Şi în cer şi pe pământ

Picură din Lună raze
Precum lacrimi de argint,
Printre stele - kamikaze
Învelite-n hiacint.

Junele Luceafăr, însă,
Doar pe Ana are-n gând
Şi-n lumini de Lună plânsă
Cântă dorul nopţi la rând.

- Cărui rost nemărginirea
Cerului într-un cuvânt
Dacă ea-mi fură iubirea
Şi a dus-o pe pământ?

Vede, Luna, cu-ntristare
Cum acest nebun amor
Sorţi de împlinire n-are.
- Un Luceafăr muritor?!

Dar şi veşnicia doare
Când Luceafăru-i flămând
De imensa ei candoare
Ce îl arde nopţi la rând.

- Poţi începe, Lună bună,
Toate stelele s-aduni
Şi pe mine mă cunună,
Să fim amândoi nebuni!

El s-a coborât pe dată
Şi sfios şi temător
Să-şi dea veşnicia toată.
"-Să iubesc şi-apoi să mor!"

Admirând-o lung pe Ana
Prin fereastra din iatac,
Simte cum în pieptu-i rana
Fără ea nu are leac

Şi i se perindă-n minte
Toate nopţile de dor
Când jurase-n necuvinte
Să îi vină în pridvor.

Ana se aşează-n rugă
Ne-nţeleasă şi suspin ;
Câte-o lacrimă, în fugă
Inundând chipu-i senin,

Apoi dulce şi suavă
Se ascunde-n aşternut.
"Ce folos în ceruri slavă
De nu am al ei sărut?"

- Hai de mă primeşte-n lume,
Doamne blând şi iertător,
Să-mi dai trup şi grai şi nume
Ca de pământesc fecior!

Ea la tine ruga-nchină
Ţie şi eu să mă rog:
Dă-mi iubirea ei deplină
Şi las ceru-ntreg zălog!

Preschimbându-se pe dată
Din Luceafăr în fecior,
Luna foarte supărată
S-a pitit după un nor

Încetând a da strigare
Celui prăbuşit din cer.
"Alt Adam căzut, se pare..."
- O, dar câte stele pier!

Tânărul frumos, la harpă,
A-nceput un cânt sublim
- tremurând încet din pleoapă -
Cu un glas de heruvim

Ce, pe Ana răscoleşte
În copilărescu-i vis ;
Gura-i roşie zâmbeşte:
E Luceafărul promis.

Doarme-adânc, visând în pace
La iubitul cel dorit.
La copilele sărace
Vreun Luceafăr n-a venit...

Junele-a cântat întruna,
Ceru-ntreg s-a luminat.
- Ce minune - zise Luna -
Un Luceafăr întrupat!

Risipiţii zori ai zilei
În lumina din preaplin
Temenele-nchină milei
Către cel acum Dorin.

N-a mai fost iar să apună
Un Luceafăr întristat
Şi nici Luna nu-i cunună,
Nici vreun falnic împărat.

Sunt frumoşi ca două stele,
Ea e Ana, el - Dorin
El sărută viorele -
Ochii ei de cer senin.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (28 martie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr în ceruri, luceafăr pe pământ

Din Ipoteşti s-a ridicat
până dincolo de nori,
cel de Dumnezeu creat,
să strălucească în zori.
Cu voia Celui de sus,
un loc de cinste i s-a dat.
Luceafăr - nume i s-a pus
şi ceru-întreg a luminat.
De multă vreme el veghează
întreg cerul şi pământul.
Omenirii-i luminează
şi calea, dar şi cuvântul.
Luceafăr în ceruri,
luceafăr pe pământ.
Mihai Eminescu,
luceafăr cu nume sfânt.
Ambasador al poeziei româneşti
în cultura mondială,
mereu să străluceşti.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demon sau luceafăr

Vuieşte încă, parcă,
Lumina acelei nopţi,
Când tremurând in zare
Se stinse viaţa unei stele...

Demon sau luceafăr,
Iubire sau blestem,
Gândire sau negoţ,
Viaţă sau ruşine?

Calea Lactee este din nou a mea!

Luceafăr printre stele
Se coborî la mine,
În noaptea învierii
Îmi dezlegă mistere.

Lumina lui mi-a dat-o,
Să luminez pe alţii
Şi viaţă fără moarte,
În gândurile mele.

poezie de Daniela Voicu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul înamorat (odă lui Eminescu)

LUCEAFĂRUL ÎNAMORAT
(odă poetului Mihai Eminescu)

În amurg, pe Lună plină,
Luceafărul din zenit
curge-n rază de lumină
prin "pădurea de argint".

Peste crâng, amoru-şi lasă
dintr-un vis demult apus,
când, culcat pe iarbă deasă,
de doruri era răpus.

Dar pe-a Timpului cărare,
numai un dor a rămas,
ce-n suflet îi toarnă jale,
prin codru făcând popas.

Dorul se scurge-n iubire
de jună şi luceafăr,
dar se pierde-n amintire,
că numai el e teafăr.

Peste veac, el o priveşte
într-un funebru veşmânt
şi ca-n vis îşi aminteşte
iubirea de pe Pământ.

Pe rază-n codru coboară
cu-al nebuniei amor,
ce-l trăia odinioară
în destin de muritor.

De a iubirii candoare,
din steaua lui cerească
lasă dorul pe cărare,
să nu-l mai chinuiască.

În cerdac, pe prispă veche,
o jună mlădioasă
cheamă astrul nepereche,
ce-l vrea ca mire-n casă.

De cum răsare, îl vede
în fereastra din iatac
şi-ndată, firea îşi pierde,
raza lui să-i fie leac.

Din raze îşi face braţe,
Luceafărul iubitor,
de ele să se agaţe
pământeanca în amor.

Se coboară pe-a lui rază,
cu iubire de fecior,
copila îmbrăţişează
într-un foc mistuitor.

Iar cu patimă nebună,
de iubire însetat,
fetei aşează cunună,
pe păr bălai inelat.

Faţa palidă-i sărută
cu ai razei fiori reci,
dar, când inima-i ascultă,
amuţită e în veci.

Cununiţa de mireasă,
Luceafărul sărută,
că de soartă nemiloasă,
iubirea e pierdută.

Mireasa încoronată
n-a gustat fericire.
Când a fost îmbrăţişată,
a căzut în neştire.

Fetei dragi, cu plete dalbe,
să-i sărute chip a vrut.
Dar răsare în nopţi albe,
pe mormânt să-i dea sărut.

Ochii ei, spuma de ape,
nu-i va mai vedea nicicând.
Veşnicia de sub pleoape,
îi ascunde în pământ.

Lucefărul s-a întristat
şi-n cer înalt stă ascuns,
iar când este înamorat,
priveşte-n iatac de sus.

Ar vrea să vină în pridvor,
chipul să-şi încălzească
la sânul ei, prin nopţi de dor,
iubirea să renască.

Tristeţeţi îşi ascunde sub nor,
ce cu lacrimi reci se scurg
de sentimente care dor
şi năvălesc în amurg.

Ploaia nopţilor îi stinge
flacăra din iubire,
iar dorul-n lacrimi se frânge,
de-a junei amintire.

Raze se scurg în genune
şi lacrimile-n izvor,
că răsare şi apune
singur şi rătăcitor.

Dar în cerească menire,
iubirea pământească
este o închipuire
cu faţă omenească.

Nu mai vrea nemărginirea
singurătăţii pusti,
de când lipseşte iubirea
şi căldura inimii.

Ar da toată veşnicia
pe-o clipă de iubire,
de-a fi vremelnicia,
un vis pentru jertfire.

Pe Luceafăr îl apucă
al Soarelui răsărit,
când caută o nălucă
dusă-n dorul adormit.

Dorul de juna suavă,
Luceafăru-n cer duce.
Dar ce folos de-a lui slavă,
când ea zace sub cruce?!

Cui serveşte măreţie
în eternul necuprins,
când pe cer arde făclie
de spirit pe pământ stins?

El poartă cruce divină
pe calea veşniciei,
cât poeţii îi închină
misterul poeziei.

Astrul nopţilor albastre
arde-n seri, înamorat,
şi coboară dintre astre
pentru vis de neuitat.

Ale Timpului ferestre
le-am deschis cu dor şi drag
de a iubirii poveşte
păstrată-n suflet pribeag.

Pictat cu aripă de gând
pe trecutul adumbrit,
duc dor din suflet fremătând,
din amurg în răsărit.

Lăsându-mi vis între coperţi,
cu viaţa-mi de împrumut,
te rog, Emine, să mă ierţi,
de n-am scris cum ai fi vrut!

Maria Filipoiu

Poem premiat la Concursul "Dor de Dor" / 2015
*Revista "Dor de Dor"- nr. 106, pag. 2, 2015 / Medalion literar.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea şi luceafăr să fim

S-au întors zilele-n nopţi
şi nopţi s-au întors în zile.
Tu iubit-o nu mai poţi,
pe pământ să fii cu mine.

Când pe cer stele se-aprind
eu te caut printre ele.
Te văd fată strălucind,
Stea Polară între stele.

În zadar mă străduiesc,
în vis noaptea să apari.
Tot nu pot să te-întâlnesc.
În zorii zilei dispari.

Pe drum de Cale Lactee
Stea şi luceafăr să fim.
Lângă noi îngeri să steie,
pe boltă să strălucim.

Când lumea se va sfârşi
vom coborî pe pământ
Adam şi Eva vom fi,
trimişi de Domul cel Sfânt.

Gustând din fructul interzis
o lume nouă vom clădi.
Şi cum în biblie e scris,
Credinţă nouă vom primi.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Steaua

La Steaua care astăzi nu-i
A răsărit minunea
Pe Crucifixul graiului
Ţinând în braţe lumea.

Şi a plecat călătorind
Frumos spre alte stele
Lăsând un cer bătătorit
În grai cu mii de perle.

A mai lăsat Luceafăr blând
Pe-ntindere de ape,
De raza i-o purtăm în gând
Şi sufletul aproape.

Nu-i an, nu-i zi din viaţa mea
Să nu-l văd în virtute
Ca un Luceafăr, ca o Stea
Cu veşnicii de munte.

Izvorul limbii ne-a lăsat
În unduiri de slavă,
Ca moştenire de bărbat
Cânt lira lui suavă.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr drag

Este un dar ceresc şi sfânt
Mare eşti luceafăr blând
Inima ocean de stele
Har dai vieţii pe Pământ
Alese gânduri peste vreme
Ideale, la Români ai dăruit.

Ei, prin truda lor de veacuri
Mărturie ţi-au adus.
Iar tu-i ridicaşi prin versuri
Ne-ncetat mereu mai sus,
E un crez, ca o poruncă
Spre-nplinire-n acest veac
Ca-n urarea cea mai dulce
Universului tău, Luceafăr drag!

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr blând...

cât a trecut, mult sau puţin,
dar eşti aici şi te simţim,
eşti printre frunze, eşti în iarnă,
eşti o dorinţă care cheamă

de sus din cer cobori lumină
şi-acum ne e raza divină
şi-n noapte eşti Luceafăr blând,
ne mângâi cu un vers, pe rând

te doare totul pe pământ,
pământul României Sfânt,
priveşti plângând din ochii tăi,
te dor de-atâţia derbedei

îi vezi câţi sunt, sunt încă mulţi,
sunt mulţi şi cei ce sunt desculţi,
doar tu îi mângâi când şi când,
cu poezia ta vorbind

ţi-s versurile toate actuale,
nu s-a schimbat nimic şi cât te doare,
dar vreau să ştii că cei români,
citesc ce-ai scris şi tu i-aduni

ştiu foarte mulţi cum sună doina,
când te citesc le-aduci odihna
şi îi trezeşti să se gândească,
la ţara noastră românească

cât a trecut, puţin sau mult,
dar şi-astăzi eşti în noi un cult,
un cult ce nu se dă bătut
şi cultul tău ne este scut

ţi-am îngrijit teiul cu flori,
venim la el de-atâtea ori,
aici la umbra lui de-acum,
te recitim, poet român

te rechemăm şi-n seri, şi-n nopţi
şi când oftăm la câte porţi,
unde ne chemi iubirile,
citindu-ţi poeziile

Luceafăr blând, Luceafăr drag,
cum străluceşti la noi pe prag,
cum te iubeşte România,
cu toată inima, cu toată glia.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noapte

La noapte am să împuşc Luna!
La noapte, pe uliţa de derbedeu,
Voi scoate luneta, flinta şi briceagul,
Şi-am să mă cert cu Dumnezeu!

La noapte-am să mă caţăr între stele!
Am să mă pun pe cer de-a curmeziş,
Am să înfig cuţitul până la prăsele,
La noapte, voi ieşi din ascunziş.

La noapte, Luna va urla la mine!
Am să o-mpuşc fără de vreun motiv.
La noapte sângele turbat din mine,
În Lună s-o vărsa definitiv.

La noapte, Luna-i sângerie
Şi în al patrulea(!) pătrar.
La noapte, Luna nu va fi, se ştie,
Decât o mască a vieţilor pierdute în zadar.

La noapte, Luna împuşcată,
Va cere îndurare de la noi.
La noapte, când Luna în pătrar se-mparte,
Vom împărţi lumea la doi.

A mea, va fi la dreapta de Luceafăr!
A ta, la stânga de Polar!
La noapte, Luna nu va fi a noastră,
Iar tu, iubito, nu vei avea habar.

La noapte, Luna, ia forma lupilor bătrâni de mare,
Ce vor urla la ceru-ntunecat.
La noapte, Luna ţi-o voi pune la picioare.
Dar ce folos acum, că s-a' mpuşcat?!

poezie de Simina Păun-Moise‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de Luceafăr

Pământ de Luceafăr,
De Ev îndrăzneţ,
De visului teafăr
Sublim Voroneţ.

Nu ştii pe greceşte,
Engleză, latină,
Cum ştii româneşte,
Să dăinui lumină...

Trăind de izvoare,
Carpaţi luminând,
Ai stins revărsare,
De zei, fulgerând...

Nici stele de vină,
Nici soare de jar
N-au fost mai lumină,
Mai dârz temerar...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Gheorghe Ion Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia cea nouă

Din galaxia stelelor nepieritoare
Un voal de spumă am adunat
M am dus cu el la peţitoare
Rochie să-mi coasă pentru cununat

Născută dintr-o boltă cu lumină
Într-o noapte cu Lună sângerie
Când stele trâmbiţau în surdină
Aurite toate de atâta bucurie

Eram si eu o stea micuţă
Prin noaptea rece licuream
Cometă blonda cu codiţă
Obrajii netezi rosi îi aveam

Crescută de buna Lună măicuţă
Eu sunt acuma o stea polară
Luceafăr apărut pe o potecuţă
În prima noapte dintr-o vară

Se aprind lumini si sar scântei
Iubirea repede se aprinde
Luceafărul îi cere mâna ei
În febra nunţi gaxiea ne cuprinde

Si vreau să fiu cea mai frumoasă
Să l farmec pe iubitul meu
În rochia cea nouă mătăsoasă
Pentru Luceafăr el mirele meu

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog de lună

Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea la cineva,
Luceferii ţi-i prind cunună
Şi-ţi cern argint în păr de stea.

Mă rog de lună... să rămână
Lumină pentru-al meu sărut,
Iubirea iarăşi culc pe mână
Şi o topesc în aşternut.

Mă rog de lună... să-nţeleagă
Că dragostea nu e păcat,
Chiar de pândeşte noaptea-ntreagă,
Nu pot pe ea fi supărat.

Mă rog de lună... să-mi aprindă
Cărarea buzelor spre tine
Şi braţele să te cuprindă,
Lipindu-te, uşor, de mine.

Mă rog de lună... şi de stele,
S-adune diamant din şoapte,
Să-ţi cânt iubirea mea cu ele,
Amor nebun, pierdut în noapte.

Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea într-un tîrziu,
Ea peste noapte e stăpână,
Dar dacă ma-nteles... nu ştiu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsă

Astă noapte am văzut
Luna rece într-o eclipsă
Într-o baie de culori aprinsă
Cu bucăţi rămase lipsă

Geamul de plăcere îl înfiera
Din albastru Lună movalie
Albă când luceafăr o privea
Se rostogolea roşie zglobie

Ea este astrul cel frumos
Care visele ne însoţeşte
Este astrul cel mai curios
În tăcere noaptea ne priveşte

Şoapte ce se spun în noapte
Tăinuite şi nţelese de ea
Zile ce în săptămână-s sapte
Ce le animă cu putere este ea

Când în vis eu am căzut
Luna era caldă argintie
Printre gene am văzut
Luna fredona o melodie

Bucăţi din suflet au zburat
Eram purtată ca-ntr-un vals
Stele aprinse m-au înconjurat
Lună albastră strigă un glas

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

În nopţi sclipeşte Luna
Pe Cer se aprinde noaptea
Înalţă-te la Ceruri
Învingând şi moartea.

Răsfaţă-te-n putere
Din umilinţă învie
Creând din moarte viaţa
Supusă la magie.

Crează-te din gânduri
Nu simţuri pământeşti!
Învinge-n tine noaptea
Lumina s-o primeşti.

Şi dacă vrei vreodată
Să simţi că ai existat
Întreabă, Luna, noaptea:
Cine sunt eu de fapt?

Şi un răspuns de-ndată
S-a prins în tine acum
Tot ce a fost odată
Tu vei afla de-acum.

Se ascunde în ziuă Luna
Lumina nu o vedem,
Doar când se lasă noaptea
Şi stelele pe Cer.

Deschide-ţi Cerul Lună
Transformă noaptea-n zi
Zeii îţi dau lumina
Prin stele mii şi mii.

Şi dacă ar fi vreodată
Să cânt la geamul meu
E pentru tine Lună
Ţi-aprind lumina eu.

poezie de Nicoleta Petre (28 octombrie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr,nume i s-a pus

Cel de Dumnezeu creat să strălucească în zori,
din Ipoteşti s-a ridicat până dincolo de nori.
Cu voia Celui de sus un loc de cinste i-a fost dat.
Luceafăr, nume i s-a pus şi ceru-întreg a luminat.
De multă vreme el veghează întreg cerul şi pământul,
omenirii luminează viaţa, calea, dar şi gândul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Tu, Eminescu, astru sfânt...
Al neamului nost' românesc
Rămâi un geniu pe pământ,
Idol îmi eşti şi te iubesc.

Luceafăr blând, luceafăr sfânt,
Ce poezia-ţi curgea-n vine,
Coboară iarăşi pe pământ
De pe-ale stelelor coline

Şi ne aduce nouă iară,
Bucuria-n suflet - toată -
Acum sunt vremuri de ocară...
Versuri îţi scriu din inimă.

Luceafăr poeziei eşti!
Eşti viu şi vei rămâne viu
Marele nostru geniu eşti,
Despre tine vreau să scriu.

Un omagiu mare - un respect -
Ţi-aduc acum în scris pe drept,
Ce ai lăsat tu pe pământ
Reprezintă foi de-argint.

Coboară iarăşi tu
Alunecând pe-o rază,
Luceafăr, Eminescu...
Şi ne mai scrie-o frază.

Şi ne mai spune despre tine
Eşti sus acolo? Îţi e bine?
Învaţă-ne pe noi cei răi,
Cum e să compui din Rai?

Eminescu, înger sfânt
Chiar tu! Luceafăr blând,
Rămâi geniu pe hârtie,
Rămâi geniu-n poezie.

La steaua ta-i ajuns,
Luceafăru-ţi ne face semne...
Spune-ne este frumos
Să compui printre stele?

"Şi era una la părinţi"
Scriai odinioară,
Luceafăr, tu, cu vechi dorinţi,
Coboară-te, coboară...

"Coboară-n jos", aşa scriai
Trimite-ne un semn
Pleonasmul distrugeai,
Geniule roman.

România-i mama ta,
Bolta cerească ţi-aparţine...
Noi ne amintim cu drag
Luceafăru-ţi din vine.

poezie de Laurenţiu-Bogdan Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu ştii

Ce râzi la mine, lună cheală?
N-ai mai vazut un scamator
Sorbind iubirea toată, goală
Fără vreo cană sau ulcior?!?

Ce inţelegi tu cum e viaţa,
Ce e suspin si ce e dor?
Eşti stearpă şi rece ca gheaţa
Şi când te mângâie vreun nor...

De mi-ai da ceru-ntreg cu stele
Şi timpul tău nemărginit,
Aş vrea tot clipa vieţii mele
Cu of de dor nepotolit.

Sunt muritor. Aşa să fie -
Focul iubirii e nestins.
Cât am în piept inima vie,
Mă las purtat pe-aripi de vis...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu din Daţi totul iubirii (2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra mormântului...

In memoriam Mihai Eminescu

Pe statuia învechită
Teiul crengile îşi apleacă,
Spiritul lui Eminescu
Veşnic viu, vine şi pleacă.

Atât de fragedă-i chemarea,
La steaua care o urmăreşte,
Căci zeci de ani vor trece în timp,
Dar, alt Luceafăr greu va creşte.

Luna îi sărută ochii reci,
Teiul îi mângâie obrazul,
Spiritul lui Eminescu
Cântă versuri printre ramuri.

Flori şi lumânări aprinse
Îi împodobesc plecarea
Visând codrii de argint
Spiritul lui Eminescu
Îşi astâmpără chemarea.

Sus în ceruri printre stele
Luceafărul se învârte roată,
Iubirile îi deşteaptă...
Poate se va întoarce o dată,
În alt lan de poezii
Şi iubire mult visată.

poezie de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Luceafărului poeziei româneşti

Trudind la sfânta devenire,
Prin sfinte rugi, Luceafăr blând,
Iar lăcrimează Eminescu!
Aleargă iar cu plânsu-n gând.

Se scutură de floare teii
Pe "lacul" liniştit şi sfânt,
Aleargă iambii şi troheii
Cuvântul metamorfozând.

S-au stins metaforele noastre
O altă lege-i - versul alb
În noi, români născuţi prin lege,
Luceafăr blând, luceafăr drag,

Se stinge... Candela uitării
Îl risipeşte în zenit,
Un val străin pe valul mării,
Un plâns în suflet pironit.

Analfabeţi, la colţ de stradă,
Îi vezi cerşind. Un vers în dar
Să daţi acelui ce-o să cadă
-N capcana stihului amar!

Nu ştie litera, nici plânsul
De veacuri eminescian,
Dar caută printre luceferi
Viaţa nu-i fie în zadar!

Oh, coborând pe plaiuri sfinte,
Luceafăr, versului dă iar,
Lumina scrierii divine
Cuvânt şi literă şi har!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preumblare

Printre stele răsfirate de orgoliul unui nor
A pornit în preumblare nevăzută al meu dor ;
Întâlnind pe cale luna croşetând la amintiri
Îi zâmbi sorbind lumina revărsândă-i din priviri.

-Mă călătoresc întruna să-ntâlnesc iubirea mea...
Nu ai ştire de-i pierdută pe vreo răpitoare stea?
Din înalturi vezi departe, poate-mi eşti de ajutor...
Mi-aş jertfi zilele toate pentr-o clipă de amor.

-Vezi tu, dorule, ca tine mii de mii au întrebat,
Promiţând câte în soare şi jurând cuget curat.
Printre stele nu-i iubirea, ci doar rugi şi întristări ;
Ea în inimi se ascunde când.. aletgi în depărtări!

Iute fă cale întoarsă, eu te luminez cu drag,
Inimii îi intră-n casă, iubirea te-aşteptă-n prag ;
Ieşi apoi în nopţi senine când voi scânteia din cer
Să îmi spui că-ţi este bine şi speranţele nu pier!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!