Cuvânt înainte

Te-am răspândit, stea umedă, prin rouă,
În ceasul când ferestrele albastre s-au deschis
Spre lumi nelămurite. Iată slava nouă,
În care am să intru ca-ntr-un vis.

Prevăd înalturi mari de timp, curate,
Şi adâncimi de întuneric nefireşti;
Pe mâini lumini de veghe strecurate
Prin dunga nesfârşitelor fereşti.
Cum urcă limpede în inimi liniştea...

Priveşti?...

poezie de George Drumur din Solstiţii (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerile mari au o parte bună. Sunt atât de mari şi de curate, încât treci altfel prin ele, pe când durerile meschine te mai murdăresc, te mai maculează. Dacă eşti foarte atent la tine, te priveşti altfel, ai altă privire, altă fereastră deschisă, lucrurile vin spre tine altfel, te schimbi un pic şi eşti cu adevărat deschis spre minune.

citat din Rodica Mandache
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de veghe

coboară printre oameni femeie
scoate din cutie vioara cea veche
la ferestrele caselor mici şi albe cântă iar
despre sori şi păduri nesfârşite

plouă fără întoarceri
peste noapte s-au ridicat ziduri noi
la marginea cetăţilor luxuriantă vegetaţie
vârste rubiniu scânteind
acelaşi trup în care adorm fără prihană călătorii spre Nord

alunecă spre cadranul solar cuvintele imperfectele
pietrele tresar în munţi a descântec de ierburi amare
apele cresc fântâni se nasc în deşerturi
vara îşi poartă cerbii spre inima neagră a pământului
prin pădurile de mesteceni se aprind lumini de veghe

dincolo de capătul lumii trece iar umbra mirelui
caligrafiind pe nisipuri
numele tău

poezie de Dana Banu
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca zorii îmbăiaţi în rouă

Ca zorii îmbăiaţi în rouă

Ca zorii îmbăiaţi în rouă
Scânteiază versul
De cântare nouă,
Pe un ritm vioi,
Umplând universul
Necuprins din noi.

Minunată-i Slava
Care prin Scriptură
Revarsă-n făptură
Dragostea lui Ava!

O, şi ce minune-i
Traiul minunat,
Cu-o dimensiune
'Naltă din Înalt –

Menirea ortăcii,
Legătură-a păcii
Prin Acel ce pace
Pe pământ şi-n ceruri
Cu-al Său sânge face.

O, ce bucurie,
Ce har maiestuos;
Om în veşnicie,
În Omul Hristos!

Ce Misionar,
La un timp anume,
(Tridimensionar),
A trăit în lume!

Ce-oportunitate;
(Fără vreun mister,)
Frate lângă frate
Pe pământ şi-n Cer,
Prin "Unul" sunt una
Pentru totdeauna!

Vezi tu, omenire,
Cu ce te acoperi?
Tresalţi de uimire
O stea când descoperi
Şi-ai nedumerire
Să te redescoperi

Şi să vezi că-n tine
Univers renaşte
Prin ce-a fost şi vine
După-"o zi de Paşte"!

Ce lumină-i versul
Oamenilor noi,
Conturând cântarea
Care umple valea
Şi tot universul,
Necuprins din noi!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesajul trandafirilor

N-ai teamă, nu au spini,
Au numai frumuseţe!
Tu, strânge-i cu blândeţe
Şi grijă, între mâini!

Sărută-i, dacă vrei,
Priveşte-i cu plăcere,
Căci roşul lor o cere.
Sunt ale mele chei

Cu care ţi-am deschis
Spre suflet, mica poartă
Prin care mi-am permis
Să intru, ca un vis.

Iubita mea, mă iartă!
Prin trandafiri, ţi-am scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit, Attis, acum mult, mult timp (Sappho XXIII)

Te-am iubit, Attis, acum mult, mult timp,
Când pe vaste păşuni însorite
Erau încărcaţi de floare oleandrii cei mari,
Iar noi adeseori, la căderea amurgului,
Hoinăream împreună pe lângă izvoare de-argint,
Când teaca frunzelor de iarbă erau umedă de rouă
Şi purpura devenea ceaţă-n lumina tot mai palidă-a serii.

Bucuria şi tristeţea pe care le-am cunoscut auzindu-ţi vocea
Şi splendoarea superbă a iubirii –
Singurătatea care-întristează pustiul
Şi dulceaţa cuvintelor care-l face durabil.
Amarul dorului şi acuitatea dorinţei,
Tovărăşia aceea înţelegătoare prin zile liniştite,
Prin ampla şi leneşa frumuseţe a lumii;
Şi o inefabilă, bucuroasă eliberare
În templul nopţii prea-sfinte.

O, Attis, cât te-am iubit acum mult, mult timp,
În vara aceea bălaie şi perisabilă la malul mării!

*Attis era zeul frigian al vegetaţiei, preluat apoi de mitologia
elenă ( iubitul infidel al mamei zeilor, Cibele), respectiv de cea romană
( un tânăr şi frumos păstor din Frigia, de care s-a îndrăgostit zeiţa Cybele).

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argintul de aur

să priveşti spre tine şi să te vezi
mic
mic, mic de tot gol-puşcă
deasupra cristelniţei în braţele preotului pregătit
să te creştineze

şi-atunci eu – celălalt tu – am văzut
fulgerul
doi îngeri cu
un arc dublu elicoidal de argint şi de aur în mâini
coborând din cupola înaltă, fără sfârşit a bisericii
ca flacăra sfântă în ziua învierii
şi pătrunzând în creştetul capului tău
de unde până atunci plângeai te-ai luminat
deodată faţa ta s-a umplut de pacea şi
liniştea de înţelepciunea şi iubirea străbunilor

atunci ai ştiut – tu celălalt eu –
fluviul tău de gene curge prin timp
nu prin spaţiu
şi va curge aşa mereu nestăvilit
mai departe tot mai departe spre mâine

fluviul tău de gene
venind din nopţile timpului de la
Eva şi Adam spre lumină
a deschis gura şi a cuvântat iată
opera perfectă
– argintul de aur –
sufletul izbucnind în spirit nu doar în
oase şi cărnuri

atunci am ştiut – eu celălalt tu –
că

nici un bunic al străbunicelor tale
nu a murit de tifos la şase ani
nici o bunică a străbunicilor tăi
nu a murit virgină la optzeci de ani

poezie de Vlad Scutelnicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte de iarnă

liniştea păşeşte prin ninsoare
cuvintele se sparg se risipesc
fragilă e imaginea care se înfiripă
porneşte din aburii ceaiului tomnatec
spre merele de argint atârnând din crengile
lui Dumnezeu

e totuşi iarnă vântul îşi lasă suspinele
la geamuri bătând luminos
inimi în trupul nopţii

liniştea... acea linişte locuită de oameni care nu mai sunt
de flori care au trecut în pas nepăsător
pe cărările pământului brun
de mirosul ceaiului din seara aceasta

Doamne, şi e atâta ninsoare!
cât poate sufletul meu
să ceară în şoaptă
să nu tulbure liniştea înmiresmată
care urcă prin zăpadă
din pământ

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem 67

Din ochiii primăverii răsunau cireşi
Prin anotimpuri pline de-ntuneric,
Prin veghea noptii, albatroşi întorşi
Roiau în albe dâre de himeric.

Din ochiii limpezi, fantomatic alb
Ardea sub vremi o tulburare nouă,
Mă întorceam în pântecele cald
Şi miroseam salcâmi în flori de rouă.

Din întuneric răsfirat a zori
Se despletea un soare somnoros,
În nimbul timpilor interiori
Creştea un mugure de grâu întors.

Adulmecam lumini a despletire,
Din muzici ale merilor întorşi,
Iar peste apă, luneca subţire,
O oglindire gri de albatroşi.

Te miroseam în crengi şi flori de lună,
Din întuneric, în lumini şi soare
Şi privegheam comedia nebună
Ce nu-nceta să se mai desfăşoare.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îmi place liniştea din taină,
Să pot pătrunde-n cuibu-i de amor,
S-aprind fulgerător o faimă
Comorilor de vis în sfântul zbor.

Apoi să mângâi inimi fremătânde,
Cu şoaptă vie-n apa de izvor,
Să umplu o cupă-n calea ce-mi surâde,
Să mă dezmierd prin ele, prins de dor...

Prin alinări să reînviu culcuşe
De gingaşă şi jucătoare stea.
Din gene albastre să lansez urzişuri
De dragoste-n iubirea mea şi a ta!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Din suflet cad rare cristale
prin cerul şi-n cerul din mine,
în vuiet adună... cascade,
în salturi... simţiri libertine.

Cresc pomii mustind iar a verde
cu-nfipte în cer rădăcini,
pe ramuri purtând oseminte
de stele-martir şi lumini.

Cad picuri de timp îngheţat
prin ploi colorate cu rouă,
la altarul cel alb, cu vise udat,
tăcută aşteaptă Viaţa cea Nouă.

Dansează acum toţi macii în floare
să bucure câmpul cu pace,
s-aplaude îngeri - luminii de strajă -
nisip mişcător pe o filă de carte.

Ape şi văi forfotind neîncetat,
şi zei, şi demiurgi, pe-a cerului cale,
fărâme de spaţiu, munţii de timp
ce curg în astrale spirale.

O nouă Lumină se naşte tăcută
din Astrul spre ziuă pierdut,
o nouă Speranţă, o nouă Credinţă
în Omul cel nou, un nou Început!

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai atins cu umbra ta

Te -am văzut te -am auzit
Treceai prin umbra mea
Drumul dintre două lumi grăbit
Tu mai atins cu umbra ta

Nu mai văzut dar mai simţit
În mână inima mi -ai aşezat
Un bob de rouă în zori sfinţit
Cerul tot atunci s-a cutremurat

Plouă flori albastre de liliac
Culoarea cerului de vară
Pică parfum din flori de mac
Un cer curat ca prima oară

Suflet trecut prin două lumi
Te-am zărit în umbra cerului
Aud acum cum tu îmi spui
Mă vei găsi în roua pomului

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU, COPACUL...

Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Şi mă credeam copacul cu trunchi şi ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Şi mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....

Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă şi prinsă în hăţiş
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiş...

Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Şi-am picurat în zori cu rouă şi cu şoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Şi m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''

Şi am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg şi-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Şi trec prin,, uşi'' deschise... cu inima senină....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea (dedicată lui M. Eminescu)

O stea din zări cu forfotă cerească
Coboară raze blânde spre pământ
Şi prinde-n vis vertiginos să crească
Păstrând eternitatea prin cuvânt.

Talazuri mari prin ape îngheţate
Se nasc din infinit unde dispar,
Dar vorba sa din vremi poate uitate
Inundă nesfârşirea unui dar.

Luceafăr s-a născut pe bolţi albastre...
Prin vis, prin dor, prin paşnic legământ
Şi magia albă-a nemuririi voastre
Prezentă e şi astăzi în cuvânt.

Multe veri vor plânge şi vor ninge ierni,
Timpul o să treacă, timpul o să vină,
Însă pasiunea ochilor eterni
Va fi la fel de mândră şi de fină.

O să se nască stele infinite
Când zi cu noapte galeş se îngână
Şi când puterea ta prin dulci cuvinte
Va fi mereu a cerului stăpână.

Un vis firesc te naşte mai aproape
De-acele lumi ce veşnic ne despart.
Tu străluceşti tăcut, fără de moarte,
Iar vocea ta e-n inime ce bat.

Zidit în zarea albă-a veşniciei
Coroana ta e-n gânduri ce mă-nec,
Vei fi mereu părinte-al poeziei,
Nemuritor în mii de ani ce trec.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare

nişte drumuri zdrenţuite
pietre grele se spintecă una pe alta în creier
apa alergând goală
printre picioarele confuze
chipul legănându-se
între două căderi dilatate
fără să mai cunosc drumul
despart ceasul de timp
înainte de a uni malurile serii
într-o veghe copleşitoare
tăcerea era ca un film mut
fără actori şi regizor
în minte toate gândurile s-au stins
în curând mă voi bate pe întuneric cu liniştea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin noroi

Liniştea mi-am ales-o din noroi,
Era săraca de ea,
Doar nervi în frunzele grămadă
Şi toate ude din certuri de fricoşi.
Nici nu ştiu cum eram când le-am atins
Nu mă vroiau decât deschis
Cu mâini curate
privite cald de ochi frumoşi.
Am apucat-o cu grija unui docher
Rănit de lanţuri prin vapoare
Dar azi atent la tot ce-i dai,
M-am aşezat la mal de voci
Eram doar eu,
cu inima pierdută-n rai
Gândind la cum să mai trezesc
O linişte deja rănită de plebei
Ce te-au secat de calm
Si părăsită în mâl grotesc.

poezie de Mili Dumitru (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, cel de veacuri aşteptat

Azi, cel de veacuri aşteptat,
De Simeon e-ntâmpinat;
Cu el şi noi să ne unim,
Ca pe Cristos să-l preamărim;

Cristoase, tu lumină eşti,
De întuneric ne fereşti;
Tu calea noastră-o luminezi
Şi către cer ne îndrumezi.

Prin sfânta-nvăţătura ta
Noi bezna grea vom înfrunta;
De harul tău transfiguraţi,
Te vom urma neînfricaţi.

Le vom vorbi la toţi cei dragi
De dragostea cu care-atragi
Pe toţi cei buni la pieptul tău
Ca să-i fereşti de orice rău.

Isuse, tu divinul Miel
Şi-al nostru scump Emanuel,
Cu slava ta să-mpodobeşti
Lăcaşu-n care locuieşti.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâşmă umedă, murdară.

Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Şivoaie-n case triste inundară,
Ş-auzi tuşind – o tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.

Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură –
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.

Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.

sonet de George Bacovia
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Primim cădura zilei ca pe-un dar,
În suflete renaşte bucuria,
Când muguri vii pe ramuri reapar,
Când cântă din înalturi ciocârlia.

Ne descălţăm prin ierburile moi,
Amirosim miresmele curate
Şi ne mirăm cum iese, după ploi,
Mulţimea de gângănii agitate.

Ne cântă-n inimi fluiere de os,
Pe glia odihnită scoatem pluguri
Şi jubilăm c-a înviat Hristos
În păsări şi în gâze şi în muguri...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ochii mei am juruit

Călătorind în alte lumi
Luminând prin întuneric
Lacrima-mi rouă pe pomi
Cântecul vântul vremelnic

Să nu mă uiţi eu am făcut
Un legămînt cu astrul Luna
Din prima clipă ne-am plăcut
Urcând la ea primim cununa

Pe ochii mei am juruit
Te voi veghea în noaptea
Şi nu am somnul liniştit
Când tu îmi eşti departe

Tu când cerul il priveşti
Ochii mei sunt stele
Tu în somn îmi povesteşti
Toate dorurile tale grele

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!