Cred că

Cred că mi-am pierdut un ochi,
Căutând.
Avea dioptrie mică
Și-mi părea că vedea bine
Cu și fără lentilă.
S-o fi împiedicat de vreun vis
Atras de pământ
Și siguranță.
Iar acum îmi caut privirea profundă
Cu ochiul rămas,
În dioptrie mare
Și gene prea dese
Pentru conținuturi.

Cred că mi-am strivit o mână,
Îmbrățișând.
Avea degete drepte
Și-mi părea că era frumoasă
Cu și fără mănușă.
S-o fi pripit când veneai,
Încordată-n pumn
Și emoție.
Iar acum îmi vindec îmbrățișarea palmei
Cu mâna rămasă,
În degete strâmbe
Și piele prea aspră
Pentru mângâiere.

Cred că mi-am topit un suflet,
Simțind.
Avea formă rotundă
Și-mi părea că visa întreg,
Cu și fără trup.
S-o fi-ncălzit când vorbeai,
Deformat în părere
Și viață.
Iar acum îmi încerc golul ființei
Cu sufletul tău,
În formă nouă
Și stare prea crudă
Pentru aderență.

poezie de (23 octombrie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Adi Conțu

Tăcerea cuvintelor

Mi-am închipuit tristețea... o romantică corvoadă,
Avea părul strâns, codițe, vorbea singură pe stradă
Nu zâmbea, nu avea farduri, palidă, neîngrijită,
Parcă nu știa de sine, părea foarte chinuită

Mi-am închipuit iubirea, strălucea, o stea în noapte
Era cer senin întrânsa, erau zâmbete și șoapte,
Iar pe chip, bujorii vieții o-nroșeau fără să știe,
Părea fără nici o grijă, părea sinceră și vie

Mi-am închipuit durerea, nici un zâmbet... o grimasă,
Era toată frământare, nu părea că îi mai pasă,
Se chircise înăuntru într-o disperare mută,
Dintr-o fostă frumusețe... ajunsese doar o slută

Mi-am închipuit un suflet care le-a trăit pe toate,
Devenise ca o stâncă, unde vântul nu răzbate,
Iară lacrimile ploii îi păreau o mângâiere,
Era sufletul din mine... poezie și tăcere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Și avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Și dânsa era destul de tânără. Gândește-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Așa e, ai dreptate.
Lucian: Și uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum și nu numai că nu am un copil sau o soție, dar nici măcar o iubită sau cel puțin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărișor și-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cumințel.
Lucian: Cumințel, eu?! Glumești, nu?! Nu cunoșteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Și cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu ești.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puțin 34, dacă vom reuși să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puțin, cu siguranță, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Non-libertate

Mi-am cusut libertatea
Cu ață albă.
Aș fi vrut să-i croiesc din margini
Nesfârșituri,
Dar nu mai știu de mult să împletesc...
De când eram mică
Și-mi jucam pe degete sufletul,
Doar fiind.

poezie de (5 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A avea

Privește-L în ochi pe Dumnezeul tău
și spune-I,
spune-I că soarele nu era perfect
atunci, la începuturi,
când l-a pus pe cer pentru tine...
Tu ai vrut să îl cioplești cu dalta ta
într-o formă perfect rotundă,
supradumnezeiască,
dar l-ai ucis.
Din rănile sale curge văpaie
pe pământ
și pădurile ard.
E atât de cald
încât toți oamenii au nevoie
să meargă la psiholog,
să-și descopere în ei depresia
și să o arate lumii cu degetul,
ca pe o scuză a nefericirii ce crește în ei.
Lumea ta este prea frumoasă acum,
pentru ca Dumnezeu să mai poată face parte din ea.
Omule, ești plin de tristeți într-o lume în care nu poți avea totul,
de aceea ai săpat în soare
până l-ai găurit
și i-ai scos miezul pentru tine,
doar pentru tine,
pentru a avea...
Iar acum, când vezi cu poftă și alte stele,
ești captiv în depresia lumii care a pierdut soarele.
Omule, L-ai pierdut pe Dumnezeu,
dar El nu te-a pierdut pe tine,
te așteaptă...
tu, să-L cauți,
dar nu prea departe,
nu în soare, nu în stele,
mult mai aproape...
în tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihai Marica

Acum ne merităm

Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărțit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire și nici... viață!
Și nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poți să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poți acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puțin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n șoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar și speranța se lasă ucisă printre strofe și cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele și așa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-și mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viața fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăța ura ce ne-am împărțit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârșit, o merităm deplin!

Acum ne merităm...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diana Niță

Mi-am regăsit

Mi-am regăsit liniștea în cuvinte,
Când haosul punea stăpânire între virgulă și spațiul dinainte.
Mi-am regăsit culoarea în imagini,
Când non-culorile scrijeleau zgârieturi în cretacic.
Mi-am regăsit timpul sau doar o parte
Pierdut printre rânduri sau devieri din aproape-n aproape.
Mi-am regăsit zâmbetul în fotografii,
Acum rămas pierdut printre amintiri.
Mi-am regăsit dorul de mine,
Pe treptele abandonării de sine.

Mi-am regăsit pasiunea pentru cunoaștere,
Abilitate dezvoltată din naștere.
Mi-am regăsit chemările,
Am lăsat în urmă uitările.
Mi-am regăsit ceea ce declarăm pierdut,
Însă, tot a rămas ceva în necunoscut.
Mi-am regăsit adăpost
Când sufletul se zbătea între tăcere și zgomot.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Târziu

Tavanul stă să pice peste visul
Ce zburdă-n capul meu neobosit,
E amintirea aia când eu ți-eram trimisul,
Iar tu erai o sumă a tot ce mi-am dorit.

Explozia gândirii, durerea îngropată,
Mă cred toți obosit, eu sufăr în tăcere,
Ți-aș scrie dar mi-e frică, îmi pari așa schimbată,
Și ce rost ar avea acum o revedere?

Fac ordine și-mi pare că n-am schimbat nimic,
Dezordinea din suflet mă bântuie în zi,
Ești numele pe care n-aș mai putea să-l zic,
O tristă amintire cu care voi muri.

E albul din tavan, e visul, e lumina?
Imagini mi se zbat prin minte, și dispar,
Așa încerc să uit, căci știu a cui e vina,
Și este prea târziu să-ți simt iubirea iar....

poezie de
Adăugat de Andrei Vlad BalanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie

Ultima ispravă

făcută a fost făcută nu de
mult nu cred că s-a gândit
a închis ochii fără să catadicsească
să-i mai deschidă vreodată
era
ultima lui aroganță
să moară (?!) fără niciun motiv
ne întrebăm cum poate sta întins
el avea arsuri gastrice întotdeauna
și nu stătea lat se sufoca cu acidul
era
ultima dată când visa la odihnă
sau nu mai visa în disprețul său
în ochii lui nu se citește nimic
nu-i pasă de clopotul care bate
pentru el bate
nu este îngrijorat de lacrimi
păreri de rău sau cârcoteli
(?!) părea că râde de ultima farsă făcută
flăcările lumânărilor se aplecau în față
în spate, reveneau drepte
toți spun că o fi vreun curent
o adiere le culcă în stânga
în dreapta în toate direcțiile
un spectacol de lumini și umbre
în mica capelă toți și-au pierdut răb
darea cu părerea s-a terminat (?!)

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-am să îți fac jocul

Am făcut greșeala, să te întâlnesc,
Când puteam prea bine, să te ocolesc.
Tu mi-ai furat mintea, m-ai dus în extaz,
Acum fugi de mine și-mi faci în necaz.
Cu gândul la tine, simt că-înnebunesc,
În ghearele morții, rău mă zvârcolesc.
Prea ești fără milă, prea mă umilești,
Prea mult vrei copilă, să mă prăpădești.
N-am să îți fac jocul, nu voi renunța,
Am să-ți iau iubirea, fără voia ta.

poezie de (22 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Marica

Inspirație

Mi-am pierdut inspirația!
Tocmai ce-o găsisem!
Acum mă pierd în gânduri,
Printre rime, printre muze!

Mi-am pierdut iubirea!
Tocmai ce-o-ntânlisem!
Acum mă pierd în lacrimi,
Printre scrieri și visări!

Mi-am pierdut visul!
Tocmai ce-l visasem!
Acum mă pierd în deșteptare,
Printre razele de soare!

Mi-am pierdut timpul!
Tocmai ce venise!
Acum mă pierd în infinit,
În tot ce-am asteptat și...

Și n-a mai revenit de mult!
Poate c-am să uit..., îmi zic,
În viețile ce vor urma,
În înc-o toamnă fără Ea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu mai

Nu mai ascult!
De când mi-ai așezat
Mâinile pe urechi
În negare
Mi-am pierdut melodia cuvintelor
Și suflul replicii
Iar acum doar aud...

Nu mai privesc!
De când mi-ai întors spatele
În uitare
Și am simțit răceala plecării
Mi-am pierdut gândul ochilor
Și visarea pleoapelor
Iar acum doar văd...

Nu mai simt!
De când mi-ai adâncit rănile
În neștire
Și ți-am dezlegat mâinile,
Încordate forțat pe umerii mei,
Ca să nu mă tem.
Iar acum doar sunt...

poezie de (20 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Iar dacă recunoștința ta este puternică și constantă, reacțiunea care se produce în Materia fără Formă va fi puternică și continuă; iar mișcarea lucrurilor pe care le dorești va fi mereu către tine. Ai observat atitudinea recunoscătoare pe care o avea Iisus; cum părea mereu să spună "Îți mulțumesc Ție, Tată, pentru că mă asculți." Nu poți avea multă putere fără recunoștință; pentru că doar această te ține conectat cu Puterea.

în Știința de a deveni bogat
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Wisdom of Wallace D. Wattles II - Including: The Purpose Driven Life the Law of Attraction & the Law of Opulence Paperback" de Wallace D. Wattles este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -41.99- 25.72 lei.

Robin: Dar te-am văzut cum împingeai femeile și copiii din calea ta într-o panică nebună! Te-am văzut cum i-ai trântit la pământ! Și când ai ieșit, i-ai lăsat pe ceilalți în urmă!
George: Aparent. Aparent, pentru un necunoscător, pot să înțeleg de ce ați avea impresia asta. Ce părea împins... ce părea trântit... era o precauție de siguranță! Într-un incendiu, stai aproape de pământ, nu-i așa? Și când am ieșit pe ușa aceea, nu lăsam pe nimeni în urmă! Oh, de fapt e exact invers! Mi-am riscat viața ca să mă asigur că ieșirea era liberă. Alte întrebări?
Pompierul: Cum trăiești cu tine însuți?
George: Nu e ușor.

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia MironSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Pete

Ți-am pictat corpul fără vină,
De la buzele mele te-ai pătat,
Și acum pielea ta de alunițe-i plină,
La cât de mult te-am sărutat.

Ți-am spus în suflet să nu mă privești,
Că-i prea negru și pătează,
Iar acum cu ochi negri tu îmi ești,
Dorința când îi văd îmi sângerează.

Ai până și pasul colorat,
Și-mi alergi desculță-n amintire,
Și gândul meu mi l-ai pătat
Cu talpa ta mult prea subțire.

Cu Toamnă din greșeală te-am pătat,
Căci am pus mâna pe frunze,
În păr ți-am pus un ruginiu-roșcat,
Și un roșu-uscat pe buze.

De-al meu cuvânt eu te-am atenționat,
Să nu-l asculți și sceptic să îl crezi,
Căci sufletul de acolo ți-e pătat,
Când ai început să îl îmbrățișezi.

poezie de din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin MironSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șah mut

Să vorbim...
Am mutat un zâmbet 3 căsuțe...
Ironic.
Și ți-am aranjat părul de pe frunte,
în tic.

În revanșă, mi-ai întins degetele reci
și mi-ai desenat tandru gropițe în obraji...
Cald.
Mi-am întins serioasă un rid pe frunte
Și mi-am lăsat două degete
Să se plimbe pe brațul tău
Până la umăr
"Șah"!

Ai înțeles, fără cuvinte.
Că nu e preț de "mat"...
Și ți-ai întors spatele
"Nebun" și copilăros,
Cum te știu...

"Aha"...
Și te-am cuprins
Pentru că spatele tău
Îmi surâdea a-mbrățișare...

Vorbim?
Și mi-ai răspuns cu ochii și cu mâinile:
Ar fi de prisos acum, cuvintele,
Draga mea...

poezie de (30 martie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie

Curaj

Mi-am înșirat gândurile la soare...
Să lâncezească fiert
Până-și pierd din consistență;
să uite de lege și forme,
Neputincios, topit.
Să piară,
Dormind...
Mi-am stors din nori ploile...
Să-nece din doruri
Până-și golesc din conținuturi;
să stingă din focuri și umbre,
Definitiv, pierdut.
Să uite,
Cântând...

Mi-am construit iubiri pe întuneric...
Să stingă din lumini
Până-și aprind sufletul;
Să-nchidă din goluri rațiunea,
Urcând, divin.
Să nască,
Sperând...

poezie de (5 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greșite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arșiță pân' la scrum,
Într-un deșert din mine, caut tau de munte
Și nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când și-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-oprește când te văd,
Mi-ești lațul retezat scăpat de eșafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Și-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ți fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aș fi cum trenul într-o gară fără șine;
Prelung și gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Costel Zăgan

Tăcere la patru ace

Cuvântul ăsta mi-e prea mic
tăcerea însă-i mult prea mare
și-mi pișcă fruntea câte-un pic
noaptea când vine la culcare

Tăcerea asta-i mult prea mare
se-ntinde vai ca și o lepră
habar nu am dacă și doare
destul că unii-o cred celebră

Se-ntinde vai ca și o lepră
și-mi strânge viața câte-un pic
păi concurez la ultima tenebră
destin din ce în ce mai mic

Tăcerea-i însă foarte tare
ca orice damă de onoare

poezie de din Cezeisme II (19 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare banală, ton trist

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Îmi amintesc o dimineață de vară din satul meu argeșean, Mârghia. Eram copil. Dormi­sem pe prispă și m-am trezit cu fața spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă și, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună, uite, exist! Existam, dar nu știam ce sens are viața. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde. Dar mi-am pro­pus atunci să aflu. Știu că pare de necrezut, dar de la vârsta aceea, mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine

am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
știam asta, era ca o aspirație
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viața a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viața a decis pentru mine
m-am gândit și la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoși dragostea
și-mi zâmbea
și în sufletul meu era furtună
și Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărțit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook