Poem

poemul se descompune pe umerii mei
ca lemnul putred
căci moartea e aproape şi o simt respirând;
florile de tei curg în cana cu apă
iar peste cinci minute vine ora când va trebui
să mă împingi
de pe turnul fără ceas
către masa de biliard care străluceşte ca o stea
de data asta am de gând să închid ochii
căci prin văzduh trec pelerini
iar vârful spre care tind nu are culoare
ci doar gust;
întunericul e o lămâie putredă cu degete
iar eu sunt aceeaşi bolnavă mintal
căci am iarăşi
praf stelar pe buze şi sub unghii.
medicamentele au rămas lângă Adolescentul lui Dostoievski
şi mă vor aştepta până când îmi voi mima căderea
de jos

în sus
în sus
în sus

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimii mari

Când vorbesc, îţi curg lacrimii mari pe faţă
Nu te strîng în braţe şi mie lacrimile-mi vor cădea!
Dar te strâng atât de tare, încât încep să plâng
Şi închid a mele pleoape şi trag a mea perdea.

Rămân cu tine în noapte, să-ţi fiu în preajmă, strajă
Căci tu esti fructul însinemi şi eu sunt doar o coajă
Se închid ochii lângă tine, dar nu mă duc în somn!
Mă acopară a ta mână şi n-am cum să adorm.

Şi dimineaţa-mi pare, de parcă am visat
Cum îmi stăteai în braţe şi eu stăteam pe pat
Şi-ţi aud a tale buze, la ureche cum şoptesc
Îţi iubesc eu trupul, dar sufletul tot ţi-l urăsc!

Şi dinadins îmi spui, că tu eşti lângă mine
Îmi simt sângele slab şi umbra ta spre mine vine
Căci am carnea moartă şi mâinile-s de ger
Şi ochi mei de plumb, cu ploapele de fier.

poezie de Ilie Dragomir (9 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi despre ţara mea

Vorbeşte-mi despre ţara mea
Al meu ţăran cu mâini crăpate,
Vorbeşte-mi doar pe limba ta
Căci astăzi încă se mai poate.
Hai spune-mi cum îi fruntea ta,
Cum ninge astazi peste umeri
Şi vremea cât este de rea,
Căci norii se cobor în scrieri.
Arată-mi cum e lemnul brut
Dac-a rămas ceva din el
Şi cum pădurea s-a cernut
Sub verdele-i cel infidel.
Căci bolovanii-s toţi trufaşi
Peste coline călătoare
Şi toţi zâmbesc lângă borfaşi
Ce strâng şi colbul din picioare.
Hai povesteşte cum a fost
Acum vreo 910 ani,
Căci ştim: ţăranul nu e prost
Şi nu se-nclină pentru bani.
El are doar o ţară-n piept
Şi sânge drept îi curge-n vene,
Iară natura-l ţine drept
Pe valurile vremii terne.
Hai povesteşte-al meu ţăran
Că timpul nu te-a înclinat,
Când arendaşi strigau în van
Şi scos-ai fost pentru mezat.
Frumoasă este ţara ta
Cu frunzele purtate-n vânt
Pe sub comete fără stea
Ce nu ajung peste pământ.
Acum, la ceasul deşteptării
Îndeamnă-mi gândul către cer
Să pot, să trec ziua tăcerii
Şi să renasc din auster...

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului

poetului i se plimbă cuvinte prin
măduva spinării
el le ignoră căci e captiv în
forma buzelor muzei
nu e nimic altceva decât liniştea pe care
o calcă în picioare strigătul lui lăuntric

poetul regretă că muza nu e altceva decât
o pipetă
cu care acesta îşi introduce nuanţă
printre prelungirile neuronale
căci ce sunt eu, dragă muzo,
sau cum îmi strălucesc poemele
în întuneric

îmbrăcată în versuri rătăcesc
din cuib în cuib în căutarea
ta
căci n-ai de gând să te arăţi la braţul paharului de vin
sau al ceştii de cafea, dragă muzo,
ce nu ştii tu e că paharul este gol de ceva timp
iar cafeaua se găseşte doar întru
poet

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Draga mea, atât el cât şi tu poţi uita, ziua când v-aţi cunoscut, iubit, logodit, poţi uita ziua de naştere sau chiar numele copilului, poţi uita părinţii, poţi uita absolut orice gând, căci inevitabil timpul ţi le va lua şi le va vinde uitării... Un singur element esenţial nu uita, că tu eşti Dumnezeu şi nu nenorocitul de gând care te-a schilodit şi te-a făcut om. Dacă îl ţii minte pe Dumnezeu ca propria ta fiinţă poţi să uiţi totul, căci totul este doar deşertăciune. Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Nu-ţi uita inima dar uită-ţi mintea, nu aştepta bătrâneţea ca să vină Alzheimerul să ţi-o ia. Atât de multă deşertăciune pe care mintea o numeşte pompos şi fals "cunoaştere".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuniile din gând

Prinse de furtuna nopţii zilele ce mi-au rămas,
Sunt cu toate bântuite de un val fără de glas,
Valul nopţilor de vară curge foarte amăgit
De privirea ta fugară care iarăşi a rănit.

Sus pe cerul plin de nuferi plouă foarte liniştit,
Împăcat cu ce se duce încerc somnul odihnit,
Dar nu vine să coboare peste trupul obosit
Ce îl port din primăvară, de acum îmbătrânit.

Prinse de furtuna nopţii gândurile trec, revin,
Ochii de-i închid cu-aduceri, doar cu noi când ne iubim,
Îi deschid să fugă somnul, visul său clocotitor,
Scrie drama pe hârtie, cu final răscolitor.

Caut în mine printre pagini, filele scrise de noi,
Sunt frumoase dar au tragic, prins pe undeva de foi
Şi când slova recitită îmi pătrunde trupul meu,
Sunt o fiinţă prea rănită şi fac paşii grei cu greu.

Caut luna pe fereastră, raza ei nu o mai văd,
Sunt ca norul care poartă fulgere făcând prăpăd,
Mă lovesc iarăşi pe mine, eu le-arunc, ele mă prind,
Simt arsurile nebune, nebuniile din gând.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridens moriar

Chiar de va trebui să plâng
Nu cred ca voi putea s-o fac
Mă va stăpâni un tainic gând
Şi cred, va trebui să tac.

Mormântul rece, nicidecum
Nu mă va face să mă sperii
Aş vrea să merg pe acelaşi drum,
Prin Infern cu Dante Alighieri.

Nu. Nu-mi trebuie mie paradis
Tărâm incert de false plăsmuiri
În care mă voi pierde, am zis,
Să-mi fac tot felul de închipuiri.

Când va trebui să cobor în criptă
Tu, să-mi stai aproape lângă sicriu
Să nu te laşi de durere înfrântă
Căci vreau optimistă să te ştiu.

Să fii atentă la a feţei mimă,
Vei observa că zâmbetul înfloreşte
Iar când vor cădea bulgării de ţărână
Sufletu-mi în juru-ţi trăieşte.

Pe mormânt drept epitaf,
Vreau versuri amestecate, volume
Învechite, roase de vreme şi praf
Să simt mereu că sunt pe lume.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii acei

Întinde-ţi mâna peste ape
Să ţi-o mai strâng,
Să ţi-o sărut,
Să-i simt parfumul şi căldura,
Să-i trec,
Din buzele-mi,
Arsura
Pe care-o au din vremea care
A devenit, treptat, trecut.

Şi de-oi putea, pe tine, toată,
În braţe,
Iarăşi,
Să te strâng,
Să simt obrazul tău pe piept
Cerându-şi locul lui de drept,
Voi şti,
Atunci,
Că-i primăvară,
Iar primăvara norii plâng.

Şi-i voi certa cu-a mea privire,
Îi voi urî pe norii-acei,
Căci îmi vor aminti de lacrimi
Cu gust amar,
Cu gust de patimi,
Ce-au curs,
Izbindu-se de valuri,
Din ochii tăi,
Din ochii mei.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire şi pământ

Orice om poate a scrie,
Un cuvânt, un gând, un fapt,
Orice simţ uitat în zile,
Fără inima şi leac.

Eu sunt unul, tu esti toate,
Toate cele ce trecură,
Pe lângă a mea gândire,
Peste urma mea flamandă,

Orice om poate a scrie
Când iubirea te frământă,
Şi te leagă în neştire,
De-a iei inimă blândă,

Tu călăuză, pierdut mă simt,
Pierdut de toţi şi toate,
Căci pe al meu pământ,
Se oglindesc păsări călătoare,

Şi nu-mi lasă iubirea,
Să mă m-ai bucur de ea,
Căci iubirea e doar viaţa
Căci iubirea e doar ea

poezie de Andrei Zamfir din Umanitate, 1
Adăugat de Andrei Zamfir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa grăit-a tata...

... Şi, dintr-odată, tata, îmi spune – fără glas –
Căci gândul său, în creier, uşor mi-se prelinge:
"Băiete, viaţa asta, e-un chinuit popas –
În care nedreptatea, de când e lumea-nvinge..."

Şi îmi mai spune tata, cu glas neauzit –
Ce mintea mi-o coboară din prea deşartă slavă:
"Băiete, în viaţa asta, doar banul nemuncit
Deschide orice uşă – căci lumea e bolnavă...

Bolnavă de avere, de pizmă – de-orice vrei,
Căci calcă pe alături – pân' va călca în gol...
Ajungă, însă, zilei, doar răutatea ei –
Tu planuri chibzuieşte – gândindu-le domol;

Nu plăsmui iluzii – deşertăciune-i tot -
Nu-i viaţa cale dreaptă – ci drum pietros şi greu...
Mândriei pune-i, straşnic, căpăstru peste bot –
De vrei să fii prieten cu Bunul Dumnezeu..."

... Aşa grăit-a tata – cu glas neauzit –
Doar mâna tremurândă, ducând-o către tâmplă...
Privesc bătrânu-acesta, de muncă tăbăcit,
Senin privind la toate, ce-n juru-i se întâmplă.

Stăm, amândoi, pe prispă – eu gând cutremurat,
El - o statuie vie, de vremuri nesmintită...
Îi mângâie o rază obrazul ars, ridat
Şi un surâs-i adie pe faţa obosită...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centenar

A adormit poporul proletar
şi s-a trezit bogat de râs sub soare,
căci altfel era un stigmat
pe bolta vremii fără de culoare.
Istoria, însă, la-ntărit la rădăcini,
pe plaiuri carpatine de poveste
şi astăzi ochiul se înclină ruginind,
când lacrimile curg fără de veste.
Utilul recviem al clipelor trecute
învie zilnic în a noastră minte
şi nerăbdarea clipelor demult pierdute
ne tulbură ecosistemul corpului cuminte.
Speranţa unicului gând rămas în noi
se zbate-nlănţuită pe podele,
iar viaţa biciuită cu noroi
este acoperită doar de haine rele.
O sănătate şubredă ne-aşteaptă,
căci educaţia e-n vacanţă de ani buni,
iar unicul răspuns: "la moş-aşteaptă"
ne-aminteşte că suntem români.
Se răsucesc valorile-n acest popor,
cu dragoste de limbă şi de glie,
el speră, azi, în rănile ce-l dor
şi-n visul sângelui din iie.
Un tricolor doar i-a rămas
pe lespedea din pieptu-i sfânt
şi-o cheie ce roteşte-un ceas,
pe arealul sorţii din mormânt.
Române, nu te da bătut,
căci jocul vieţii e precar,
tu realizează ce ai vrut,
Acum, în an de centenar.

poezie de Liviu Reti (1 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă că nu ştiu unde eşti,
Căci de voi vrea, prin noaptea de mătase,
Te-oi căuta prin versuri şi poveşti,
Şi te-oi găsi prin amintiri frumoase.

Nu-mi pasă că tu eşti departe,
Căci eu ca-ntr-un căuş de palmă,
În inimă te port mereu, deoparte,
Deşi ispitele necontenit dau valmă.

Nu-mi pasă că nu sunt lângă tine,
Căci eu te văd când închid ochii strâns,
Şi nimeni n-o să afle despre mine,
De câte ori de dorul tău am plâns.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte care dor

Cuvinte care dor, aşa eu vă numesc,
Căci ştiţi doar să loviţi şi repede plecaţi,
Cu aripi ca de ghimpi, tăiaţi şi-nsângeraţi
Tot ce găsiţi în cale şi fără remuşcare
Vă-ntoarceţi, iar acolo, de unde aţi plecat.

Şi dor nu mi-e de voi, căci dor acele lacrimi
Ce dâră las în urmă, cu gust amar şi sec,
Şi degetele dor, când frânte sunt de jale
Şi dor îmi este-atunci, de soare şi de ploi,
Să spele şi usuce ce aţi lăsat în urmă
Atunci când pe la poartă la mine aţi bătut,
Căci n-am ştiut că dor, de voi, n-o să-mi mai fie
Cuvinte care dor, degeaba mai veniţi.

poezie de Forgaci Ioan
Adăugat de aer nelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propunere de legi cosmice pentru poeţi

ar trebui adoptate prin legi cosmice
anumite privilegii pentru poeţi

cum ar fi sticle de uitare, la discreţie
căci numai Dumnezeu ştie prin câte săbii este trecută în fiecare noapte
conştiinţa lor

cum ar fi locuri de reculegere deferite de ochiul oricărui privitor
paturi în mijlocul oceanelor
care să fie neapărat străjuite de rezervaţii
de linişte

căci poeţii sunt ca nişte angajaţi ai adevărului cu normă infinită
căci numai cuvintele lor pot mângâia chiar şi străfundurile morţii
căci numai tăcerile lor pot fi auzite
chiar şi de ultima stea din Univers

şi dacă tot veni vorba de nefiinţă
ar trebui ca acolo unde sunt înmormântaţi poeţii
să nu poate păşi numai veşnicia
căci cine ştie ce aprige şi neîmblânzite nelinişti
se odihnesc sub ţărâna aceea

ar trebui ca măcar din când în când fiecare om să îmbrăţişeze tot ceea ce îi iese în cale
lacrimi şi umbre, cerul şi iarba,
absenţa, absintul
pentru a simţi cu propriile lui ţesuturi cum este să iubeşti viaţa
până la ultima picătură de sânge
asemeni poeţilor

şi mai presus de toate, cititorule
poezia aceasta trebuie parcursă cu aceeaşi evlavie cu care un poet
descoase
nedesluşitul

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Estetica decadenţei
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful unui îndrăgostit

Îţi scriu, acum, în seara asta
Când timpul se sucombă-n mintea mea
Şi cred că m-a lovit năpasta,
Căci simt că nu te pot avea.

Îţi scriu cu litere cerate
Pe chipul tău de catifea
Şi cred în clipele jucate,
De noi doi, sub-un cer şi-o stea.

Îţi scriu că nu pot să te-ating,
Cum te-am atins odată-n zori
Şi-mi curg pe faţă lacrimi ce se sting
Sub luna ce dispare între nori.

Mă-ncearcă dorul clipei infinite,
Când timpul se juca pe lângă noi
Şi-atingerea căldurii din orbite,
Când noi eram îmbrăţişaţi şi goi.

Nu te-ntreba de e nedrept
Sau logic ce-i în mintea ta,
Căci timpul pune inima în piept,
Oricui zâmbeşte către ea.

Doar timpul este cel ce va decide,
De vei rămâne sau de vei pleca
Şi tot el este cel care va râde
De clipele ce vor urma.

Convins că aste rânduri nu-s în van
Pe portativul efemer,
Te-mbrăţişez ca un golan
Cu zâmbetu-mi de cartier.....

poezie de Liviu Reti (2 septembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine, lângă sufletul tău

când ies frunzele din lumea lor de lemn
nimeni nu ştie
se întâmplă firesc într-o dimineaţă când ai impresia
că atunci în acea secundă s-a petrecut toată viaţa ta
duci câţiva paşi câţiva stropi de pe clanţa de care tocmai
ţi-ai desprins palma

singurele lucruri care vin către tine sunt nişte sticle împinse de vânt
şi chiar de-ar veni 1000 ar fi acelaşi lucru
tot te împinge somnul pe stradă
cu ochii pe jumătate închişi priveşti la vâslaş
îi auzi cântecul încheieturilor
pe faţa lui nerasă i se citeşte copilăria ce urmează
zâmbeşte
îţi vorbeşte despre iubire
ce ciudat să-ţi vorbească cineva despre iubire în aglomeraţia de la metrou
un vâslaş

te trece o transpiraţie ciudată
poate şi pentru că cei din jur vorbesc de pomenire de maslu
de faptul că nu a răspuns la telefon deşi a sunat de 30 de ori cum cere părintele

pe uşa biroului oamenii fac tic tac fără să aibă habar
tu rămâi cu chestia aia din piept ce se crede la maraton
dar nu spui nimic colegilor
ştii că ţi-ar răspunde nostalgic că au avut pe cineva drag
care a murit de aşa ceva
îţi vor da un număr de telefon neapărat să-l suni
neapărat să mori

îl rogi (îl suni?) pe cel născut peste noapte în barcă să te ducă acasă
uite închid ochii îi promiţi şi îi loveşti ochii de aer cu rigla
ce dacă îţi scapă cana cu cafea şi se rostogoleşte sub dulap
îţi imaginezi apa unui izvor cum vine de dedesubt cum inundă
covorul biroului cum
îţi intră pe sub unghii şi rezolvă situaţia

lemnul bărcii e ud dar nu moale (cum e covorul
de aici multe semne de întrebare)
deschizi ochii şi îi vezi chipul de fată închizi ochii
deschizi ochii şi îi vezi chipul de adolescent închizi ochii
deschizi ochii şi îi vezi chipul de cerşetor închizi repede ochii
deschizi ochii şi îi auzi chipul de ploaie (întreînchizi ochii - ha!)
împingi cuvinte cu pixul afară din tine
dar nu le spui mai multe cuvinte decât trebuie
nici măcar prin mediumul
pe care l-au adus şi l-au pus pe oliţă
lângă

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veronicăi mele

O cafea lungă, Veronica
şi hai să colorăm amintiri în groapa asta din asfalt

mă simt ca-ntr-un vernisaj pe care
nimeni nu-l cunoaşte deşi toţi trecem zilnic
pe lângă/pe sub/prin el

ochii tăi se cristalizează în cana
pe care o săruţi cu patimă
iar apoi mă laşi să le privesc verdele
care ne este comun

nici Van Gogh n-ar fi putut picta
iazurile distilate peste care clipeşti

cafeaua e pe terminate
tu priveşti în gol în continuare
în timp ce şuviţele luminoase ţi se răsfrâng pe obraji
şi-mi închipui iar că în cerul gurii tale creşte hyperion
nu-i aşa că-mi vei citi poemele tale, Veronica?
nu mă înveţi şi pe mine să pictez dimineţile circulare
în vitrină
în oglindă
nu-i aşa că mă plimbi ţinându-mă de mână
prin livada ta de portocali
şi că hyperion va plânge
dacă te voi rupe şi te voi
purta în pălărie?

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Five o'clock

Mă pregătesc, intens, de-o zi întreagă,
Iar florile-mi zâmbesc din vaza lor,
Oglinda mă priveşte-aprobator,
Căci am un chip ce poate s-o atragă.

Mi-a aranjat această întâlnire
Mătuşa dinspre partea unui văr,
Şi-am acceptat pe loc, fără crâcnire,
Căci mi-a plăcut de ea, într-adevăr.

Mi-au dat şi poza ei, şi e frumoasă,
Zâmbeşte şi-are dinţii toţi şi albi
Ca trandafirii ăştia, de pe masă,
Ce m-au costat cam mult, căci sunt roz-albi.

Eu cred că-i timpul, gata, plec de-ndată,
O iau pe jos – cu-n taxi e prea scump-
Şi merg încet, pantofii să nu-i rump
Că nu-s ai mei, şi aş fi bun de plată.

E-aproape cinci, ar trebui s-apară,
Că peste două ore e un meci
Şi n-am de gând, pe-aici, să fac poteci,
Dar nici s-o dau, ca altădată-n bară.

Băi, frate, este cinci şi trei minute,
Eu le-nţeleg pe ele, da'-i târziu,
Iar cerul e puţin cam cenuşiu
Eu cât să mai aştept, pe nebăute?

Poftim,... şi zece, am plecat acasă!
Eu dau iubirii tot, iar ea deloc?
A-ntârziat? – să fie sănătoasă!
Ce-i asta: cina de la five o'clock?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!