Transmutare

Ancoră, lanţ (za cu pod)
strângându-se în jurul meu,
în jurul umerilor mei ;
păşesc rar, trăgând după mine
această epavă cu portul ei cu tot,
păşesc sacadat şi pasul răsună
cum tunetul într-un ecou.
Gorgona Meduza se odihneşte
pe singurul catarg rămas cardinal,
acum, când perfect
este doar ceea ce gândesc eu
despre ce fac.
Păşesc greoi, trăgând după mine
epava ce-mi pare a fi bântuită
de indolente mişcări fără sens.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din obicei, tot ceea ce fac, fac pe de-a-ntregul şi când păşesc, păşesc definitiv.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofie

Semnale luminoase, acustice eu nu primesc
Nu pentru că receptorii îmi sunt defecţi,
Dar nu există oamenii acei perfecţi
Care din greutăţi ies şi optimişti păşesc.

Puţini au gândul mereu semeţ
Laconici în mişcări, dar aprigi se strivesc
În situaţii simple nu se regăsesc
La ei nimic nu-i sigur, ci răzleţ.

La mine, după propria-mi gândire
Îmi pare totul conturat destul de clar
Şi totuşi mă încurc în nevăzute fire.

Uneori în sentimente sunt avar
Dorind să am doar singur fericire
Ceea ce se-ntâmplă foarte rar.

poezie de Mihai Leonte (15 octombrie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din vis

Parfumul rozelor ca semn
Te-am căutat neobosit
Un glas sună ca un îndemn
Credeam că te-am zărit

Nimic nu mă poate opri
În alte lumi am să păşesc
Trec prin furtună prin vijelii
Mă las învins şi te gândesc

Puterea gândului te- aduce
În lumea mea din vis
Parfumul tău suav şi dulce
Doar şti ce ne-am promis

Când totul pare un infinit
Fără sfârşit de dureros
Ne vom unii în asfinţit
În vârful munţilor Athos

Răsună gândul în pustiu
Glasul se repetă în ecou
Sufletul îmi este viu
Gândul ne uneşte din nou

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

la casa mea uşa deschid
păşesc agale, sovaind....
in jurul meu in plină noapte
aud doar vocea ta in şoapte

e atât de cald si-atat de bine
simt liniştea care revine
după un an ce a-mpietrit
o lacrimă la foc mocnit

e casa mea, ce dor mi-a fost
pierdută-n lume fără rost...
An Nou vreau să-mi aduci in dar
lumină-n inima de jar!

poezie de Doina Bonescu din Confesiuni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi uibind, femeie gingaşă
ca firul de irabă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri, fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am drept să nu...

N-am dreptul să nu ştiu de tine,
Lucid când păşesc şi-ajung iar la mine.
Când mint prin uitare beţia-mi totală,
Sublime iluzii ce ies la iveală.
N-am dreptul să nu-aştern în cuvinte,
Eternul de după şi cel dinainte.
Aşa cum e el - când zâmbetu-mi minte...
Aşa cum e el - doar acum,
şi-nainte.
N-am dreptul să nu strâng iubire-mi,
pe toată.
În rime uzate, în foi laolaltă,
În galbenul toamnei - cu suflet murdar,
de-atâta speranţă...
Renunţ la amar.
Lumina e dulce,
N-am dreptul să nu,
Să nu te privesc aşa cum eşti tu.
Aşa cum suntem - doar acum,
fiecare...
Departe de vise, aproape de Soare.

poezie de Tai Bu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un călător

îndrumat de mahakala
păşesc spre viaţa de neatins
iluziile mele strălucesc
pe cerul negru
pasul e tot mai amorţit
tunetul sparge tencuiala
clădirilor plânse cu acizi
natura bate toba pierdută
în dorinţi deşarte
sunt un călător cu mâinile
întinse spre noaptea eternă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajung la capătul

lumii şi aerul are un gust bun
după ţigările fumate toată
noaptea
vulturii stau de veghe pe catarge
iar pescăruşii mătură încet cerul
la capătul lumii păsările
par singurele supravieţuitoare
păşesc prin dimineaţă
şi-n jurul meu apa e neagră
cu mirosul ei de alge şi de sare
damfurile ei de nămol
şi de motorină
le simt în gât şi plămâni, dense

eram la capătul lumii şi de acolo
nimeni nu se mai întorcea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

În aparenţă singur,
În mine sunt retraşi
Oameni pe care i-am întâlnit,
Nu întâmplător, în viaţa asta.
Din când în când,
Încep să iasă la lumină,
Unul câte unul,
Îmi arată câte o cale
Iar eu aleg cu siguranţa călătorului
Calea de mijloc.
Uneori, oamenii pleacă din mine,
Pentru totdeauna,
Fără să-şi ia rămas bun,
Îi cuprinde uitarea
Iar eu păşesc în urma lor
Pas cu pas,
Până dispar de tot.

poezie de Nae Tudor Nemoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

aparent fără nicio legătură cu scenariul biblic
această derizorie contorsiune de destine
unul împotriva celuilalt ca şi cum
reciproc ne-am fi privat de locul binemeritat
în fantomaticul paradis
acelaşi imbold preistoric ne îndeamnă
fiecare pe sine să se salveze
înainte ca celălalt să o facă!
uităm infinit cât de înjumătăţiţi
cât de bolnavi suntem!

să fie vis?!... aproape-realitate?!

eu în rochie retro şi coafură asortată
în privirile unui public cenzurându-şi aplauzele... poate înjurăturile
... păşesc... păşesc într-un viitor niciodată de tine anticipat
de undeva din afară încerc să spun lucrurilor pe nume

chiar dacă tu... chiar dacă...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe.

Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de vave
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tălpile goale

E iarna mai iarnă decât porunceşte
Stăpânu-i... sau poate aşa
În hohote ninge şi vântul vuieşte
Doar fiindcă un timp aşa ea ar vrea.

Şi-n scrâşnet prea aspru prea rânced prea trist
Se-aude când toate nu sunt auzite
Se pare că-n lume venit-a alt Crist
Ce-n taină sărută făpturi nepăzite.

Desculţe se pare că umblă pe stradă
Fiinţele care se-ntrec repezite
Spre-a merge într-una cu ochi să nu vadă
Că-n tălpile goale au cizme-ncălzite.

Păşesc şi păşesc precum au păşit
Şi alţii ce-au fost în ierni pomenite
Cu tălpile goale de alţii privit
Dispar sugrumat de cizme-ncălzite.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina tocită

Am picioare cu cap.
Picioare cu cap am!
şi păşesc şi târâi cu pletele lor
peste nişte gânduri.
Şi văd în faţa mea la o aruncătură de om
un cap de picior pierdut
şi un om sărind
într-un picior fără cap.
Şi mă aplec să-i ridic capul
Şi el strigă la mine
"Lasă-mă! Lasă-mă!
Nu vezi că mă gândesc la un singur picior!"
Şi i-am ţinut umbră cu limba mea scoasă
Şi el a plâns cu lumină tocită
dintr-o talpă de ochi un şnur
ce avea la gât o iubită!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit după tine în toamna vieţii

Acum îmi dau seama că ai plecat,
ca un copac ce e tăiat din viaţa lui
şi plâng că tu înapoi nu poţi să mai vii,
la locul nostru de amintiri,
sau să vii la mine să-mi dăruieşti un strop de soare,
cu o crizantemă în mână aducând un iz de toamnă,
să-mi umple inima de romanţe romantice,
cu care m-am obişnuit să trăiesc,
dar nu mai pot, te-ai dus acolo sus,
la judecata Domnului Isus,
ş-acum privesc la apus să văd unde te-ai dus.
Păşesc singură-n toamna vieţii,
p-alei înmiresmate cu parfumul tău
şi vreau să fii din nou lângă mine...

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui

De n-aş avea în lume, de n-aş avea uitarea
Din inimă să-mi spele, cu patos frământarea
Aş crede mai mereu că-n viaţa asta-ntreagă
Sunt simplu lut aprins ce nu se mai încheagă.

Mă simt un vas topit, o luntre în derivă
Ce nu-mi aparţin nici mie, dimpotrivă,
Sunt naufragiat pe-o insulă din mare
Iar clipele mi-s grele şi visele amare.

Privirea mi-o ridic spre cerul plumburiu
E noapte-n mine, Doamne, şi nu pot să descriu
Cum mi se pare drumul pe care-acum păşesc
Ca un etern supliciu ce-n taină-l ispăşesc.

Şi simt în jurul meu o ploaie, o furtună
Când norii tot mai negri în jurul meu se-adună
Să-mi smulgă chiar din suflet, brutal şi odios
O ultimă nădejde, aceea în Hristos.

Să nu m-abadonezi, să nu mă laşi în lume
Grămadă de atomi ce-s lepădaţi anume,
Să Te apleci asupră-mi cu dor mistuitor
Şi să-mi şopteşti cu drag: Îţi sunt Mântuitor!

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chef de chef

Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar,
Chiar dacă ştiu că n-o să-mi facă bine
Am să golesc pahar după pahar.

Chiar dacă-mi sunt resursele puţine
Şi-s mulţumit din ce în ce mai rar,
Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar.

Când m-oi trezi şi îmi va fi ruşine
C-am adormit pe-o masă, într-un bar,
Pe băuturi exotice şi fine
Voi cheltui şi ultimul creiţar

Şi-am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine.

poezie de Mitică Ion
Adăugat de Salticus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necorp

Între spini,
Călăuzita de toţi şi de nimeni
Pe dealurile cordului
Inspir şi expir
Expir şi inspir
Un simplu pufăit
Mă ghemuiesc
Îmi duc mâna la inima
Simt un zambet trist
Ating durerea
Îmi pleacă prin vene
Din creştetul capului pana in degetul piciorului
Păşesc cu dreptul
Fără rost,
Sar cu piciorul stâng
Şi sar şi sar
Şi sar....
Doar cu el rămân
Îmbrăţişare;
Mă desprind - nu mai am mâini
Sar înapoi - cad, mi-am pierdut piciorul stâng,
Singurul meu picior...
Un trunchi şi un cap
Mă zbat, sunt străpunsă de spini
Un cap...
Un cap deja distrus de la început
Am rămas cu ceea ce n-am avut niciodată.
Am rămas cu nimic.

poezie de Xander Ela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele mele de ieri păşesc alături de mine. Unele îmi sar, ca un câine greu, pe spate.

citat din William Golding
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!