Interogaţie

Iată, fântâna cu apă vie te-mbie
să-i guşti fecioria din cupa
curată.
Ce verde câmpie mă-mpresoară
şi mă reînvie!
Uite, ciutura încet cum scoate
din străfunduri
adevăruri
şi oamenii de-acasă au mai albit
puţin,
de când mi-am îndepărtat pasul
de locul copilăriei mele,
ce-am luat-o cu mine
spre zări neştiute
şi grele,
iar clopotul bisericii de lemn se-aude
mai stins...
un dor de cei ce nu mai sunt
în jurul fântânii,
încet m-a cuprins...
Îi revăd ca prin vis,
Vai, cum lumea a nins
şi satul în focul amintirii
s-a stins!
Spune-mi, tu, tată,
dacă vom mai dezlega noi amândoi
o altă taină
uitată
sau, şi tu vei pleca departe,
lăsându-mă în neagra
singurătate?

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul

Satul meu
nicicând nu va pleca
în altă parte să-şi caute norocul

În jurul lui se învârte
şi se toceşte lumea.

Iată pe dealuri clăile de fân-
cuşme uriaşe de neînvinşi haiduci.

Aici mi-e patria
şi ale copilăriei
picioare desculţe
ce-au sângerat prin mirişti...

poezie de Vasile Dâncu din Gravuri lapidare (1973-1985)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins Cavalerul (In memoriam - Arthur Porumboiu)

S-a stins Cavalerul, King Arthur s-a stins,
cu rana de cuvinte la vedere,
cu pana încleiată de albastrul
legendei propriei lui dimensiuni.

Aduceţi căni şi pahare şi lume
să sece izvorul, aduceţi şi orbii
din Avalon, ce-i neînvins şi solemn,
cu altă armură, la Tomis să vadă.

Un dux bellorum fără Camelot
stă neclintit peste fapte prescrise,
între străvezii şi suave silabe,
"precum bugării pe apă".

"Poet de geniu"- cum îi plăcea să se-alinte,-
la pontul cu iarnă-nobleţe,
s-a stins Porumbelul străpuns de ursită
şi pasiunea luminii măreţe.

Durere slăbită, uitată departe,
ce bate din aripi tot mai încet,
s-a dus Cavalerul cu trupul inert
să ceară un tron de odihnă.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul

La bunica, aici unde e satul copilăriei mele, cu perdele de fum şi cu risipă de voie bună
Mă simt a ta mireasă, mirele meu veşnic tânăr şi încăpător
Mă vreau a ta dulce sărutare, izvor nesecat de miere şi salcâm
Plec urechea spre fântâna din colţul gurii mele...
Sunt atât de secată, încât acea secetă mă va risipi puţin câte puţin
Ce linişte şi ce lacrimi îmi curg prin ochii negri-violet!
Sunt singură, dar nu sunt liberă
Nici nu pot fi decât a ta mireasa pe vecie, iubite sat.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

ochiul văzduhului vede
plângerile mele aride
lacrimi ce ne desparte
tot ce ne-a ţinut aproape

timpul încă prea devreme
prin moara lui mi-a luat din zile
prin fragmente prea mărunte
m-a stins încet prin grele clipe

gheara mă strânge cu durere
inima-mi tresaltă bătând cu putere
sunt fiinţa plăpândă ce alergă prin viaţă
nu cred că mai am şi-o altă şansă

balustrada vieţii mele
strigă la mine cu putere
toboganul îmi aduce aminte
că am fost de multe ori fără minte

vreau să-n-torc timpul spre început
să mut acele timpului cu cei sfânt
nu mai vreau clipele ce-au fost în urnă
vreau mintea mea cea de pe urmă

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe băncuţa de la poartă

Gârboviţi, cu părul nins,
Bătrânei bătuţi de soartă
Îşi vorbeau cu glasul stins
Pe băncuţa de la poartă.

Dorul aprig i-a cuprins:
Îşi chemau copii-îndată,
Gârboviţi, cu părul nins,
Bătrânei bătuţi de soartă.

Tot sperau vorbind în şoaptă,
Dorinţa li s-a încins,
Au plecat încet la toartă
Şi mâine îi mai aşteaptă
Gârboviţi, cu părul nins.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colţul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze şi-l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s. au stins in focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald şi departe...

Oamenii nu iartă păcatele,
insă Cerul se deschide in fata strălucirii pacatoasei iubiri...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde de stejar (Doină românească)

Foaie verde de stejar!
Bade-al meu s-a dus pe vale.
Mult am râs de-al său amar,
C-a plecat de dor şi jale.

Foc şi pară mă-ndrăgea
De iubire-i spunea cântul.
Să-l asculte cine-mi sta?
Că ofta parcă şi vântul.

De durerea-i nu-mi păsa,
Şi când el cu jale-adâncă
Dragostea îşi blestema,
Eu rupeam la flori în luncă.

Focu-i însă nu s-a stins.
Să mă uite calea-mparte!
Şi-acum doru-i m-a cuprins,
Văleu mie! că-i departe.

Biata inimă nătângă!
La picioare poa' să-ţi moară
Sufletul fără să-ţi frângă:
Drag ţi-e cel departe doară!
Foaie verde de stejar!
De se-ntoarce bade-al meu,
Am să râd de-al său amar.
De-o pleca, mi-e plânsul greu!

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţul iubirii

Bate vântul visurile mele,
Fluierând o doină-n orice os,
Chiar dacă sunt ude şi sunt grele,
Oasele de vise plâng duios.

Zori de zori îmi scapătă credinţa,
Despre ce nu ştiu ce să mai scriu
Şi m-acomodez cu nefiinţa
De parc-aş fi fost vreodată viu.

Reacţionez la nepăsare
Tot mai rar şi parcă tot mai stins;
Prea puţin iubirea mă mai doare,
Peste rănile-i de când a nins.

Bate vântul, primăvara vine
Şi bandajul alb se va-nverzi,
Greieri leneşi, harnice albine
Laolaltă mă vor asurzi.

Iarba va creşte fără s-o aud,
Şi-n ochii mei va fi doar verde crud.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colţul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze şi. l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s-au stins în focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald şi departe...

Oamenii nu iartă "păcatele",
însă Cerul se deschide in fata strălucirii "pacatoasei" Iubiri...

..."căci mult a iubit..."

poezie de Mariana Daniela Bidaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te pierd

Te-ndepărtezi, încet, pe zi ce trece.
Te simt tot mai pierdut, tot mai străin
Şi văd cum te înghite noaptea rece
A celor ce-au plecat şi nu mai vin.

E-atâta abandon în mersul tău
Şi-atâta renunţare în privire
Că nu mai ştiu de bunul Dumnezeu
Sau diavolul sculptează-n a ta fire.

Te strig dar nu auzi ca altădată,
Ţi-e gândul îndreptat spre alte lumi.
Vorbeşti cu cei plecati şi, Doamne, iată
Cum dai cu flit când spun să te-aduni.

Ţi-e glasul stins, vorbeşti mai mult cu tine
Iar ochii tăi nu mai privesc în jur
Ci doar, pierdut, spre lumile divine
Ce-absorb în ele sufletul tău pur.

Te-ndepărtezi puţin câte puţin.
Alegi cu moartea să te însoţeşti
Chiar de-i amară cupa cu venin,
Senin o bei şi nu te-mpotriveşti.

Te pierd... şi nu ştiu cum să te opresc
Să mai rămâi un timp în lumea mea
Să pot să-ti spun că încă te iubesc
Şi să-ţi arat ce-nseamnă dragostea!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Satul meu mă farmecă discret,
cu uliti drepte, pline de copii,
cu batrâni la porţi, cu pălării
ce nu dau doi bani, pe un poet.

În centru, oamenii, bârfesc încet,
şi beau tării ori bere-n prăvălii;
satul meu mă farmecă discret,
cu uliţi pietruite, pline de copii.

Pe Şoseaua Mare paşesc încet,
flăcăi voioşi şi fete durdulii;
în parcul verde, te îmbie melodii,
şi alei de flori şi paşnic tineret;

satul meu mă farmecă discret.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sete

trec nori
surzi
acoperişul capului
lasă ploaia să cadă încet
număr picăturile

din minte-mi coboară
frânghia
în apa fântânii din mine

cine ridică ciutura
apei
spre a nu-mi mai fi
sete de lumină?

poezie de Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai vino, iubite

Hai vino, iubite, să guşti fericirea
Te-aştept liniştită în camera mea
Cu atingeri moi de catifea
Chem şoaptele nopţii s-apară
Mă las cuprinsă de tainicul fior,
Încălzită de dorinţe şi de dor.
Gemând uşor cu glasul stins.
Mie foame tot mai mult de tine
Fură-mă din lumea mea
Iţi dau în gând îmbrăţişarea
Când frământaţi de doruri,
Trăim din amintiri amoruri.
Să fim o lume cu lumea din noi...
Dar totuşi numai eu cred în noi doi
Secundă şi clipă în suflete goi...
Dar noaptea, şi ea m-a trădat
Zorii ca pe o stea mi te-au luat
N-a fost decât un vis
La revărsarea zorilor, tu ai plecat.
Curând dorul în vise se-mbracă
Şi naşte dorinţi rând pe rând
Din secundele ce-ncet se scurg.
Eşti iubitul vieţii mele,
cu tine aş pleca departe...
printre sutele de stele....
spre altă lume...
Păcat că nu se poate.

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

Departe, zilele precare
ca regii dacilor s-au stins -
un veac izbeşte, altul doare
în trupul-mi subţiat şi nins.

Din vârsta mea, epistolare
fragmente cad pe-un lut întins,
poate spre oameni, sau spre fiare
în mod greşit sau dinadins.

Durerea mea-n sintagmă este
că nimeni nu-mi mai dă de veste
pe unde sunt şi ce mai fac.

Şi, decadent, mă cred un flaut
în jurul căruia mă caut
de după cântece. Şi tac.

poezie de Alexandru Andriţoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stins

Înconjurat de atâtea focuri,
Focul nu-l simt.
Acolo unde in mine ardeai,
A ramas doar asfinţit...

Apus de soare,
Întunecata lume,
Cobară din cerul aprins,
Negru sol.

În nocturnul ochi
Perechi de flăcari
Îngheata a mea smoală
A sufletului stinsă.

Un suflet stins,
Picat in falsa eternitate,
La margine de prăpastie,
Cuprins de negru vis...

Ger ce taie
Crivat mormant de pai.
Eu, asternut,
Un suflet stins, tacut.

poezie de Corneliu Caluian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au plecat vecinii toţi

Au plecat vecinii toţi,
S-au pus lacăte la porţi.
Din cincizeci, unul rămâne,
Va pleca şi el, azi, mâine.

Casele se pustiesc,
Câinii nu le mai păzesc.
Îşi schimbă şi ei stăpânul,
Sau mor, unul câte unul.

Curţile sunt năpădite
De ierburile neprăşite.
În bătătura ne măturată,
Nimenea nu mai aşteaptă.

Încet, încet se stinge satul
De la un capăt la altul.
Cei tineri se duc afară,
Se lipsesc de neam, de ţară.

Prin străini ei pribegesc
Şi nimic n-agonisesc.
Nu se mai întorc acasă,
Dorul de părinţi i-apasă.

Copiii rămân flămânzi
La bunicii muribunzi.
Copilăria le e ratată,
Fără mamă, fără tată.

Blesteamă viaţa amară,
Că s-au născut într-o ţară
Fără pic de ocrotire
Şi-s condamnaţi la pieire.

Puşcă şi cureauă lată
Ce ţară aveam odată!
Cu oameni harnici, muncitori
Şi copii ca nişte flori.
Toate au rămas doar vis.
Destinul nostru, s-a stins,

poezie de Dumitru Delcă (2 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transcendenţă

S-aude-o doină pe câmpie
Şi fluieră un dor nebun,
În jarul cel de iasomie
Se zbate micul meu cătun.

I-aud pe fraţii mei cuminţi
Cum chicotesc prin iarba deasă
Şi cum se roagă unor sfinţi
Să nu plecăm de tot de-acasă.

Dar freamătul s-a-ntunecat
Pe cea câmpie înverzită
Şi timpul scoate la mezat
O prea târzie, albă clipă.

Ne spunem vorbe-ntortocheate
Şi ne privim prin lacrimi stinse,
Bunica-i tristă şi ne-mparte
Povaţa unei vieţi învinse.

Se pare c-om urma şi noi
Cărarea mult bătătorită
Şi-om fi în sat, bieţi muritori
Pe-o rece toamnă desfrunzită.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţie...

cuprinde-mi gândurile în căuşul
palmelor tale,
şi-abia apoi ai să poţi sorbi
din pocalul cu zile siclamen,
un strop de fericire,
ridică-mi tâmpla spre
orizontul
cerului purpuriu,
pentru că numai acolo
am să mă ştiu
iubită de tine,
adună-mi petalele toate
de visuri trădate
şi culcă-mi încet, pe spate,
nemărginirea privirii tale iertate,
scoate apă din fântâna
faptelor clare
şi ia-mi mâna firavă
în gândurile tale,
şi-atunci şi numai atunci,
hrăneşte-mă cu nectarul
cuvântului tău...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în jurul oalei

stă artistul care face focul mare
adaugă o undă de îndoială
lângă bucăţile de carne tăiate
cu sensibilitate şi rafinament
foaia de dafin căzută recent
din cunună eu fac o ciorbă bună
duc lingura la gură şi mâna
tremură puţin cât să-i plângeţi
pe cei celebri şi contemporani
oala e pe loc repaos în focul
ce pare stins pe la colţuri
lingura de lemn învârte opera
şi-un fir de iarbă se strecoară
alături de mărarul tăiat de fierul
ce-l întâlneşte-n cale de o vreme

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de putere

Uscat de singurătate, el zâmbea,
Umbrindu-mă pe mine în mulţime;
Ştia o taină şi poate o spunea,
Lăsându-şi moştenirea doar la mine.

Un alt scenariu însă, fost-a scris;
Sosit peste o epocă de cuget,
Trăiri de foc irigat-au stins
Florile de zâmbet printr-un sunet.

El aştepta să urc uşor spre el...
Am învăţat în timp, prin trepte grele;
A ajutat să zbor esenţa de rebel,
Cu care am venit aici, de sus, din stele.

Şi la final... am înţeles misterul.
În agonii şi solitudini poţi zâmbi,
Numai când ai simţit un paradis în greul
Clipelor sortite-a ferici.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!