Culturistul

Îşi face ego-ul propriu o cultură
sculptându-şi singur corp, cu dalta muncii;
să îşi câştige muşchii, precum uncii
de preţ... Să ne redea frumosul, de natură.

Ascet, îşi lasă zilnic plăceri proprii
-să-şi facă-n trudă trup de vis, o gală-
stupefiând o lume, c-un simbol de-o seară;
făcând-o fremătândă, adulmecat cu ochii.

Se luptă zilnic, ore-ntregi, cu sine
-Fără să-l vadă nimeni- un alpinist;
în fond este mai mult de-un nevăzut artist,
căci e şi sculptor şi sculptură vie, în vine.

Se drămuieşte-n tot, fără excese;
îşi face viaţa un calvar... De drag
se devotând pentru ce suntem; un şirag
miozic, de bicepşi, de deltoizi, de fese.

Este gigantul din alt timp, un antic
de forţă blândă s-etalând în spasme
ritmate... Ne lăsând magii de basme
cu Făt Frumos purtându-şi zâna, falnic.

E visul de bărbat, virilul cult
să-şi farmece iubita simbol, EA...
Să-i fie etalon de vis, un astru masculin de stea;
o fantezie de-un amor, într-un tumult.

Dar totu-i pe tăişul de-un cuţit,
căci limita-i o coardă-ntinsă, o arcă;
când neuronii zvâcnesc, în fibră se descarcă
săgetuind o inimă fragilă-nspre sfârşit.

Colosul cade ca un fir fragil de aţă,
se prăvălind 'nspre nodul din mosor...
Uitat de toţi ce-l aşteptau, pierdutul dor
ce nu se mai prezintă... Declarat absent la viaţă!

PS
In memoriam lui Viorel Ristea, 28 de ani,
mort 16 iunie 2011, înaintea galei de la Miami.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu şi Vadim... Tudor

E neamul iar în depieire şi-i crunt de irecuperabil,
Căci pierderea îi e de sine, cum pânza întinsă de-un miceliu
De elite, tot pierzându-şi leac, din creierul de-un imuabil
Peste câmpii, păduri, pâraie... lăsate orfane de-un Corneliu.

Colos, precum doar Zeus, unic, nestrămutat, înalt de stâncă
În crezul său în vechi popor, în ţară mare... îl intuim
Presus de noi, în ce-i grandoare, răbdare, ascuns atât de adâncă,
Că nu-i aveam egal de cult, cultură, gând... ce-a fost Vadim.

Un creuzet de inedit, vijelios pân' la pedeapsă,
În mojarare c-un fragil, atent la tot ce-a fost amor,
Neţărmurit la necuvânt domesticit, cum floare în glastră...
S-a răspândit, ceva, prin semeni, mai mult prin suflete... un Tudor.

Parcă sub talpă îmi piere sprijin, ce-aveam Corneliu Vadim Tudor.

In memoriam pentru poet, filozof, istoric, teolog, politician... PATRIOT.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 septembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârşit de an
Ce nu şi-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot ţărmurindu-l şi-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Şi n-am puterea să-l întorc şi nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Şi-l pierd, într-un week end, pe Adrian.

Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.

Bucată ruptă-i de la ţara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... şi Prut şi Adrian.

Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.

Ţineţi-vă să nu rămâneţi van
Cum sunteţi azi doar simpli impostori
De nu veţi recunoaşte-n timp valori
Continuând să renegaţi un Adrian.

Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înţelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.

Şi nu uitaţi c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte şi gând sublim şi nu-nţeleg
De nu vă vreţi prin el, popor nemuritor...

Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o ţară care-şi pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...

PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veşnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Şi ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul

Firu' îşi trage din fusu' existenţei de sine,
De-a fi... cum şurubu' în filet de mişcare.
Erg e lumii în secunda din unu, se pare...
Deci cu totu' e-un dans, din balans tot provine.

Şi piatra în statuie mişcare-i, nucleul,
Iar floarea-nspre soare-i dans zilnic, o horă...
Albina e-n luping-extaz drag de-o floră
Şi, păsări 'şi dansează în penaj curcubeul.

E dansul de rut între mii lighioane,
Să încânte anturaj, să atragă privire,
Să-şi lase perpetuu gamet, moştenire...
Instinct pân' la urmă, natura-n canoane.

Doar omul, îşi face din dans o plăcere
Să-şi unduie corp, fără a spune cuvinte...
Diziac, Afroditei, asprimea dezminte,
Or maniile nimfei femeii... de-o vrere.

E mai mult de atât, e sublimul spectacol
Pe scenele lumii, estrade, în iatac.
E dansul emulului 'n săbii, în atac...
Un vis că atingerea-i gaj de oracol.

E anticul artei, din corp doar făcut
Aşa cum e el, dezgolit în expresii...
Limbajul mişcării să-şi spună obsesii
C-un iz de fluid... de-un frumos început.

E corpul, de corp alipit, ca-n sărut...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei... Gheorghe

Avem toţi proprii Dumnezei,
Aşa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!

N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ştoarfe, false din popor-
Să-şi ia cu barda, cu topor
Ascuţit spirit... de-un Andrei!

Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... ţara lu' Andrei!

Există, să ştiţi, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!

Nu va mai fi uşor să iei
Adevăr pur în palme sparte
Şi să-l arunci 'nspre feţe moarte...
Să stropeşti falşii... cum Andrei?!

De azi vor fi doar derbedei
Mai mulţi, din adevăr să fure
Şi, mai puţini oneşti să înjure
Meschini şi hoţi... Era Andrei!

Ce rară-i lumea de idei
Şi va fi tot mai rar, mai rară
Să ţină sincer la a mea ţară,
Cum Gheorghe... Prenumit Andrei!

Mă închin la spirit de holtei
În gând şi în fizic, în credinţă,
Cum încă îl am, Gheorghe, conştiinţă
De-un neam... Ce l-aş vrea tot, Andrei!!!

Te salutăm cu toţii, ai mei...
Vă rog să-l plângem, 'n suflet grei!!!

In aeternum memoriam, Gheorghe... Andrei,
Un jurnalist, un om!!!... Sunt Zei?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi... de-o vârstă

Oh, blegi ce sunteţi
De nici nu vedeţi;
Tinereţea-i calculată...
Nu-nsă după dată!?

Este un multiplu,
În fond e un ciclu;
Cifre-n repetare...
Prin acumulare!

Veşnic întrebaţi,
Vă tot prezentaţi
Eterni douăzeci...
Tineri şi zev-zeci!?...

... De-un apelativ
În repetat motiv,
Că-n fond patruzeci
Este un... doi zev-zeci!...

Doar e fără zev-ul
Ce-i probabil nervul
Nebuniei pure...
Doar dublu imature?!

La fel şaizeci,
Timpul când petreci
Triplu ca-nainte...
Mai mult prin cuvinte!...

... Căci faptele-n sine,
Dacă sunt de bine,
Trebuie expuse...
Vii... sau presupuse!?

Cu optzeci e la fel
Pe-acelaşi model;
Este-n fond un patru,
Ori douăzeci... leatul...

... Summum de vigoare
Cu albul de floare
Şi cu ram toiag
... Dinţi căzuţi şirag!

Ca cireaşa-i suta
Ce-ncheie disputa;
Fapte, vorbe multe...
Dar cin' să le-asculte?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii se vor vii prin viii nevruţi morţi

Filozofie mortuară se etalează
Prin simplele exemple dinspre viaţă;
Fizicul trai se preschimbând în greaţă
La scurt timp... celor ce-n comun visează.

Inexorabilul nevrut se prevalează
De-un mix de trup şi suflet matematic,
Mister chimiotactic de-un empatic
Aievea explodat, ce-n hău reexplodează.

Sau e prea mult a spune o simpatie,
E îndeajuns o strânsă conivenţă
De-o viaţă, existenţă, interdependenţă
Cu moartea-n jur ce viaţă reînvie.

De câte ori nu ne-am pierdut în calcul
De timp între pieiri telegramatice,
Inexplicabile în legi axiomatice...
Nedepăşind un nevăzut, nesesizând exaltul.

Nici în prozaicul de-un gând nu explicăm
Cum dragi ce-au fost până la sacrificiu
Se regăsesc urgent într-un "chemat" supliciu
Misterios, de-a se-ntregi prin viaţa ce-o predăm.

E crucială întrebarea şi-i complexă;
Cine pe cine cheamă sau se vrea
Să fie secondat, ori el să secondeze moartea
Ca o pedeapsă-n fond, căci viaţa-n sine nu-i perversă.

Căci dacă moartea ne transformă în neant
Fără vreun viitor, putere sau exist,
Nu poate semn să dea, miracol precum Christ;
Să-şi ceară, reuşind, aproapele-n perdant?!

Şi ce-i pretins perdand crează interdicţii;
Şiruri întregi de zile-n gând spre nesfârşit
Să nu abdice de la ţelu-i hărăzit,
De-a fi în fond, de-a exista... Nu-n dispariţii.

E paradoxul dintre ocult şi multă ştiinţă
Ce nu explică sau refuză să-nţeleagă
Că morţi-iubiţi urgent pieiri îşi leagă
Făr-a comunica-n vreun straniu de voinţă...

... Decât de-a exista, ce-i raţiunea unică, credinţă;
Deci este mortul viu... sau viul... nu e fiinţă?!?...
Şi atunci există nevăzutul, negrul, nefiinţă,
Inexistent, o altă parte, o ineştiinţă???...

Şi-n veci nu ne-ntâlnim... "lipsa" cu "e"... cerinţă?!...
... Sunt în explozie de neputinţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

soţie

Soţie

O respiraţie, ca un parfum într-o eternă briză;
S-alunge, şteargă gânduri negre, să dea zâmbet...
O santinelă, cum în mare-i pază la înec baliză,
În talaz neliniştit de doi, perpetuu-n unic umblet.

E mâna efilată, dată-n dar ca pe un fir de floare
-Mereu se-nmiresmând culori d-esenţe calde, dulci-
Trecută-n păr cu drag, topind rutinele-n candoare
Şi-ncolăcind fior strâns în scurte nopţi... vise prelungi.

Este-un străin de neam ce-a zis eternului odată
"Da!" S-a dat definitiv -uitând ce-a fost- cu tot ce e, ce are,
Jurându-se -ce-n lume tot dispare-ncet, încet- o devotată
La bine şi de-i rău, sau neştiut... şi chiar de doare, doare.

Dorinţelor fierbinţi e raza de răcoare din căuşul lunii,
E nesfârşită tare, se sfârşind de-amor fragilă cum o apă;
Se curge lângă tine imperceptibil... gheaţa înţelepciunii,
Că-i şi alb puf de nea să nască un surâs, sau lacrima sub pleoapă!

E pasul ritmic cunoscut ce-l simţi din gloate, haos; ea e, vine
Mereu acasă, în cuib ce aşterne şi se-ntinde-n alb cearşaf...
Îs aromele de stat la masă, mângâieri cu sângele din vine
Când freamătă docilă-n pat... Sau muză, e o arie de-un fonograf.

E prelungirea-n viitor -c-altfel n-ar fi nicicum- iubita mamă,
Simbol rostit pios o viaţă de-ai ei fată, drag băiat.
E o Eva oarecare dăruindu-şi trup de casă, ce-şi trăieşte dramă
Lângă erou-ales, de mână, braţ la braţ... înamorată de-un bărbat.

Este pe rând emoţie, o prietenă, iubită, amor, amantă abilă
Ce inima deţine-ntr-un sechestru scump, ea! Idilizând hoţia
E aur în inel pe deget!... Cea ce o săruţi coperţi, roman filă cu filă!
Fără ea lumea nu-i, căci n-ar avea iubirea cin' s-o ţie... E soţia!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee stupidă, exprimare acceptabilă, ton serios

Geriatric

E ascuns subtil călăul şi zilnic mutilează,
Ca paraşuta-n salt, ce cade nedeschisă,
Cu corzile încâlcite. E duşman ce veghează,
O avalanşa albă; măturând tot, neprezisă.

Firul nu mai mlădie şi-i tot mai rar, caduc,
Se şifonează pielea şi muşchii pierd din moale
În zgârci fileu şi-n gheme, din efilaţi, se duc...
Din piept se lasă sfârcuri, se mai lărgind din poale.

Abrazivi, albi tulei, îs în palma cercetaşă
Şi gestu-i pocnituri de oase aparente
Din ce în ce, să spună că finiş e în faşă
Şi tot e doar carcasă, de ţevi... preponderente.

Văd ochii totul, crud şi nu găsesc remediu,
Nu mai e nici stăpân, îşi face de cap haos,
Pe sinele iubit, ce se topeşte-n mediu,
Se răzbunând să ia, ce-a dat... aşteptă naos.

Doar minte-şi ţine gând, trezit parcă mai mult,
Să-şi vadă cuib ştiut, pe cale să destrame...
Şi inimos parcurs devine un bun de cult
De frumuseţi, trecute, ţesute-n fin... cu scame.

E sigur -pentru lanţul încolăcit catene
În cifrul său ermetic- o cheie, cât de mică,
Să schimbe sensul bandei, spiralei, toată gene...
Să-i fie remontor, de-un ceas ce nu se strică...

Şi ştiinţa ştie tot, deja... Doar "eul" abdică!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă fără cuvinte

Tânjesc, tânjesc aproape până la durere
Să-mi găsesc visatul, rarul, fostul companion
Fără perdea, cu zâmbet larg, fără fason...
Să mă deschid mimoz mascul, să-i cer părere.

Pierdut îs de-o lume tot mai multă mută,
Ce-şi spune doar cuvinte neauzite, goale,
Schimbând auz cu idiferenţă-n veşnice târcoale,
Să afle ca-ntr-o doară pe ascuns ştirea pierdută.

Cât bine răscolit mi-ar face confesatul
Din amintiri veninde de un prevăzut trecut;
Să nu se-adune cronic, dintr-un recent acut...
C-un dialog burlesc, boem, mult aşteptatul.

Nici vidul nu mai este să se umple din plin,
Căci nu mai e intrare, e doar zid de-un refuz
C-un plictisit apatic, căscatul de mofluz...
Ca-n sihăstria vieţii ce ne e pan-destin...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ană... de basm

In memoriam Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite, Reine de Roumanie.

E atât de mult predestinat, în ţara ce mi-o am icoană,
S-am veşnic modestia blândă întruchipată-ntr-un supliciu
Mereu femeie, toată amor lângă un bărbat etern capriciu,
Să-i fie floare... nu mlădie. Mândria demnă de-a fi Ană!

E iar legenda, ce-o credeam că-i doar trecut, nestinsă rană,
De-un meşter, tot un dregător de sfinte, dârz, curat, viteaz...
Un' din popor, pe atunci Manole, un truditor fără răgaz
Să tot clădească, în van, helas... de n-ar fi fost zidul de-o Ană!

Acum sunt parcă eu erou, un figurant fără prihană
Tot aşteptând din multe basme să-mi fac din visul meu Regat...
Cu o Domniţă de-altădată ce n-a avut în veci Palat,
Tot dăruindu-şi picuri viaţa la crez, viteji... O jună Ană!

Atât de nobilă în sămânţă, în fel de-a fi, de piatră stană
Să-i dea, o zi, la al său soţ, tot ce-a pierdut, furat de seameni;
Tronul de drept, smuls de parşivi, ce sunt şi-acum, clonaj de "oameni"...
La al său nestins iubit Mihai... ţara pierdută. Sfântă Ană!

Aproape un secol, plin de zbucium, n-a fost 'ndeajuns s-aibă Coroană
Din ţara ce şi-a adoptat cu suflet, minte şi speranţa
Că haru-i demn de-ai fi alături, la al său Rege... dar balanţa
Şi-a lăsat tasul, cuib Reginei, în somn de veci... de zbor de Ană!

Mă întreb de-i etalon durerii şi cât de multă e-n prigoană,
Cât-a rămas în trup inert şi câtă a luat cu ea să îndure
Şi aşa să uşureze în juru-i tot ce-a rămas, să lase pure
Zile de-urmaşi, blajin cast Rege... Regina noastră, dragă Ană!

S-a sfâşiat în două vremea, ce plânge picur, o broboană
Ce demnul răbdător, vlăstar, odată un Rege puşti, o pierde
Pe-obraz, brăzdat de-atât amar, acum doar gându' o să-l dezmierde...
Într-un sfârşit şi el de secol... Mihai, ce-avea Regină Ană!

Poate-s şi eu vlăstar de-un dac şi de-o cucernică romană...
La fel Regatu' îmi e român, Mihai... şi sânge gal, o Ană!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă

E-un singur zis, în lume, de valabil,
Tot nerecunoscut, întortochiat în schisme
De adevăr, realitate, regretabil
Simbol, ce guvernează în aforisme.

Nu e legat de niciun voluntar,
Mai bine spus, nu ţine de voinţă,
E un urât ascuns de-un avatar,
Ca ateu rugându-se... ce-i nicidecum credinţă.

E mai curând o sumă pentru toate
Şi toţi, conclav de-o lume interactă;
Pedeapsa libertăţii că se poate
Şi că vrei mult... iar timpul nu aşteaptă.

E plaga sângerândă, stând deschisă
Şi n-ai garou, privind cu năzuinţă
Că gând închegă fapta, ce ai promisă
Ţie, nu altuia... Da-i cruda neputinţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, omenire!

Linie o să tragem iară
Din mai tânăr... în trecut,
Parcă viaţa-i mai uşoară
Cu-an pierdut dintr-un avut
Şi tot credem înnoire
Când în fond ne perimăm
Şi orice brad e-o răstignire
De-un fost verde, ce-l ornăm
Plin de vise repetate,
Ce dispar, tot mai timide
De iubiri, doar sănătate
Şi îndrăzneli tot mai cupide...
Din copiii încântători
Ne machiem în moşi, cu daruri,
Fericiţii impostori
Că minciunile sunt haruri...
Lumea întreagă-i prinsă-n mreje,
Se scăldând într-o himeră
Mai firavi, din trunchi... găteje,
Gândul devenit apteră.
E psihoza milenară
Că n-ar exista uzură,
Dimineaţa-i etern iară,
Fără timp, ce-n fond o fură...
Dar e-aşa de-o existenţă,
De când timp e feliat,
Fericirea-i apetenţă,
Spiritualul e un dat
De când s-a creat credinţă
Că ce-i, nu-i îndeajuns
Şi an de anu-i numai fiinţă
Cu nefiinţa întrepătruns,
Tot mai mult... pe timp, că trece.
Deci rămânem grav naivi
OMUL, ce nimic nu întrece,
Un conviv printre convivi,
O creaţie imensă
De-un indus crezut în sine,
Ce din trecerea adversă
Îşi preface rău în bine
Şi alt An venit, cel Nou
E-o sublimă înălţare
Ca un strigăt cu ecou
Că speranţa, ea, nu moare...
Şi mă înlănţui lângă voi
Beat, sătul de fericire
Căci suntem cel puţin doi
An ce vine, iar... Iubire!

La mulţi ani, mulţi... Omenire!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Just be f...b...

Uitaţi pe-o Terra-n deplasare
-Fără de mame şi copii,
"Click" zi şi noapte-n căutare
Sătui de trai de zi cu zi,
Din funduri de tărâm de suflet
În adânc străfund, în gând de vis-
Ne alergăm într-un răsuflet
Pe un ecran, spre Paradis...
Culori şi nume nu-s rivali;
Ne întâlnim idei şirag
Cum perle pure, în virtuali
Ne vindem inimi, drag la drag...
Facem "love club"-ul de Planetă,
Ne spovedim făr-a fi popi,
Părtaşi, fără de verighetă,
Trâind cu jind, pân-am fi gropi
În lumea, nudă-n siguranţă...
Ne-am fabricat amici tumult
Cu-acord de-o mică importanţă;
De-o floare pe cavou şi-ascult...

De multul vrut, real-eter
M-am operat în eunuc
Să vă fiu cast de partener...
Să-mi trăiesc viaţa pe-un facebook!...

PS.
Fiţi "face", sincer pelerinaj,
Aduceţi inimi şi imagini...
Vă promovaţi fragil mesaj;
Fiţi "book" deschis fără de margini!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţin ne dai

Puţin ne dai, un strop ne dai,
dar în fugara picătură
stă tot pierdutul nostru rai,
ca un surâs uitat pe gură.

De-un ciob ne legi, de-un hârb ne-agăţi,
dar în secunda care piere
tot mai zvâcnesc eternităţi,
să pună clipei mângâiere.

Un strop ne dai, de-un ciob ne legi,
dar în crâmpeiul ce se zbate
noi sângerăm de vieţi întregi
şi luminăm de lumi uitate.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Emil Jugăstreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de Mărţişor

E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărţişor!

E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-şi jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărţişor!

E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheţ, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărţişor!

E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbaţi, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărţişor!

E-un simbol EA... Ce toţi o vor,
E EA, renaşterea la mor,
E-un feminin, răscolitor...
Şi eu, m-anin pe-un piept... O ador!

EA, ne-a dat lumea... Mărţişor!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de frig

Atât hazard de neştiut ne este-n Univers
Că un fir de frică-mi trece mijloc de coloană
Tot mă gândind c-alerg pe-o bulă-n goană
Şi poate derapa din ronduri, fără de revers.

Mă-ncearcă sentimentul că-i mult ger
În bolta neagră de-un senin de stele
Şi ştiu că-i frig de azot tot vidul dintre ele
Unde m-aş putea pierde dur, casant precum un fier.

De-un timp leg moartea-realul lângă simbol
Şi nu mă-nşel c-am tot atins plecaţii dragi,
Cum ştiu ce e durerea-n tâmple, în mâini, nădragi
Şi poate-am şi-ngheţat chiar de n-am fost la pol!?

Mă rog, nu pentru mine, spaţiului să ţină
În neschimbare, însă ştiu că-i doar dorinţă
Şi infinitul n-are reguli, nicio preferinţă...
Că tot din accident suntem şi noi! Deci n-are nicio vină!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!