Geriatric

E ascuns subtil călăul şi zilnic mutilează,
Ca paraşuta-n salt, ce cade nedeschisă,
Cu corzile încâlcite. E duşman ce veghează,
O avalanşa albă; măturând tot, neprezisă.

Firul nu mai mlădie şi-i tot mai rar, caduc,
Se şifonează pielea şi muşchii pierd din moale
În zgârci fileu şi-n gheme, din efilaţi, se duc...
Din piept se lasă sfârcuri, se mai lărgind din poale.

Abrazivi, albi tulei, îs în palma cercetaşă
Şi gestu-i pocnituri de oase aparente
Din ce în ce, să spună că finiş e în faşă
Şi tot e doar carcasă, de ţevi... preponderente.

Văd ochii totul, crud şi nu găsesc remediu,
Nu mai e nici stăpân, îşi face de cap haos,
Pe sinele iubit, ce se topeşte-n mediu,
Se răzbunând să ia, ce-a dat... aşteptă naos.

Doar minte-şi ţine gând, trezit parcă mai mult,
Să-şi vadă cuib ştiut, pe cale să destrame...
Şi inimos parcurs devine un bun de cult
De frumuseţi, trecute, ţesute-n fin... cu scame.

E sigur -pentru lanţul încolăcit catene
În cifrul său ermetic- o cheie, cât de mică,
Să schimbe sensul bandei, spiralei, toată gene...
Să-i fie remontor, de-un ceas ce nu se strică...

Şi ştiinţa ştie tot, deja... Doar "eul" abdică!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!