"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs invers

De n-ar fi fost un ieri, nu-i azi
Şi mâine nici nu s-ar ivi;
Deci conuri, n-au fost pân' la brazi?
Şi atunci Pământul, din ce-ar fi?

Înainte să fi fost eu, eul,
La început de tot, ce-am fost?
De unde-mi vin; e pedigreul
Stră, stră, străbun... şi-am, mâine, rost?

Şi ieri, fiind sigur un uitat,
Neseîntorcând, să-l am o probă,
Nu-i viitorul cert datat?...
Şi-l pot proba, cum nouă robă?!?

Deci viitoru-i începutul,
Căci el, de n-ar fi aşteptat
În ce voi fi vreodat', trecutul...
Eu, astăzi, n-aş fi existat!

Deci mâine am fost... Ieri, m-a ratat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prea târziu chiar şi pentru vise...
Căutând chei la porţi deschise...
Rămâi prinţesă..." Zi de azi ",
închisă în palatul ei!
Căci orice "Azi ", începe mâine!
Şi zilele trec... iar fiecare petală este pierdută!
Voi pune hamuri noi la tristeţe şi noroc!
Şi voi zvârli oasele trecutului la câini,
Să nu mai latre a pustiu
La zilele de ieri şi de azi...
Căci mâine...
Nu va mai fi "Azi " şi "Ieri" este deja uitat de Azi!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRECUT, PREZENT... DAR VIITOR?

De-o viaţă suntem amici,
Încă de la grădiniţă;
Citeam,, ARICI-POGONICI'',
Mai ciupeam câte-o fetiţă,
În pauze când ieşeam
Mai spărgeam cu mingea geamuri,
Iar tâmplarul ne-njura
De mamă şi alte neamuri.

La şcoală când am intrat,
Nu ştiu de-a fost întâmplare,
În aceeaşi bancă-am stat,
Chiar lângă învăţătoare.
Să nu credeţi că eram
Cuminţi, ca sfinţii-ntr-o frescă,
Mai degrabă eram clowni
De comedie burlescă.

Că aşa-i când suntem mici,
Viaţa noastră-i tot o glumă,
Dar la carte, eram,, brici''
Nu eram noi cei din urmă;
Fără falsă modestie,
N-aveam pe nimeni în faţă,
Prindeam lecţia din clasă,
Că acasă... cine-nvaţă?!

Şi nu vreau ca să mă laud,
(Să-l citez pe Eminescu,
şi pe care îl aplaud),
Numai eu, şi X-ulescu
Rezolvam orice problemă,
Şi aproape toţi colegii
Copiau,, cu sârg'' în clasă,
Iar noi, îi lăsam, ca blegii.

Dar când te scotea la tablă,
Nu aveai ce să mai faci;
Doar că tabla era rablă,
Iar noi, nişte pui de draci,
O săltam puţin de-o parte
Şi cădea grămadă jos,
Iar pâna chema tâmplarul,
Noi jucam un,, lapte-gros''.

Însă timpu-a trecut iute,
Şi ne-am trezit pionieri;
Nu c-ar fi fost vreo virtute,
Dar aşa credeam noi,, ieri''.
Căci viaţa nu-i programată,
S-o trăieşti când doreşti tu,
Toţi trăim prezentul nostru.
Asta este,, deja vu''!

Astăzi, când democraţia
Ne-a luat pe nepusă masă
Şi când s-a-nteţit hoţia,
Ba chiar şi lupta de clasă,
Vrem să judecăm trecutul.
El a fost prezentul nostru,
L-am trăit cum ne-a fost dat.
Acum, e prezentul vostru,
Liberal şi democrat!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai plecat un om...

A mai plecat un om şi-afară plouă,
Un om frumos, cum ne mai place, nouă,
Să tot numim un om care se duce,
Uitând că asta-i viaţa, o răscruce!

Şi toţi suntem frumoşi pe astă lume,
Venim, dar şi plecăm când viaţa spune,
Acum sau mai târziu, este totuna,
Dacă iubim şi soarele şi luna!

A mai plecat un om şi-afară plouă,
Pe fruntea noastra se aşterne rouă,
Doar picături de apă, limpezi, moi,
Cu care-ntoarcem timpul înapoi!

Sunt picături de lacrimi trecătoare,
Astazi vor curge, mâine va fi soare,
Sunt amintiri ce răbufnesc pe-afară,
Chiar dacă-n lume este primăvară!

Oh, cât aş vrea să rup eu acest lanţ,
Să mă ridic de jos, să mă înalţ,
Să nu mă mai gândesc la ieri şi mâine
Şi să trăiesc un azi cum se cuvine!

E bine că ne-ntoarcem când şi când,
Într-un trecut de vise, fremătând,
Dar, bine e să-l părăsim, cuminte,
Căci viaţa noastră merge înainte!

Să ne-amintim de tot ce-a fost frumos,
Să ne trăim momentul dureros
Şi amintiri ce-apar în vis de noapte,
Să le lăsăm să meargă mai departe!

A mai plecat un om şi-afară plouă,
De ieri după amiază, de la două,
Astăzi tristeţea ne omoară clipa,
Mâine, cu dor, ne-om vindeca aripa!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile nedesluşite

azi a fost la fel ca ieri,
poate mai cenuşiu a fost cerul,
ne-am aruncat vorbe mai grele decât altădată
când felinarele păreau că aleargă pe lângă nori
mai repere decât noi,
paralel cu destinul.

azi a fost la fel de frig ca ieri,
crengile prea ude
sfârâie pe un foc făcut în pripă.
o jumătate de pădure a luat-o la goană dintr-un
peisaj prea liniar,
suntem doar nişte copaci cu ramuri
înlănţuite
care se mai gândesc
la o iarnă lungă de împăcare
înainte de balul bobocilor,

în definitiv ne raportăm la trecut,
punem într-o balanţă iubirile de ieri
cu greşelile de azi,
facem ceva ce ne doream doar pentru noi
de prea mult timp,

îmi plăcea să merg cu tine de mână
de la colţul străzii până la
capătul lumii.

mi-e dor de zilele nedesluşite
şi porţile albastre ale oraşului,
când nu mai ştiam de unde începe
Paradisul
şi până unde se termină
Pământul.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

Simbol, este omagiul de laic, rugăciune
Nespusă tare, în gând o suavă recitare
D-esenţe, scoase din deliricul tăciune;
Elixir de-ars mocnit, inhalat răsuflare.

Iar ecou e, sau nu, căci osul tăciunit
E doar orbite goale şi-n ele, înăuntrul
De craniu, nu mai e, minunea, ce-a spăşit,
Sau sens a dat la tot... Bun bulgăre, ca untul!

Către ce să-şi îndrepte, oare, atunci piosul
Privirea, lupă-n prisme de stele; 'nspre un fuior
Ce-n lornion îşi întoarce fumul, înspre josul
De un periscop, făcut dintr-un femur uşor...

... Dezmăduvit, rămas un labirint calcaric
În şold, rotund de atâtea, atâtea mângâieri?
Oare nu-i un păcat, c-atâtea frumuseţi, barbaric
Au sfârşit; la fel cum tot ce-i azi, mâine va fi un ieri?!

Iar ieri, ce-i azi de-un mâine şi alaltăieri e-un azi
Şi tot ce-a fost, de-acum, e-un mâine-n viitor,
Cum oasele ce-ţi sunt, coloane să nu cazi?!...
Omagiu-i mâna pe umăr, la fostul drag, cu dor!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist rămâne

dor de ieri, ce va fi mâine,
nu gândesc, nu vreau să ştiu,
ce în urma mea rămâne,
ştiu, e totul străveziu

şi când nimeni nu mă ştie,
nici un bun şi nici un rău,
tot ce-a fost nimicnicie,
îmi voi lua cu mine-n hău

ştiu, e trist şi trist rămâne,
pe-a cei ochii ce m-au iubit,
mult au plâns ei pentru mine,
şi-ai mei ochii s-au chinuit

au fost ochi furaţi de noapte,
cum să vadă pe-ntuneric,
lacrimi, ce au fost spălate,
de un gând ce-a fost himeric

prea-i târziu, bate la uşă,
furişându-se încet,
moartea care-i jucăuşă,
o să vrea să fim duet

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ieri şi mâine (Tomorrow never knows)

-Tinere zglobiu, spune-mi ce preferi,
Între ziua de mâine şi cea de ieri?
-Asta-i intrebare, ce sa-ţi povestesc,
Ziua de mâine, e tot ce mi doresc!

Întreb un bătrân, ţine strâns o pâine,
-Te rog sa alegi: între ieri şi mâine!
-Ziua de ieri, nu am dubii, nici glume,
Prin geruri, furtuni, eram inca un nume!

-Înţeleptule de stai sub umbră de meri,
Pentru ce-ai opta-ntre mâine şi ieri?
Chibzuind o clipă, îmi părea-un hoinar,
Descrise cu toiagul un cerc imaginar:

-Azi, fără îndoială, e cea mai scumpă zi
Din cele ce au fost şi care vor veni,
Ieri poate c-a fost doar o nostalgie,
Şi câţi de mâne crezi c-o sa mai fie?

Viaţa este o enigmă, e-un mare mister
Totul în lumea aceasta este efemer,
Bucură-te azi, de cei ce-i poţi iubi
Ieri este trecut, dar mâine va mai fi?

poezie de Alex Dospian (mai 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri, mâine, azi ...

Ieri, mâine, azi, sunt paşii tăi şi urme
Lăsate pentru alţii mărturie,
În care pot urmaşii tăi să scurme,
Din care pot trecutu-ţi să-l învie.
Uită de ieri, nu mai râvni la mâine!
Gândeşte-te că azi îţi bate-n poartă.
Croieşte-i drum iubirii tale, soartă,
Stâmpără-ţi foamea hulpavă, de câine!
Un ieri ce a fost dat pradă uitării,
Încremenit în a uimirii spaimă,
Din care ţi-ai clădit, cu grijă, faimă,
Pe stei de munţi, pe-altarul aşteptării.
Un azi ce va fi ieri până la ziuă,
În care ai bătut doar apa-n piuă
Ce a trecut, în zbor, ca o părere
Purtat de timp, pe clipele aptere.
Un mâine ce la orizont se zbate,
Din drumul tău fiind a mia parte.
Ori, cine poate şti, doar o clipită,
Din viaţa ce ţi-a fost demult ursită?!
Trăieşte-o pân' la ultima suflare!
Arză ca flacăra de lumânare!
Căci roata timpului, urât, ca hidra,
Întoarce pentru veci, perfid, clepsidra.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karmă...

Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...

Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri şi de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...

Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune şi respect...
Ţi-am zis tot ce-am ştiut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...

Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieţii trist tumult
O oază liniştii s-aflăm...

Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...

De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-aşa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...

Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Şi-n orice chip ne completăm,
Aşa deplin, aşa curând...

Da, cred că nu ai spus greşit,
Că "ne-am ştiut" fără să ştim...
Că-n altă viaţă ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...

Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Şi-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...

Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Şi-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...

Vom fi sortiţi să ne iubim
Şi-n alte vieţi, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Mai mult, mult, suntem morţi decât vii, că-n fond viaţa-i o mică parte a morţii
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veşnicie fără nicio intervenţie a sorţii,
căci inerţia-i o scuteşte de ambiţii; nu i se pretinde vreun sfârşit că n-are început,
nu naşte din ceva, e doar un recâştig de linişte din zbuciumul de-un viitor trecut!

E demografic "pan", în preponderenţă, moartea, că este mult mai populată, multă
şi nici nu-i complicată cum e viaţa ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-şi va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
nevieţuitoarea şi nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...

... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
şi-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beţie a amânării gândului de-orice reflecţie îl amăgind până la stingere.

De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
şi-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viaţă n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârşit eterna netrăire
cum spaţiul dintre stele, ce-s puţine! Am fi şi noi în fine un minus univers, o nimicire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miel

peste ceva timp va fi ieri,
din nou,
a trecut Paşte, am mai mâncat un ou,
am dat crez iar la învieri.

port în imagine pe mielul-sacrificiu,
din care muşc...
parcă mă împuşc
când ştiu că n-a clintit la ultimul supliciu.

nu mă mai plâng, că mă tot trec,
căci nu sunt cast;
omor pentru al meu fast,
doar să petrec.

de ce mă-nchin atunci,
cerşesc credinţă
că sunt mai bun... copia de fiinţă,
cu-i mă aseamăn... şi-omor altora, prunci.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme pentru sfârşit, inexistenţă

... deci se-nmulţeşte zilnic infinitate,
nu mai e niciun final
când deja sunt două sute de mii, de mii de miliarde de stele adunate,
din o sută de mii, de mii de miliarde de galaxii
-dublul tuturor boabelor de nisip de pe Terra-
şi nu mă mai pot strânge cerc! Sunt din nou iar imaterial;
nimic din despre mine nu mai ştiu, eu cel ce stau pe sfera
de la malul... unei mări. Te-aştept să vii,
întins pe şapte cu douăzecişişapte de zerouri de miliarde de sori
din plaja timpului, cu ochi de marinar de pe galera
tuturor alor mei, foşti matrozi silitori,
sfărâmaţi, dispersaţi în oceanul oaselor de coral...
fără să-mi amintesc, nici cel puţin frugal
de cineva sau dacă rugi au fost să ies din ou
în lipsa altuia, oricui, să fiu erou
mult, mult mai târziu,
să ştiu ce-nseamn-a fi când iară o să fiu...
şi nu am nici-o staţie de praf sau gaz
din toţi ce-au fost şi nu mai sunt de mult;
mulţi otrăviţi cu Separanda şi Venera...
că uite bate vântul ce-l ascult
şi-mi trece printre degete nisip, imensitatea
de prea multe miliarde... şi-s un simplu caz
ce nu-mi pot prinde stele, îs prea devreme...
şi nici nu am eternitatea
să mă-ntreme,
deci nu voi şti nimic, nu ştiu...
Normal că nu-i nimic, că este aşa de mult
şi nu e loc de prea mult spaţiu, fiind prea mult... şi ocult...
rămân, că voi fi veşnic prea devreme,
că nu-i timp, pe cât de este de târziu!...
Şi atunci e-adevărat că fiecare avem,
-fără vreo aură sau chiar de-a fi, precum suntem,
vreo năpastă-
norocul meteoric; căci tot e scurt în infinit, o boabă, un fir,
imens grăunte de nisip în negru... Steaua mea, a voastră!

... Pierdut sunt cu privirea înstelată se crăpând 'n nesomn în miliardele, silicele topit din geamul de pe ochiul din fereastră...
tot pipăind cu mâna o petală, toată pluş, ce cade neputând tot aştepta, de la o roză ruptă se murind în glastră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urechiuşă?

Am luat o lecţie de la un câine,
O căţea, în fond o umanitate-
Despre credinţa oarbă, de sinceritate
Fără de margini, peste orice mâine.

Am cunoscut-o suflet de gigant
Într-un sublim de-nţelepciune, stoic
Nespus nicicând, doar demonstrat eroic
Zilnic fără recompense, fără epatant.

În veci nu o să ştiu c-avea dorinţe;
De pentru câine e cumva vreo fericire?!?...
Nu mi s-a spus nicicând de câinii au iubire
Sau e o simplă chestie de preferinţe.

Am chipu-i de urs alb cu priviri calde
Din doi ochi bruni şi c-un năsuc maro;
Parcă eram eu însumi credincios, un alter ego
Şi mă vedeam culcat iubitei 'n lanţ de salbe.

I-am fost la rându-mi bunul curator
Şi-am întremat-o-n nou dintr-o epavă;
Ştia de-atunci că i-a fost soarta gravă
Şi-n veci nu m-a mai părăsit... Un slujitor.

Mi-a arătat copii ce şi-i făcea-n ascuns,
Venea să mă invite să-i văd, mândră...
Au fost şi morţi deja când se uita-ntrebândă
De sunt frumoşi şi i-a-ngrijit 'ndeajuns.

În fond fusese veşnic o hoinară
Ce supravieţuia în mii de circumstanţe;
Era o enciclopedie d-experienţe, relevanţe
Şi mă ierta de câte ori plecam... O-ntreagă vară...

Nu ştiu precis de doar a îmbătrânit
Sau brusc a dovedit-o suferinţa
Căci niciodată nu şi-a exprimat voinţa
De-a vrea mai mult... decât stăpânul prorocit.

Oh câte rugi am înălţat la cer
Să vină primăvara cum ne promisese
Căci tremura din noapte-n zi printre accese
Cu ochii duşi, mai duşi, suflet stingher.

Ne-am separat o seară oarecare
Crezând că i-am tratat şi suflet şi angoase,
Dar dimineaţa crudă o-ngheţase...
Murise Urechiuşă, ca o binecuvântare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc periculos de când mă ştiu

... nu ştiu aşa precis cum a fost naşterea-mi şi n-am fost curios
să-ntreb; nici despre ora, cât de exactă a fost, doar c-am ieşit mai greu
din încăpăţânare -să dorm mai mult purtat pe şoldurile Evei, doar ieşită din liceu-
şi sigur răsturnat, cu capul înainte, aşa riscând să-l pierd şi dinspre sus în jos...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 noiembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E veşnică pe lume doar schimbarea

Suntem ca norii iuţi, lunecători,
Ce-nvăluie, la miezul nopţii, luna:
O clipă trec, semeţi, strălucitori,
Şi pier în beznă pentru totdeauna.

Suntem ca nişte lire vechi, vibrând
În fel şi chip sub fiecare boare:
Niciun acord, în trupul lor plăpând,
Cu celelalte n-are-asemănare.

Un vis ne otrăveşte când dormim.
Un gând ne pângăreşte-apoi trezia.
Totuna-i de simţim sau de gândim,
De plângem sau de ştim ce-i bucuria.

Oricâtă bucurie sau dureri
Ne-aşteaptă - fără capăt e cărarea.
Şi mâine pentru om nu-i ce-a fost ieri,
E veşnică pe lume doar schimbarea.

poezie celebră de P.B. Shelley
Adăugat de dana26Dude
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!