Aşa grăit-a tata...

... Şi, dintr-odată, tata, îmi spune – fără glas –
Căci gândul său, în creier, uşor mi-se prelinge:
"Băiete, viaţa asta, e-un chinuit popas –
În care nedreptatea, de când e lumea-nvinge..."

Şi îmi mai spune tata, cu glas neauzit –
Ce mintea mi-o coboară din prea deşartă slavă:
"Băiete, în viaţa asta, doar banul nemuncit
Deschide orice uşă – căci lumea e bolnavă...

Bolnavă de avere, de pizmă – de-orice vrei,
Căci calcă pe alături – pân' va călca în gol...
Ajungă, însă, zilei, doar răutatea ei –
Tu planuri chibzuieşte – gândindu-le domol;

Nu plăsmui iluzii – deşertăciune-i tot -
Nu-i viaţa cale dreaptă – ci drum pietros şi greu...
Mândriei pune-i, straşnic, căpăstru peste bot –
De vrei să fii prieten cu Bunul Dumnezeu..."

... Aşa grăit-a tata – cu glas neauzit –
Doar mâna tremurândă, ducând-o către tâmplă...
Privesc bătrânu-acesta, de muncă tăbăcit,
Senin privind la toate, ce-n juru-i se întâmplă.

Stăm, amândoi, pe prispă – eu gând cutremurat,
El - o statuie vie, de vremuri nesmintită...
Îi mângâie o rază obrazul ars, ridat
Şi un surâs-i adie pe faţa obosită...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofie părintească...

Mi-e atât de dor, de tata!
Şi de adepţii lui cei geniali...
Când sfaturi îmi dădeau pe îndelete,
Să-mi creioneze viitorul ideal.

El, tata, scriitor voia să ajungă,
Ca să deştepte lumea în jurul lui
Şi ştiinţa lui cu toţi neştiutorii s-o împartă;
Dar soarta capricioasă altfel a ales,
Când gândurile lui strigau, Progres!
Poate era prea mic în univers...
Mare, sigur este, pentru a lui fată.

- Prea bun, prea prost şi prea cinstit
Sunt şi am fost, îmi spunea tata,
Cu cine nici nu trebuia luat în seamă,
S-a profitat de bunătatea mea,
Şi am răbdat ca Iov, în viaţa asta,
Cui am greşit? Naiv se întreba,
Căci am plătit dublu şi-ndesat orice nimic,
De aceea vreau pe alţii să-i deştept la timp,
Deşi totul în viaţă e relativ.

- Ştiu multe, draga mea copilă,
Dar, foarte puţine, în acelaşi ritm,
Să te învăţ o viaţă întreagă
Şi tot nimic eu nu te-am învăţat,
Căci viaţa este o ecuaţie divină.
Ce suntem noi oamenii cu adevărat?
Poate aflăm, dar sus în ceruri.

- Atâtea întrebări mi-am pus în viaţă,
Îmi spuse tata, gânditor ca Buddha,
Arătându-mi o tâmplă obosită,
Şi atâtea răspunsuri am încercat să-mi dau,
Cât marea frunzelor căzute toamna,
Şi din enigmele vieţii nimic nu am aflat,
- Ţie, ce să-ţi predau?
Decât ce am citit şi experimentat,
Căci vieţii încă nu-i cunoaştem taina.

Ce suntem noi oamenii în univers?
Furnici pe-un muşuroi balşoi,
,, A fi sau a nu fi"
Ne întrebăm, ca Hamlet,
Neputincioşi în faţa sorţii,
De ce venim, de ce plecăm?
De ce iubim, de ce visăm?
Ce guri hrănim, în cer divin?
Când vom avea habar ce suntem
Şi pentru ce ne înmulţim?

Enigme şi iarăşi enigme,
Zbateri aiurea, fără de rost,
Dar ştiu, îmi spuse tata foarte serios,
Că trebuie să fim mai buni,
decât am fost...
Ăsta e marele secret!
În rest, cum venim, aşa plecăm,
Tot goi, tot proşti.

,, Nimic nou sub soare"

poezie de Valeria Mahok (20 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tata s-a hotărât să moară

Cu nori cerneşte zarea amurgu-nvineţit,
Abraş se zbate vântul, cu scâncet de vioară...
Sătul de-atâta muncă şi vag cam plictisit -
Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară.

Se-nvârte prin ogradă, firav şi gârbovit,
Încet frecându-şi barba ţepoasă şi căruntă...
În ochi îi joacă-un licăr stingher dar mucalit -
De-ai crede, bunăoară, că s-a gătit de nuntă.

La gard, încearcă parii, cu-n gest de alintare:
„Ca toate din ogradă, s-au şubrezit un pic...”
Şi apoi rosteşte alb, cu ascunsă disperare:
„De acuma, însă, mie – nu-mi trebuie nimic...”

Sub norii de cenuşă, stă tata-nţepenit
Şi tot amarul toamnei pe umeri îi adastă
Şi-n minte-mi vine gândul, că-n lume s-a ivit,
Ca-atâtea generaţii, într-o zodie nefastă.

Sub bolta împietrită stă tata, fără glas...
Cu albastrul din privire ţintind, parcă, în gol...
La margini de mileniu, e-un semn de bun-rămas -
Cu el se stinge-o lume – sub veac nepăsător.

S-a-ntunecat... văzduhul, de ploaie-i pregătit...
O stranie durere m-a împietrit în seară;
Sătul de veacu-acesta ursuz şi nesimţit –
Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătăuş de dimineaţă

dimineaţa pe răcoare,
toată lumea in mişcare
eu tresar din somnul dulce,
ca să văd ce glas aduce...
şi mă uit şi mă gândesc,
când colo doi se pocnesc,
mă apropii eu puţin,
se opresc ca din senin,
unul plânge că-i lovit,
altul râde că-i voinic,
eu mă duc la învingător
şi îi spun cu glas domol,
băi băiete nu-ţi e greu?
să fi prost aşa, mereu?
dacă-l baţi, nu-l bate fizic,
chiar te rog să-ncerci şi psihic.

pamflet de Alexandru Simion (11 ianuarie 2016)
Adăugat de ABCD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prozaică

Există o tristeţe şi-un fel de nebunie...
De unde-mi vin în minte oare cine ştie?
Să fie amarul lumii – ce strâns mă înfăşoară,
Să fie doar viaţa-mi, pustie şi amară?

Privesc în jur la semeni: ce veseli toţi îmi par!
Deşi, le simt tristeţea şi ştiu că râd amar.
Suntem zdrobiţi de vremuri, minciună şi nevoi
Şi prea multă durere purtăm, adesea-n noi...

Unii visează-n taină – alţii chiar fac averi
Dar cei mai mulţi sunt singuri – catâri plini de poveri
Cu susu-n jos e lumea şi, parcă, fără rost –
Şi banul te ridică, oricât ai fi de prost.

O! Cine-a spus minciuna că banul nu contează,
Când până şi copiii tot la bănuţi visează?!
Ce-i drept, prea mult-avere, ades nenoroceşte –
Dar, parcă, sărăcia vreodată fericeşte?

Păcat e că virtutea stă, astăzi, doar în ban
Deşi, ades, acela ce-l are-i un mârlan.
Lipsit de orice scrupul, de sus pe toţi privind –
În timp ce-n juru-i gloata câştig-un ban trudind.

Prea multă nedreptate e sub albastrul cer –
De ce e nedreptate – de veacuri-i un mister...
Toţi filozofii lumii au căutat răspunsul
Şi toţi calicii zilei îşi dau cu presupusul.

Dar, poate-n lumea aceea, de care toţi se tem
Scăpa-vom de-ntrebare, scăpa-vom de blestem...
Şi vom afla acolo de ce e plâns prea mult –
În lumea asta rece – dar plină de tumult...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu îşi planifică ziua următoare, săptămâna, luna sau anul ce urmează din cauză că se simt încorsetaţi, însă nimeni nu spune că trebuie să respecţi aceste planuri ci doar să îţi iei energie din ele. Să ai o direcţie înspre care să mergi ca atunci când faci o acţiune cât de mică să fie subunitară unei filosofii pe care o ai şi unei direcţii de viaţă. Dacă te laşi trăit de viaţă şi asta se întâmplă cu cei mai mulţi dintre noi, o să ajungi la o vârstă la care te uiţi în urmă şi spui: "aş fi vrut să scriu o carte", "aş fi vrut să dau mai mult la locul de muncă", "aş fi vrut să am mai mulţi bani", spre exemplu. Aceşti oameni trăiesc viaţa din inerţie. Viaţa li se întâmplă. Ceea ce încerc să spun este că: Acum este momentul prin care tu să ataci viaţa şi să-ţi propui obiective. Să te duci către o direcţie pe care o vrei tu, nu care apare în urma a ceea ce ţi se întâmplă ţie

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce doar banii?

De ce avem sufletul atât de rece?
Ne vindem chiar şi ale noastre sentimente...
Şi peste toate domneşte ura,
Oamenii nu mai înţeleg arta, cultura,
Îndoctrinat, omul nu mai gândeşte,
Doar banul – înger-diavol – azi vorbeşte.
Nici floarea nu mai ştim dacă miroase,
Durerea ne pătrunde până-n oase,
Căci am uitat de tot ce-i bucurie,
Străinilor dăm viaţa ca simbrie.
În suflet nu mai dăinuie iubirea,
Căci cumpărăm cu banii fericirea.
Uităm de sentimente, gust amar,
De omenie. Viaţa-nseamnă ban...
Trecem prin viaţă fără să luăm seama,
Nici vers, nici dor noi nu mai ştim ce-nseamnă,
Nimeni nu vrea să mai citească o carte,
În schimb ne vindem vieţile în rate...
De-acum uităm de plopii fără soţ,
De versul blând şi cald, melodios,
Ne prinde ura, frica şi prostia,
De ce urâm cu toţii poezia?
Suntem săraci în suflete... şi trişti,
Căci am uitat de Blaga şi Brâncuşi.
Prietenii devin de-acum duşmani,
Căci totul se rezumă doar la bani.
În faţa Domnului avem acelaşi drum,
Cu viaţa noastră vom plăti de-acum
Însă cu toţi avem un alt destin...
E timpul să-nvăţăm să şi iubim.
La Dumnezeu nu pleci cu bogăţia,
Ci doar cu fapta şi mărinimia.
Nimic n-o să te spele de păcat,
De Dumnezeu la fel eşti judecat,
Că eşti sărac, bogat, mare sau mic,
Din lumea asta n-o să iei nimic.
Chiar dacă am uitat de Eminescu,
De leagănul viorii lui Enescu,
Prin Porumbescu-şi plânge simfonia,
Grânarul ţării, viaţa, România.
Doar Dumnezeu ne hărăzeşte soarta
Şi fiecare îşi va lua răsplata,
Vom plânge dacă sufletul ni-i rece,
Căci banul vine, cumpără şi trece...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Dacă m-ai fi lăsat să merg acolo, aş fi pus capăt situaţiei.
Dean: Sam, singurul lucru care ar fi luat sfârşit era viaţa ta.
Sam: N-ai de unde să ştii.
Dean: Şi acum ce? Ai de gând să te sacrifici?
Sam: Da, să fii sigur că asta am de gând.
Dean: Asta n-o să se întâmple - nu cât timp sunt eu în preajmă.
Sam: Dean, despre ce naiba vorbeşti? Toata viaţa am urmărit demonul ăsta. Este singurul lucru care ne-a interesat.
Dean: Sam, vreau să renunţ, bine? Chiar vreau, dar nu merită să mori pentru asta.
Sam: Poftim?
Dean: Vorbesc serios. Dacă uciderea acestui demon înseamnă şi moartea ta, atunci sper să nu găsim niciodată creatura asta blestemată.
Sam: Creatura asta a ucis-o pe Jess. A ucis-o pe mama.
Dean: Chiar tu ai spus odată... că indiferent ce am face, ei vor dispărea. Şi nu se vor mai întoarce niciodată.
Sam: Nu spune asta! Nu - nu după toate astea - nu spune asta!
Dean (sentimental): Sammy... ascultă... doar pe noi trei ne mai avem. Şi asta e tot ce am şi eu. Câteodată simt că abia mai pot rezista fără tine şi fără tata...

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străjerul vieţii... luna

De ce să pleci când n-ai habar
Că viaţa e prea dură?
De ce să pleci când e-n zadar
Pe drumul fără lună?
Căci viaţa e un sentiment
Nu e o faptă-n sine,
Iar gândurile toate reci
Le uiţi când vin la tine.

Chiar dacă sari peste greşeli
Sau treci direct prin ele
Din viaţa asta făr' de legi
Tu chiar acuma poţi să pleci,
Iar luna va rămâne.

Şi tot aşa, privind în jos
Să mergi în alte locuri
Crezi oare că e mai frumos?
Că alţi-ţi vor norocul?

Priveşte-n sus şi stai mai drept
Căci luna e deasupra
Şi lupt-acum,
Şi stai pe veci
În viaţa asta fără legi
Şi fără de nimic.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Draga mea, atât el cât şi tu poţi uita, ziua când v-aţi cunoscut, iubit, logodit, poţi uita ziua de naştere sau chiar numele copilului, poţi uita părinţii, poţi uita absolut orice gând, căci inevitabil timpul ţi le va lua şi le va vinde uitării... Un singur element esenţial nu uita, că tu eşti Dumnezeu şi nu nenorocitul de gând care te-a schilodit şi te-a făcut om. Dacă îl ţii minte pe Dumnezeu ca propria ta fiinţă poţi să uiţi totul, căci totul este doar deşertăciune. Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Nu-ţi uita inima dar uită-ţi mintea, nu aştepta bătrâneţea ca să vină Alzheimerul să ţi-o ia. Atât de multă deşertăciune pe care mintea o numeşte pompos şi fals "cunoaştere".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vierme mic

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
"Şopârlele-s frumoase... şi-s repezi... şi-s cuminţi."
Uşor el dă o filă. Şi alta... Şi-ncă una.
Apare papagalul... păunul şi păuna...
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig... îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic... — Să-ntreb pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme... — O, viermii nu prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic... o scamă... Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!
Şi i-a deschis băiatul: — Noroc şi seară bună!
— Noroc... Dar unde-i ploaia? — A stat... Nu vezi că-i lună?
— Hi - hi!... A fost o glumă ca să mă laşi pe prag...
Dar stai, nu-nchide uşa că după mine trag
un vechi şi bun prieten, un şoricel din pod...
—Sunt eu! Dar cartea unde-i? Ia dă-mi-o să ţi-o rod!
Apoi o să dăm fuga pe mese şi prin blide
să facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide,
că trag şi eu cu coada o bufniţă flămândă!
— O bufniţă? Mi-e frică! — Dar bufniţa e blândă...
— Sunt bufniţa! Priveşte în ochii mei rotunzi.
De-acum să umbli noaptea şi ziua să te-ascunzi!
Să fii ascuns de mama, de tata... Stai puţin.
Ia mai lărgeşte uşa să intre şi-alt vecin...
— Eu... Mă cunoşti. Sunt vulpea. Şi cred că mă iubeşti...
— Eu ştiu că vulpea strică... — Ce? — Viile... — Poveşti!
Dacă asculţi de mine am să te-nvăţ să furi!
— Dar e păcat... — N-ai teamă! Nu spune în Scripturi
că apele furate mai dulci sunt, mai plăcute...
Şi-acum... deschide-n lături, că vine... vine iute...
o zână fără seamăn! Zâmbind să-i ieşi în cale
slăvitei caracatiţi!... încolăcimii sale!
— Nu, n-o primesc! Mi-e frică! Afară!... Prea târziu...
Căci bufniţa şi vulpea şi şoarecul suriu
dau uşa de perete. Şi umede ventuze
se prind în rotocoale pe umeri, peste buze...
Ce rece-mbrăţişare! Cum i se frânge trupul!...
— Aşaa! sunt deznădejdea! Acum... apare lupul!
Vai! În chenarul uşii doi ochi de foc se-arată...
E lupul ce rânjeşte... şi vine... vine... "Tată!"
Ca trăsnetul loveşte o flacără pe lup.
Iar umedele braţe de pe copil se rup.
— Tu dormi? îi spune tata. Şi lecţia n-ai scris!
Ce bine-i lângă tata! Ce bine c-a fost... vis...

*

"Minciuna nu-i o crimă", se spune câteodată.
"E-un vierme mic, ce trece. Şi floarea-i tot curată..."
Nu, floarea nu-i curată! Un vierme nu-i ca roua.
Întâia ta minciună aduce pe a doua.
Întâi e o verigă, apoi un lanţ: robia.
Visarea trage lenea şi lenea lăcomia.
Apare băutura, desfrâul, furtişagul.
Şi-apoi când deznădejdea, trecând în grabă pragul,
te faci să-ţi curmi viaţa sau să te-mbete crima,
cine-a deschis zăvorul? Doar o minciună... Prima.
Minciuna o e crimă? E-o crimă orice pată!
Când vine micul vierme! Tu strigă-n grabă: "Tată!"
Prin sângele salvării loveşte pe duşman!
Alungă primul oaspe, căci ultimu-i Satan!

poezie pentru copii de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palma ta

În palma ta, căuş făcută, mi-aş pune sufletul şi gândul
Să mă topesc, alene,-n ea, din piept să îmi alung plângândul.
Că-n palma ta, înfrigurată, eu uit de lacrimi şi suspine,
De grijile ce mă-nfăşoară, de-al tău tumult, dar... şi de mine.

În mâna ta îmi e destinul, aşa precum ne-a fost lăsatul,
Să mă iubeşti, să-mi fii aproape, dacă greşesc, să-mi ierţi păcatul.
Iar dacă tu, la rândul tău, cu pietre mai arunci în ape
Din valurile ce se nasc eu ies, te iert şi-ţi sunt aproape.

La pas cu tine, doar cu tine, adesea pe un drum pietros
Încerc să-ţi fiu mereu aproape, să te ridic, dacă pici jos,
Iar dacă pasul meu e moale şi, cumva-n urma ta rămâne
Mă prinzi de umeri şi, alături, mă treci din astăzi către mâine.

În mintea ta eu stărui veşnic, şi azi, şi mâine,-ntotdeauna
Şi navigăm pe valul vieţii, cârmind şi ocolind furtuna,
Iar dacă-n ochiul ei ne prinde şi nu avem altă scăpare
Îmbrăţişaţi plutim pe valuri, ori ne-afundăm, tăcuţi, în mare.

În inima tu mi-ai făcut un loc, ce este doar al meu,
Un loc în care-ţi stăm, alături, doar eu şi bunul Dumnezeu,
Căci Domnul Sfânt te ocroteşte, te apără şi-ţi dă putere,
Iar eu sunt floarea ta de nufăr, pe care-o aperi de durere.

Durere ce mi-o stingi cu vorba când voi pleca de lângă tine
În palma lui Iisus, Preabunul, gândind c-acolo mi-e mai bine.
În mâna ta şi-n mâna Lui eu viaţa toată mi v-am pus
Că voi ştiţi să grijiţi de mine, tu, Om şi marele Iisus.

poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trăim o viaţă, suntem Viaţa! Nu trăim o realitate, suntem unica realitate. Nu suntem un trăitor, nici un căutător, nici un făcător. Nu ne mişcăm între polurile dualităţii, suntem NON-DUALITATEA. Nu suntem o formă, suntem Non-forma în care toate formele apar şi dispar. Viaţa nu posedă o minte. Mintea e doar o adunătura de gânduri. Noi nu suntem gândul ce străbate viaţa. Suntem Viaţa neatinsă de gând, ce nu cunoaşte mintea şi dualitatea, separarea. Mintea observă doar forme despărţite de spaţiu gol/nimic. Însă ceea ce defineşte ea ca nimic e chiar oceanul în care forma apare şi dispare. Mintea cataloghează ca real doar forma; doar peştii din ocean, şi spune despre ocean că este un Nimic, ceva nefolositor şi nereal. Elimină oceanul şi păstrează doar peştii. Apoi numeşte asta realitate şi cercetarea ei o numeşte cunoaştere. De aceea adevărata realitate pe care o suntem, nu o poate cunoaşte şi nici persoana nu poate cunoaşte Realitatea şi Adevărul, însă le suntem chiar acum, chiar aici! Căutăm să cunoaştem ceea ce nu poate fi cunoscut căci doar separarea e cunoscută, doar trecerea, doar ceea ce apare şi dispare, iar Noi nu suntem ceea ce apare şi dispare, ci eternitatea neatinsă de timp în care totul apare şi dispare. Eternul martor, tăcut, plin de pace, nemişcat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O duminică fără sfârşit

l-am visat pe tata
avea vârsta mea (53 de ani)
cât a avut şi când ne-a lăsat

mi-a zis
băiete
trezeşte-te
hai să mergem la târg
vaca ne aşteaptă la poartă
hai să o vindem
o să luăm bani frumoşi
să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
ţie cărţile lui jules verne
mie un costum nou
iar de restul ţigări

şi m-am trezit
doar nu era să-l refuz pe tata

însă când am deschis ochii
am văzut o grădină plină de flori
ba chiar chiar şi vaca de care pomenea tata
şi vaca s-a apropiat de mine
m-a lăsat să o scarpin pe gât
apoi de fericire
s-a prefăcut într-un nor

iar când m-am uitat mai atent
l-am văzut şi pe tata
un serafim îl purta în spate
şi-i spunea:

nu-ţi fie frică
lipeşte-ţi mâinile de aripile mele
lasă-le moi
imaginează-ţi că zbori
că doar e duminică
aşa cum a fost şi în ziua în care ai sosit
şi care încă nu a trecut

dar tata nu-l asculta
încerca să aprindă aceeaşi ţigară
şi striga la mine

băiete
lasă visele
norii se adună pe cer
şi nu e nimeni să-i vadă

hai
că o să luăm bani frumoşi pe ei
o să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
şi ţie cărţile lui jules verne

hai
că-i duminică
moartea se hodineşte şi ea

are mâinile moi
un înger o învaţă să zboare

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: L-am respectat pe tata. Dar indiferent ce aş fi făcut, nu era niciodată suficient.
Dean: Şi ce vrei să spui cu asta? Că tata era dezamăgit de tine?
Sam: Era? Este... şi va fi mereu.
Dean: De ce crezi asta?
Sam: Pentru că nu am vrut să vânez cu arcul... sau să vânez spirite, pentru că am vrut să merg la şcoală şi să-mi trăiesc viaţa, lucru care, pentru familia noastră sărită de pe fix, era o ciudăţenie.

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva şi tata a iubit

dragostea e doar un gest prin care
trece liniştea înspre libertatea
de a iubi şi a fi iubit

cândva şi tata a iubit
ştiu bine asta

îmi plăcea să mă prefac că dorm şi
liniştea cobora peste patul meu
ca o umbrelă
era cald în acea oră târzie
consumam vise
(simţeam fiecare parte din mine)
îmi lipeam obrazul de lumina lămpii
şi-l vedeam pe tata tolănit pe fericire
între mine şi el doar o tăcere şi
câteva respiraţii dizolvau
întunericul proptit de geam

curiozitatea mi se plimba prin vene
ca un marfar greu şi cu jumătate de ochi
încercam să ţin timpul în loc

la urma urmei orice suferinţă
e o clipă dintr-un infinit ori
o iluzie în care oamenii
se retrag ca într-un templu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând

O zi dac-aş avea cu tata,
Venită de niciunde, dăruită aşa,
L-aş strânge-n braţe şi i-aş aranja cravata,
Pe frunte-apoi uşor l-aş săruta,

I-aş spune că sunt bine, fericită,
Că viaţa mea este aşa cum şi-a dorit,
Să-l simt cum ştie că mă simt iubită
Să-l simt şi eu că este fericit,

O zi dacă aş avea cu tata,
L-aş strânge- n braţe ca pe-un prunc
Şi tot ca prunc aş fi întotdeauna gata,
În braţele-i prea sigure să mă arunc

Aşa cum n- am făcut-o niciodată,
Cum am crezut că pot oricând...,
O zi dacă aş avea cu tata,
L-aş ţine-n braţe, doar plângând.

(In memoriam Prof. Dr. Vincenţiu-Valentin Tcacenco)

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire şi pământ

Orice om poate a scrie,
Un cuvânt, un gând, un fapt,
Orice simţ uitat în zile,
Fără inima şi leac.

Eu sunt unul, tu esti toate,
Toate cele ce trecură,
Pe lângă a mea gândire,
Peste urma mea flamandă,

Orice om poate a scrie
Când iubirea te frământă,
Şi te leagă în neştire,
De-a iei inimă blândă,

Tu călăuză, pierdut mă simt,
Pierdut de toţi şi toate,
Căci pe al meu pământ,
Se oglindesc păsări călătoare,

Şi nu-mi lasă iubirea,
Să mă m-ai bucur de ea,
Căci iubirea e doar viaţa
Căci iubirea e doar ea

poezie de Andrei Zamfir din Umanitate, 1
Adăugat de Andrei Zamfir
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

fata asta nu va trăi
are părul sârmos
ca o clupsă de vulpi
şi faţa prea albă
ochii prea mari
adânciţi în calota polară
dar nu e faţa ei
zise tata lu tata
mestecând sub mustăţi
o hilară iluzie
el îi zicea tutun de carpaţi
din ăl mai bun
tata fuma mărăşeşti
şi pierea în ochii mei de copil
cu cer cu tot şi arme

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

poemul se descompune pe umerii mei
ca lemnul putred
căci moartea e aproape şi o simt respirând;
florile de tei curg în cana cu apă
iar peste cinci minute vine ora când va trebui
să mă împingi
de pe turnul fără ceas
către masa de biliard care străluceşte ca o stea
de data asta am de gând să închid ochii
căci prin văzduh trec pelerini
iar vârful spre care tind nu are culoare
ci doar gust;
întunericul e o lămâie putredă cu degete
iar eu sunt aceeaşi bolnavă mintal
căci am iarăşi
praf stelar pe buze şi sub unghii.
medicamentele au rămas lângă Adolescentul lui Dostoievski
şi mă vor aştepta până când îmi voi mima căderea
de jos

în sus
în sus
în sus

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, doar viaţa îţi scrie şi îţi spune: "Opreşte-te să mai rătăceşti pe cărările înguste ale minţii căutându-mă. Abandonează gândul, abandonează chiar acum mintea şi vei ajunge în sfârşit la mine!" Ce altă invitaţie la libertate, şi ce dragoste mai mare ca asta cunoşti? Doar viaţa disociată de gând este apogeul întregii iubiri, nu există o altă libertate.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!