rasunator

Religiile sunt bucăţi dintr-un singur mozaic

Ar fi suficient să lăsăm o rază de lumină din noi
Să treacă prin toată ceaţa lumească,
Să scoată răul din bine.
Binele să devină iarăşi răsunător la recunoaşterea adevărului
ca în ziua în care omul a fost zămislit pe pământ.
Oamenii ca şi religiile sunt bucăţi dintr-un singur mozaic.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Ioan Akexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni (4)

lasă tăcerea să mi se aştearnă-n suflet
şi dă cuvântului poruncă de-împlinire
alungă toată zdroaba şi ispita
şi curăţeşte-mă de tot şi toate
decât chimval răsunător de-alamă
mai bine un pocal de lut închinător

sunt fir de iarbă ce îşi pleacă fruntea
şi-aşteaptă a cuvântului suflare caldă
nascutu-m-am să-iI aflu-întreaga taină
şi să cunosc mărirea ce dospeşte-n el

ecoul lui mai zumzăie în mine
şi umbra lui se stinge în uitare
sunt doar unealta ce i-a strunjit forma
şi sunt căuşu-n care a fost turnat

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul III (O, întindere de pini)

O, întindere de pini, murmur al valurilor ce se sparg,
joc lent de lumini, clopot solitar,
amurg căzând în ochii tăi, păpuşă,
cochilie în care pământul cântă.

În tine cântă râurile şi sufletul meu se pierde în ele
după pofta-ţi inimii, şi-oriunde îi porunceşti.
Îndreaptă-mi calea către arcul tău de speranţă,
şi-ntr-un moment de frenezie îmi voi elibera
stolul de săgeţi.

În jurul meu zăresc o siluetă de ceaţă,
şi liniştea ta răpune clipele-mi de chin;
şi-acolo unde-mi ancorez săruturile
te regăseşti tu cu braţele de stânci, diafane,
şi setea mea îşi cere-n tine estuar.

O, vocea ta misterioasă ce iubeşte truda şi se întunecă
în crepuscul răsunător şi muribund!
Şi-astfel am zărit în profunzimea clipelor,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscolul

Crivăţul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se aşază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiţi de vânt,
Şi răchiţile se-ndoaie lovindu-se de pământ.
Zberăt, raget, ţipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Şi-n departe se aude un nechez răsunător...
Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal şi călător!
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare şi zăreşte cu uimire
O căsuţă drăgălaşă cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeţie îl întâmpină zâmbind!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul Big Bang

Nedesluşit cu patos cântă
În ritmuri care dau fiori,
Cântec ce ne înspăimântă
De multe ori, de multe ori

Cu glas sonor de trubadur
Printre inflexiuni feroce,
Înverşunat prelung şi dur
Transmite emoţii prin voce

Din sunete ce se-ntretaie
Ţâşnesc fascicule de foc
Ca flăcările din văpaie,
Reverberând din loc în loc

Când serile se iau la trântă
Cu un proiect necunoscut,
Vuietul lui tot mai cântă
Într-un registru grav, acut.

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (20 iunie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi închiria o vară

Voi închiria o vară pentru zborurile mele,
Şi de voi cădea stângace şi voi pierde din nivele,
O să plâng când ciocârlia va cânta înălţător,
Să-mi acopere din vaiet, din icnit răsunător.

Şi când tace-naripata, tac şi eu de ruşinată,
Şi mă rog la toţi stejarii să îmi ia durerea toată,
Cer chirie unui ram, că o să-i plătesc o vreme;
Până vine frigul iernii şi vântoasele vor geme.

Voi mai zăbovi şi-n geruri într-un miez de ghindă goală,
Şi voi sta atât de strânsă să nu-mi scap tivul din poală,
Şi-o să gust din fericirea unei vieţi ce n-o cunosc,
Iar dacă mă strânge timpul, mută-s! n-o să recunosc.

Voi închiria şi câmpul când un verde mă seduce,
Cu gângănii, păsări, ciute şi cu punţile caduce,

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru Adrian Păunescu (Inegalabilului şi nemuritorului poet naţional Adrian Păunescu)

Pari obosit şi nici nu eşti ca altădată
Şi încă mai aştept să te-nduri a povesti,
Cum hotărâşi să pleci la poeţi deodată
Şi cum să dormi de-acuma în fiecare zi.

Azi –noapte te-am visat prevestind nedesluşit,
(Sub calde lacrimi creştineşti căzând din stele),
Că-n beznă se va tângui un câine adormit
Şi-or pregăti o nuntă ursitoare rele.

O rugă pentru noi ai pus în orice carte,
Sufletu-ndurerat ni l-ai uns cu friguri noi;
Azi ţara îţi deschide pământu-nspre moarte,
Către Marele Olymp din piatră şi noroi.

Din viaţă tu plecaşi să îmbrăţişezi pe toţi,
De suspine să-ntrebi trimise ca simbrie,
S-anunţi că-n viaţă sunt rămaşi toţi poeţii morţi
Şi doar ce le promitem zace în sicrie.

[...] Citeşte tot

epitaf de Stelian Platon (5 septembrie 2010)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul de sănătoşi

Încă o dată sunt eu şi sper...
În spitalul acesta de sănătoşi îmi fac veacul
şi tremur la auzul fiecărei lacrimi
pe care moartea o varsă în surdină.
Niciodată n-am să mai pot păşi pe buzele de asfalt ale vieţii,
niciodată n-am să mai culeg din nori razele ce cresc ca nişte spice de grâu
pe spinarea cenuşie a Dumnezeului pierdut în peisaj,
niciodată n-am să mai fac toate aceste lucruri şi multe altele...
la fel!

Încă o dată sunt eu şi cred
că-n spatele fiecărei întâmplări există un motiv pentru a nu privi mai departe,
sau mai aproape de tot ceea ce se întrupează în linişte
pe la colţuri de stradă, prin paturi de amanţi ajunşi la vârsta raţiunii,
prin pahare de vin ciocnite la petreceri de novici într-ale vieţii,
pe sub cerul cutanat al zilelor şi nopţilor
ce trec şi ele cum mai trec şi eu şi cum mai treci şi tu,
prieten grav, pe care umbra sorţii te-a ascuns
într-o lacrimă vărsată în surdină.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (2014)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul bardului

A fost de mult un mândru castel, cu vâlfă mare,
Strălucitor departe pân' la albastra mare,
Şi-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee,
Săltau fântâni vioaie în joc de curcubee.

Domnea un crai acolo, în ţări şi prăzi avut.
În tron de fier sta palid şi de supuşi temut;
Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie,
Şi bici e tot ce spune, şi sânge-i tot ce scrie.

Spre-acest castel veniră doi călăreţi de frunte,
Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte.
Bătrânul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit;
Păşea alături sprinten tovarăşul iubit.

— Copilul meu, fii gata, grăi bătrânul lin,
Adânc din pieptu-ţi smulge şi cântă viers deplin.
Revarsă dor şi patimi, tot sufletul în el,
Să-nduioşem pe craiul cu inimă de-oţel.

[...] Citeşte tot

poezie de Ludwig Uhland, traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Fiinţă naltă, lungă vedere,
Izvor puternic de mângâiere,
Pavăză sfântă astui pământ!
Dă ascultare, nu-ţi fie silă,
Unui glas jalnic, ce cere milă,
Ce a se plânge are cuvânt.

Nu se cuvine a se răpune
În vânt ca fumul o rugăciune
Cu plâns făcută lângă altar,
Unde nădejde are oricine
Să dobândească cerând vrun bine
Sau lui să-ncete vrun ce amar,

Unde tot omul, când îţi vorbeşte
Vorbe în taină, smerit priveşte
A ta fiinţă de faţă stând;
Unde tu însuţi simţi datorie,
S-arăţi oricărui spre bucurie,
Că vrei fierbinte s-ajuţi oricând!

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Cârlova
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!