
Durerile mari au o parte bună. Sunt atât de mari și de curate, încât treci altfel prin ele, pe când durerile meschine te mai murdăresc, te mai maculează. Dacă ești foarte atent la tine, te privești altfel, ai altă privire, altă fereastră deschisă, lucrurile vin spre tine altfel, te schimbi un pic și ești cu adevărat deschis spre minune.
citat din Rodica Mandache
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dacă nu ești acum prezent cu tot ce ai în tine, atent cu tot ce ai în tine la momentul în care respiri acum, nu exiști. Ca actor trebuie să-ți dezvolți în tine această capacitate de a simți, de a asculta, de a vedea altfel. De a vedea cu altă parte a urechii, de a auzi cu altă parte a ochiului.
citat din Andrei Șerban
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Susur de vis
Eu nu știu, de tine, ce faci ori de ești
O floare crescută de iarnă pe geam,
Sau flacăra blândă pe care-o aveam
Ascunsă prin visuri și-n gânduri lumești.
Nici iarna de ninge prin sufletul tău
Ori flacăra-ceea de-i vie și-acum
În altă privire, în altfel parfum,
C-o altă poveste în licărul său.
Îmi vii, uneori, într-un vis de alint,
Cu pași ca un susur de șoapte de dor
Ce-mi picură-n sânge al vieții izvor
Spre noi începuturi... dar visele mint
Și nu știu, de tine, ce faci ori de-mi ești
Aceeași din timpul cu lungul sărut,
Icoana din visul pierdut în trecut,
Ori tristul final de prin foste povești.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvintele sunt ușor de spus. Poți să minți, să induci în eroare, să manipulezi, să te prezinți altfel decât ești. Pe de altă parte, acțiunile tale arată întotdeauna cine ești tu cu adevărat. Ceea ce faci vorbește despre tine mult mai clar decât cuvintele tale. Știi și tu aceste lucruri. Și atunci cum de alegi să crezi cuvintele oamenilor atunci când acțiunile lor le contrazic?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Durerile mari de regulă sunt mute, îți iau toate puterile și nu mai ești în stare să spui nimic. Durerile mici sunt cele care se vor auzite. La fel e și cu inimile mari și cele mici.
Natalia Popusoi (10 octombrie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Christina: Ce frumos ești! Ce cald și mare ești!... Nu mi-e frică de tine; oriunde m-ar duce dragostea asta, nu mi-e frică... De ce șovăiești tocmai tu, Egor, care ești bărbat?!...
Egor: Iubesc pe Sanda, și mă rog la Domnul-Dumnezeul meu și la Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu!...
Christina: Aș fi putut să-ți îngheț gândul și să-ți usuc limba. Aș putea oricând să te am în puterea mea, Egor!... Mi-e ușor să te farmec, să fac tot ce vreau din tine... M-ai urma și tu, ca ceilalți... Și sunt foarte mulți, Egor... Nu mi-e teamă de rugăciunile tale... Tu nu ești decât un om viu. Eu vin din altă parte. N-ai să poți înțelege, nimeni nu poate înțelege... Dar pe tine nu voiam să te ucid, dragostea mea, cu tine voiam să mă logodesc... Curând ai să mă vezi și altfel. Și ai să mă iubești, atunci, Egor...
replici celebre din romanul Domnișoara Christina de Mircea Eliade
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața devine superbă în clipa în care înțelegi un simplu adevăr psihologic: Fiecare om trece realitatea prin propriul filtru de gândire, experiențe trecute, sentimente și emoții, temperament și 1000 de alte mari sau mici filtre. Așadar fiecare om are propria lui experiență legată de viață, propriul lui ADEVĂR, propria lui DREPTATE și propria lui REALITATE. Unii oameni (cam mulți), nu doar că nu acceptă că omul de lângă trăiește o altă experiență și că adevărul pentru el e altul, ci mai vor, cu mari eforturi, certuri, nervi, stres și relații distruse, să impună adevărul lor altora, în loc să folosească acea energie pentru a-și face viața fericită. Deci îți vezi de treaba ta și ești fericit într-o lume în care poate toți văd lucrurile altfel decât tine sau ești nefericit pentru că nu văd toți la fel de îngust ca tine?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a te simți nemaipomenit de fericit, trebuie să treci prin mari dureri și nefericiri. Cum altfel ai ști că ești fericit?
citat din Leslie Caron
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un fel râzi la 20 de ani și altfel după ce înaintezi în vârstă, când te maturizezi și începi să privești altfel lucrurile.
citat din Toni Grecu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce sunt
Eu sunt, de fapt, doar o oglindă care îți spune cine ești
Tu te privești, te simți, te cauți, te regăsești și te iubești,
Sunt doar un sol, un oarecare, un trecător zâmbind discret,
Un trandafir întins spre stele, un suflet tandru de poet,
Nimic mai mult... închipuire, ce te va face să tresari,
Să râzi din nou, să te descoperi, cu ochii tăi frumoși și mari
Să nu mă uiți, să nu te superi, o mângâiere-ți voi lăsa,
Ridic o aripă spre tine, te îndrăgesc, dar nu pot sta
Primește-mi versul, e cadoul, e tot ce astăzi pot să-ți fiu,
Minune dulce de femeie, atât sunt eu... e tot ce știu
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Howard: Spre deosebire de tine, eu chiar pot vorbi cu femeile când sunt treaz.
Raj: Nu iei în considerare că, fie și mut, sunt străin și exotic. În timp ce tu, pe de altă parte, ești plăpând și cleios.
replici din filmul serial Teoria Big Bangului
Adăugat de Ramona Stanescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești cu totul altfel. Când omul iubit se află lângă tine, ești capabilă să-i simți prezența întreagă; nu doar ochii sau buzele, ci și faptele lui sunt simțite de tine, chiar și viitorul împreună.
Cristian Andrei în Cine m-a făcut femeie?
Adăugat de Emilia Nedelcoff

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă puteți imagina cât de amar și cât de nefiresc, de insuportabil este jocul cu tine însuți, jocul de a te preface că ești altcineva decât ești și de a încerca să uiți ceea ce nu poți uita, ceea ce nu vrei să uiți. Vrei să fii altfel decât ești, dar nu poți fi nici măcar ceea ce ești cu adevărat. Ești ca un fard prost care îți demască adevărata identitate, căci lumina privirii îți întunecă pleoapele și când nu mai știi cine ești sau ce ești, ajungi să fii uitat într-un colț de suflet, ca o vechitură inutilă, roasă de carii.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre tine urc
Se lasă înserarea peste grinduri
Rostogolindu-și umbrele-n amurg,
Ruinele trosnesc în vechiul burg
Când ard mocnit durerile pe ruguri.
Doar șoapte line spre cetate curg
Și răvășesc tăcerea din adâncuri.
Se spulberă cenușile de gânduri
În valuri și în tropote de murg.
Pe țărm când calci pe urme de vestale,
Tu rătăcești cătând spre viitor;
Privirile ți se opresc, domoale,
Și mă privești, neostenit, cu dor
Când zăbovind în clipa umbrei tale
Spre tine urc și uit să mai cobor.
sonet de Georgeta Minodora Resteman
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o carte deschisă sunt pentru tine
Atunci când tu mă privești mă simt
ca în copilărie (când nu puteam să mint).
Sunt ca o carte deschisă.
Sunt răsfoibil.
Sunt o succesiune de pagini (scrise mărunt).
Și, totuși, nu sunt transparent. Altfel,
ai vedea până dincolo de mine,
ai putea admira peisajul (din spatele meu).
Ai spune: iată o iluzie optică.
Și ai trece mai departe.
Dar tu, tu te mulțumești
să mă răsfoiești. Nu știu cum faci,
dar ajungi să te lăfăi
prin zona în care am inima (ca o pisică interioară răsfățată).
poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!

În durerile mari, în durerile monstruoase, a muri nu înseamnă nimic, este atât de natural, că nu te poți scoborî la nivelul unei atari banalități.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii pe fază
Fii atent, fii pe fază
Răul pândește orice greșeală.
Când pelteaua se lungește
Fugi cât ai zice "pește".
Cât încă mai poți, plimbă ursul
Altfel vei vizita în curând "Paradisul".
Fugi dacă poți din casă mai iute
Altfel tavanul se surpă pe tine.
Când ai scăpat, stai liniștit
În realitate, te-ai prăpădit.
Vin după tine, și nu e de bine
Nu poți fugi dintre ruine.
Ziua se stinge, noaptea sosește
Sus pe cer Luna lucește.
poezie de Edmond Ioan Siladie (8 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama ne-a dus de când eram mici la biserică, ne-a înălțat la icoane, să ne închinăm, să sărutăm mâna părintelui, să punem flori la icoana Maicii Domnului, toate lucrurile astea îți rămân în memorie. Casa Domnului o vezi altfel prin ochii copilului și altfel după aceea, când ești mare.
citat din Maria Ploae
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte mulți
cred că poezia se scrie cam cum
ți-ai face o labă sau două de grizzly
(de altfel, foarte gustoase)
la un foc întețit cu alcool... nu
îmi vine să râd: dimpotrivă, poezia este atunci
când labele ursului grănicer
(de altfel, foarte duioase)
la vama puțin frecventată
a pustiei se înfig în cer și aproape că sfâșie (?!)
picioarele lungi ale stelelor
(de altfel, foarte păroase)
apoi se odihnesc pe obrazul
care-ți arată cum ochiul ar fi
superior unui umăr ce urcă spre frunte
cu inima bine
atât de bine și fals
scrisă în documente oficiale în care
foarte mulți
stau cu capul și cred
stau și cred
că poetul e un carnivor îmbibat
de alcoolul dorinței
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când viața te ancorează în tainele ei, începi să ai o altă viziune a lucrurilor. Acestei atitudini, i-aș spune: maturitate. Când ești orientat spre interior (spirit), te vezi așa cum ești tu. Când ești orientat spre exterior, te vezi așa cum te văd ceilalți, așa cum pari, nu așa cum ești tu cu adevărat. Nu vârsta ne identifică maturitatea, ci modul cum abordăm obstacolele din traseul personal.
citat din Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Elena Lavinia Niculicea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că originalitatea supără, a fi altfel, estetic altfel, social altfel, asta supără, deranjează. Asta este, e greu să schimbi asta.
citat din Radu Afrim
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!