primordial

Tren primordial

Venea un tren aşa cu zel,
Noi îl priveam din caldarâm
Un univers ducea în el
Pe ritm acut de tâgâdâm

Dintr-un timp primordial
Trecea cu vuiet ca furtuna
În ritm alert şi bestial
Trecea şi huruia întruna

A apărut ca din neant
Şi a crescut accelerat
Devine tot mai relevant
Şi mai ales aglomerat

Căra cu sine în vagoane
Un univers fenomenal
În taină provocă frisoane
Creşte la orişice semnal

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (3 mai 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuniune

Ielele dansau cu zorile în cap
la lumina unei luni bizare
ascunse în poiana norilor
pe ritmul astrale
în cadenţă îngerească
o horă gigantică
cu sufletul vibrând pe sus
in straie vaporoase
cu gesturi complementare
după un ritual arhaic
primordial îngeresc
în noaptea de Rusalii.

poezie de David Boia (11 august 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eveniment

Urmând un reflex nativ
Sau adulmecând aprioric
Cătarea seducţiei
Penetraţi starea de veghe
Din instinct primordial
Transmis genetic
Dincolo de pânzele albe
Ca să veţi avea parte
De iubire ingenuă
În totală splendoare
Aşa veţi realiza evenimentul
În trei dimensiuni
Cu pasiune şi fler
Eventul în afecţiune.

poezie de David Boia (22 august 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd că o întreagă generaţie

80 a scris poezie
80 a scris texte
80 a scris comedie (?!) - ră
mâne să ci
teşti printre cleşti iepureşti de stors coşurile să
aprofundezi
tiparul primordial situaţia
de rahat în
care te afli curând - ce
văd este bine ah ne
vertebrat ne
prevăzut
ne
verosimil - es
te foarte
bine, e foarte
80...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie

Nu trebuie să-ţi tulbur pacea
când culori ruginii te atacă flămând,
cascade de tristeţi cad în nemurire
şi vânturi galbene ne încolăcesc gleznele.

Copacii şi ferestrele rămân
cu suspiciuni de gelozie,
străzile devin largi şi pustii,
ofilirea toamnei sapă răni adânci
în clipele de andezit.
Şi uneori zgârii luna ca sunetul ei primordial
să ne orbească.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rece vreme

urâtă ca o femeie nervoasă
care ţipă toată ziua
tragi un pulover de lână
sub alt pulover mai larg
aşezi ţigara aprinsă să încălzească
buza friptă moderat de altă
şi altă ţigară fumată până la filtru
te înroşeşti când vezi vecina
e un fel de căldură venită
din haosul primordial

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumul

Cum devorează timpul
Momente şi zile
Ani şi ere geologice
Lume stele şi univers
Toate dintr-o fractură
Incipientă care creşte
Şi nu mai stagnează
Pildă crudă şi nemiloasă
A devenit vorba timpului
Şi fapta lui sângerează
Iar oamenii se contrazic
Accelerat între ei
Ca să adâncească
Mai mult prăpastia
Şi haosul primordial
În atare comportament
Salvarea poate veni
Numai de la îngeri.

poezie de David Boia (19 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc, Doamne

Doamne,
ştiu că te-ai implicat infaililibil
în modesta-mi existenţă,
atunci când ai purces şi definitivat
proiectul creării mele;
când mi-ai oferit privilegiul iertării
de păcatul primordial;
când m-ai pus blând, cu multă grijă,
prunc întreg şi sănătos,
în braţele calde, ale mamei mele!

Doamne, Te iubesc!

rugăciune de Iulia Mirancea (22 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iubire

Consemn primordial
La intrarea-n univers,
Un licăr gingaş de lumină
Ce se izvorăşte din suflet
Şi se naşte din genom,
Pe traseul inimilor simple
Ca o prefaţă a bucuriei
Pozitivă şi combinatorie,
Acel mobil de performanţă
Ce ne saltă pe culmi imense
Aşa un panaceu energizant
Brusc ne preface în văpaie
E de dorit la nesfârşit
Arde intens dar nu se mistuie
În subsidiar ne consumăm noi
Dacă tot se termină cândva
Să ne fie cu happy-end.

poezie de David Boia (4 noiembrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voluta lutului

Tu, organist nebun
îţi trimiţi suflarea asupra lumii
prin trunchiuri cu rădăcini înfipte în cer
Tu, legendă contorsionată a eului primordial
suflet rece în catedrală gotică
cu grifoni de piatră pe umeri
Tu, care te speli pe mâini
precum Pilat din Pont
când lacrima femeii umple cristelniţa vieţii
îmi ceri moneda renunţării
şi acceptarea singurătăţii tale intrinseci
Tu, Yin şi Yang
ia aminte
eu sunt ură şi iubire
bucurie şi durere
dorinţă dar şi renunţare
eu
sunt
om!

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!