Necorp

Între spini,
Călăuzita de toţi şi de nimeni
Pe dealurile cordului
Inspir şi expir
Expir şi inspir
Un simplu pufăit
Mă ghemuiesc
Îmi duc mâna la inima
Simt un zambet trist
Ating durerea
Îmi pleacă prin vene
Din creştetul capului pana in degetul piciorului
Păşesc cu dreptul
Fără rost,
Sar cu piciorul stâng
Şi sar şi sar
Şi sar....
Doar cu el rămân
Îmbrăţişare;
Mă desprind - nu mai am mâini
Sar înapoi - cad, mi-am pierdut piciorul stâng,
Singurul meu picior...
Un trunchi şi un cap
Mă zbat, sunt străpunsă de spini
Un cap...
Un cap deja distrus de la început
Am rămas cu ceea ce n-am avut niciodată.
Am rămas cu nimic.

poezie de Xander Ela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu...

Eu sunt poetul
Fără pană,
Inspir mereu
O poezie
Expir apoi
Cu... pana
Pe coala albă
De hârtie.

Şi scriu...

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătăţi inegale

Plânge veşnic ochiul
stâng
de ce vede ochiul
drept
şi plâng...
Se întinde braţul
stâng
să apuce braţul
drept
nătâng...
Se aude în timpanul
stâng
vorba din timpanul
drept
zâââng...
Se mişcă piciorul
stâng
pe lângă piciorul
drept
nătâng...
Mă împart în două
şi tresar
jumătăţi cu care plâng
nu rar!...

poezie de Gheorghe Gurău (iulie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspir suferinţă, expir versuri.

Tomniuc Ioana (2021)
Adăugat de Tomniuc Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aer curat

Inspir
buchetul de biserici dărâmate pe care
mi l-am oferit la auzul propriului ţipăt
al naşterii!
Expir
frunzele uscate din creanga piciorului
mers spre nemişcare
odă usturătoare
a golului!
Îmi ţin respiraţia!
Doamne, ce aer curat e în mizeria respiraţiei umane!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Frumuseţe Rară, înţeleg o frumuseţe care există doar în două exemplare pe pământ: piciorul tău drept şi piciorul tău stâng.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspiraţie

Inspir, tot inspir, tot văzduhu-l inspir,
Ca să-mi umplu torace de saci aerieni.
Mă-nalţ, tot mă-nalţ, în înalt de Zefir...
Oasele îmi sunt goale, nu vă vreau pământeni.

N-am pene, n-am puf, sunt balon de săpun,
Mi-a rămas doar curatul, de suflet spălat...
Mă îndrept spre liman, spre planeta Neptun;
Am un dor de-un albastru total, azotat...

Nu mă vreau putrezire de suflet pierdut
Căci am alte idei, nu fac parte din voi;
Sunt mai pur, mult mai pur şi ţintesc absolut...
De mă vreţi înapoi, vă revin în strigoi.

Este-un greu pe Pământ şi îl faceţi mai greu,
Sunteţi huma şi lutul sau cernoziom...
Eu îmi vreau uşurinţa, planarea de zeu;
Nu de trup am nevoie, doar de ergii de-atom.

De-aş putea, aş purta doar axoni, neuroni,
Căci ce-i timp petrecut, este în ei experienţă.
Las trăitul meschin şi ambiţii, şi hormoni...
Căci oricum în neant, nu sunt trup, îs existenţă...
... În esenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O mireasmă dulce mă înfăşoară, înfiorându-mă...
... o umbră vie...
Îmi miroase a cald, a soare... a lună şi stele...
Îmi eşti încâlcit prin suflet... în gânduri şi cuvânt..
şoaptele-ţi se leagănă pe piele şi-n sânge,
Te inspir, uitând să expir,
să-mi rămâi aş vrea...
bătăi de inimă, clopote de moarte şi suspine de dor răsucite în zâmbete îngheţate...
amestecate cu paşi care pleacă,
pleacă înainte să ajungă.
Şi-mi arde în lumina ochilor o urmă seacă a visului nevisat...
Da... mă arde năprasnic un vis pictat în noapte... dar risipit în zori.
M-am trezit mirosind a tine...
Pe urmele paşilor îmi cresc flori albe...
purtându-te.
Mi-s ochii de rouă, iar buzele-mi te rostesc...
răsuflu un abur spre o fereastră,
pe care cu degetul conturez chipul tău...
numele tău strig dureros...
sperând o clipă să te mai văd...
Urma ta se pierde însă, alb şi trist...
Am mai deschis o dată uşa spre tine
un pic de aer să intre pentru o ultimă răsuflare,
dar te simţeam smulgându-te dureros...
Plecai... uitând să mă înveţi să respir fără tine...
Atunci mi-am netezit cu grijă cuvintele şi gândurile...
respirând doar răsunetul paşilor tăi prin mine, şi-o lacrimă...
Le-am şoptit un început de poveste... şi-au adormit, încremenite, murmurându-te...
"ce vis frumos..!.. era doar în trecere însă..."

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotbalist singur şi trist

Piciorul meu e vinovat,
Iubirea când m-a căutat,
Ce vă gândiţi că am făcut
S-o-ndepărtez? I-am tras un şut!

Piciorul meu e vinovat,
Din primul şut a şi marcat;
Sufletul meu, ţipând că-i gol,
Două iubiri i-au dat ocol...

Şi când la două porţi a tras
Piciorul, singur am rămas;
Nici urmă nu-i de marcator
Şi nici de dragoste picior.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bine!

De sănătate nu pot să mă plâng,
Doar tensiunea-mi creşte sau coboară,
Mă sâcâie, când merg, piciorul stâng,
În rest nu am nimic... să nu mă doară!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot înainte!

Ca să se-ocupe cu dreptul
Mii de studenţi stau la rând;
Dar ca să te-ajute-n viaţă -
Calcă cu piciorul stâng!

epigramă de Alex Finkelstein (9 septembrie 2011)
Adăugat de Alex Finkelstein
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există-n fiecare dintre noi întreceri care ne ajută să înaintăm. Cele dintre piciorul stâng şi piciorul drept.

aforism de Cornel Stelian Popa (23 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng şi râd, şi râd şi plâng...

E o stare de - nicicum.
Tot mai rătăcit deacum
Pornesc cu piciorul stâng.
Plâng şi râd, şi râd şi plâng...
De ce să mai stau pe loc?
Rău, rău în jurul meu...
Acum mi-este şi mai greu,
Viaţa nu este un joc.
Lupt să nu fiu pesimist,
Linişte caldă în piept
Te-aştept pe scaun rupt...
Şi nu ştiu ce-i de făcut.
Plâng şi râd, şi râd şi plâng...
E o stare de - nicicum.
Pornesc cu piciorul stâng,
Tot mai rătăcit deacum.

poezie de Vlad Spita din Albi dansatori (14 martie 2016)
Adăugat de Vlad Spita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul erou...

Ştergându-şi lacrimile de durere
Cu pieptul plin de decoraţii,
Păşeşte trist pe Strada Mare...
Fără urale şi ovaţii!!

E ultimul erou ce mai trăieşte
Din marele carnagiu mondial,
Piciorul drept el îşi târăşte
În amintiri ce trec val după val...

Se uită la mulţimea aceea mută
Care-l priveşte ca pe un strigoi,
Iar el în amintiri e încă pe redută...
Luptând cu bravii lui eroi!!

Alături zace Ion, sergentul
Cu maţele afară, sfârtecat,
Rămas fără comandă regimentul
În scurtă vreme este decimat...

E plin de mâini şi de picioare
Smulse de proiectile, prin tranşee,
Iar morţii stau grămezi la întâmplare...
Sub focul de obuze şi mitraliere!!

Bătrânul caporal Boruz
Urmaşul marilor eroi,
Are 'n picior un şrapnel de obuz
Ca amintire din acel război...

Dar nu îl doare atât de rău piciorul
Cât sufletul lui de erou,
Că nimeni nu a dat onorul...
Eroilor din regimentul său!!!

poezie de Relu Mircea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste 100 de ani nici eu nu voi mai fi cunoscut, nici Liiceanu. Dar raportul dintre noi va fi cunoscut. A face cultură e a sta într-un picior. În fotografie şi eu sunt într-un picior, şi el. Dar eu sunt pe piciorul drept, pe când el e pe cel stâng. Acesta e raportul.

Constantin Noica în Jurnal de idei (1984)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stângăcii

Cum să depăşim
Secolul nătâng
Când mai toţi păşim
Cu piciorul stâng!

epigramă de Gheorghe Izbăşoiu din Terapii de şoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mâna mea e în dreptul inimii prin spatele tău
legată cu o eşarfă roşie la ochi piciorul meu
de iederă se caţără pe piciorul tău
înot prin aer cu umerii înfloriţi în primăvară
cristalul swarowski se mişcă pe piept şi măsoară cusătura inimii
o cutie plină cu funda ruptă
stau pe vârfuri apoi pe călcâie încât doar o pagină de hârtie mai încape
părul tău mă atinge în vreme ce ne alungim ca săgeţile
piciorul meu de iederă se ridică în aer ca un braţ tăiat
cristalul swarowski mă loveşte în frunte
femeia închide ochii mirosind câmpiile din buenos aires
mâna mea se retrage de pe şira spinării
mâna ta se retrage până la marginea pieptului
părul tău leagă gâtul meu apoi îl dezleagă
piciorul meu de iederă se ridică în aer şi cade
piciorul tău aşteaptă şi îmi opreşte căderea.

poezie de Ruxandra Cesereanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea strămoşească

Atunci când a bătut a uscăciune vântul peste ţară,
Ca la un semn, mii de corăbii pânzele-şi săltară,
Iar căpitanii-n roi urniră şi-n convoi plecară
Şi n-au privit în urmă cum plânge a lor mamă.

Şi-am fost şi eu purtat de-acele valuri,
Şi-am cunoscut şi eu străinele meleaguri,
Şi n-am privit nici eu deloc în urmă,
Cum stă şi plânge şi se vaită a mea mumă.

Şi m-am trezit păşind într-o câmpie nouă,
Iar talpa mi-era goală printre spini,
Eu în călcâiul stâng îmi aveam inima
Şi-n dreptul singurul meu ochi viril.

Şi fiecare pas făcut mă-ndurera mai tare,
Simţeam că nu mai văd, că inima mă doare...
Şi din călcâiul drept ţâşneau lacrimi amare,
Iar stângul sângera din ce în ce mai tare.

Şi paşi mărunţi, nesiguri, încă mă poartă în uitare;
Şi-o ceaţă densă se aşterne-n zare...
Iar eu, eu cu piciorul drept, cu-o blândă grijă,
Sondez pământul să nu calc cu stângul în vreo schijă.

Departe e ţărâna din care m-am născut...
De ghiara unui vultur îmi simt pieptul străpuns,
E glasu-acelei patimi ce-n sânge-mi gravitează:
Neobosita, dulcea chemare strămoşească.

Desculţ prin pietre sau noroi sau iarbă verde,
Al ţării mele glas, nicicând nu îl voi pierde!
O ţară, ca şi-o mamă, sunt unice pe lume,
Căci doar acestea două pot făuri un nume!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinxul

piatra îşi cere dreptul
la viaţă prin vene în care
sângele să curgă
înainte si inapoi

între glezna si unghii
piciorul drept creşte ca lava

din rădăcini
îşi construise ghirlandă
din frunze si trunchi
ca vremelnic sălaş
ce înghite mereu
florile protejate

la un moment dat
sfinxul se-arunca-n neant

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am regăsit

Mi-am regăsit liniştea în cuvinte,
Când haosul punea stăpânire între virgulă şi spaţiul dinainte.
Mi-am regăsit culoarea în imagini,
Când non-culorile scrijeleau zgârieturi în cretacic.
Mi-am regăsit timpul sau doar o parte
Pierdut printre rânduri sau devieri din aproape-n aproape.
Mi-am regăsit zâmbetul în fotografii,
Acum rămas pierdut printre amintiri.
Mi-am regăsit dorul de mine,
Pe treptele abandonării de sine.

Mi-am regăsit pasiunea pentru cunoaştere,
Abilitate dezvoltată din naştere.
Mi-am regăsit chemările,
Am lăsat în urmă uitările.
Mi-am regăsit ceea ce declarăm pierdut,
Însă, tot a rămas ceva în necunoscut.
Mi-am regăsit adăpost
Când sufletul se zbătea între tăcere şi zgomot.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expir încet

Iubirea e un infinit
Ce tu nu poţi să-l recunoşti!
Îl guşti, îl simţi până-n plămâni,
Expiri încet... nu vrei să-l pierzi.

Mă plimb tăcută pe alei,
Alerg prin sufletul pustiu,
Îl chem, îl strig, cad în genunchi,
Expir încet... nu vreau să-l pierd!

Eu caut astăzi prin ruine,
Aceleaşi care-au fost şi ieri.
Vrei să mă speli de al lor gust,
Expir încet... nu vreau să-l pierd.

poezie de Diana Sturza (3 martie 2010)
Adăugat de Diana Sturza
Comentează! | Votează! | Copiază!