La mulți ani, omenire!
Linie o să tragem iară
Din mai tânăr... în trecut,
Parcă viața-i mai ușoară
Cu-an pierdut dintr-un avut
Și tot credem înnoire
Când în fond ne perimăm
Și orice brad e-o răstignire
De-un fost verde, ce-l ornăm
Plin de vise repetate,
Ce dispar, tot mai timide
De iubiri, doar sănătate
Și îndrăzneli tot mai cupide...
Din copiii încântători
Ne machiem în moși, cu daruri,
Fericiții impostori
Că minciunile sunt haruri...
Lumea întreagă-i prinsă-n mreje,
Se scăldând într-o himeră
Mai firavi, din trunchi... găteje,
Gândul devenit apteră.
E psihoza milenară
Că n-ar exista uzură,
Dimineața-i etern iară,
Fără timp, ce-n fond o fură...
Dar e-așa de-o existență,
De când timp e feliat,
Fericirea-i apetență,
Spiritualul e un dat
De când s-a creat credință
Că ce-i, nu-i îndeajuns
Și an de anu-i numai ființă
Cu neființa întrepătruns,
Tot mai mult... pe timp, că trece.
Deci rămânem grav naivi
OMUL, ce nimic nu întrece,
Un conviv printre convivi,
O creație imensă
De-un indus crezut în sine,
Ce din trecerea adversă
Își preface rău în bine
Și alt An venit, cel Nou
E-o sublimă înălțare
Ca un strigăt cu ecou
Că speranța, ea, nu moare...
Și mă înlănțui lângă voi
Beat, sătul de fericire
Căci suntem cel puțin doi
An ce vine, iar... Iubire!
La mulți ani, mulți... Omenire!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.