Lumina

la casa mea uşa deschid
păşesc agale, sovaind....
in jurul meu in plină noapte
aud doar vocea ta in şoapte

e atât de cald si-atat de bine
simt liniştea care revine
după un an ce a-mpietrit
o lacrimă la foc mocnit

e casa mea, ce dor mi-a fost
pierdută-n lume fără rost...
An Nou vreau să-mi aduci in dar
lumină-n inima de jar!

poezie de Doina Bonescu din Confesiuni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săraca inima mea

nu mai vreau ceaţă şi ploi
nu mai vreau val de ninsori
vreau soare şi iarbă verde
unde dorul meu se pierde

vreau cu tine pe colină
noaptea când e lună plină
vreau ca să-mi aduci în dar
floare de mărgăritar

vreau sărutul să mi-l dai
vreau în braţe să mă ai
vreau să râd cu bucurie
alergând pe o câmpie

vreau şi vreau mereu ceva
săraca inima mea
bate... bate... nu se lasă
încă nu-i vremea de coasă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nopţii

A tăcut şi ultima boare de vânt,
S-a scurs şi ultima lacrimă din cer,
A rămas pământul ud,
Şi datina amintirilor din el.

Deschid larg geamul către infinit,
Pătrundă-n casa mea al tăcerii lung fior,
Ascult, şi nu aud decât un vag suspin,
E visul meu, mă cheamă la un lung festin.

Întunecat e cerul, liniştită-i noaptea mea,
Au adormit, bătrânii mei copaci, şi nu mai freamătă nici iarba,
Şi păsările ce mi se jucau în geam, m-au salutat de noapte bună, şi au plecat,
Iar liniştea s-a aşezat pe strada mea.

Inima îmi bate marşul clipelor trecute,
Din amorţire se revarsă acum asupra mea,
Atotstăpânitoarea noapte, adâncă, rece, grea,
Şi dragostea din ea.

Voiesc s-aud un strop de apă suierând,
Voiesc să văd un licăr, din îndepărtata lume a cerului etern,
Voiesc să aud o clipă, un vers, un simplu cânt,
Voiesc să-mi spună marea, că nu am devenit un surd profund.

Dar liniştea mă înconjoară c-o ignoranţă sfidătoare,
Ce luceşte în a lunii blândă-nfăţişare, patina nopţii adormire,
Dar eu respir, trăiesc, învăţ, visez,
Oh... ce slabă consolare.

Voi căuta fără odihnă să-nţeleg a nopţii farmec,
Sunt tot mai darnic, primeşte-mi noapte taina, fără remuşcare,
Te văd şi simt puterea ta, probabil e aceiaşi dragostea în ea,
Ce-o înfăşori în jurul meu şi-mi faci cadou, o scurtă ploaie.

poezie de Dan Coblis din Fluturi de zăpadă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La casa părintească

Eu n-aş schimba
pentru nimic în lume
străzile vechi,
locurile cu parcuri şi lumini,
nopţile albe şi râurile fără nume
copacii cu umbră şi tăceri
cuvintele ce-n visuri s-au întâlnit
şi au rămas un dor nestins
iar ochii tăi cei verzi
ca firul ierbii
înfloreau mereu în primăveri
vântul îmi aduce întruna
tăcute şoapte
şi dulci mângâieri
sub cerul albastru
aici, în colţul meu de lume
şi acum îmi aduc aminte
de seara cu lună nouă
simt acelaşi dor în suflet
pe care inima îl ştie
la casa părintească, nimeni nu-i...
şi o lacrimă îmi umezeşte faţa.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb de crin

Cu ochi negri şi haină,
Fără nicio rădăcină,
Stă invidia la poarta,
Se învârte ca o roată.

Nu mă poate-ndupleca
S-o primesc în casa mea.
Vreau doar zâmbet şi lumină,
Îmi vreau inima senină...

Arde-n colţ uitat pe raft,
Glasul gândului ciudat
Că singurătatea nu-i
Soră bună nimănui...

Adevăr... cu siguranţă,
Însă eu păstrez distanţă
De-orice cupă cu venin,
Vreau doar albul de la crin!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea

Un gând ciudat ca o reptilă
Se furişează-n aşternut
Ingheaţă inima in mine
Temându-mă că te-am pierdut

Si-ar fi păcat atâta noapte
Sa-ntindă aripi peste noi
Găsindu-ne atât de singuri
Neimpărţind un pat in doi

Ascult la paşi ce trec pe scară
Si uşa vreau să o deschid
Si este cred intâia oară
Când simt că gându-a obosit

Atât de grea e aşteptarea
Maşini pe drum se duc si vin
S-a stins in sfeşnic lumânarea
Luând cu ea şi un suspin.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb

Sunt singură
În casa mea
Cu gândurile mele
Răzbate soare
Prin perdea
Si mă indeamnă
A pleca...
O cheie răsucesc
În usă
Si mă intreb
Pe care drum
Mi-ar fi mai bine acum
Cand vine
Toamna rece...
Raspunde gandul
Nu pleca.
E casa ta..
Si nicaieri
Nu-ţi va fi bine
Ca in ea...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţie

nu vreau decât să te zăresc
o clipă genele-mi coboară
este târziu şi eu visez
un viscol într-o iarnă

şi ce n-aş da să fim noi doi
purtaţi de-o troiţă în câmpie
acoperiţi de blănuri moi
şi braţul tău un rai să-mi fie!

cu vocea caldă să-mi şopteşti
că mă iubeşti numai pe mine
nu mi-ar păsa că viscoleşte
o clipă-ar fi... o veşnicie!

dar iată... pleoapele deschid
şi mă trezesc în plină vară
mă arde soarele în piept
mi-e dor de tine, iarnă...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţie

nu vreau... decât să te zăresc..
o clipă genele-mi coboară
este târziu şi eu visez..
un viscol într-o iarnă..

şi ce n-aş da să fim noi doi
purtaţi de-o troică pe câmpie
acoperiţi de blănuri moi
şi braţul tău... un rai să-mi fie..

cu vocea caldă să-mi şopteşti
că mă iubeşti numai pe mine
nu mi-ar păsa că viscoleşte
o clipă... ar fi o veşnicie!

dar iată... pleoapele deschid
şi mă trezesc în plină vară
mă arde soarele în piept
mi-e dor de tine iarnă!

poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Atât de rar mă-ntorc acasă
În satul meu, in satul drag,
Pe tata nu-l mai vad în poarta
Şi mama nu mai iese-n prag.
În poarta-atarna o crenguta,
E semn ca-acasa nimeni nu-i,
Deschid, mie inima micuta
Şi intru... in ograda cui?
E casa noastra parinteasca,
O casa fara de stapan,
Parintii au plecat departe...
Şi niciodata nu mai vin.
Doar nucul care-i pus de tata
Şi-al nostru câine gospodar
Ma-ntampina si parca-ntreaba:
"De ce te-ntorci atat de rar?
Ma uit la casa coscovita,
La pomii care s-au uscat,
La bietul câine, care plange,
Ca apa nimeni nu i-a dat.
În casa lucrurile toate
Mai stau asa precum au fost
Cu praful vremii poleite,
Nu-i mama... ca le-ar da de rost.
Când dau sa ies bătrânul câine,
Cuminte si-ntelegator,
Îmi linge mana, parcă-ar-zice:
"Nu mă lasa singur sa mor!..."
Cu inimi arse de suspin
Ne despartim manati de soarta
Iar cand ne-ntoarcem ne dorim
Să nu găsim crenguţa-n poartă...

poezie de Ioan Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sorţii

Tot caut să-nţeleg menirea sorţii,
Aş vrea cumva, de pot, s-o îmbunez
Privesc spre casa ei, în faţa porţii,
Dar nu vreau s-o deschid, stau şi oftez.

Parcă mi-e foarte teamă ca să intru,
Să nu cumva să aflu ce va fii,
Gândind că cine ştie, înăuntru,
Ceva ce nu îmi place voi găsi.

Apoi regret şi vreau să-mping în poartă
Şi-ncerc s-o fac cu sufletul deschis,
Ce ar putea să fie... decât soartă,
Măcar aşa nu voi trăi în vis.

Îmi fac curaj şi-mi spun, va fi mai bine,
Prea m-am înţepenit în ce-a trecut,
Trăind pierdut în ieri, fără un mâine,
Nu-n ce-aş putea avea, ci-n ce-am pierdut.

Mă uit la casa sorţii... e lumină
Şi uşa ei mi se deschide-ncet,
Păşesc spre ea, iubirea să revină,
Să-mi încălzească gândul de poet.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul casei dărâmate

Motto:
"Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele
şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit,
care şi-a zidit casa pe nisip." Matei 7:26

Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip;
I-a dat uraganu-o brâncă,
Stâncă n-am; şi-aş vrea să ţip.

Sunt aici, în vale-adâncă,
Nu pot alta să-nfirip;
Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip.

Azi, regretul mă mănâncă
Şi mai ştiu un prototip...
Dar, pe duna de nisip,
Nu mai fac o casă încă!

Nu mi-a fost casa pe stâncă.

rondel de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Everest

Te cuceresc atât de greu....
Mă-nalţ spre tine semizeu
Şi când vreau mâna să întind
Instantaneu ochii deschid.

Visam că sunt pe Everest
Zăpezi în jur atât cât vezi
Aburi fierbinţi pe masa joasă
O ceaşcă şi cafea turcească.

Nu-i cort, nu-i munte, nu e strană
Doar eu cu inima în palmă!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim

mă vezi zâmbind
nu ştii ce-ascund
şi nici nu vreau
e mult prea mult
să-mi mai aduc aminte
uitat-am de cuvinte
de nopţi pierdute
şi vise risipite....
când uşa am închis
la dormitor..
acolo a rămas un timp
răzbesc doar eu
prin iala încuiata
să ies zâmbind afară
de parcă niciodată
nu a plouat cu lacrimi
pe-o margine de pat
cu inima făcută ghem
păşesc şi mă întreb
sunt eu?
ce soare cald se uita bland
si fac cu el un legamant
de mana amandoi pornind
iubim acest pamant!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt jar

sunt jar aprins şi ard în fiecare noapte
În dimineţi cu soare mă trezesc
Iubesc poienile cu şoapte
Şi tot ce- n jurul meu zăresc....

Iubesc viaţa, ţin cu disperare
De clipa care mi-a rămas
Mă voi topi într-un apus de soare
Când chipul meu rămâne fără glas

Dar nimeni nu-i iertat de timpul
Ce ţine-n pumn întregul univers
Eu scriu şi m-amăgesc cu visul
De a lăsa în urma mea un vers

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile albe

Aduc puritatea mereu la tine,
Florile albe ce sunt iubire
Şi vor să-ţi amintească de mine,
Ca să trăieşti în fericire.

Nu vreau să ai inima de ghiaţă,
Vreau să fii într-un loc feeric,
Aşteptand surâsul tău pe faţă,
Să-mi spună ceva romantic.

Floare albă, floare de lumină,
Ce-n grădină înfloreşti,
Fă ca razele să vină,
Ca apoi să te măreşti.

Nu vreau ca florile să se scuture-n noapte,
Când vântul le-nclină tare,
Vreau s-ascult ale tale şoapte
Şi florile-n braţele mele să zboare.

Flori albe, multe, fără nume,
Zboară la mine cu dorul tău,
Aduc lumină-n astă lume
Şi-nfloresc destinul meu.

poezie de Eugenia Calancea (9 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mamă povaţa ta

Pentru ce-am greşit în viaţă
te chem mamă lângă mine.
Te chem ca să-mi dai povaţă,
orice lucru să-l fac bine.
Să mă-înveţi cum să vorbesc,
cum să pun osul la muncă.
Cum pe oameni să-i iubesc,
fără să aştept poruncă.
În lume cum să mă port,
cum respectul să-mi câştig.
Cum să am în viaţă rost,
greutăţi cum să înving.
Tot de-acolo, de departe,
să-mi trimiţi mamă, te rog,
Din inima ta doar o parte
de iubire. Atâta tot.
Pe raza stelelor din noapte
sfatul tău vreau să-l primesc,
Să le fac bine pe toate,
şi fericit vreau să trăiesc.
Eu, de-aici, de pe pământ
cu drag cerul îl privesc.
Mă-închin sufletului tău sfânt,
cu mult respect îţi mulţumesc!

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia scufundată în dragoste

Ar trebui ca inima dragostei să se bucure dacă nu ard?
Căci inima mea este sălaşul dragostei.
Dacă vrei să-mi arzi casa, arde-o, dragoste!
Cine va spune, "Nu-ţi este permis"?
Arde casa asta până la temelii!
Casa îndrăgostitului e mai frumoasă în foc.
De acum încolo voi face să-mi ardă ţelul,
Căci sunt precum lumânarea: numai flacăra mă face mai strălucitor.
Abandonează-ţi somnul de noapte; traverseza prin noapte
Regiunea nesomnului.
Uită-te la aceşti îndrăgostiţi ajunşi nebuni
Şi care, ca moliile, au murit uniţi cu Cel Iubit.
Uită-te la această corabie a creaturilor Domnului
Şi vezi cum se scufundă în dragoste.

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi o undă

Am prins aripi şi am zburat
Îţi mulţumesc dragul meu
Eu trandafirul l-am luat
Iubit ai fost te voi iubi mereu

Ce m-aş fi făcut fără iubire
O floare uscată fără sevă
Ce eram dacă nu te vedeam
Fără lacrimi doar o Evă

Dacă nu te cunoşteam
Era doar noapte fără şoapte
Într-un loc eu mă roteam
Fără Lună fără vise luminate

Plec mă simt însingurată
Un vis de inocenţă am fost
Am fost lină şi plăpândă
Am trecut ca şi o undă

Te iubesc lacrima n-are rost
Este disperare neputinţă
Soarta ne poartă cu-n rost
Nu fi învins ai credinţă

Cea fost a fost el va trece
Şi trandafirul se va vesteji
Lăsăm tristeţea ca să plece
Să vină fericirea nu vom jeli

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tai ceapă

deja simt primăvara
deşi e atât de frig
castraveţii se tulbură
chiar în borcane
iar tu îmi spui
că va trebui să părăsesc
casa mea
când voi fi bătrână
casa plină de lucruri vii
şi de pereţi vorbitori
tai ceapă
plâng

poezie de Krystyna Krzyzanowska-Nastulczyk din Zwabiona kolorem (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivul meu pentru viaţă

Dacă cutreier prin adâncul inimii mele
văd multe probleme,
mă întreb cum am rezistat
la atâtea tăieturi
şi nu m-am plâns.
Am rezistat şi mai lupt încă,
oricum viaţa mea este
fără sens şi fără diversitate
care nu interesează
prea multe persoane.
Eu vreau să visez,
că va fi bine
să-mi ascund gândurile
să-mi ascund lacrimile
şi să râd, să mă bucur
de zilele senine şi fericite
atât de puţine din câte au fost.
În cazul în care soarele meu...
va mai străluci încă
tu vreau să-mi dai căldură,
tu să mă faci să râd,
că tu eşti soarele meu...
Cum aud vocea ta
inima mea zboară în rai.
Da, tu eşti şi
cerul meu plin de stele.

poezie de Eugenia Calancea (9 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!