Rugăciunea lui Avram Iancu

E rânduită prost această stână
Zadarnic are jgheaburi şi păşuni
Când turmele tot înspre râpi se mână
Iar din ciobani numai câţiva sunt buni

E prea în calea lupilor, sărmana
Sunt lotri mulţi, tainu-i tot mai mic
Şi nu mai crede nimeni în nirvana
Din vechiul rai n-a mai rămas nimic

S-au îngrăşat berbecii şi măgarii
Păianjenii ruinei curg şuvoi
Pereţii de stejar trosnesc de carii
Căpuşile regine-s peste oi

Au ruginit tălăngile în ploaie
Şi laptele-i ca pânza grea de cort
Şi orice miel se leapădă de oaie
În măierişte zace-un înger mort

Apasă greu blestem pe stâna asta
Osânda Mioriţei a căzut
S-ar mai putea răscumpăra năpasta
Şi-ar mai fi timp s-o luăm de la-nceput

Dar s-a făcut târziu pe munţii vineţi
Pogoară doliul serii şi e ger
În strunga verde vreau să mă închideţi
Să-mi iau cuminecarea, şi să sper

Iar tabăra să-mi treacă dinainte
Înveşmântată-n zeghe şi făclii
La rătăcirea mea să luaţi aminte
şi oglindiţi-o dreaptă în copii

Eu mă topesc sub ierburi nestemate
Cu fluiera şi doinele întregi
Şi cine ştie, peste-un secol, poate
Voi răsări în tabla altor legi

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Saturnalii (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejari sunt încă

Era ca azi, un timp prea sfânt
Ce mângâie tot pe pământ,
Cu dragi colinde la români
Când oamenii se simt mai buni.

În vremea ceea, fiecare,
Cu vârstă mică sau mai mare,
Se pregătea ca să petreacă
Şi prag de Anul Nou să treacă.

Se aştepta ca bucurie
În orice cuib acum să fie.
.............................
Pădurea se zărea tăcută,
Arar, ici-colo câte-o ciută

Căta un mugure, sărmana,
Iar codrul alb părea Nirvana...
Şi ce aud? O mică toacă
În arbori plini de promoroacă...

Am priceput, erau cuvinte
Pornind spre fiu, de la părinte:
--,, Hai, sări odată, nu te teme,
Să stai pe ramură nu-i vreme,

Eşti unul dintre fiii mei
Rămas în urmă, dintre ei.''
O ghindă prinsă de stejar
Primea cu greu al vieţii dar.

Arar, ici-colo, câte-o ciută
Călca agale şi tăcută
Cătând un mugure, sărmana,
Iar codrul alb părea Nirvana...

Şi fructul parcă mai cu spor
Se agăţa:,, O, tată, mor,
Eu în omăt m-oi prăpădi,
De mine nimeni nu va şti!''

Era un pui înfricoşat
Ce rămăsese atârnat
De creanga bunului părinte
Visând că poate sta -nainte.

Era ca azi, un timp prea sfânt
Ce mângâie tot pe pământ,
Cu dulci colinde la români,
Când oamenii se simt mai buni...

De arbore uşor împins
Şi fructul ultim s-a desprins;
Şi-n primăvara următoare
Din mica ghindă ce răsare?

Un nou stejar drept şi semeţ,
Călit de-omăt şi îndrăzneţ.
............................
La şes sau lângă câte-o stâncă,
Am înţeles: STEJARI SUNT ÎNCĂ!

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu m-a creat să împlinesc o slujire anume. Mi-a încredinţat să fac ceva ce nu a mai dat nimănui. Am o misiune... Sunt o verigă într-un lanţ, o punte de legătură între persoane. Nu m-a creat pentru nimic. Voi face lucrarea Sa; voi fi un înger de pace, un martor al adevărului acolo unde sunt... De aceea voi avea încredere în El. Orice sunt, nu pot fi aruncat afară. Dacă sunt bolnav, boala mea s-ar putea să-I slujească Lui; îndoielile mele s-ar putea să-I slujească Lui. Dacă sunt în suferinţă, durerea mea s-ar putea să-I slujească Lui. El nu face nimic în zadar. El ştie ce face. S-ar putea să-mi ia prietenii, s-ar putea să mă arunce printre străini, s-ar putea să mă facă să mă simt singur, să-mi scadă curajul, să-mi ascundă viitorul de mine. Totuşi, El ştie ce face.

citat clasic din John Henry Cardinal Newman (1870)
Adăugat de Nana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger o să-mi coase rana

Îmi plâng zăpezile sub tălpi
şi inima mi-e ca un miel
în calea lupilor
ce urlă a pustiu şi frig...
Unde îmi e cărarea
cu iarba care mă-ndemna
să scriu poeme?

Zadarnic rup cu mâna
ţurţurii din noapte,
mi-e tot mai greu să te zăresc
şi-mi pare că lumina
nu ajunge până la mine.

Chiar dacă carnea
îmi va fi brăzdată,
un înger o să-mi coase rana
si zâmbetul pe buze
îmi va încolţi din nou
la prima liturghie a dimineţii.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem venerat

vreau să scobesc munţii de zgură din sufletul meu
să scot totul din mine,
să nu mai simt acest blestem venerat, numit iubire,
vreau să opresc tornada gândurilor mele
să fie linişte senină,
să spulber chipul tău de înger trădător,
moartea s-o înving cu chin şi dor...

să te alung vreau chiar şi din oase,
să rup din carne acolo unde doare,
urechile să le astup să nu mai sune
acele şoapte lungi cu dulci suspine,
tălpile-mi de fier să le topesc
să n-am cum să ajung la tine
şi ochii mei să-mi chinuiesc,
cu întuneric ruginit pe o vecie!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e viaţa la stână

Se-adună norii grămadă
Peste sat şi peste stână,
Pufoşi, albi, ca de zăpadă,
Nu prevestesc o zi bună.

Se-apleacă crengile în pom,
Frunzele încep să plângă,
Sub streaşină stă un om
Cu crucea în mâna stângă.

Cerul fulgeră şi tună.
Parcă nu e zi, e noapte.
Se porneşte o furtună
Care seamănă a moarte.

Vântul smulge-acoperişul,
Culcă la pământ copacii,
In ploaie zbiară viţeluşul
Şi-i pitit sub burta vacii.

Grindina loveşte câinii,
Măgarii sunt nişte statui,
Adunate-n ţarcul stânii
Mioarele parcă-s momâi.

De sub streaşină, ciobanul
Se roagă cu crucea-n mână,
Să nu-i omoare cârlanul
Care-a plecat de la stână.

S-a speriat rău de tot
Când a început potopul.
A plecat cu ham cu tot.
Ca trenu-i era galopul.

Când ploaia-ncet s-a potolit
Şi cerul s-a mai luminat,
Cârlanul, singur a venit
La stâna de lângă sat.

Oile ies la păşune
Pe pajiştea înviorată.
Câinii-au grijă să le-adune
Cu măgarii laolaltă.

Parcă nimic nu s-a-ntâmplat.
Viaţa curge înainte.
Muntele s-a luminat,
Soarele e mai fierbinte.

În sat munca iar porneşte,
Oamenii repară casa,
Pe copii i-adăposteşte
Şi-apoi le aşează masa.

Aşa e viaţa la ţară.
Mai aspră câteodată.
O trăim din iarnă-n vară,
Cu bune-rele, laolaltă.

poezie de Dumitru Delcă (26 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

stână

Stâna - Definiţie

Sălaş - anume-al oilor,
Măgarilor, dulăilor
Şi-al "lupilor" ce-o fac de oaie,
Ce vin aici doar să jupoaie!

definiţie epigramatică de Virgil Petcu
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vrei să-mi dăruieşti

Mă plimb prin roua florilor din zori,
Alung durerea dintre noi doi,
Tu vii lângă mine şi mă cuprinzi cu drag,
Şi-mi spui să vin din nou la tine-n prag.
Ne plimbăm apoi ţinându-ne de mână,
Printre florile ce parfum emană,
Acum mi-ai dărui şi cerul dacă ai putea,
Ş-ai face covor de flori-n calea mea
Şi tot din flori mi-ai împleti cunună,
Iar luna ai prinde-o într-o mână.
Nu ştii ce să-mi mai dăruieşti,
Eu vreau linişte şi sper că şi tu asta îţi doreşti.
Sper că toate se vor înfăptui,
Când noi împreună vom fi.

poezie de Eugenia Calancea (2 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu deţin controlul asupra a nimic. Nu sunt nici măcar precum un pictor care spune: "O să mă duc în atelier şi să-mi fac treaba, iar dacă nimeni nu vrea să-mi cumpere tabloul, ei bine, poate că o să-l cumpere când voi fi mort." Nu pot nici măcar asta să fac. Aştepţi pe cineva să-ţi înmâneze un rol. Mă aflu în această poziţie nebunească de dependenţă.

citat din Helen Hunt
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să plâng...

MOTTO: Îmi place să merg prin ploaie, pentru că nimeni nu-şi dă seama că plâng... Charles Chaplin

Vreau să plâng în noaptea asta,
iartă-mă, iubitul meu
zorile să-mi fie plapumi
şi ninsorile la fel.

Chiar de cerul va da ploaie
s-au zăpada s-ar topi,
printre fulgii ce se-aşează
te-aş iubii, dar numai eu.

Dac-ar fi să plâng pe-un umăr
l-aş alege pe al tău
inima mi-ar fi fierbinte
prin tomnaticele flori.

Lacrimile mele-ar curge
ca un val de trandafiri
ti-ar atinge faţa tristă
şi zăpada s-ar topi.

Vreau să plâng în noaptea asta,
iartă-mă, iubitul meu...
lacrimi multe or să cadă,
peste chipul tău uşor!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Bun; deci pare în ordine. Cel puţin până aici; sigur nu lipseşte nimic?!
Lucian: Sper că nu, dom' director; din câte reuşesc eu să-mi dau seama, nu lipseşte nimic. Avem şi jucării; ba încă foarte multe.
Traian: Poate vă vor folosi şi acelea.
Lucian: Adică ne consideraţi copii?
Traian: După ce-am văzut în dimineaţa asta, împreună cu preşedintele, nu mi se pare absurd; de altfel, vă ştiam eu destul de bine dinainte de întâmplarea asta, însă nu chiar la voi mă gândeam...
Lucian: Nu?! Atunci, la cine?!
Traian: Luci, e vorba de cel puţin 13 ani; nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla, deci trebuie luate în calcul toate variantele...
Lucian: La ce variante vă referiţi, dom' director?!
Traian: Eh, parcă n-ai şti... Voi toţi sunteţi tineri şi e posibil să...
Lucian: Ce anume, dom' director?! Sugeraţi cumva că s-ar putea să avem copii?
Traian: N-ar fi deloc exclus.
Lucian: Cine?! Noi?! Mai înainte de asta ar trebui să ne căsătorim... Credeţi că am să mă întorc cu o extraterestră simpatică?
Traian: Nu cred nimic, deşi... N-ar fi exclus să se întâmple şi astfel.
Lucian: Şi astfel... Ah, deci dumneavoastră nu la extratereştrii vă gândeaţi...
Traian: Nu; dar hai să revenim la listele noastre.
Lucian: Să revenim...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Căci blestemată sunt de când eu te-am văzut.
Căci rouă cad peste-a toamei funingine
Şi mi se preling uşor pe trup
De parc- aş plânge.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când alţii plâng în locul meu
Şi trag cu greu pe trup a vieţii cruce
Şi-n ochii lor văd remuşcări
Şi-o dragoste amară, tristă.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când nimeni nu mai ştie de ce plânge
Şi-n faţa lui Christos îşi duc rând pe rând
cu greu pe trup a vieţii cruce.
Şi El îndurerat de dragostea amară, tristă,
Îşi blestemă pe cruce zilele
Şi rouă îi preling uşor pe trup
Privindu-mă- n a toamnei funingine
Şi plânge.

poezie de Otilia Leopold
Adăugat de Otilia Leopold
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noua zi a celei de-a noua luni

Încet, fără grabă, toamna se sfârşeşte.
Dureros de rece, vântul dimineţii îngroaşă roua.
Această iarbă nu va mai fi încă o dată verde.
Copacii şi frunzele suferă.
Aerul este limpede şi uscat,
Iar cerul înalt – un mister.
N-a rămas nimic din cântecul greierului
Gâşte sălbatice-n zbor sparg liniştea serii.
Nenumărate creaturi se ivesc şi dispar.
Viaţa şi moartea sunt întotdeauna dificile.
Toate care există sunt de la bun început sortite morţii.
Acest gând îţi poate frânge inima.
Ce aş putea face să-mi uşurez gândurile?
Mă consolez bând vinul care-a mai rămas în pahar.
Cine înţelege următorii o mie de ani?
Mai bine să facem astfel încât această dimineaţă
Să nu se termine niciodată.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-aşa de tristă aşteptarea

E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!
Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-aude...

Şi-aşa de grea e resemnarea
Şi-aşa e chinul de amarnic,
Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic
Şi ştii că n-ai ce aştepta...

Încât de s-ar găsi cuvinte
Să-exprimi a tale simţăminte,
Să poţi aşterne pe hârtie
Şi suferinţă,
Şi durere,
Şi lacrimile ce-n tăcere
Le verşi amar
Dar în zadar,
În aşteptarea celui care
Nu vrea să vie,
Nici să scrie
Şi nici să ştie
Că tot aştepţi, aştepţi zadarnic ca să vie...

De s-ar găsi cuvinte, zic,
Să poţi aşterne pe hârtie
Această mare tragedie
Ce-unor-ar pare un nimic,
Atuncea s-ar mişca şi munţii,
Şi stâncile s-ar sfărâma;
Şi stelele din cer s-ar rupe,
Şi-oceanele ar îngheţa,
Şi norii s-ar preface-n lacrimi,
Şi toţi vulcanii ar erupe,
Şi lava lor ar arunca

Pe inimile reci ca gheaţa,
Pe sufletele împietrite
Şi pe conştiinţele-ncărcate
De suferinţi pricinuite,
De lacrimi,
Din nopţi nedormite.

Şi s-ar mişca întreaga lume!
La fel un rege ca ţiganul...
Şi ar lăsa din mână tocul
Acel ce scrie;
Şi ciocanul
Acel ce bate;
Şi ţăranul
Ar zvârli din mâini toporul,
Şi mosorul,
Ţesătorul,
Şi-ar merge fiecare
Să-şi găsească acela care
Plânge, plânge şi aşteaptă
-- Tot zadarnic ca să vie
Acela ce nu vrea să vie,
Acela ce nu vrea să scrie,
Acela ce nu vrea să ştie
Că s-ar putea ca încă astăzi
Să se despartă pe vecie.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau o lume diferită. Una un care să nu mă trezesc gândind că sunt norocoasă pentru că sunt capabilă să-mi hrănesc fiica şi să le dau oamenilor să bea o apă curată. Nu vreau să-mi imaginez copii înfometaţi la sân. Vreau ca asta să se schimbe. Şi, dacă vreau asta, ar fi mai bine să fac ceva în aceast sens.

citat din Emma Thompson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta

Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Doar să-mi spui că mă iubeşti şi că mă vei iubi mereu,
Eşti raza mea de soare şi eu sunt curcubeul tău.
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Doar să bem câte o cafea şi poate numai cu ochii
Să-mi spui că mă iubeşti şi sunt doar a ta.
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Să ne lăsăm purtaţi pe aripi de amor.
Şi tu să-mi spui doar atât,
Că dorul tău pentru mine e nemuritor!
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Hai mai bine să visăm cu ochii deschişi,
Că suntem doi copii naivi de nebunia dragostei cuprinşi.

poezie de Vladimir Potlog din Nu a fost publica (15 mai 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş putea să-mi găsesc originile în neamul lui Iuda sau al Regelui David, nu aş câştiga nimic în statură. S-ar putea ca mulţi evrei est-europeni să fie descendenţii kazarilor, iar eu aş putea fi unul dintre ei. Cine ştie? Şi cui îi pasă?

citat clasic din Isaac Asimov
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răceala

Răceala a venit pe nesimţite:
A fost întâia oară un strănut,
Apoi au apărut în gât cuţite
Şi-acuma sunt blocat în aşternut.

Mi-s ude pijamalele şi patul,
Mă trec frisoane fără încetare
Şi nu mai conteneşte tremuratul
Şi nu mai e nimic ce nu mă doare.

Şuvoi din nări batistele-mi inundă,
Îmi curg şi lacrimi, mă săgeat-un dinte,
Urechile întruna mi se-nfundă
Şi of-uri scot când vreau să scot cuvinte.

Şi zac în pat, sperând că o să-mi treacă,
Să-mi fie viaţa cum a fost cândva,
Dar iată c-a venit şi nu mai pleacă...
Aşa cum a venit răceala ta...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestecate, sunt un pic disperată, un pic dezamăgită, un pic prea dură cu mine în speranţa că sunt realistă, şi-atunci îmi dau nişte şuturi grave, având senzaţia că în felul ăsta mă poziţionez mai bine faţă de mine... În raport cu ceilalţi mă marketez prost şi jos, dar cu siguranţă o să-mi treacă. O să vină şi o zi când o să-mi aduc aminte că am citit două cărţi legate şi dacă mai şi ştiu care e deosebirea între Louis Vuitton şi Diderot...

citat din Teo Trandafir
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de prefaţă

N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost aşa precum se spune
Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă răzbune
Şi să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut să fiu volumul ideal
Cu sute de ediţii repetate -
Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit -
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nimeni...

Şi nimeni nu mă vede când eu tac...
Şi nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit şi mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...

Şi nimeni nu cunoaşte ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Şi-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce ştie să ofere...

Şi nimeni nu alege să îşi tacă
Plânsul tăcut, aşa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Şi-aştept comoara să-mi culeg.

Şi nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simţăminte.
Nimeni nu vrea să-şi urce munţi, coline
Şi-au încălcat chiar proprii jurăminte.

Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poţi să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toţi ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!