi iertat păcatul
Dar am rămas tăcuţi, străini, în noapte...
Cu ochii-n lacrimi, sprijinind înaltul.
S-a stins şi lumânarea de o vreme
Şi plouă-n suflet... Doliul peste noi
S-a aşezat să ne subjuge trupul
Impresionat cu griji şi cu nevoi.
Umile, plecat-am... Ce-am lăsat în urmă,
Căci cine ne-a iubit cu-adevărat?
Cei ce-au rămas cu amintirea noastră
Cel, ce cu ani în urmă m-a creat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea care-şi aşteaptă cavalerul în armură strălucitoare să nu uite niciodată că va trebui să cureţe după calul lui!

citat din Zsa Zsa Gabor
Adăugat de Dana Carastoian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

privesc orizontul cum plânge
aici, între ape
lumina a răsărit sau poate a pierit
printre învolburate ape
s-a stins plângând printre şoapte...
pe ţărm, vântul bate şi bate
sălbatic în noapte
aici, peste ape
corăbii vin sau pleacă, pe ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ochi

Rătăceşte, trist şi înlăcrimat, un ochi prin oraş.
O lume amărâtă trece pe lângă el
prefăcându-se că nu-l vede.
Nimeni, nimeni nu-l întreabă:
ochiule, vrei să fii al meu?
Nimeni, nimeni nu-i zice:
ochiule, ce mult îmi lipseşti!
Orbii nu vor să mai vadă.
Văzătorii nu vor să vadă mai mult decât văd.
Lumea se teme de ochiul acesta
care mai ştie ce-i plânsul:
i-ar putea schimba punctul de vedere
asupra propriei sale orbiri.

Rătăceşte, trist şi înlăcrimat, un ochi prin oraş.

poezie de Vasile Romanciuc (1997)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!