Cândva și tata a iubit
dragostea e doar un gest prin care
trece liniștea înspre libertatea
de a iubi și a fi iubit
cândva și tata a iubit
știu bine asta
îmi plăcea să mă prefac că dorm și
liniștea cobora peste patul meu
ca o umbrelă
era cald în acea oră târzie
consumam vise
(simțeam fiecare parte din mine)
îmi lipeam obrazul de lumina lămpii
și-l vedeam pe tata tolănit pe fericire
între mine și el doar o tăcere și
câteva respirații dizolvau
întunericul proptit de geam
curiozitatea mi se plimba prin vene
ca un marfar greu și cu jumătate de ochi
încercam să țin timpul în loc
la urma urmei orice suferință
e o clipă dintr-un infinit ori
o iluzie în care oamenii
se retrag ca într-un templu
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.