Numai una

Lasă-mi numai una
Din nopţile toate
Amiroase luna
A singurătate

Ci dacă mă văd
Admirând stingher
Ca la un prăpăd
Cum plouă din cer,

Auru-n şuviţe
Pentru plete lucii
Prin livezi şi viţe
Cântă iarăşi cucii;

Şi tu poţi să mergi
În altă galaxie
cu oglinzi. Să ştergi
(Ce profilaxie!),

Rănile ca semne
Ce-au să ni se-ntâmple
Morţii noastre demn e,
Să ne bată-n tâmple.

Şi-ai să-mi trimiţi veşti
Eu le voi percepe
Când bat în fereşti
Luceferii de pe,

boltă. Şi-am să spun
oamenilor: - Vai,
Mai bine nebun
Mă năşteam şi-ncai

Le strigam amare
Vorbele spăşit
Tragică eroare
Mitul s-a sfârşit!

Ori aşa, întruna
Nopţile, cu toate
Că le ştie luna
Îmi sunt numărate.

Una numai lipsă
Aş putea să-ndur
Şi dacă nu-i chip să
O obţin, o fur!

Dă-mi din nopţi atâta:
Una care-ţi cer
Rugăminţi, a câta
Ultima, Prier

Mi-o va da. Şi darul
Cade-mi rău. Sau nu-mi,
Ca din calendarul
Unei alte lumi.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Luna ştie ce demoni mă străbat
şi ce singurătate în zori m-a sufocat
şi ce melancolie, ce chin înfrigurat
când tu rămai acolo, distant, neperturbat.
Când mă cufund în nori, mă ştie numai luna
pe fruntea tulburată, mi-a aşezat cununa
iar şoaptele-nchegate mi le-asculta întruna
şi-mi spune că aleasa e una, numai una
Îmi cade câteodată sufletul singular
într-un vârtej sălbatic şi negru nebular
şi mă salvează iarăşi un amalgam lunar
când iar îmi joacă gândul nervos, sanguinar
Pare că luna simte, m-apropii de sfârşit
sunt gata să-mi lepăd sufletul covârşit
îl simt în sângeriul aprins la asfinţit
iar tu rămâi departe, închis şi neclintit

poezie de Andrada Simion (4 decembrie 2018)
Adăugat de Andrada Simion
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, iartă-mi, Te rog, Doamne

O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
căci am făcut adesea din Tine robul meu,
nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...

Gândindu-mă că dacă Îţi cânt şi Te slăvesc
am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc...
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!...

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
e să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

rugăciune de Traian Dorz
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul negru

Crinul negru
Bate vântul, bate ploaia, bate inima de piatră
Lasă-mi sufletul si gândul, cânta-mi iarăşi la vioară
Bate drumul dă-mi cărarea dă-mi o lumânare albă
Dă-mi o muză dă-mi un gând dă-mi iubirea dragă doamnă.

Cântă mutule cântă şi dă-mi sunet că sunt surd
Cântă soare cântă stele cântă lună in amurg
Scoate sabia din rană scoate! rănile să mi le ung
Pleacă tu iubito pleacă lasă-mi visul muribund.

Lasă cimitire spaţiu pentru tine vin plângând
Viaţa este viza noastră pentru moartea din pământ
Laşi tu cimitire ciorile, laşi groparul hoinărind,
Lasă-mi ultima dorinţă, crinul negru pe pământ.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Tofan Marius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul de-a nemurirea...

Dă-mi drumul la uşă madam
Să pot ca să intru la tine
Am multe, prea multe să-ţi spun
De rele, de bine
Şi încă destule mai am
Şi alte a-ţi zice
Dă-mi drmul la uşă madam
Stă cerul să pice

Am veşti şi ştiri de la care
Tu poţi la timp să înveţi
Ce, lumea, vezi bine nu ştie
Şi-s scrise în cărţi de poeţi
Sunt jos, pe scări la intrare
Aştept să-mi descui
Am veşti şi ştiri despre care
N-am spus nimănui...

Grăbeşte şi fă ce îţi spun
Mă lasă să intru la tine
Aprinde lumina şi vezi
De cum, de când şi de cine
Îţi pasă ori poate-s nebun
Cum crede-omenirea
Grăbeşte şi fă ce îţi spun
Sunt eu, nemurirea...

Dă-mi drumul la uşă sau geam
Dă-mi drumul, madam!...

poezie de Gheorghe Gurău (noiembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreabă nopţile de tine

Mă-ntreabă nopţile de tine şi nu mai ştiu ce să le spun
Mi-au numărat mii de suspine şi tânguitul meu nebun
Şi luna se-opreşte-n vise, cu zâmbetul aproape stins,
Degeaba braţele-mi deschise, numai fantasmele le-au prins
Se-aud în zare cântătorii şi trupul meu încremeneşte
Doar sufletul simte fiorii şi inima mi te iubeşte
Se duc nălucile de-a valma, pe căpătâie şi fereastră,
Iar mie-mi născoceşte palma, o altă lume, doar a noastră
Pe chipul lunii se citeşte, legenda unei mari iubiri
Şi mintea mea te plăzmuieşte din sutele de amintiri,
Mă-ntreabă nopţile de tine şi nu ştiu ce-aş putea să zic?
Căci fără tine nu mi-e bine şi viaţa-mi pare un nimic,
Pe fruntea arsă de sudoare, simt mâna care mă mângâie
Şi-n piept deodată îmi tresare izvor cu apă amăruie,
Ce se prelinge-n pahare şi eu, le sorb înverşunată
Dacă secunda mă mai doare, un infinit să mi-l răzbată
Poate în noaptea ce-o să vină prin visul meu te rătăceşti
Să vezi cum sufletul lumină, cu tainele să te uneşti
Din frământarea unor gânduri, se naşte atâta poezie,
Că te aşez mereu prin rânduri, cu stropul meu de gingăşie!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine noaptea

Vine noaptea şi usucă
Lacrimile pe obraz
Cine ştie ce caducă
Întâmplare fără haz

Şi uitând de soarta-mi tristă
Mă petrec prin alte lumi
Despre care mie nu-mi
Spunea nimeni că există;

Vin şi îngerii cu nimb
Diafani, mângâietori
Şi cu care eu mă plimb
Până dincolo de zori

Cine-a mai rămas de strajă
Peste câmpul cu narcise
Dacă numai mi se
Paşii-ntipăresc pe plajă?

Un copil aleargă-ntruna
După luna de pe cer
Că i-a da aşa, stingher,
Recompensă şi cununa!

Şi-am să ies apoi din lume
Pe o cale princiară
Dacă plânge şi n-aude
Nimeni, noaptea o vioară

Generaţia de schimb
Spune-n şoaptă ghicitori
Cum tangenta uneori
Taie puntea unui limb -

Numai una mă frământă
C-a rămas fără ecou
Întrebarea din tablou
Zigurată şi înfrântă:

De ce omul care urcă
Din ambiţie o scară
Se comportă ca o fiară
Şi pe alţii-n gol aruncă?!

Latră câinii din oficiu
Bunăvoia la stăpâni
Obiceiul la păgâni
Să-i deprindă doar la viciu...

Primăvara se întoarce
Cu privirea îndărăt
Dintr-o lume de omăt
Carele să şi le-ncarce

Arde-n noi câte-o feştilă
Şi la orice adiere
Suflul ei îndată piere
Dup-o lege mai subtilă

Unde merg, unde adast
Doar pe tine eu te văd
Pregătind un alt prăpăd
În decorul cel mai cast

Prind maşinile viteză
Pe traseul vieţii noastre
Populate de dezastre
Şi o nouă diateză

Vine timpul şi scadenţa
Macină un orologiu
Căruia-i aduc elogiu
Toţi edilii din Florenţa

Cine n-ar vrea să braveze
Pe căderea în final
A cortinei la un bal
Peste coruri siameze?

Toată lumea din incintă
S-ar înscrie la concurs
Dac-ar şti că pe parcurs
Se bonifică vreo chintă

Călăraşi şi călăreţi
Cântă aburcaţi în şa
Nu-i aude nimenea
De atâtea dimineţi

Şi se duc, se duc întruna
Ca un vis frumos de mai
Tropotele lor de cai
Până când răsare luna.

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ra-tare

moto: Un sânge am şi-acela fierbe
Când plouă luna cu argint
Şi-n urma ei culeg proverbe
În eprubete de absint
-----------

La ce bun dar, să mai chemi
Musafiri la drumul lung
Dacă ţie nu-ţi ajung
Nopţile, ca să te temi?

Invitaţia-i o farsă
Dacă nu mai capeţi viză
Că se-mbarcă în valiză
Şi fac iute cale-ntoarsă

Şi-o să vezi atunci cum le
Iar arunci şi pui pe foc
Dacă-şi bat de tine joc
Dinadins, gazetele

Dacă fotografu' n-ar
Mai semna pe scurt cu Ghe.
N-ai mai ştii că după neg, e
Hotărât s-ajungă star

Toate bune şi cuminţi
Dar nu recunosc că i-am
Furat pipa lui Khayam,
Numai ca să-l scot din minţi.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai lunea

El ştia dar n-a vrut. Nu ne-a
Mai spus taina pasămite
Că veneau din comos vite
Şi păşteau noaptea păşunea

Dar tu stai cu ochii-n bagdadie
Şi când plouă, nu te mai fereşti
Că, se schimb' pereţii în fereşti,
Ca prin anul nu ştiu care mie...

A-ngheţat caloriferul iarna
Iar n-ai bani să cumperi foc de lemne
Că dacă citeai mai bine-n semne,
Nu mai părăseai povarna

A-ngheţat caloriferul. Tufă
tufu şi aerul de pâslă
Că mâna dreaptă mi se face vâslă
şi-aş lovi pe ştiu eu cine-n scufă

Dar nu mă revolt. Nici nu instig
toată viaţa mi-am văzut de treabă
Dacă vin "băieţii" şi mă-ntreabă,
Mie-mi place să trăiesc în frig

Asta e damblaua mea: ascult
nu te iau de guler. Nici de piept
Am îmbătrânit şi tot aştept
meritul cămăşii de in cult

Înfloreşte iarăşi busuiocul
ca un semn de trecere prin ginţi
Regi de treflă stau în rând cuminţi
aşii de caro să-şi facă jocul

Doar o carte: cine-o ştie
înflorise ca o glastră
şi-am tăcut. Din mintea noastră
când zbura o farfurie

Toate astea numai lunea
se-auzeau din zbor copite
Că veneau din cosmos, vite
invadându-ne păşunea.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus în doi

Nu voi putea vreodat' să pierd din amintire
Un chip ce are-n plete un nimb de nemurire,
Atât de dragă-i clipa, clipită şi pierdută,
O umbra a unei zile doar de-al meu vis ştiută,

Nu voi putea vreodată, ca-n nopţile pustii,
Să uit o fericire ce nu-i a celor vii,
Nu voi putea să port a vieţii mele plete
Fără să simt continuu imensele regrete,

Dorinţele pierdute într-un noian apus
Ce-au alungat în beznă un jurământ răpus,
Pierdut, fugit în noaptea grea ce mi-a rămas
Să-mi bucure-n tăcere al fericirii pas,

Apus în doi, dar oare cine-ascunde raza lui?
Eu, tu sau poate chiar blestemul cerului
Ce-i aruncat asupra mea şi condamnată sunt şi simt,
Că nu voi mai iubi nicicând, nimic pe-acest pământ

Stingher
Şi strâmt,
Şi vreau să pier
Visând.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adesea nopţile mă scol

adesea nopţile mă mai scol
ca un nebun din oră-n oră
precum un monstru ce devoră
bunătăţi stropite cu alcool

dar eu am cămara goală
ameţesc după provizii
că visez şi-n somn guvizii
şi un borş fierbinte-n oală

doar atunci când deschid ochii
mă intrigă peste toate
un sictir pe cât se poate
ca de teama babei Dochii

spuneţi-mi voi ce să fac
fără greve sau zaveră
să păşesc în altă eră
dacă toate-mi pun capac?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul (poetului Petruş Andrei)

Dragă domnule colega
Am primit, jos pălăria
Cronica pe când chindia
Tăia valea spre Telega

Un cocor dinspre Puieşti
A făcut escală-n Vlaşca
bucuriilor. Şi başca
Un parfum din vechi caleşti,

Mi-a pătruns adânc în cuget
Dorul după alte lumi
Neputinţele când nu-mi
Regăsesc tihna din suflet

Şi-am stat astfel de voroavă
Cântec de vioară dulce
Până-au mers ca să se culce
Stele şi matrozi pe navă

Meditez de-atunci întruna
Câte mintea nu cuprinde
Sufletului doar merinde
Noaptea când răsare luna

Poate ne-am mai întâlnit
Printre alte lumi în zbor
Toate dorurile dor
Adevărul e un mit!

Dragul meu coleg, surprins
Observaţia sagace
Numai omul care tace
O remarcă într-adins

Şi pe puntea asta nouă
Cu blazonul la catarg,
Cap compas un punct în larg
Să tăiem oceanu-n două!

Drept aceea îmi şi mut
Orizontul şi speranţa
Cum spunea şi doamna Banţa:
Zbor, înseamnă azimut!

Şi mă leg încă dator
Cuminţel ca un şcoler
Ori prin trudă, ori prin fler,
Treptele să le măsor

Vine vremea să închei
Un buton care-mi lipseşte
Dacă ştiu că la Puieşti e
Un Andrei cu multe chei

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Adu-mi iar lumina
În clipele reci
Să simt că eşti sânge arzând
Sărută-mi iar mâna
Prin vise când treci
Să-mi fii Luceafărul blând.

Adu-mi iar sărutul
Din nopţile pline
De dor şi iubire păgână
Să fim începutul
Zilelor line
Să plângă trecutul de vină.

Adu-mi iar poemul
Să-mi curgă prin tâmple
În nopţile fără de tine
Împlineşte blestemul
Şi fă-l să se-ntâmple
Să ştii că eşti parte din mine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti doar umbra

Te-aş numi privighetoare peste inimă
Numai să taci, să nu-mi ameţeşti nopţile
Cu aprige şi ademenitoare triluri
Fluture dacă ai fi, ţi-aş smulge polenul
Să nu mai zbori, să călătoreşti,
Verde printre lăcuste
Dacă ai fi luna de pe cer
Ţi-aş pune doliu la fereastră
Să nu pătrunzi

Eşti doar umbra reală a drumului meu
Şi mă seceri sub
Invizibilul tău şopot de frunze
Şi ape şoptite-n ureche
Cad ca o scoică tarzie-n adancuri
Şovăind printre alge
Amăgită de sunete
De iluzii pentru un chip fără chip.

poezie de Nicolae Dragoş din Moartea calului Troian (1968)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, în inima ta sunt numai vară

Ştiu, în inima ta sunt numai o vară cu flori pe-alei
Şi nu toate cele patru anotimpuri, salba-întreagă;
Iar tu trebuie să le întâlneşti pe celelate trei
Sentimente sau sezoane-n altă parte, dragă.
N-am pe taraba-mi struguri negri, fructe coapte-n coşuri pline,
Nici vorbe înţelepte, nici ţurţuri de gheaţă translucizi;
Totuşi te-am iubit atâta vreme, şi-am făcut-o bine,
Încât mai simţi şi azi parfumul verii în care mă ucizi.
De-aceea spun: O! dragoste, care ca vara treci, şi eu
Trebuie să plec, tiptil printre tăcute violine,
Ca tu să poţi întâmpina alţi fluturi şi noi flori, mereu
Şi iarăşi – când cu-o altă vară o să mă-ntorc la tine.
Altminteri, tu o să-ţi cauţi, nu peste mult timp, sublimă,
Propria vară-n alte ţinuturi sau în altă climă.

sonet de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numaratoare inversa

Dintre-o mie de femei
Ce-au trecut prin anii mei,
Numai una m-a nascut
Pentru toate. Doar atat...

Dintre sute ce intrara
In odaia mea, pe seara,
Se-ntampla numai pe una
S-o zidesca-n raze Luna.

Dintre cele ce mi-au zis
Ca m-a cheama noptea-n vis,
Zorile cand s-au ivit
Una doar nu m-a gonit.

Dintre alea pentru care
Am simtit in piept valtoare,
Nu stiu cum s-a petrecut
Ca doar una m-a durut.

Dintre cele ce vazura
Cat sunt aur si cat zgura,
Una numai, intr-o zi,
Pentru toate ma nunti.

Numai doua trei din cate
Le-am iubit din multe sute,
S-a intors doar una-n sat
Si doar ea m-a colindat.

Dintre altele uitate
Prin orase inghetate,
Una doar de s-ar trezi
M-ar iubi si m-ar muri.

Iar din cele cateva
Care-ar mai putea urma
Numai una ar sta pe-aproape,
Pentru toate sa ma-ngroape.

Si nici una dintre cele
Care-ar ramanea sub stele,
Nu ar lacrima nicicand
Ca eu sunt jos in pamant.

O sa planga-n ceruri Luna
Si candva poate vreuna,
Maritata sau doar fata,
Ma va naste inca odata.

cântec, versuri de Doru Tufiş din Tramvai târziu (2000)
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În această stare lentă,
De lentori şi-nsingurare,
Laşi, din toate, să-ţi rămână
Numai nopţile fugare,

Numai partea ta de tine
Şi ceva din ce ai fost
Când avea copilăria
Toate visele cu rost,

Când credeai că eşti o parte
Din fiorul veşniciei
Şi te-nfiora secunda -
Ca secundă-a reveriei.

Multe s-au lovit de malul
Paşilor făcuţi prin viaţă;
Drumuri multe, spre-napoi,
S-au acoperit de ceaţă.

Totuşi, sunt şi clipe lente,
De relache şi-nsingurare,
Când îţi stau îndeaproape,
Toate nopţile fugare.

poezie de Lucian Dumbravă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ultima rugă

Dă-mi Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot intra-n Ierusalim şi eu, cândva,
Ca şi Cristos, călare pe măgar,
În înflorita lună-a lui florar!...

Dă-mi bucuria să mă văd trădat
Ca fiul Tău -
De Iuda sărutat -
Şi, ca să-mi pot îndepărta sfiala,
Dă-mi buzele Mariei din Magdala...

Cum nu sunt decât scribul cărturar,
Dă-mi, Doamne, spor la minte -
Nu lipsă la cântar...
Ia-mi inima şi-aruncă-mi-o la câini,
Şi-n locul ei dă-mi patru ochi
Şi zece mâini...

Dă-mi zborul rândunicii peste mări,
Să-mi ducă scrisul dincolo de zări,
Şi-n ciocnetul de cupe -
La beţie -
Dă-mi darul să schimb vinu-n apă vie.

Dă-mi învierea morţilor din mine
Să-mi pot lega viaţa, prin ea, numai de Tine -
Nu să-mi reneg stăpânul, ca Petre-n sărbători,
Când va cânta-n ogradă cocoşul de trei ori.

Iar dac-o fi să mor şi eu, ucis
De cei care n-au înţeles încă ce-am scris,
Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot muri, ca şi Cristos, pe Golgota!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista Fundaţiilor Regale, IV, nr. 5 (1 mai 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în cer şi pe pământ

Picură din Lună raze
Precum lacrimi de argint,
Printre stele - kamikaze
Învelite-n hiacint.

Junele Luceafăr, însă,
Doar pe Ana are-n gând
Şi-n lumini de Lună plânsă
Cântă dorul nopţi la rând.

- Cărui rost nemărginirea
Cerului într-un cuvânt
Dacă ea-mi fură iubirea
Şi a dus-o pe pământ?

Vede, Luna, cu-ntristare
Cum acest nebun amor
Sorţi de împlinire n-are.
- Un Luceafăr muritor?!

Dar şi veşnicia doare
Când Luceafăru-i flămând
De imensa ei candoare
Ce îl arde nopţi la rând.

- Poţi începe, Lună bună,
Toate stelele s-aduni
Şi pe mine mă cunună,
Să fim amândoi nebuni!

El s-a coborât pe dată
Şi sfios şi temător
Să-şi dea veşnicia toată.
"-Să iubesc şi-apoi să mor!"

Admirând-o lung pe Ana
Prin fereastra din iatac,
Simte cum în pieptu-i rana
Fără ea nu are leac

Şi i se perindă-n minte
Toate nopţile de dor
Când jurase-n necuvinte
Să îi vină în pridvor.

Ana se aşează-n rugă
Ne-nţeleasă şi suspin ;
Câte-o lacrimă, în fugă
Inundând chipu-i senin,

Apoi dulce şi suavă
Se ascunde-n aşternut.
"Ce folos în ceruri slavă
De nu am al ei sărut?"

- Hai de mă primeşte-n lume,
Doamne blând şi iertător,
Să-mi dai trup şi grai şi nume
Ca de pământesc fecior!

Ea la tine ruga-nchină
Ţie şi eu să mă rog:
Dă-mi iubirea ei deplină
Şi las ceru-ntreg zălog!

Preschimbându-se pe dată
Din Luceafăr în fecior,
Luna foarte supărată
S-a pitit după un nor

Încetând a da strigare
Celui prăbuşit din cer.
"Alt Adam căzut, se pare..."
- O, dar câte stele pier!

Tânărul frumos, la harpă,
A-nceput un cânt sublim
- tremurând încet din pleoapă -
Cu un glas de heruvim

Ce, pe Ana răscoleşte
În copilărescu-i vis ;
Gura-i roşie zâmbeşte:
E Luceafărul promis.

Doarme-adânc, visând în pace
La iubitul cel dorit.
La copilele sărace
Vreun Luceafăr n-a venit...

Junele-a cântat întruna,
Ceru-ntreg s-a luminat.
- Ce minune - zise Luna -
Un Luceafăr întrupat!

Risipiţii zori ai zilei
În lumina din preaplin
Temenele-nchină milei
Către cel acum Dorin.

N-a mai fost iar să apună
Un Luceafăr întristat
Şi nici Luna nu-i cunună,
Nici vreun falnic împărat.

Sunt frumoşi ca două stele,
Ea e Ana, el - Dorin
El sărută viorele -
Ochii ei de cer senin.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (28 martie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu numai vino... iubito!

De câte ori te caut creând eternitatea prin valuri şi furtuni
Căci ale mele ceasuri toate ştii bine, doar tu poţi sa le-aduni.
M-ascund în lacrima ce curge plângandu-te mereu pe tine,
Inca te-aştept caci dorul crunt e cuibărit de-acum adânc în mine.

Plângeau copacii toţi la margine de viaţă visând să te întorci
Iar tu te-ascunzi de lacrimile lor şi ale mele, în sânul unei nopţi.
Mă-ntreb dece cărările-s pustii şi luna nu le mai luminează,
Şi cât să-aştept, minunea de a-mi fi cât mai durează?

Aş vrea să-mi fac cărări din toate visele şi lacrimile mele,
Tu să-mi dezmierzi şi să-mi alini viaţa mea cu ele.
Şi să nu uiţi că între gene ascuns de suferinţi mă vei gasi,
Imbrăţişându-te pe tine acum, şi în toţi vecii cât eu te voi iubi!

Cât o sa plâng iar după tine va şti doar soarta mea pribeagă,
Tu ai plecat şi-ti spui acum că de mine nimic nu te mai leagă,
Ai intrebat cărările pe care te-aşteptam, şi astăzi sunt atâta de pustii
Dacă mai sufăr, sau mi-e dor, sau dacă eu înca te mai aştept să vii?

O să mai stau un veac sau poate două cu mâinile spre cer întinse,
Ca să îl rog să te mai caute şi să mi te-aducă în visele promise.
O scară lungă de la cer către pământ din lacrimile mele vei găsi,
Tu numai vino iubito, si peste aceste triste valuri spre mine vei păşi.

Tu numai vino... iubito!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Cine eşti tu care-mi tai
Nopţile din vise?
Îmi ştergi urmele. Şi-mi dai
doar frânturi ce mi se,

Mai perindă câte-un ciob
Ca printr-o oglindă
Toată viaţa-i un scrânciob
Agăţat de-o grindă

Parcă mi-a luat cu totul
Nu ştiu cine, nu ştiu cum
Nevăzut un înger potul
Si-s sărac acum

M-aş întoarce dar nu ştiu
Care e cărarea
Mi-am dus viaţa-ntr-un pustiu
Numai cu spinarea

Am căzut din altă lume
Legănat de unde
Şi ce greu e să ştii cum e,
Să nu poţi răspunde!

Deschid ochii şi vă văd
Pal şi translucid
Ne pândeşte un prăpăd
Veşnic şi lucid

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!