Tăcere între file
Sunt floare tristă în ierbar
Păstrând tăcerea între file,
Mai port tristețile umile
Neînsemnate-n calendar.
Pe buze mi-e parfumul stins
Cu vorbe dulci de primăvara...
Ce-ar fi să mai fiu verde iară...
Dar rostul meu e pe veci stins.
Stau strâns grămadă între foi
Îngemănat cu nemurirea...
Ce dragă-mi fu' odat' iubirea
Ce stă strivită în noroi...!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu din Dați totul iubirii
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.